Madame Bovary și arta de-a fi pe lângă

Standard
Madame Bovary și arta de-a fi pe lângă

Nu știu ce părere să am despre corpul meu, care azi în supermarket era atras de fructe ca un îndrăgostit la prima întâlnire. Mi-e destul de rar poftă de vreo mâncare anume. Nedumerită de noile tentații, ies din Profi cu struguri, banane și căpșuni. Și ciocolată.

Ce de mofturi, aproape că mă simt ca o tânără burgheză dintr-un secol trecut, răsfățată și alintată. Adevărul e că n-aș știi. Mi-e greu să înțeleg, de exemplu, de ce Madame Bovary e o carte atât de apreciată – cu precădere în rândul femeilor (încă nu mi-a recomandat-o nici un bărbat). De fapt, la ceva nivel analitic și rațional, înțeleg de ce. Dar la nivel personal și subiectiv, nu, nu înțeleg.

Cartea e scrisă bine, cuvintele curg plăcut și armonios, Flaubert era un scriitor talentat și a zugrăvit într-o manieră simplă și, pe alocuri, ironică, stilul de viață al tinerilor căsătoriți din secolul al XIX-lea. Pentru mine, cam atât…

Oare atât de multe femei se regăsesc (încă) în dramele Emmei? Evident, perioada istorică și socială era una plină de inhibiții și restricții, norme sociale plicticoase care ar fi înfrânt spiritul liber al oricărei femei ce visa la puțină aventură și pasiune. Adulterul era un stigmat care ruina viața femeilor iremediabil. Fetele creșteau cu ceva ideal de gentleman în minte, sau cu personaje din romanele de dragoste și se loveau apoi de realitatea cruntă: ai o șansă, una singură, să te alegi cu un soț pe măsura viselor tale. Evident, probabilitatea să și fie cum ai visat tu era foarte mică.

Emma – Madame Bovary, m-a scos din sărite, mi-am pierdut răbdarea cu ea, mi-am tot dat ochii peste cap, mi-a fost milă de ea, dar am înțeles-o și i-aș fi vorbit așa cum, poate, i-aș fi vorbit unei adolescente confuze.

Dincolo de carte, mă interesează fenomenul de apreciere în masă a ei. Știu că am devenit imună la romanele de dragoste sau la orice carte/film care abordează în proporție majoritară acest sentiment ideal și idealizat, conflictele emoționale ce vin cu el și, cu atât mai mult, tot ce ține de căsnicie. Așa că da, mă simt foarte pe lângă. 

Ce-o fi și cu romanul ăsta? E o carte bună, repet, mă rog, e OK. Pentru aspectele sociale și istorice, probabil aș citi altceva, iar pentru personaje și fir narativ, pff. Deci ce-i cu Madame Bovary? Se regăsește lumea în situațiile prezentate în carte, încă suntem în esență o societate inhibată, cu relații maritale sufocante și plicticoase, cu idealuri pe care suntem incapabili să le trăim, cu greșeli pe care nu ne simțim în stare să le reparăm? Știu că răspunsul e undeva între da și nu, însă mă întristează cumva faptul că romanul lui Flaubert încă este carte de căpătâi (repet, nu pentru că ar fi o carte proastă, ci pentru ideile pe care le conține în sine).

Urmăream într-o vreme tot felul de topuri universale, mi se pare că spun multe despre stadiul și locul în care ne aflăm noi ca oameni și ca societate, în general.

Romanul are și un fel de final moralizator – care, sincer, mi se pare și mai trist. Încerc să nu dau cu spoilăre, da-i greu… Nu sunt convinsă că morala e să te mulțumești cu ceea ce ai și să te bucuri de acel lucru, deși am văzut că mulți spun asta despre carte. Că le-a deschis ochii. Emma și-a dorit mai mult de la viață și a plătit pentru asta – la propriu și la figurat, deoarece perioada istorică și normele sociale nu-i permiteau să vrea și să aibă mai mult. Aș vrea să cred că societatea actuală e diferită. Nu suntem legați unii de alții în cușca numită căsnicie. Nu-i nevoie să comiți adulter dacă nu mai ești fericită lângă partenerul de viață. Ești liberă să pleci. Și e ok să vrei mai mult – fie de la persoana cu care ești acum, fie de la altcineva. Sigur, ar fi bine și să ai ochii deschiși și să apreciezi ce ai. Dar dacă-i deschizi și nu-ți place ce vezi, există soluții sănătoase din punct de vedere emoțional.

Sigur îmi scapă ceva. Cândva, poate că aș fi înțeles și empatizat cu lumea lui Flaubert. M-am îndepărtat prea mult de dramele emoționale proprii pentru a pricepe fascinația oamenilor pentru ele. Pot înțelege la rece, însă la modul real, mi-am rafinat arta de-a fi pe lângă.

