Sunt cu tine pentru că TU sau pentru că EU?

Standard
Sunt cu tine pentru că TU sau pentru că EU?

Un zâmbet, o strângere de mână, un sărut. Cât e alegerea de a fi cu persoana de lângă tine şi cât dorința de a nu fi singur?
E o nevoie normală până la urmă şi, oarecum, frumoasă. Nevoia de a fi într-o relație, de a fi cu cineva, de a te dezvolta şi a explora viața alături de un alt om. Doar că nevoile, naturale sau învățate, ne fac uneori să trăim cu teama că nu vom reuşi să ni le satisfacem.

E poate o întrebare care mi-a bântuit toate relațiile sau tentativele de relații: sunt aici pentru că văd ceva deosebit la omul acesta și vreau să fiu cu el sau sunt aici pentru că am nevoie de el sau de ceva ce-mi oferă? Cu alte cuvinte, e EL sau e EU?🙂

Desigur, într-o măsură mai mare sau mai mică, întotdeauna e vorba de mine. Fără a-i atribui judecăți de valoare, că o fi bine sau o fi rău și fără urmă de cinism, cred că suntem egoiști, în cea mai mare parte a timpului. Sigur, e frumos când simți nevoia să faci ceva frumos pentru celălalt, fără a avea nici un interes personal, dar faci acel lucru pentru că ai simțit tu nevoia, acea nevoie te-a pus în mișcare.
Trecând însă peste doza normală de egoism ce zace în fiecare dintre noi, mă bucură relațiile care nu îmi satisfac vreo nevoie sau vreun gol existențial. Mă bucur când simt că nu am nevoie de EL, dar că vreau să fiu aici, cu el.

E plăcut să fiu cu cineva pentru că vreau și îmi doresc, nu pentru că am nevoie. Un fel de alegere între nevoie și dorință.

E o alegere în adevăratul sens al cuvântului doar atunci când ai învățat şi ştii că poți fi singur, doar tu cu tine, şi că te poți bucura sincer de viață şi dacă nu eşti într-o relație. Am fost nevoită să reînvăț asta, căci uitasem, dar sunt oameni care nu simt niciodată că lumea poate fi la fel de frumoasă şi dacă nu sunt într-o relație, şi dacă nu se căsătoresc, şi dacă nu au copii, etc. E o presiune constantă pe care oamenii o poartă cu ei, aflați într-o permanentă căutare a partenerului de viață, o căutare ce ne consumă energiile creatoare şi ne plasează pe un drum care, poate, nu ne permite să înflorim, să ne dezvoltăm.

Mi-am dorit de multe ori să le pot transmite unor oameni dragi ideea asta: că persoana lor le este suficientă pentru a se simți bine. Și că atunci când știi că poți fi singur și că e ok, când ești stabil psihic și emoțional tu cu tine însuți, atunci poți cu adevărat să îl privești pe celălalt și să îl vezi pentru ceea ce este EL ca Om, dincolo de ceea ce ți-ar putea oferi ție și independent de nevoile tale.

E minunat când conștientizezi că nu ai nevoie de ceva anume de la omul de lângă tine, dar că vrei să fii acolo din n alte motive. Nevoile pot fi adesea un fel de bruiaj, un zgomot de fond care ne împiedică să ne dăm seama ce vrem. Nevoia de atenție, de afecțiune, de stabilitate… ne împiedică adesea să îl vedem pe celălalt. Suntem prea prinși în propria persoană. Și ne trezim în tot felul de relații doar pentru că ni se liniștește temporar vreo astfel de nevoie. Iar când nevoia dispare, ce ne mai ține în relația respectivă?

Să vezi mai des omul de lângă tine… Să vezi de ce ești cu EL, nu de ce ești TU cu el.

