Nu mai mănânc carne.

Standard
Nu mai mănânc carne.

De vreo lună, cam așa. Cumva, era inevitabilă decizia asta, mai devreme sau mai târziu. Chiar în urmă cu un an citeam Beyond lies the wub și mă amuzam la ideea că dacă suntem ceea ce mâncăm, suntem toți niște porci. Numa’ zic 😛

Lăsând înțepăturile ghidușe la o parte, știu că majoritatea oamenilor se gândesc că e greu să renunți la carne. Greu din punct de vedere fizic, adică. Și din punct de vedere al poftelor și al nevoii de proteine. Probabil că multora de-asta le e greu. Eu nu simt lipsa cărnii, cam deloc, ceea ce mă face să mă întreb de ce nu am făcut pasul ăsta mai devreme. Mi se pare infinit mai greu să mă descurc cu avalanșa de reacții dezaprobatoare venite din partea oamenilor, în general. Cu faptul că trebuie să repeți și confirmi de câteva ori că nah, chiar nu vrei carne, deci chiar nu 🙂 Și da, a fost greu de sărbători să o refuz până și pe mama, care mă privea dezamăgită că nici măcar de Crăciun nu fac o excepție. S-a adaptat totuși rapid și mă răsfață acum cu tot felul de salate inedite.

Nu mai mănânc carne pentru că mi se întâmpla adesea să mă întreb ce nume i-aș fi dat creaturii din farfuria mea. Era o chestie involuntară, nu mi-am auto-impus eu idei de conduită morală în interacțiunea cu alte animale. Pur și simplu. Cred că mi se trage de la ceva traume din copilărie. Hihi 😛

Și tot analizând eu super și hipermarketurile urbane, am ajuns la concluzia că trăiesc într-un secol și într-o societate care îmi permite să mănânc selectiv. La modul că am alternative. Poți să fii mofturos, se dau toți peste cap să-ți vândă ceva. A, vrei să mănânci praf de cărămidă? Avem soluția pentru tine: încearcă noua variantă cu gust de măceșe! 😀 :))

La fel, am ajuns la concluzia că fiecare dintre noi decide unde e limita lui personală. Dacă îți place carnea și n-ai idei de-astea dubioase prin cap în timp ce-o mănânci, poftă bună. Unii nu mai mănâncă deloc-deloc produse provenite de la animale, deci nici ouă, nici lapte, nici patiserii sau chestii despre care habar n-aveam că ar conține untură de porc, care-i peste tot, apropo! Eu nu am renunțat la ele, dar pur și simplu nu mai vreau carne în farfurie (nu, nici pește, căci din câte mi se pare mie e tot carne, nu înțeleg confuzia). Acolo e limita mea.

În rest, îmi place laptele și n-aș renunța la produsele lactate. În lumea idilică în care am copilărit eu, totul era mult mai echilibrat. Bunicii mei muncesc și acum de dimineața până seara, iar una dintre muncile serioase e să hrănești și îngrijești animalele. Vrei carne, ouă și lapte? Muncești pentru ele și îți îngrijești la modul real sursa de hrană.

Devenind între timp creatură urbană, am început să mă întreb tot felul de lucruri legate de motivele pentru care consum totuși carnea din comerț, în condițiile în care o întreagă lume civilizată închide ochii și se face că nu știe sau chiar nu vrea să știe în ce mod grotesc ne ajunge bucățica aia de carne în congelator.

Să mănânc un alt animal… de fapt, ca să fiu și mai clară, să mănânc cadavrul unui alt animal nu prea mai e o opțiune ok pentru mine. Nu în condițiile în care am sute de alternative și nu în condițiile în care chiar îmi permit să mănânc altceva. Am cam rămas fără scuze pentru propriile alegeri alimentare în acest sens, de-aici și decizia bruscă de luna trecută. Nu pot să mă consider o ființă inteligentă și să mănânc alte ființe care, deși nu-s la fel de inteligente ca mine, au și ele trăiri emoționale și suferă.

Limita mea e un prim pas pe care-l simt natural de făcut. Natural pentru mine. Fiecare își stabilește singur limitele și obiceiurile alimentare. Aș vrea să am motivația necesară pentru a nu mai consuma nici un produs care conține urme de untură de porc (lipieeee…), de exemplu. Sau poate mi-ar trebui răbdare infinită pentru a citi etichetele de pe toate produsele + lecturi suplimentare din marele ghid al cunoașterii contemporane: google. Nu voi face asta, dar carne nu mai vreau.

