Am fost la MMA!

Standard

Am fost la un eveniment de MMA. În sfârșit! Mă fascinează abilitatea oamenilor de a se nenoroci reciproc, dar într-un mod disciplinat și organizat. Eram atât de entuziasmată de ideea participării la un astfel de eveniment (speram să fie diferit de ce vezi în filme sau pe orice fel de ecran), încât am omis în totalitate factorul ,,public”.

Simt că judec oamenii, dar pe cuvânt că dacă mă amuz, o fac cu simpatie și dacă zâmbesc, e zâmbetul ăla înțelegător pe care i-l oferi unui copil ce nu știe prea multe despre lumea în care trăiește. Cred că ultima mea rătăcire în vreun club de fițe s-a întâmplat cu mai bine de doi ani în urmă, dar sunt genul ăla de oameni: băieți umflați, care merg la sală (eventual cu ceafa lată și mersul pompos) – fie îmbrăcați elegant după toate normele fashion, fie în maieu decoltat și alte accesorii simpatice. Fetele erau în număr mai mic și erau mai toate după șablonul ,,pisi” (și vizibil plictisite).

Iar noi ne-am dus în teneși, ca habarniștii :)) Ideea e că e nebunie să vezi atât de mulți oameni, încadrați – vizual cel puțin – în același tipar. Dacă am fi fost studenți la sociologie, ar fi fost RAI!😀 La fel de interesant e cât de evident e cum majoritatea celor prezenți nu aveau nici o treabă cu artele astea marțiale. M-am simțit ca la un eveniment (mare) de socializare, nu ca la un eveniment sportiv.

M-au enervat toate pauzele dintre meciuri, cu muzica de fundal și animatoarele alea (patru erau) care au jignit orice principiu ritmic și de sincronizare sau coordonare motrică în funcție de muzică. Noroc că erau semi îmbrăcate.

Premiul ,,Optimistul incurabil” merge către prezentatorul care, vorbind despre unul dintre luptători si făcând referire la experiența acestuia în MMA spune: ,,are două victorii și patru înfrâââângeeeeri” – cu accent pe înfrââââângeeeeri și cu un ton fericit :))

Premiul ,,Discursul serii” merge înspre Nu-știu-cum-îl-cheamă, tipul ăla care după 3 reprize în cușcă, deși a dominat ca prezență, a pierdut la puncte. ,,Eu știu și cred că știți și voi cine a câștigat cu adevărat” , ,,Toate trei au fost ale mele!” etc, etc în aplauzele și încurajările publicului (că deh, era mai din Cluj decât celălalt). Învață omule să pierzi frumos și elegant. Și nu înțeleg ce-i de contestat: a pierdut la puncte. A fost plesnit de mai multe ori decât a plesnit el. E măsurabilă treaba.

Trecând peste aspectele astea (și altele) care ne-au făcut să râdem, mi-au plăcut meciurile propriu-zise. Mi-a plăcut că poți să observi diferența dintre cei care au mai multă experiență și care au adus luptelor de genu’ statutul de sport și cei care încă se bat ca după blocurile gri.

Mai exact, primul meci a fost cel mai brutal și mai sângeros :)) Pe măsură ce intrau în cușcă luptători mai buni, cu mai multă experiență, meciurile deveneau vizibil mai… elegante, mai tehnice, mai strategice.

Din acest punct de vedere, evenimentul a fost pe măsura așteptărilor mele. Un contrast între autodisciplina pe care o au oamenii ăștia și violența specifică luptelor în sine. Să știi când să ataci, când să te retragi. Să știi să te oprești! Să știi când să renunți. Și când să nu. Să îți cunoști limitele și abilitățile. Să anticipezi comportamentul celuilalt, să îți calculezi fiecare mișcare, în timp real, cât mai repede și eficient.

Și da, e diferit de ce vezi în filme și e diferit și de cum percepi o astfel de luptă pe un ecran.
E real.

Fotografii mai jos: Daniel Mîrlea

mma cluj lupte

mma cluj lupte

mma cluj lupte

mma cluj lupte

2 responses »

  1. Cine apeleaza la violenta gratuita are o problema. Poate ca oamenii astia nu sunt suficient de siguri pe ei, au un complex de inferioritate pe care tin cu tot dinadinsul sa si-l exhibe….nu-mi dau seama. Sa te bati intr-o cusca…..cu cineva care nu ti-a facut nimic….ce altceva poate fi o decadere mai mare?

    Apreciază

    • Nu știu ,,tipologia” luptătorilor MMA. Instructorul de la taekwando era campion național și era unul dintre cei mai disciplinați și calmi oameni pe care i-am cunoscut. Ce-i drept, MMA e foarte diferit și am cunoscut doar câțiva luptători, dar prea fugitiv.

      În schimb, pe antrenorul a doi dintre cei care au intrat în cușcă am avut ocazia să îl cunosc la niște cursuri de autoapărare. Aceeași senzație: om echilibrat, sportiv, calm. Nu mi s-a părut să aibă nici un complex de inferioritate, mai ales că ei promovează foarte mult auto-controlul. Lucru care se vede și ,,în cușcă” – cei mai buni sunt cei care își cunosc limitele și își gândesc acțiunile🙂

      Am un prieten care merge la antrenamente cu băieții ăștia (care dacă-s buni, ajung în competiții de genu’). Pentru unii, e cea mai sănătoasă metodă de educare, având în vedere mediul sau familiile din care provin. Pentru unii chiar e un mod de a-și pune pâinea pe masă. Pentru alții e sport și depășirea limitelor. Complexe de inferioritate sigur sunt și dorința de a le depăși cumva – sunt acolo. Dar mediul și antrenamentele (+ dacă au noroc de un instructor bun) îi țin într-o direcție ok.

      Alții își dau în cap pe stradă din aceleași motive. Unii învață să își controleze ura / foamea / durerea și să o transforme într-un fel de disciplină.
      Sunt sigură că întrebarea de la final nu-i serioasă. Decăderi mai mari găsești la tot pasul. Uite una, că ți-e familiară de pe scena politică: prostituarea intelectuală și sufletească🙂

      Apreciază

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s