Hachi, povestea a două Iulii plângăcioase

Standard

hachiko akitaDacă tot suntem în temă cu diverse rase de câini, trecem de la bulldog la akita, o rasă de care am auzit prima dată săptămâna aceasta. Hachi: a Dog’s Tale e unul dintre filmele alea care mi-au tot fost recomandate de-a lungul timpului de către mai multe persoane, filme care îți sunt atât de familiare și știi deja ce-i cu ele, deși nu le-ai văzut.

Nu îi venise timpul până acum, nu aveam chef de filme emoțional-lacrimogene. Cum la birou suntem în mod constant la curent cu ce se întâmplă prin oraș și era a treia oară când îmi căzuse sub ochi anunțul, ne-am decis: mergem la Cinema Mărăști să vedem Hachiko (e un cinema de cartier, recent reabilitat, unde rulează zilnic filme cu intrare liberă).

Iulia se aprovizionase cu baxuri de șervețele, mai mult în glumă decât în serios (și nu, nu vorbesc despre mine la persoana a treia, Iulia e colega mea). Și iată-ne la cinema. Am găsit intrarea puțin pe bâjbâite, ne-a îndrumat portarul, un nene tare simpatic. Mda, eram singure în toată sala de cinema :)) Mă gândeam că nu vor porni filmul doar pentru noi, dar m-am înșelat. Ne-am așezat în mijlocul sălii, am închis telefoanele și… film.

Linia melodică a filmului te învăluie de la bun început și creează starea perfectă pentru a viziona filmul. Pe tot parcursul filmului, au fost momente în care am râs – nu-i vreo comedie, dar sunt scene frumoase, simple, ce țin de o rutină familiară oricui.

Apoi, marea noastră dilemă a fost dacă actrița care interpreta rolul soției profesorului era Catelyn Stark (Game of Thrones) sau nu. Există clar o diferență la culoarea părului, iar Catelyn a noastră are o prezență mult mai ,,aspră”, dar  era greu să ne dăm seama dacă din cauza rolului sau e vorba de două persoane diferite. Cu jumătate de gură, la un moment dat, am decis că-i ea.

Filmul e de-o simplitate frumoasă. De fapt, mă așteptam să fie mai ,,cheesy”. Însă a reușit să surprindă într-un mod simplu și plăcut cum unele rutini din viața noastră ne marchează și pot fi definitorii pentru noi, ca oameni. Mai știu că e inspirat din realitate: undeva-cândva chiar a existat un profesor, chiar a existat un Hachi, un câine care își așteaptă și acum loial stăpânul  (i s-a ridicat o statuie…).

Fiind singure în cinema, am plâns amândouă. Iulia cu baxul de șervețele, mie mi se uscaseră lacrimile pe tot obrazul. E linia aia melodică, neîntreruptă, așa ca viața, care își continuă cursul. Oamenii vin și pleacă… Hachi a fost, pentru o perioadă, o constantă în fața gării.

E emoționant fără a fi dramatic. Plângi, dar părăsești cinematograful zâmbind.

Șiiiiii, iată-le pe Joan Allen (Hachi) și Michelle Fairley (Game of Thrones)- care, după cum am aflat în cele din urmă, sunt totuși două persoane distincte. Dacă aveau și aceeași culoare a părului, era prea de tot.

joan allen

joan-allen-bournesup7

game-of-thrones-michelle-fairley

Michelle-Fairley-Catelyn-Stark-Game-of-Thrones

michelle fairley got

5 responses »

  1. Pe toti i-a impresionat/emotionat filmul asta. Toti mi l-au recomandat. Momentan insa nu sunt in starea necesara pentru filme atat de sensibile. De fapt nu stiu daca voi mai fi vreodata.

    Apreciază

    • Dragă Nice, ăsta e motivul pentru care l-am amânat și eu atât de mult timp. E un film sensibil și frumos. Deși am plâns, nu m-a întristat pe termen lung. E o tristețe frumoasă, e mai degrabă emoționant… Nici nu știu cum să-l descriu exact :))
      Îi va veni lui rândul, rămân adepta unei astfel de gândiri: toate își au timpul lor. Când vei fi pregătită, îl vei vedea😛

      Apreciat de 1 persoană

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s