Partea bună e că îmi reacționează corpul ok la schimbare. Carnea îmi lenevea tot organismul, de multe ori mă simțeam cumva intoxicată. Îmi simt corpul mai ușor acum, mai fresh (și nici măcar nu m-am obișnuit încă să mănânc multe fructe & legume), mă simt mai „curată”. Mi-e greu să explic. Parcă nu mai car atâtea toxine în mine.

Dar mai ales, am terminat cu procesele de conștiință în timpul meselor :))
Poate nici nu ar fi fost o chestie atât de wow dacă nu mi-ar fi transmis ceilalți că ar fi. Nu știu de ce oamenii devin defensivi și ofensivi când spui că nu vrei carne. Chiar mi-ar plăcea ca fiecare dintre noi să își traseze liniștit propriile limite și libertăți. Tot ce cred eu despre consumul de carne mă privește pe mine, iar dacă fac greșeala să reflect propriile-mi idei și concluzii asupra celor din jurul meu, e problema mea, nu a lor. Cumva, aș vrea uneori să fie reciprocă înțelegerea asta. Să înțelegi că dacă ție ți se pare normal și natural să consumi sau nu anumite alimente, nu înseamnă că și cel de lângă tine ar trebui să aibă aceleași idei despre alimentație. Să ne zicem poftă bună unul celuilalt și cam atât.

Oricum, e un proces interesant. M-am simțit în ultima lună de parcă aș fi dezbătut idei religioase, nu opțiuni alimentare. Și ca să închei cu un fel de haha: oricum cred că divinul e peste tot, deci o fi și carnea un fel de zeu 😛

8 responses »

  1. Aveam o colega care, atunci când se ivea o disensiune la orizot, si ca sa evite o cearta, zicea cam asa: fiecare cu normalul lui.
    Daca asa te simti tu bine, e ok.
    Eu am fost vegetarian timp de 7 ani. Nu mi-a folosit la nimic.
    In plus, in carne exista o substanta care se numeste ‘colesterol’, foarte utila creierului. Nu ai cum sa o iei din legume sau fructe.
    In plus, de unde stii ca legumele, fructele si plantele nu au si ele trairi, sentimente si nu simt si ele durerea?

    Apreciază

    • Dragoș, oamenii devin vegetarieni din varii motive. Tu de ce ai fost și de ce nu mai ești? Poate nu-ți folosește acum că ai fost, dar poate ți-a folosit atunci (adică aveai tu ceva idee în cap, din moment ce erai pe filmul ăla).
      Colesterolul există și-n alte produse de proveniență animală, din câte știu. Eu n-am renunțat la ouă, lapte și derivatele lui.
      Din câte știu, s-a descoperit deja că dacă tai un copac, toți copacii de pe o rază de nu știu câți kilometri, „simt” – au loc ceva modificări bio-chimice (nu mai știu exact și mi-e lene să caut). Deci tot ce-i posibil, evident. E viață. Și dacă aș putea, n-aș distruge nici o formă de viață. Nu-i exclus să ajungem să ne hrănim cu pastiluțe colorate în viitorul apropiat/îndepărtat – pe principiul „ai grijă ce-ți dorești, că poate deveni realitate” :))
      Oricum, nu pot să trăiesc fără să consum alte forme de viață, momentan. Tot ce pot să fac e să fac ce pot, dacă are sens 😛 De-asta ziceam că fiecare își stabilește limita și fiecare știe ce poate să facă și dacă e dispus să o facă.
      Cumva, cred că e similar cu ideea că nu poți salva lumea de unul singur / nu poți rezolva problemele umanității de unul singur, poți doar să îți faci partea. Și până la urmă tu decizi până unde ești dispus să mergi 🙂

      Apreciază

      • De curiozitate, cereale manânci? Vezi ca unele studii spun ca-s mai periculoase pentru sanatate decât carnea (in lumea nutritiei poti spune orice, ai sanse 50% sa ai dreptate).

        Da, plantele inseamna viata. Si? te simti confortabil sa le manânci?

