Aș scrie despre…

Standard

Aș scrie despre cum a fost la București. Despre cum oameni care par ok, se dovedesc a fi niște ipocriți. Despre cum oameni care par superficiali se dovedesc a înțelege mai multe decât credeai.

Aș scrie despre cum am avut trei zile senine și frumoase acolo, în capitală. Despre cum mi-am dat seama că sunt prea înțelegătoare cu oamenii și le accept prea multe. Aș scrie despre niște turci care au făcut ca ziua de vineri 13 să primească o semnificație aparte, la modul cel mai ciudat posibil. Despre Ștefan, care m-a scos din starea aia ireală în care eram și m-a ajutat să îmi găsesc pentru o vreme locul și o oarecare liniște. Despre cum fiecare ne jucăm rolul în viețile altora și e important să știi care-i al tău și când trebuie să iei o pauză, să părăsești scena.

Aș scrie despre cât de dor mi-a fost de Sebi și despre cât de mult m-am bucurat să-l revăd. Au trecut doi ani de când l-am văzut ultima dată, în Iași. Au trecut doi ani și de când l-am cunoscut pe Ștefan. Au trecut doi ani de când a început totul să se prăbușească în mine.

Aș scrie despre cum am pierdut oameni dragi în ultimii ani. Poate unii citesc rândurile astea. Îmi pare rău că v-am pierdut. Îmi pare rău că nu mai sunt Iulia aia care vă plăcea vouă. De fiecare dată când încep să mă gândesc la nevoile și așteptările altora, calc pe mine. Și am călcat atât, încât nu mai a rămas mare lucru de terfelit. E vina mea că n-am fost selectivă și mi-a păsat de oameni, în general, în loc să-mi pese doar de unii.

Le-aș face o urare simpatică tutoror celor de care mi-a păsat, fie și pentru o secundă, și n-au meritat asta. Sunteți niște sugative emoționale egoiste. Nu știți să dați înapoi și nu știți să apreciați. Dar știți să vă scandalizați când nu mai primiți. Și nu vă mai suport.

Aș scrie despre cum râsul în hohote, alături de oameni dragi ție, e terapie curată și te face să uiți de toate. E singura formă de amnezie pe care o pot accepta. Aș scrie despre cum am băut atât de multă cafea și am dormit atât de puțin încât mi-a dat sângele pe nas. Și despre cum ne-am împrăștiat de râs la etajul 3 al unei clădiri dubioase. Și despre cum ne-am cunoscut mai bine unii pe alții.

Aș scrie despre cum cel mai chill loc din Centrul Vechi e un pub de metal rock. Despre cât de amuzant poate fi să rămâneți doar voi, barmanul și ANAF-ul în tot pubul. Timp de 2 ore.

Aș scrie și despre… Nu, n-aș scrie. Nu mai pot.

Aș mai scrie și despre bucuria și panica alergatului prin gară și spre peron, în speranța că (nu) ratezi trenul. (Pato, ți-am urmat și noi exemplul la scurt timp după plecarea ta – ne-am urcat în tren în ultimul moment)

Nu prea pot să scriu nimic din toate astea, nu așa cum poate aș vrea să o fac. Mă paște o criză de rinichi de toată frumusețea, iar durerea asta insuportabilă e singura care mă ține acum în priză.

Sunt fericită că l-am revăzut pe Sebi. Cu siguranță nu suntem cea mai tipică familie din lume, dar mi-e mai frate decât dacă mi-ar fi fost chiar frate. Sper să nu treacă alți doi ani până la următoarea întâlnire, căci ultimii doi au fost prea grei.

sebi

9 responses »

