În a mea cameră 101…

Standard

Camera mea 101* nu-i la înălțime, nici plină de șerpi sau șobolani, păianjeni sau apă. E destul de statică și nu se învârtește la viteze copleșitor de amețitoare. Poate acum nu i-aș zice „cel mai îngrozitor lucru din lume”, dar cândva era cea mai mare frică a mea. În a mea cameră 101 se înghesuie toate zâmbetele false din lume, toate momentele de ruptură și lipsă de conexiune reală, toate prezențele absente și conversațiile goale și forțate de împrejurări, de bunul simț și decență.

În a mea cameră 101 lipsește autenticitatea. Ăsta-i cel mai groaznic coșmar al meu: că o persoană mi-ar oferi timp, cuvinte și zâmbete doar din politețe, ar fi prezentă doar fizic, dar absentă, mi-ar spune vorbe care nu înseamnă nimic pentru ea, nimic pentru mine, mi-ar crea momente și experiențe pe care nu le-ar chiar trăi.

13103354_10209392688194409_5569141828723184600_n

Singurătatea aceasta în care ne izolăm, în care ne ascundem unii de alții, o găsesc terifiantă. Faptul că purtăm conversații lipsite de sens, fără a fi cu adevărat acolo, prezenți în clipă, mă sperie. Ne furăm unii altora timp și viață. Și da, prin colțuri de cameră, e plin de falsitate. Roluri, măști, rău sau bine intenționate, nu contează, e relativ oricum. Mă sperie incapacitatea noastră de a ne privi în ochi și a fi… nu noi înșine, căci ce-o mai fi însemnând și asta?!, dar a fi autentici în ceea ce spunem, facem, gândim atunci, în acea clipă. Nu sinceri, nu-i neapărat non stop ceva dezirabil și adorabil, dar aliniați cu ceea ce suntem, ce simțim, ce gândim în acel moment. Nu atât de alienați… 

Așa-i camera mea 101. Într-o vreme, mă copleșise, devenise cât o lume întreagă și mă sufoca. Îmi vedeam fricile peste tot, nu vizitam camera, ci rătăceam prin ea. Toți o avem undeva prin gânduri, pe la ceva etaj cu emoții și trăiri traumatizante de care ne-am agățat și nu mai știm cum să scăpăm. N-am sfaturi pentru voi, de rătăciți prea mult printre frici. Dar știu sigur că sunt și alții pe-acolo, prin camera asta.

*Room 101 – camera apare în romanul 1984, George Orwell. Pentru mai multe detalii, citiți cartea.

15 responses »

  1. Nu am citit cartea, dar e pe listă.🙂 În schimb, gândindu-mă la ce scrii tu …hmmm poate ce îi face pe oameni să fie atât de alienați este suma tuturor fricilor… frica de respingere, de neacceptare, de ”commitment”, de a fi vulnerabili … căci altfel ce ar putea să îi împiedice pe oameni să fie autentici? Simt că e mai mult de dezgropat aici.🙂

    Apreciază

    • Pff, sunt o grămadă de motive, desigur. Fiecare avem bagajele noastre sau suntem blocați în cămăruța noastră. Pe mine de exemplu mă împiedică să fiu autentică banala oboseală, uneori. Tot felul de rețineri, frici, da. Ce mă bucură e că de-o vreme mi-e mai ușor să accept starea lucrurilor, fără a suferi din cauza lor (prea mult). Pot să accept că nu putem fi autentici mereu și să prețuiesc momentele alea când reușim. Dar recunosc că le caut, am un al treilea ochi setat pe asta :))

      Apreciază

      • Mie cel mai greu mi se pare atunci când încerci, cumva inconștient, să impresionezi pe cineva. :)) Știi, gen să încerci să faci o impresie bună (decentă), care nu corelează cu autenticitatea întotdeauna. :)) Uneori însă mi se pare amuzant.

        Apreciază

  2. De cand nu ne-am mai auzit? Cum mai esti? Am intrat si eu sa vad ce mai fac cunoscutii mei de blogari. De cand nu v-am mai citit. Sper ca sunteti cuminti. Camera mea 101 ar fi o camera plina cu plate. Oh the horror, the horror……..

    Apreciază

  3. Interesant concept, nu m-am mai gandit demult la o astfel de camera. La locul unde se ascund cele mai chinuitoare frici, la cele mai negre cosmaruri. Cred ca la mine se leaga de faptul ca nu am siguranta zilei de maine. Cu falsitatea oamenilor m-am obisnuit si imi este deja indiferenta. Insa perspectiva somajului e mult mai ingrijoratoare pentru mine. Un loc de munca este esential pentru mine si imi este din ce in ce mai greu sa-l obtin… Mereu ajung la concluzia ca cel mai important lucru in lume e sa fii sanatos. Si apoi sa ai unde munci(ceva decent, ceva conform pregatirii tale, evident). Nimic altceva nu mai conteaza. Nici iubire, nici concedii, nimic. Fara ele se poate trai, fara primele nu.

    Apreciază

    • Nice, eu cred că se dinamizează și piața muncii la noi… Sau cel puțin așa am simțit-o eu. Uite, mama, la 47 de ani a făcut o schimbare drastică de carieră și a intrat în sistemul medical. S-a ambiționat și s-a apucat și de postliceal acum🙂
      Știu că în unele domenii încă e foarte rigid sistemul, dar încep să apară tot mai multe alternative (poate mai mult în domeniul privat). Oricum, e bine că nu te-ai gândit de mult la camera asta, adică e de bine, nu?🙂
      Eu simt că nu, nu se poate trăi, nu cu adevărat, fără toate lucrurile alea care îți aduc bucurie (că o fi un concediu, o iubire sau weekend-uri în hamac😛 ).
      De acord cu sănătatea în schimb, fără ea cam greu cu trăitul :))

      Apreciază

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s