        Eu am suferit in copilarie (si sufar in continuare) de o boala numita ‘rectocolita’. Partea buna a bolii este ca m-a pus sa incerc diferite moduri de viata, in speranta insanatosirii (nu se poate vindeca pentru ca e auto-imuna, dar macar se poate tine sub control). Am citit tot felul de prostii, am ingurgitat germeni, grâu incoltit, tot felul de mix-uri de cereale si, uite-asa, am ajuns vegetarian, ca mi s-a spus ca exista o gramada de toxine in carne.
        Nu m-am vindecat, nu m-am simtit mai bine, nu mi-a crescut nivelul sentimental, nu m-am simtit implinit sufleteste, dar am observat ca picam la pat la orice ploicica sau adiere de vânt (eu care, in afara de rectocolita, nu ma mai imbolnavisem de altceva cu anii) si ca am slabit zece kile intr-o perioada in care voiam sa ma ingras zece kile. Asta pâna mi-a explicat cineva cum e cu proteinele si cu refacerea celulelor.

        Matusa mea a fost vegetariana timp de 46 de ani. A murit acum doi ani, de cancer.

        Vecinul meu are 90 de ani si inca se duce la padure dupa lemne. Pe care le cara singur! A baut tuica si a bagat in el slana cu ceapa toata viata.

        Sa stii ca exista o posibilitate sa nu consumi alte forme de viata: nu mai mânca, bea numai apa. Vorba unui medic de pe timpul lui Ceausescu (a fost si ministrul sanatatii, dupa 1990), ‘apa e un aliment complet’. Asta pâna va descoperi cineva ca pâna si apa e vie….

        Apreciază

        • Mănânc cereale, adică mănânc pâine și patiserii de-astea, adică ce mănâncă toată lumea, nu mixuri de cereale sau ceva chestii speciale. Sunt pline de carbohidrați și, din câte am aflat recent, carbohidrații în cantități mari / normale nu sunt ok căci hrănesc bacteriile din corp (bacteriile „rele” adică). Și zahărul intră în aceeași categorie (carbohidrați sub formă de glucide). Și da, asta pot să confirm 100% că de când am limitat consumul de zahăr (eu sunt hipoglicemică și mă cam drogam cu el), mă simt muuuult mai bine.

          Cred că fiecare avem carențe și surplusuri în corp, însă în moduri diferite. Eu mă simt mai energică de când am renunțat la carne. Doar că nu ăsta e motivul pentru care am renunțat. De-asta spuneam că oamenii devin vegetarieni din motive diferite. Nu ideea că aș fi eu mai sănătoasă dacă renunț la carne mă motivează. Dacă era ăla motivul, nu aș fi renunțat în veci la carne 😛 Nu sunt cea mai grijulie persoană din lume cu propria-mi sănătate, să fim serioși :))

          Pur și simplu era un disconfort psihic și emoțional destul de mare de fiecare dată când consumam carne. Iar în punctul ăsta al vieții mele mi se pare că e nevoie de un efort foarte mic din partea mea pentru a evita consumul de carne. Din motivul menționat, nu din cauza unor alte idei nutriționiste. Știm toți că există atâtea păreri și studii în domeniu, câți oameni pe pământ, dar nu-s neapărat curioasă. Poate tocmai asta ar fi lecția, că avem corpuri diferite, reacționăm relativ diferit la anumite alimente, avem nevoi diferite.

          Ești mai ok acum, adică reușești să îți menții sub control starea de sănătate? Da, bolile au „darul” de a ne scoate din zona de confort…

          Apreciază

  2. Felicitări pentru decizia luată ! Mă bucur că bunicii tăi au grijă de animale. Bunica mea după ce îngrijeşte găinele în jur de un an, le omoară 😦 Şi eu în ultimul timp am început să mă gândesc la ideea asta de a deveni vegetariană. Eu iubesc animalele, şi îmi pare foarte rău pentru porcii, găinile şi oile, care sunt sacrificate pentru a ne satisface nevoia de carne. Nu înţeleg de ce trebuie ca animalele să fie sacrificate. Dacă ar fi ca şi animalele să ne omoare pe noi pentru că vor carne de om ? Sunt sigură că nouă oamenilor nu ne-ar conveni. Şi am şi trăi cu sentimentul că oricând un porc poate veni să ne omoare. Şi eu aş vrea sa devin vegetariană, dar mi se pare că nu ai ce mânca. Pentru mine cuvântul vegetarian înseamnă salate. Salate toată viaţa. Ştiu că nu e aşa, dar asta cred momentan. Tu ce mănânci înafară de salate ?

