V-aș spune despre toată liniștea aia absolută pe fundal de zumzet de gângănii și huruit de tractor sau despre caii ăia trei ce alergau domesticiți, dar liberi, fără ham, fără șa. V-aș spune despre mirosul de iarbă cosită și aproape uscată sau despre frumusețea florilor sălbatice. Despre melodicitatea fânului adunat în bodi, nu în baloți și despre cum nimeni nu a ridicat ștergătoarele la mașina părăsită în capăt de sat.
Aș insista că dacă e să admitem o perfecțiune a luminii în culori, ea trebuie să fie lumina caldă a soarelui ce apune peste dealuri înverzite.
În schimb, vă spun să vă întrebați la fiecare intersecție oare unde duce drumul ăsta și să vă satisfaceți curiozitatea.
p.s. Dacă toate ieșirile la o țigară ar duce pe tot felul de drumuri, mai că m-aș apuca de fumat 😛
p.p.s. Drumul ne-a dus în Tăuți, comuna Florești, peste deal de Cluj.
mmnemosyne 
Vai, Iulia …ce frumos!
Susțin perfecțiunea luminii așa cum spui tu, peste dealurile înverzite – similară, poate, doar cu strălucirea ei peste apele turcoaz ale mărilor exotice. 🙂
ApreciazăApreciază
De acord și cu lumina peste turcoazul apelor! Perfecțiunea asta se schimbă de la o situație la alta, e perfectă prin ochii tăi dacă o poți vedea, până la urmă 🙂
ApreciazăApreciază