  1. (Chiar) Voiam sa stiu ce mai faci … cum o mai duci.. ,si ma bucur pentru randurile acestea – din acest motiv. Nu prea am mai trecut pe la tine pe aici pentru ca stiu /stiam ca postezi ceva mai rarut…. iar calatoriile, excursiile in general pe mine nu ma intereseaza.
    Nu stiu cine sau ce anume te-a dezamagit mai exact – m-apuca groza sa fiu si eu pa lista aia. (Marturisesc!)
    …ADEVARUL… despre lucruri sau oameni.. …tu ai facut concesii… eu am refuzat sa le fac. Si culmea!, am o toleranta acum pentru oameni dubla fata de cata aveam inainte; dar si din ce in ce mai putine lucruri in comun cu ei. Nu (mai)judec insa pe nimeni, inteleg doar ca toti au libertatea de a trai cum vor, asa cum decide fiecare ca-i e mai bine.

    Cer scuze pentru lunga absenta.
    M-am luat cu munca – Muulllllt,
    sau poate nu m-am mai vazut nici asa de importanta cat sa-mi [mai] dau [si] cu parerea

    Te salut si te iubesc!

    Apreciază

  2. Heiiiii🙂

    Da, postez mai rar, deși simt nevoia destul de des să scriu. Doar că până să și ajung în fața tastelor, trece momentul, așa că…

    Nu prea aveai cum să mă dezamăgești. Sunt câteva persoane cu care am interacționat mai des în ultima perioadă. În general, îmi vine ușor să accept oamenii așa cum sunt ei, cu bune și rele – dar asta când știu la ce să mă aștept de la ei. De-asta întotdeauna am preferat un om care îți zice din start cine-i sau care se comportă conform modului său de a fi – fie că modul ăla îmi convine mie sau nu. Îl prefer.

    Mă dezamăgesc oamenii care pretind a fi ceva nu sunt. Pentru că îmi creez fără să vreau niște așteptări de la ei. Mă aștept ca dacă au zis ceva, aia să fie – pentru că s-au comportat în așa fel încât să dea de înțeles anumite lucruri. Când de fapt, nu. E până la urmă problema mea, nu a lor, oricum.

    Să nu-ți ceri scuze pentru absență. Îmi plac prezențele doar atunci când sunt din suflet și când sunt autentice. Așadar, mă bucur că mi-ai scris acum, căci acum ți-a venit să-mi scrii🙂

    Îmbrățișăăăăăări!

    Apreciază

  3. Din intamplare sau din curiozitate am descoperit ca ai blog. Am ramas foarte impresionat de ce spui tu aici. Am pus acest blog la favorit si il voi deschide in fiecare seara. Te rog sa scrii mai des,sa zambesti mai mult si cand te uiti in zare cu ochii tai frumosi si misteriosi, sa te uiti deasupra orizontului precum egiptenii.Lasa sentimentele sa explodeze si nu le mai lasa sa se stinga in tine. Uneori te agiti si vrei sa zici ceva,dar pe cat de repede te agiti, pe atat de repede te linistesti. Niciodata sa nu zambesti cu capul aplecat. ok ? Astept sa mai citesc un articol din suflet. O seara frumoasa !

    Apreciază

    • Salut,
      După cum vezi, ajung mai greu pe-aici. Nu știu de ce. Poate voi scrie mai des, dar n-aș putea să afirm asta în mod cert…

      Îți mulțumesc pentru rândurile lăsate, încerc să țin cont de ce ai scris. Am învățat cândva, de nevoie, să mă liniștesc rapid și să mă manifest mai puțin. E greu să îmi ies acum din zona de confort, deși mi-ar face bine.

      O zi frumoasă și ție,
      Poate mă tragi de mânecă într-una din zilele astea🙂

      Apreciază

  4. Saluuut!

    Mă primești în vizită? Am lipsit cam mult. Vin însă cu zâmbete!🙂
    Eu nu sunt în măsură să dau sfaturi; doar anunț că îți trimit multe gânduri bune; de mine nu vei scăpa😀
    Ești un om frumos; cine te iubește va trebui să o facă fără să te judece🙂
    Seară veselă, Iulia!

    Apreciază

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s