    Apreciază

    • Mulțumesc, era inevitabilă decizia asta, hihi. Și bunica mea procedează la fel, însă mi se pare totuși un echilibru acolo, unul natural (adică la țară oamenii chiar depindeau de animale pentru a-și asigura hrana), comparativ cu ce se întâmplă în fermele marilor companii „producătoare” de carne, la nivel global, unde animalele-s tratate oribil + se mai face și risipă. Risipă de carne, teoretic. Risipă de vieți, practic.

      Eu nu am renunțat la ouă și lactate, de exemplu. Iar salate, de fapt, mănânc destul de rar. Nu știu, mănânc mai multe ciuperci, în loc de carne (omletă cu ciuperci, ciuperci pe post de garnitură sau amestecate cu orez, umplute cu brânză, etc). Am descoperit că-mi place tofu – dar neapărat prăjit, în niciun caz așa cum e în cutie – am observat că mulți fac greșeala să-l consume așa cum e, și e oribil. Dacă iei tofu afumat, îl tai felii și-l prăjești (crocant), parcă ai mânca slănină 😛 Îmi fac paste cu ceva-uri + sos de soia (din ăla ce se pune pe sushi, e foarte aromat). Am mai descoperit humusul, care iar e foarte hrănitor și e tare bun cu lipie, roșii și alte chestii. Mănânc destul de multe lactate, deși în anii trecuți nu prea mă încântau. Am ajuns la concluzia că mai toate gusturile sunt învățate și, mai ales, se schimbă cu anii.

      Mi se pare că mănânc mai variat decât înainte, de fapt, din simplul motiv că am început să amestec diverse alimente și sunt mai deschisă la a experimenta cu preparate noi și combinații ciudate :)) 😀 A, și am învățat să îmi condimentez mesele (oregano, sos de soia), chestie pe care nu o făceam înainte. Și să pun iaurt în loc de sos (lângă paste, de ex.). Sau pâine în ou cu brânză brie topită peste. Tot felul 🙂

      Apreciat de 1 persoană

  3. Pfai frățică cât bullshit pe o rază de 10cm. Nu mai mănânci carne. Așa, și? Bravo. Dacă tu simți nevoia să scrii despre asta și să împărtășești cu toată lumea despre asta şi motivele care te-au condus, evident… unii care încă mănâncă țin să îți spună de ce ei încă mănâncă. Nu e nimic ostentativ.

    Btw.. nici eu nu mănânc carne, dar mă disper de fiecare dată când aud pe cineva că își înșiră motivele pt care nu o mai face. Ca o pledoarie. Și apoi răsar alții care îl încurajează și îl felicită, de parcă ar fi descoperit și el, mai târziu ce-i drept, leacul pt cancer.

    Mănâncă ce vrei și cum vrei, fără să scrii un articol despre asta. Pentru că tu, prin articolul tău ești mai ofensivă decât toți mâncătorii de carne care te întreabă de Crăciun dacă nu cumva faci o excepție.

    Apreciază

    • Simt nevoia să scriu despre multe lucruri și o fac, la fel cum și tu simți nevoia să îți exprimi dezaprobarea față de comportamentele altora, în cazul de față, și o faci.
      Păi uite, în cazul de față comentariul tău nu-l găsesc a fi ostentativ. A venit ca reacție la ce ai citit. Ostentativ mi se pare când oamenii îmi spun ce să mănânc eu (deci nu de ce ei mănâncă ce mănâncă – e o diferență totuși), fără a le da eu vreun motiv să o facă (în afară de faptul că nu îmi comand friptură la restaurant, de ex). Nu mă deranjează ce-și pun alții în farfurie și de ce, ci mă deranjează când încearcă să mi se pună mie în farfurie. La fel cum nu mă deranjează ce religie au unii și de ce, ci atunci când încearcă să îmi bage pe gât forțat ideile lor religioase. Poate ai prins ideea, nu știu cum altfel să o explic.

      Nu înțeleg de ce te disperă că scrie cineva despre experiența lui proprie, în schimb. Scriu și despre ce-am citit, ce mi-a trecut prin cap în timp ce trăgeam o trântă pe gheață și alte chestii. De ce-ar fi alimentația și deciziile de genul un subiect tabu? Parcă-i noul sex, serios.

      Apreciază

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s