Câte cărăm degeaba cu noi

Standard
Câte cărăm degeaba cu noi

Dacă nu stai în chirie și nu te muți din când în când, poate-i mai greu să realizezi câte rahaturi cari după tine prin viață. Obiecte peste obiecte. După vasta experiență acumulată în ultimul an în domeniul aruncatului fără milă de lucruri, sunt convinsă că oamenii se lasă efectiv sufocați de obiecte și de responsabilitatea asumată în ceea ce le privește.

E a treia sau a patra oară în ultimele 10 luni când fac ordine prin casă și renunț la obiecte (haine, cărți, bibelouri, bijuterii, veselă, cutii de papuci, aparatură, cabluri, pantofi, din nou haine, un mare ETC). E a treia oară și ÎNCĂ mai găsesc. Incredibil. Am din nou două plase mari de obiecte care așteaptă să își găsească un alt stăpân.

Nu pot explica suficient de bine cât de eliberată mă simt.

De toate hainele alea încărcate de amintiri și emoții. De toate hainele care nu îmi vin și nu mi se potrivesc, deși îmi plac. De toate hainele pe care nu le port, pentru care mi-am zis că poate mai slăbesc puțin (să fim serioși, ce motivație de 2 lei mai e și asta? în ce lume paralelă voi slăbi eu vreodată pentru o haină??). Eliberată de toate hainele primite de la cineva, păstrate din respect sau din cauza unor atașări emoționale care îmi sabotează starea de bine. De toate hainele care-s acolo în dulap doar pentru că-s acolo și rămân acolo din inerție. De toate hainele fabricate de renumita firmă „Poate le voi purta într-o zi”.

Eliberată de toate cărțile pe care le-am citit și nu mi-au plăcut sau chiar m-au enervat. De toate cărțile primite cadou, fără nici o legătură cu interesele sau preferințele mele. De toate cărțile care nici nu știu cum au ajuns la mine în bibliotecă, pe care nu le-am citit și nici nu intenționez să le citesc vreodată. De toate cărțile pe care „le voi citi într-o zi”, dar de care știu bine că, de fapt, nu mă voi atinge.

Eliberată de toate bibelourile și obiectele decorative primite cadou de la oameni dragi sau care mi-au fost cândva dragi. Le mulțumesc din suflet, cândva obiectele astea m-au făcut fericită. Acum e momentul să aducă zâmbete unei alte persoane. Și e ok, asta era intenția unui cadou, nu? Să îmi provoace bucurie. Iar bucuria mea azi constă în a oferi obiectele acestea unei persoane care să se bucure sincer de ele.

Eliberată de toate farfuriile, paharele, furculițele, cuțitele, oalele, tigăile, castroanele, bolurile, tăvile, tigăile, cănile... CRRHRHRHR … care depășesc cu mult prea mult numărul de persoane efective din casa asta. Iar eu sunt o persoană. UNA.

Eliberată de toate aparatele inutile a căror funcționalitate și utilitate stă sub semnul întrebării. Ceasuri fără baterii (aha, le tot schimb de vreo 5 ani, uite-atât de important e ceasul ăla pentru mine), căști care nu mai funcționează, lanterne cu beculeț albastru care abia luminează la juma’ de metru, bucăți din ceva aparate (??), baterii, cabluri a căror funcție nu o pot stabili cu exactitate, încă ceva bucăți din ceva. Eliberată de toate nimicurile tehnologice.

Eliberată de toate produsele de igienă, îngrijire și make-up care nu mă încântă și le tot amân folosirea. N-am nevoie de n-șpe mii de feluri din fiecare chestie. Oricum folosesc doar produsul care îmi place, restul stau de decor.

Unde încap atâtea obiecte în viețile noastre, serios?

Nevoia asta de a strânge, de a aduna în jurul nostru obiecte… În loc să ne înconjurăm cu oameni și să ne bucurăm de simplitatea vieții. Am învățat, GREU, că obiectele au fix valoarea pe care le-o oferim noi. Atât.

La fel ca și în relațiile cu oamenii, e ok să le eliberezi, pentru a te elibera. Nimic nu-i etern. Odată ce accepți că așa cum rolul unui om în viața ta s-a încheiat și asta e ok, poți să accepți și că rolul și funcția unui obiect s-a încheiat. Și e ok. Dă-l mai departe, trimite-l în lume. Lasă pe altcineva să zâmbească și să se bucure de el, dacă tu nu te mai bucuri sau nici măcar nu te-ai bucurat vreodată.

