Fericirea ca scop în viață

Standard

„Fericirea este sensul și scopul vieții, traiectoria și finalul existenței umane.” – Aristotel

Eram tristă ieri și, într-o oarecare măsură, chiar sufeream. Priveam pe geam și mi s-a strecurat un zâmbet printre gândurile triste. Am trecut pe lângă un cal în jurul căruia țopăia un mânz. Un zâmbet s-a strecurat și când, prin somn, auzeam glume despre Dorel care și-a lăsat tractorul pe marginea drumului și că puteam trece, de data aceasta.

Primul instinct este să reprimi zâmbetul, în astfel de momente. Poate dintr-o nevoie de a fi consecvenți, nu știu. Dar mi-a zburat gândul la prezentarea unui cabinet de psihologie de care m-am ocupat săptămâna trecută, pe site-ul căruia apărea ideea exprimată de Aristotel – că fericirea ar fi sensul și scopul vieții. Simți asta, atunci când suferi, cred. Că cel și cel mai mult ți-ai dori să fii fericit, că acesta-i scopul vieții.

De altfel, trăim într-o societate care ne învață că e important să fii fericit, auzim de prin filmele americane despre dreptul la căutarea fericirii (the pursuit of happiness), de ziua ta de naștere ți se spune să fii (mereu) fericit, le vezi altora pozele afișate pe facebook și ți se creează iluzia că ar trebui să fii (și tu) fericit, că acesta e scopul vieții.

Uneori, mi se pare că ideea aceasta că ar trebui să fim fericiți e cea care ne face să ne simțim mizerabil, pe termen lung. Ne evaluăm pe noi înșine în funcție de cât de fericiți suntem sau nu. Ni se întâmplă lucruri în viață care ne stârnesc variate emoții, poate unele care ne sperie sau ne displac și ne împotrivim lor, le refuzăm și le reprimăm, nu le dăm voie să fie acolo, să existe, să se manifeste, să facă parte din noi și să plece nestingherite. Le negăm și renegăm.

Nu știu de ce. Poate e ceva învățat. De îndată ce plângem sau suntem triști, încă de mici, ni se spune să nu mai fim, să zâmbim. Dacă plânge copilul mic, de îndată e luat în brațe și alinat să nu mai plângă, să fie bine și fericit. Iar asta devine rapid un scop în viață.

Dacă ne raportăm la fericire ca la o emoție, trebuie să înțelegem că e absurd să o vedem ca pe un scop în viață, când ea prin definiție e ceva temporar, ceva care vine și pleacă. Dacă e un scop în viață, fiecare dintre noi l-am atins deja de fiecare dată când, fie și pentru o secundă, am fost fericiți. Și îl vom atinge iar și iar…

Dacă o vedem ca pe ceva abstract, ca pe o destinație finală în care știm că am ajuns dacă x și dacă y, cred că ne limităm. Suntem capabili să trăim, să experimentăm și să simțim atât de multe alte lucruri dincolo de fericire. Când facem din fericire un scop în viață, ea devine ceva static, ceva ce crezi că poți atinge și bifa într-o listă de obiective. De ce să facem din fericire ceva static, când ea poate veni și pleca oricând?

Poate ar fi mai ușor să ne acceptăm emoțiile mai puțin plăcute dacă fericirea nu ar fi un scop în viață. Poate clipele de suferință nu ar crea, pe deasupra, și panică, dacă am înțelege că e perfect normal să le simțim, că e perfect normal și dezirabil să vină și ele în conștiința noastră.

E ok să fii trist. La fel cum e ok să fii fericit. E și mai ok să îți dai voie să le simți pe ambele, să știi că nici una dintre emoțiile acestea nu te obligă la fidelitate față de ele. Dacă ești fericit și brusc se întâmplă ceva ce te întristează, lasă-te să fii trist, e normal, ești om. Dacă ești trist și brusc ceva anume te face să (vrei să) zâmbești, dă-ți voie să zâmbești și să fii fericit. Sunt doar stări, sunt doar emoții și sunt efemere.

Ar fi trebuit să zâmbesc ieri când am văzut mânzul pe geam. Acolo era fericirea, trebuia doar să o las să se manifeste. La fel cum ar fi trebuit să fiu ok cu senzația aia de-mi venea să intru în pământ, ar fi trecut repede dacă nu m-aș fi panicat că e acolo. Scopul nu-i fericirea, ci viața în sine, cu tot ce înseamnă ea, cât mai mult și mai multe din ce înseamnă ea.

fericirea ca scop in viata

 

4 responses »

  1. Eu interpretez starea asta de fericire la care aspira tot omul nu ca pe o stare de extaz permanent, de beatitudine, de emotii intense, ci mai degraba ca pe o stare de bine, de liniste interioara, de implinire. De lipsa de stres si tristete permanenta izvorate din nereusite, necazuri, lupta, ghinioane la tot pasul.
    Esti fericit atunci cand esti multumit de viata ta, de ceea ce ai realizat, esti fericit atunci cand te trezesti dimineata cu zambetul pe buze, nu incrancenat, nu napadit de griji si ganduri negre.
    Cred ca in esenta ne dorim ca in viata asta unica pe care o avem aici pe pamant momentele de bucurie si senin sufletesc sa predomine. O viata frumoasa, cu bune si cu rele, dar cu mai multe bune decat cu rele. :)) Iar relele sa nu fie atat de rele. :))

    Apreciază

    • E oarecum o perspectivă mai sănătoasă asupra fericirii, așa cum ai descris-o tu. Doar că, în definitiv, exceptând cazurile de depresie clinică și alte tulburări serioase, mi se pare că noi alegem dacă ne trezim zâmbind sau ieșim încrâncenați pe ușă. Necazuri și probleme vom avea oricum, indiferent că le vrem sau nu, cu cât înțelegem și acceptăm asta mai rapid, cu atât ne va fi mai ușor să le facem față (acceptarea nu înseamnă resemnare).

      De multe ori, mi-e ciudă pe mine când mă las copleșită de griji și supărări – chestii care, în cele din urmă, sunt doar în capul meu. Da, lumea chiar o ia razna uneori. Dar eu decid dacă îmi las liniștea interioară afectată de ce se întâmplă. Și e normal să vrei cât mai multe momente de bucurie în suflet, doar că e nerealist să te aștepți să chiar fie așa, nerealist să te revolți și să suferi (suplimentar) că nu se întâmplă așa. Cumva, de-asta cred că aș vrea să dispară ideea asta că fericirea ar fi scopul vieții (sau un scop în viață) pentru că oamenii se lovesc de obstacole și probleme (inevitabil), dar având ideea aceea că trebuie sau ar putea să atingă fericirea, întâlnirea cu obstacolele îi copleșește, îi face să sufere. Și mi se pare că tocmai frustrarea aceasta că „iar s-au lovit de probleme în loc să fie și ei fericiți”, e de fapt cea care nu îi lasă să fie fericiți (mai des, mai ușor).

      Apreciază

  2. Deacord, am scris si eu ceva legat de treaba asta, chiar voi cauta sa public🙂
    Fericit poti fi in fiecare zi, numai sa o vezi dar cum spui si tu de ce sa nu ne dam voie sa ne întristăm, prin comparație vei sti chiar mai bine ce e fericirea, ca sentiment ca numai asa il pot lua eu.
    Mie imi plac toate sentimentele, fiecare in felul ei, dar tind sa fiu la poli.

    Apreciat de 1 persoană

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s