Muzica din atelierul unui sculptor

Standard

Orașul are alt ritm la ora prânzului, oamenii își stabilesc cadența pașilor după o altfel de grabă. Poate ne e foame tuturor, cine știe. Ne împleticim unii de alții, fiecare cu direcția lui.

Forfotă. Pe străduța aceea care face legătura între Sora și Eroilor, străduța cu magazinul de instrumente muzicale, știi? Hihi, mereu uit cum se numește. Aflu rapid cu un search pe google, prietenul meu: strada Bolyai Janos. Acolo.

Dintre toți oamenii ce aleargă în toate direcțiile, nu ai cum să nu îl observi. Stă în fața unei porți, cu mâinile la spate, cu barba zâmbind în soare. Doar stă și privește. E chipul unui om care a îndrumat generații de copii și tineri, așa-l știm noi, cel puțin. Deși lumea-l cunoaște (dacă îl cunoaște) ca sculptor de for public. Statui, busturi, monumente prin Cluj și alte orașe.

Noi îl cunoaștem ca ,,proful de sculptură”. Poate prea puțin spus, căci ne-a învățat bucuria unei urme de creion pe o hârtie, fascinația unghiurilor și a privirii în spațiu, senzația inegalabilă a momentului de creație, a nașterii formei prin modelaj în lut.

Pe mine m-a învățat să ascult o altfel de muzică: sunetul perfect al lemnului crestat.

Un fel de căldură în suflet, cred, ne cuprinde când revedem fețe dragi, familiare. O reîntoarcere la acele lucruri simple și pline de semnificații care ne ghidează în lumea asta.

Mă zărește și el, iar fața i se luminează de-un zâmbet. Ne mai întâlnim pe străzile Clujului, din întâmplare, măcar o dată pe an. I-am tot promis o vizită la atelier, dar nu am mai ajuns niciodată… Tot întâmplarea m-a adus și acum, aici. Sau o coincidență frumoasă🙂

Ieșise să își dezmorțească mâinile, picioarele și mintea, cred. O trag pe Tia după mine în atelier, nu pot să mă întorc la birou fără a-mi oferi bucuria asta. Atelierul profului de sculptură.

Îmi amintesc cât de fascinați eram, copii fiind, de numele lui: Ilarion Voinea. Muzicalitatea numelui e dată și de arhaicul din el, cred. Și de un grai frumos, un fel aparte de a vorbi, de a pronunța cuvintele. E o plăcere să îl asculți vorbind, ai tot pune întrebări doar pentru a-l face să vorbească, iar acolo, printre statui de bronz, de lemn, piatră sau ceramică, printre machete în gips, proiecte în sârme și idei ce plutesc în aer, sunetele capătă o altă valență.

N-aș putea să o transpun în cuvinte. Dar ți se întipărește undeva prin suflet.

IMG_6773

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s