“What if we had a chance to do it again and again, until we finally did get it right? Wouldn’t that be wonderful?”
Citeam romanul scris de Kate Atkinson cândva prin februarie, lună infamă când mă iau toate depresiile și viața nu mai e viață. Pe copertă, o vulpe portocalie prin albul zăpezii. Cred că m-am întrebat care o fi legătura. Nu am insistat, căci multe coperți n-au nici o legătură cu ideile și conținutul unei cărți.
Îți mai taie câte-o mașină calea, distanță de o secundă în care te-ai uitat după un porumbel și nu ai trecut strada chiar când s-a făcut verde semaforul. Nu-ți trece toată viața prin fața ochilor, dar te trec fiorii acelui „Ce-ar fi fost dacă…?”, ce-ar fi fost dacă n-ai fi văzut porumbelul și ai fi trecut strada când s-a făcut verde, ce-ar fi fost dacă ar fi trecut altcineva.
Nu țin minte să mai fi citit vreun roman care să abordeze ideea de viață după viață așa. Am mai citit despre reîncarnare, desigur, sau despre viața după moarte. Ursula Todd își trăiește însă vieți alternative. De fiecare dată când ceva merge prost și moare, are șansa de a retrăi o parte din viață, de a face alte alegeri, care o duc în alte direcții, alte experiențe, înspre o altă moarte. În noua viață, își evită moartea dintr-un instinct aparent inexplicabil: să nu urce la etaj, să nu meargă pe strada X, să ignore prezența unui anumit personaj, etc.
Te face să te gândești și să vezi poate cu alți ochi acele mici decizii din viața proprie, atât de banale, dar care au făcut toată diferența. Care or fi toate viețile tale alternative? Dacă ai fi ales să mergi pe jos ieri, nu cu autobuzul? Dacă ai fi zis da unei invitații în oraș, în loc să dormi?
Familie, război, violență, prietenie, se regăsesc toate în paginile cărții. Trăind viață după viață, Ursula se trezește când într-o tabără a celui de-Al Doilea Război Mondial, când în cealaltă. Și te face să-ți dai seama cât de conjuncturală și lipsită de sens este apartenența noastră la un anumit grup sau altul și îndârjirea cu care ne agățăm de asta. Iar după toate ororile războiului, concluzia e că toată lumea pierde, oameni mor și de-o parte și de alta.
Totuși, deși asta e prima senzație, nu e vorba despre șansa de a-ți repara niște alegeri și a-ți îndrepta prezentul și viitorul. Ci despre a conștientiza impactul pe care micile decizii le au asupra cursului vieții noastre, despre cum nu avem control asupra lor întotdeauna, despre cum e bine să știm că am fi putut și am putea oricând să fim în alt loc, să fim în altă „tabără”, să avem alte opinii, să fim altfel.
mmnemosyne 
Vorba poetului, „nu cerceta aceste legi / caci esti nebun de le-ntelegi”. Si eu imi pun asemenea intrebari, mai ales când merg pe munte (nu stiu de ce): oare daca o iau pe aici, si nu pe acolo, mi se va schimba viata cu ceva? Poate ca voi da de o casuta construita din turta dulce….
Dintre toate teoriile ‘de gen’, cel mai mult ma bucura aceea care zice ca fiecare din noi are o misiune de indeplinit si vom avea suficiente vieti astfel incât sa ne ducem misiunea la capat. Deci nu e nicio problema daca in viata asta fac o pauza 🙂 🙂 🙂
ApreciazăApreciază
E în natura noastră să cercetăm, n-ai cum să nu te întrebi 🙂 Interesant că ai gândurile astea când mergi pe munte. La mine apar când îmi conștientizez așa o mare fericire și am un sentiment de mulțumire / gratitudine. Sau nah, când sunt la un pas să mă lovească vreo mașină sau alte pericole contextuale.
Hihi, nu-i nici o grabă cu îndeplinirea misiunii. Eu cred că noi singuri ne alegem și construim misiunea, așa că noi singuri putem decide și să ne luăm o pauză 😛
ApreciazăApreciază
Dacă nu le-ai văzut, îți recomand două filme la care m-a dus cu gândul articolul tău: Source Code și http://cine.matinal.org/2012/03/flashforward-2009.html
ApreciazăApreciază
Source Code l-am văzut și mi-a plăcut. Iar Flash Forward, pff, e pe lista de așteptare de ani de zile. Poate ajung la el în curând. Mersi de reminder! 😀
ApreciazăApreciază
E fain și foarte interesant serialul. Din păcate, un singur sezon. Chiar și așa…
ApreciazăApreciază