Să ne jucăm de-a jurnaliștii

Standard
Să ne jucăm de-a jurnaliștii

O fi vreo frustrare personală, căci din când, rar ce-i drept, mă trezesc, vrând-nevrând, la vreo conferință de presă. Suntem adesea confundați cu ideea de ,,presă”, dar ne ocupăm mai degrabă de promovarea evenimentelor locale, care poate e un 10% sau mai puțin din toată activitatea din cadrul proiectelor de care ne ocupăm. Însă în contextul acelui 10%, mai pășesc pe teritoriile obscure ale conferințelor de presă și mai particip la evenimente în contul unor acreditări de presă.

Sunt redactor, nu jurnalist. Mă ocup de redactare texte (creative sau tehnice/oficiale – în funcție de zi, de proiectul pe care-l am în mână, de starea de spirit, de urgențe), mă ocup de administrarea tehnică a unor website-uri, așadar știu că pe lângă creativitatea și zăpăceala specifică celor care scriu frumos despre fluturași, mi-am dezvoltat (încurajat?) și niște mici tendințe de perfecționism. Îmi plac rezultatele finale bune, la potențialul lor maxim. Îmi plac oamenii eficienți. În același timp, sunt conștientă că nu toți pot fi așa mereu și nici nu-i neapărat o chestie dezirabilă, căci unde-ar fi termenul de comparație și micile ieșiri din tipar care ne fac să zâmbim. Poate am așteptări mari, dar eu le-aș zice minime.

Mă aștept ca la o conferință de presă la care au binevoit să se prezinte o sumedenie de jurnaliști din partea a numeroase publicații locale de ȘTIRI, cu echipa de tenis a unei alte țări la masa de presă, să poți întreba altceva decât ,,Ce așteptări aveți de la meciul de mâine?”, unde răspunsul mult prea evident, sec și ușor jenat al sportivului pus într-o mare dificultate (mda) să fie ,,To win, of course”. Pauză și reculegere. Pff, a fost grea. Un alt highlight al conferințelor de presă: ,, Ați vizitat orașul?”  aduce cu sine mereu informații neașteptate și surprinzătoare, numai bune de dat la știri.

Nu spun că sunt întrebări irelevante, spun că-i trist când din 5 întrebări puse, 2 sunt astea. Când ai totuși oameni care au reușit niște performanțe extraordinare în fața ta și asiști la o conferință de presă nici măcar mediocră, care durează 7-8 minute.

Cred că aici intervine frustrarea mea personală, frustrarea că oamenii aceștia sunt jurnaliști și teoretic ăsta e jobul lor, să știe (și) să pună întrebări, să se documenteze (mai) serios înainte de o conferință de presă pentru a ști care-i faza și ce informații ar fi utile publicului. Eu nu fac presă, însă de voie, de nevoie, mai asist uneori la astfel de întâlniri și mi-e jenă de incompetența generală care-i pune în dificultate chiar și pe cei care organizează astfel de conferințe.

Și mai trist mi se pare faptul că știu că există totuși jurnaliști buni, unul-doi foarte buni, dar câțiva cu potențial real. Nu pot decât să regret frustrarea lor, știu cât de pasionați sunt unii de domeniu și cât de mult și-ar dori să își poată exercita meseria în condiții optime. Chestie care nu se întâmplă, nu li se oferă nici condițiile, nici resursele necesare pentru a-și face treaba așa cum și-ar dori.

Așa apar ,,știri” despre evenimentul care a avut loc vineri seara, la Operă, un spectacol neconvențional, la care dacă ai fi fost prezent ți-ar fi fost jenă să dai copy-paste comunicatului de presă trimis de organizatori și ai fi făcut tot posibilul să obții un interviu cu regizorul și cu actorii pentru a afla cu adevărat substraturile abordării ,,neconvenționale”. Dar au fost ,,ropote de aplauze” pe tot parcursul evenimentului, după cum susțin organizatorii, un adevărat succes. Din comunicatul inițial de presă ce anunța evenimentul s-a schimbat timpul verbelor, asta în cazul celor care măcar au făcut asta pe tot parcursul textului și până la capăt, căci mai apar și unele confuzii temporale: dacă tot e neconvențional, așa să fie și știrile.