3 responses »

  1. Nu stiu, nu cred ca e posibil, obiectiv privind lucrurile. Daca omul de langa tine nu-ti satisface nicio necesitate, nicio nevoie, pe termen lung, ori cat ar fi el de inteligent, de simpatic, de amuzant, de atragator, tot ti-ai pune problema ce caut eu langa omul asta? Degeaba e simpatic asa in general daca e rece cu tine, daca are sufletul de gheata, daca nu simte nimic pentru tine, daca ii esti indiferenta, daca nu te poti baza pe el, daca nu te respecta, daca nu te ajuta niciodata cu nimic.
    Desigur, sunt total de acord cu ideea exprimata de tine, aceea de a ne simti bine cu propria persoana, de a fi independenti din toate punctele de vedere. Sunt de acord ca trebuie sa ne placa personalitatea persoanei care ne este alaturi (la un moment dat sau pentru toata viata), ca nu-l alegem pentru ca ne satisface interese meschine precum finantarea unor mofturi personale sau reparatiile prin casa, gen stricatul chivetei sau inlocuirea prizelor, dar daca e doar genial si fermecator si cam atat, oare e de ajuns?

    Apreciază

    • A, nu e vorba că nu ți-ar satisface nici o necesitate/nevoie, ci de faptul că nu acelea sunt motivele care te țin acolo, lângă el. Cu siguranță ți-e familiar sentimentul de ,,Am nevoie de tine!”, eu l-am simțit de multe ori. La fel cum, mai recent, am simțit că nu, n-am „nevoie” de el, dar vreau din tot sufletul să fiu cu/lângă el. Iar prin comparație, mi se pare infinit mai eliberator sentimentul.

      Ca să înțelegi mai concret la ce mă refer, îți dau un exemplu. Sufeream încă de un fel de depresie-anxietate și aveam un fel de relație cu un tip. Nu aveam prea multe în comun, nu reușeam să comunicăm, nu prea eram curioasă neapărat să comunic cu el, nu mă provoca nici intelectual. E un om bun, dar nu exista nici un fel de conexiune reală între noi (doar la un nivel superficial, de circumstanță). Cu toate astea, mă ținea mult în brațe și eu aveam nevoie atunci de asta. În acel moment din viața mea, aveam nevoie să știu că e cineva acolo care mă ține în brațe dacă am nevoie. E doar un exemplu care îmi vine clar acum în minte. În momentul în care am început să fiu mai ok, să nu mai simt nevoia aia atât de acut, am început să mă întreb toate lucrurile astea și să îmi analizez și alte relații. Până la urmă, dacă nevoia sau golul se umple, există alte motive cu adevărat importante care să mă țină lângă persoana aceasta sau nu?

      Nu se pune problema să fii cu cineva care e rece cu tine, care te tratează cu indiferență, etc. Nici vorbă.

      Eu comparam cele două stări: de a fi cu cineva pentru ceea ce îți oferă ție SAU pentru ceea ce e el/ea independent de tine.

      Cunosc mulți indivizi precum exemplele tale. Simpatici în general și nepăsători acasă, tocmai cu partenerul de viață. Cu o grămadă de calități – de obicei sociale – dar pe care nu le manifestă cu persoana iubită, ci cu prietenii/colegii etc. Personal, îi consider actori, oameni care prestează pentru un public. Am considerat întotdeauna că nu merită interesul meu deloc. Consider că dacă un om este într-adevăr fermecător, este așa cu toată lumea, la un nivel minim, bineînțeles. Dacă apar astfel de discrepanțe între cum pare a fi el în general cu alții și cum este cu tine, ceva nu-i în regulă. Masca socială e prea accentuată🙂

      Apreciază

  2. Uff… ce punct pe i accentuat!🙂 Eu tocmai invers ma confrunt cu intrebarea: oamenii sunt / vor sa fie cu mine pentru ca AU NEVOIE de mine sau pentru ca VOR?🙂 De cate ori nu mi-am sucit mintile cu asta… of of. Si deseori realizam ca era doar o nevoie, nevoia de … orice. Cumva, nu voiau sa fie cu mine pentru mine, ci pentru ei. Iar eu…ce voiam? Nu stiu.

    Apreciază

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s