Cărăm după noi nu doar obiectele, ci și valoarea pe care le-o dăm. Ne sufocăm spațiul exterior și interior cărând după noi toate lucrurile astea. Viața-i mult mai dinamică și atât de frumoasă când îți faci loc, la propriu și la figurat, pentru a primi noi experiențe!

Eu chiar țin la amintiri, mi-am numit blogul Mnemosyne, de altfel. Dar amintirile nu mă definesc ca persoană. Iar amintirile, contrar la ce simți tu, nu zac în obiectul ăla ascuns într-un colț de dulap de care-ți amintești o dată pe an, poate. Zac în tine. Tu alegi unde îți așezi amintirile și cum îți scrii și rescrii istoria personală.

Toate obiectele de care m-am eliberat în ultimele luni au fost cândva importante pentru mine. Foarte importante. Cu prima tentativă de a mă scăpa de ele, mi s-a rupt sufletul.

Dar pur și simplu acum nu mai sunt importante, le-am înlocuit cu altele care-mi sunt dragi mie – acum, Iuliei de azi. Și e ok.

La fel cum e ok să (te) eliberezi și (de) oameni, atunci când e momentul. Doar fă-o. Fără resentimente și păreri de rău, fără jigniri sau reîntoarceri inutile. Uneori, viața-i mai simplă decât credem noi că e.

3 responses »

  1. Foarte dragut articolul. Da, asa e, de multe ori ducem cu noi foarte mult balast si realizam asta numai atunci când forta psihica e mai mare decât greutatea balastului.
    In cei câtiva ani cât am lucrat la Gallup am invatat câteva lucruri interesante. Unul din ele este ca un om poate fi descris prin 34 de ‘teme’, din care primele 5 sunt foarte importante si il definesc in proportie de 80%. Una din temele mele, a treia, era ‘input’ – adica un fel de ‘colectionar’. Adica adun foarte multe lucruri (mult mai multe decât un om pe care nu-l caracterizeaza asa tare ‘input’), in speranta ca s-ar putea sa-mi ajute la ceva, la un moment dat. De multe ori am ramas doar cu speranta, dar alteori am avut surprize extrem de placute, un anume obiect aparând exact atunci când aveam nevoie de el. De exemplu, uitasem ca am un capsator de capace pentru sticle. Eram pe punctul de a comanda unul când, cautând un alt obiect prin multele lucruri pe care le-am pus de-a valma in pod atunci când m-am mutat la Tauti, am dat de capsator. A fost o surpriza tare placuta. Acum astept sa vina momentul sa trebuiasca sa caut altceva, pentru a da de obiectul pe care-l cautam atunci când am gasit capsatorul🙂

    Apreciază

    • Hihi, sunt curioasă ce teme-mi guvernează și mie comportamentele în perioada asta🙂
      Cred că mulți dintre păstrăm lucrurile pe principiul că „poate-mi folosește cândva la ceva”, e tot din categoria (valabil la femei mai mult) că o să port cândva hainele astea. Ok, poate le folosești la un moment dat, dar până atunci le cari după tine degeaba😛
      În Cluj existase la un moment dat un proiect fain de utilizare comună a lucrurilor. Adică un fel de împrumuturi. Aveai o bormașină și o puneai în uz comun, să nu îți stea degeaba în casă că oricum nu o folosești. Astfel, obiectul X se afla în casa cuiva care avea pe bune nevoie de el. Și apoi pleca mai departe🙂

      Nu știu dacă e valabil pentru toată lumea, dar eu nici măcar nu conștientizam ce mult mă apăsau psihic toate obiectele alea. Până nu m-am eliberat de ele🙂

      Apreciază

  2. Cred ca mie mi-e mai usor sa ma despart de unii oameni decat de unele obiecte. Cu toate ca si de obiecte ma despart rapid, fara (mari) regrete.
    Iar uneori, cand aman sa iau o decizie, ma trezesc ca o face altul in locul meu. Si e foarte bine ca o face pentru mine. Atunci stiu cu certitudine ca nu am de ce sa regret. Ce sa regret.

    Apreciază

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s