Dacă ,,scanezi” rapid presa locală, vezi că cele mai bune și mai autentice articole sunt scrise de studenți sau proaspăt absolvenți angajați sau aflați în regim de internship sau practică la vreun ziar. Ei se dau și de zece ori peste cap pentru a scrie cu adevărat un articol relevant. Sunt ambițioși și vor să schimbe ceva, unii cred în puterea cuvântului și a accesului la informații. Sper din suflet să reușească să schimbe mentalitatea de ,,lasă că merge și așa”. Știu că mulți jurnaliști nici măcar nu au libertatea de a scrie ce gândesc – o condiție pe care o credeam cândva minimă, obligatorie și indiscutabilă. Ce nu au înțeles încă nici ziarele, nici televiziunile, este că publicul (da, publicul ăla fraier care cică ,,cere” emisiuni stupide și fără sens) tânjește după un conținut autentic, real, după critici constructive care te scutesc de laude false (,,ropote de aplauze”, serios?!) și te scutesc, totodată, și de negativismul inutil și titlurile de scandal.

Poate noile generații vor schimba ceva. Până una-alta, ne jucăm toți de-a jurnaliștii🙂

(ilustrație de Jonathan Burton)

2 responses »

  1. Nu stiu cat din profesionalism s-a pierdut pe parcurs, dar sunt sigur ca ceea ce s-a schimbat este cererea. Oamenii vor lucruri care sa reflecte dorintele lor, adesea primitive si usor de satisfacut. Ceea ce cam duce, logic, la o scadere a calitatii. Si in aceeasi masura, clopotul lui Gauss da nastere atat celor despre care zici tu, care incearca din rasputeri sa aduca un articol important, documentat, placut, interesant citirii, dar si articolelor sub orice critica, menite sa provoace scandal, reactii de ura, scarba sau nervi.

    Nu ne mai place sa citim lucruri interesante si asta este vina noastra, colectiva.

    Cat despre mentalitate, asta mi se pare cel mai dureros subiect. Eu am parasit tara din cauza mentalitatii, iar acum ma doare sa vad ca lucrurile merg tot mai rau, oamenii sunt tot mai putin interesati in a schimba ceva in bine. De asta te cam contrazic, publicul primeste ceea ce cauta, ceea ce se vinde, ceea ce ‘produce’ pentru cei care stiu sa traga de sforile potrivite.

    E nevoie de un ecou foarte puternic pentru a sparge barierele vechi, ori asta necesita un efort colectiv. O joaca de-a jurnalistii, in acest caz.

    Apreciază

    • Poate s-a schimbat cererea, dar s-a schimbat si oferta – uneori nejustificat, cred eu. Poate sunt idealista, dar mi se pare ca mass media ar trebui sa isi asume o serie de responsabilitati. Daca esti chiar bun la ceea ce faci, esti capabil sa „vinzi” subiectele alese de tine. Dar e mai usor sa cedezi cererii, care nu e neaparat majoritara, cat mai galagioasa, sa zic asa🙂

      Eu oscilez. Uneori sunt profund dezamagita de mentalitatile de care ma lovesc. Alteori, privesc in perspectiva si realizez ca se schimba si mentalitatile, chiar daca foarte incet. De exemplu, omul simplu, de rand, a inceput sa se sature de „smecherii” si de atitudinea „cum sa invartim sa fraierim”, care era atat de pregnanta in urma cu doar cativa ani. Inca exista, dar parca e mai blamata. La nivel de mentalitate, am observat si atentia mai crescuta fata de mediu. Sigur, inca vezi gunoaie prin natura. Dar oamenii incep sa se revolte, sa fie deranjati de gunoaiele astea. Sunt pasi marunti, dar in momentele mele bune, incerc sa le apreciez🙂

      Apreciază

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s