Madame Bovary am citit-o recent, în ianuarie, însă mai sunt câteva cărți similare aflate în tot felul de topuri… și nu prea înțeleg de ce. Sunt cărți ok, însă mă întristează că oamenii se regăsesc atât de mult în personajele din ele. Nu știu ce spune asta despre evoluția noastră, ca societate, dar mai ales despre sufletele, bucuriile și suferințele oamenilor…

p.s. Ultimele rânduri sunt clar influențate de faptul că l-am citit pe H.G. Wells în ultima vreme, dar altădată despre el 🙂

Anunțuri

4 răspunsuri »

  1. Spoilere nu, dar un citat relevant ar fi mers. În felul ăsta, eu, care de exemplu mai mult ca sigur n-o s-o citesc, mi-aș fi putut apoi da cu părerea dacă este cum zici tu sau nu. 😛

    Apreciază

    • Aveam senzația că toată lumea a citit cartea asta, mai puțin eu :)) Nu cred că-s foarte relevante citatele în contextul de față, adică pot găsi destule care să-mi placă și care să reflecte niște idei în care poate m-aș regăsi și eu, deși per total cartea nu rezonează cu mine. Sunt părțile vs întregul. Dar fie, uite câteva care au cumva legătură cu ce am scris eu mai sus:

      *“Love, she thought, must come suddenly, with great outbursts and lightnings,–a hurricane of the skies, which falls upon life, revolutionises it, roots up the will like a leaf, and sweeps the whole heart into the abyss.”

      *“She loved the sea for its storms alone, cared for vegetation only when it grew here and there among ruins. She had to extract a kind of personal advantage from things and she rejected as useless everything that promised no immediate gratification — for her temperament was more sentimental than artistic, and what she was looking for was emotions, not scenery.”

      *“Deep down, all the while, she was waiting for something to happen. Like a sailor in distress, she kept casting desperate glances over the solitary waster of her life, seeking some white sail in the distant mists of the horizon. She had no idea by what wind it would reach her, toward what shore it would bear her, or what kind of craft it would be – tiny boat or towering vessel, laden with heartbreaks or filled to the gunwhales with rapture. But every morning when she awoke she hoped that today would be the day; she listened for every sound, gave sudden starts, was surprised when nothing happened; and then, sadder with each succeeding sunset, she longed for tomorrow.”

      *“She was not happy–she never had been. Whence came this insufficiency in life–this instantaneous turning to decay of everything on which she leaned? But if there were somewhere a being strong and beautiful, a valiant nature, full at once of exaltation and refinement, a poet’s heart in an angel’s form, a lyre with sounding chords ringing out elegiac epithalamia to heaven, why, perchance, should she not find him? Ah! How impossible! Besides, nothing was worth the trouble of seeking it; everything was a lie. Every smile hid a yawn of boredom, every joy a curse, all pleasure satiety, and the sweetest kisses left upon your lips only the unattainable desire for a greater delight.”

      *“She was as sated with him as he was tired of her. Emma had rediscovered in adultery all the banality of marriage.”

      Apreciază

      • Mie îmi par cam platitudini. Și stilul e prost. O mulțime de explicații (ca și cum ai fi la școală) liniare, plate. Dragostea trebuie să fie așa, ea aștepta cutare lucru care nu venea. Pasajele ăstea sunt un fel de Otravă. 😀 Înțeleg de ce au prins la fete, pentru că sunt descriptive. Iar fetele au nevoie de cineva care să le explice ce simt. 🙂

        https://www.piticigratis.com/2013/04/ce-mai-citesc-proastele-in-ziua-de-azi-blogu-lu-otrava/

        Apreciază

        • Nu l-am citit pe Otravă, dar cunosc fenomenul și succesul pe care articole de genu’ îl au, le văd mereu pe Facebook (gen Radu F. Constantinescu, devorbacumine/tine, jurnalulevei sau al lui adam, nu mai știu). Flaubert mi s-a părut fain în ideea că vocea era subtil ironică scriind pasajele astea și punându-se în rolul personajelor. Însă e trist că atât de multe fete/femei chiar se regăsesc în dramele Emmei. Erau de înțeles pentru perioada respectivă, am o oarecare înțelegere afectuoasă pentru femeia de atunci, însă acum… chiar poți să îți iei soarta în propriile mâini. Și ești responsabil(ă) de ceea ce simți și de a înțelege ceea ce simți. Accesul la informație și cunoaștere nu mai e o problemă, e doar chestie de inițiativă și implicare activă.

          Apreciază

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s