Plimbări în 2015: Rimetea, Colțești și Mărişel

Standard

Cândva, îmi ziceam că dacă nu ar exista oameni de care să mă simt ataşată, aş avea un stil de viață nomad. M-aş muta des, dintr-un colț al lumii în altul. Nu ştiu ce înseamnă fericirea pentru alții, dar pentru mine e libertate, curiozitate, explorare, descoperire. Şi linişte.

Singurele momente în care am fost cu adevărat fericită (cu vreo câteva excepții importante) au fost undeva pe-un munte. Uneori uit că muntele ăsta şi alte minuni ale naturii îmi rezolvă toate problemele. Instant. Nu ştiu de ce şi e una dintre chestiile din viața mea pe care n-o să le despic în patru.

Am urcat, anul acesta, pentru a doua oară pe Piatra Secuiului din Rimetea.

Dimineață, ora 8, pornim. Suntem cam 40 de persoane și încep să mă întreb câți se vor încumeta să ia în primire uriașul de la Rimetea. Știu că te duce în eroare. Din unele puncte de vedere, pare de necucerit. Din altele, parcă-parcă te simți curajos și te gândești că-l dai gata imediat. Ni se spune că Rimetea e locul unde soarele răsare de două ori – e momentul în care realitatea cu legile ei fizice începe să se estompeze și te lași (îți permiți) să crezi. Un loc unde ziua începe de două ori. Unde, dacă ai pierdut un răsărit, mai ai o șansă. Un al doilea început…

Uriașul de piatră mi-e familiar, l-am întâlnit anul trecut pentru prima dată… Atunci părea atât de inaccesibil și de semeț! Îl regăsesc ca pe-un vechi prieten acum, unul despre care știi că-i mereu acolo, pentru tine. Îi știu secretele și obstacolele pe care ni le pune în cale, îi știu trucurile, dar și recompensele.

piatra secuiului rimetea

Piatra Secuiului – priveliște de pe Cetatea Trascăului

Fără grabă, trebuie din când în când să te oprești din urcat, să te întorci și să privești. Pe măsură ce înaintezi, lumea ți se așterne tot mai mare la picioare. E o senzație greu de cuprins și exprimat în cuvinte, una care te învăluie într-un soi de euforie și plenitudine.

Traseul pe Piatra Secuiului, cucerirea uriașului adormit, e ca un drum inițiatic. Pornești tu și devii un tu mai liber, mai împlinit. Priveliștea de aici, de sus, e cea mai frumoasă recompensă pentru tot efortul depus. Drumul e o provocare nu pentru condiția ta fizică neapărat, cât pentru răbdarea și voința ta. Uriașul nu-i căpcăunul din poveste, cu care trebuie să te lupți, ci e prietenul care te învață să îți depășești limitele, să iei viața pas cu pas (și încă un pas!), să ieși din zona ta de confort. Pentru că, făcând asta, priveliștea îți va tăia răsuflarea, gândurile se vor armoniza, orice zbucium interior se va împrăștia în zare.

Savurăm timpul petrecut la înălțime, unii în tăcere, adânciți în moment, alții zâmbind și împărtășind bucurii cu cei din jur. Urmează coborârea – care, știm, e mai dificilă decât urcușul, de multe ori.

piatra secuiului rimetea

Feri, care a apărut de nicăieri pe Piatră🙂

Din Rimetea, ne îndreptăm spre Colțești, satul vecin. Autocarul ne lasă în centrul satului și de aici pornim, la pas, spre Cetatea Trascăului (sau Cetatea Colțești, cum mai e cunoscută). Toponimele încep să se așeze în sufletele noastre și nu ne mai induc acea stare de confuzie în ceea ce le privește.

cetatea trascaului coltesti

Fotograf: Remus Nagy

O văzusem și de sus, de pe Piatra Secuiului, însă aflându-ne acum la poalele cetății, ne simțim din nou călători pe meleaguri vechi, o îmbinare de basm și istorie medievală plutește încă în aer.

cetatea trascaului coltesti

Copacul vieții

E minunat aici. Donjonul pe cele trei niveluri. Cum se simțeau nobilii admirând priveliștea de sus? Cum se simțeau cei de aici, de la baza turnului, care supravegheau împrejurimile cetății? Stăteau uneori pe zidurile cetății să admire uriașul de piatră care străjuia locurile cine știe de când?…

cetatea trascaului coltesti

Fotograf: Paul Lucian Szasz

[…]

A doua zi dimineața devreme, sub nori plumburii, porneam înspre Mărișel, locul ce urma să ne deschidă calea spre Împărăția lui Zamolxe!

