Timp de mine

Standard

Dacă nu scriu pe-aici, înseamnă că-mi lipsește timpul ăsta acordat mie. Am ajuns la impresionantul număr de 14 ciorne, în mai puțin de două săptămâni, care au slabe șanse să fie publicate în următorul an. Nu din lipsă de timp sau inspirație, ci din inabilitatea de-a mă opri, de-a pune tot restul în așteptare și a-mi da mie timp. Nu pentru a scrie, de fapt. Ci pentru a gândi, a-mi așeza ideile, a interioriza experiențe și a face ceva cu ele apoi.

Scrisul e doar o unealtă, un mod de a-mi interioriza experiențele cotidiene, de a-mi crea o poveste personală. Scrisul nu-i niciodată scopul. De-asta absența de pe blog reflectă de obicei un oarecare haos cotidian. Dacă nu-mi pot acorda 15 minute de reflecții personale și depănarea unui gând, scurt sau lung, e doar o chestie de… timp (desigur), până voi plesni de frustrare.

Aș vrea să le fac pe toate într-o zi, dacă aș putea. Aș vrea să mă trezesc dimineața cu energie infinită, să am timp să îmi beau cafeaua acasă, să ronțăi un mic dejun, să meditez vreo 10 minute, să fac duș, să probez minim trei rânduri de haine înainte de-a ieși liniștită pe ușă, să îmi fac părul în fiecare zi, să-mi fie hainele călcate și impecabile, să mă rujez în trei straturi, cu mușcat din șervețel între ele, pentru o culoare naturală. Să merg la job pe jos sau cu bicicleta, cu vreun audiobook în căști. Să îmi iau pauzele cum trebuie, să ies la plimbare în parc, că e acolo lângă noi. Să îmi aloc 15 minute în fiecare zi pentru a-mi planifica evenimente faine la care vreau să merg. Și să merg. Aș vrea să vin acasă și să îmi aloc 30 de minute pentru alte proiecte și încă vreo 30 pentru rumegat idei în scris. Să mai pun câteva piese de puzzle la ceasurile din Praga, să învăț cântecele la ukulele, să desenez și să mâzgălesc, să fac lucru manual, să citesc. Să îmi aprind lumânarea cu aromă de prăjituri de Crăciun cu scorțișoară și să-mi fac un ceai. Să mă așez pe zafu și timp de 10 minute să fac doar asta, să stau pe zafu. Să ies afară, pe lângă calea ferată, și să alerg cu același audiobook în urechi. Să pun din timp hainele la spălat, să nu rămână vase nespălate, să șterg praful de pe mobilă, praful din ochi.

Să ascult muzică. Să chiar ascult muzică, mi-e dor!

Pot sacrifica temporar coafura, rujul, praful neșters, vasele și hainele nespălate la timp, becul spart de două săptămâni din bucătărie, mâncarea gătită, diverse contracte de lămurit pe la bănci, vizita de curtoazie la medic. Temporar, doar că trec lunile. Frustrările vin când nu mai ascut creioane colorate, când teancul de cărți necitite și în așteptare e la fel de mare, când ciornele se adună și rămân în stadiul de gând nedus până la capăt, când trece încă o zi și nu am savurat dimineața cu o plimbare, pe jos, la pas.

Și-atunci zic stop, mă apuc să înșir cuvinte, mă cocoț în pat, deschid geamul și casc ochii la apusul de soare (și, wow, ce apus a fost azi!), îmi zic că de-acum îmi ajustez ritmul și am timp de mine.

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s