Privești pe geam și te pierzi într-un soi de reverie, pădurile sunt un magnet pentru acei dintre noi care simt nevoia de un răgaz, de câteva momente de liniște. Pentru fiecare zâmbet și încântare, avem parte și de unele dezamăgiri: vedem gunoaie lăsate la marginea pădurilor sau copaci tăiați, zone golașe și triste care își cer copacii înapoi! Un fel de revoltă mocnită ne învăluie gândurile, pur și simplu nu-i corect.

Mărișelul e imens. Aflăm de la Roxi că vom fi primiți ,,cum se cuvine” la Popasul Iancului, în stil tradițional – cu sare, pâine, pălincă și secărică (un fel de whisky de Mărișel). Urările de bun venit încep să ne rupă de cotidianul urban, însă ritualuri de mult uitate, bucuria localnicilor de a avea prilejul să le reia – sunt încă ceva distant pentru noi. Suntem stângaci în curiozitatea și entuziasmul nostru, e o simplitate în aceste obiceiuri la care nu (mai) știm cum să ne raportăm.

După un scurt popas aici, pornim alături de noul nostru ,,conducător de grup”, așa cum ne-am permis să îl numim pe domnul Pleșa, înspre Muzeul Satului și statuia Pelaghiei Roșu, urmând să ne aventurăm apoi într-o scurtă drumeție pe Drumul lui Antonescu, ajungând în cele din urmă la Țâcla Gavrii și Crucea Iancului. Și azi, la fel ca ieri în Rimetea, toponimele ne provoacă imaginația și ne spun povești încă dinainte de a ajunge la destinație.

marisel cluj

Fotograf: Lucian Nuță

La Muzeul Satului, începe să plouă încetișor. Ne înghesuim în mica încăpere și, ca niște învățăcei, cu mintea la viețile moților de acum 100-200 de ani, ascultăm în liniște explicațiile fostei învățătoare din Mărișel, doamna preoteasă care, în prezent, se ocupă de păstrarea acestor obiecte atent selectate și îngrijite. Fiecare lucru are povestea lui, aici. Straie țărănești specifice moților din zonă, obiecte casnice, de decor sau de lucru, toate au învins timpul. E o oarecare ingeniozitate pe care o regăsim în fiecare din aceste obiecte, o creativitate a omului simplu care găsește soluții eficiente pentru a-și îmbunătăți traiul.

Pe drum, renunțăm la ,,apărătoarele” împotriva ploii pentru câteva momente – căci în dreapta noastră începe… Împărăția lui Zamolxe sau Defileul Răcătăului, cum mai este ea cunoscută de unii neinițiați🙂 Denumirile mă fac să zâmbesc și îmi amintesc, pentru câteva clipe, de sacrul și profanul lui Eliade…

marisel cluj

Fotograf: Lucian Nuță

4 responses »

  1. E minunat ca ai identificat lucrurile si starile care te fac fericita. Ader si eu la partea cu descoperirea si explorarea. Libertate…suna prea frumos ca sa ma pronunt asupra ei. Nici acum nu am inteles exact ce inseamna. Ce iti trebuie sa fii liber. Si nu doar pentru 2 ore sau o zi cat timp petreci pe un munte, in natura sau ceva de genul. Ci pentru un an, doi, o viata intreaga. Poate ma ajuti tu cumva cu un soi de definitie personala, Iulia.🙂

    Apreciază

  2. Pingback: Plimbări în 2015: Mănăstireni și Beliș | Mnemosyne

  3. Pingback: Plimbări în 2015: Cetatea Liteni | Mnemosyne

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s