Bulldog

Standard

Știi când vezi un om dur și primul lucru care îți vine în minte e ,,bulldog”? Așa. Nemilos de sincer și crud uneori cu ceilalți. Unii ar spune că-i rău sau cel puțin arogant. Chiar și el crede că-i rău. Dar e doar înrăit, după o viață ce l-a stors de emoții. Și-l știu de ani de zile și știu că-i printre puținii oameni cu suflet bun, suflet de copil, suflet din ăla de-ți vine să-l îmbrățișezi și să-l aperi. Dar n-are nevoie, căci văd un bulldog în fața mea.

Un om care în nervii lui față de oameni se străduie să nu mă supere, știe cât a pierdut din cauza sincerității ăsteia brutale, știe cât a pierdut pentru că nu face compromisuri. Dar nu știe câtă nevoie am uneori de așa-zisa lui răutate. De adevărul din răutatea asta. De sinceritatea brută, fără ambalaj, fără decor, fără ocolișuri, fără filtre, fără menajamente. Prietenia nu ar trebui niciodată să fie un motiv pentru a mă menaja de niște adevăruri, dimpotrivă.

Nu știe că sinceritatea lui, așa nedorită cum e în interacțiunile lui cu alții, pentru mine e oxigen. Dacă l-am prins la o bere, vom sta de povești cu orele, până trebuie să mergem la serviciu. Pentru că am nevoia asta disperată de simplitate și de liberă exprimare. E mult, mult mai ușor să fii sincer când și ceilalți sunt. Simți că respiri.

Și e divin când nu mai trebuie să cauți înțelesuri ascunse în mesaje subtile, voluntare sau involuntare. Îmi plac puzzle-urile și mă amuză să ,,decriptez” oamenii, să caut să îi înțeleg. Dar la naiba, uneori devine obositor. Uneori, te scârbești de toate măștile și politețile pe care ni le asumăm zi de zi. Văd pe fețele tuturor că sunt sătui și că ar vrea să spună ce gândesc cu adevărat – că-i de bine sau de rău, nu contează. Nu ne spunem nici măcar lucrurile alea frumoase.

Conversăm unii cu ceilalți, ne zâmbim, spunem niște platitudini care nu înseamnă nimic, interlocutorul știe / simte asta, iar noi știm că el știe. El ne întoarce platitudinile înapoi, știind că-s vorbe goale, că ar mai fi atâtea de spus, bune și rele. Ne pierdem în cuvinte care nu transmit nimic. Suntem neutri, plați și goi.

Prefer un bulldog, un… Obuz, căci pentru mine ăsta-i va fi numele mereu.

Un om care mă intimidează pentru că mă ia peste picior când simte cea mai ușoară urmă de penibil în ce zic sau fac, un om care râde de mine atunci când îmi dau aere inutile de spiritualitate, un om care urlă la mine dacă mă vede că o iau pe arătură și fac tâmpenii. Modul lui de a fi îi înhibă pe oameni, e intimidant. Paradoxal, eu mă simt liberă în preajma lui. Mă simt liberă să greșesc, știu că îmi va spune, nu-i nimic de ascuns. La rândul meu, pot să îi spun ce-mi trece prin cap. Nu-i nemilos. Ar fi nemilos dacă m-ar lăsa să devin ce detest cel mai mult: o falsitate.

Iar sinceritatea și adevărul nu-s doar crude și neplăcute. Prefer un Obuz care, pe lângă tratamentele nemiloase pe care le aplică celor din jurul lui, nu va avea nici o reținere în a-ți spune că te iubește și că îi pasă, dacă asta simte (indiferent că ești bărbat sau femeie), nu va avea nici o jenă în a-ți spune că faci bine ce faci, sau că tu, ca om, contezi și ești minunat. Și-ți va spune asta cu ochii (aproape) înlăcrimați de bucurie.

sinceritate

6 responses »

  1. Citeam cu putin timp in urma o scriere foarte interesanta unde se preciza faptul ca ne nastem cu totii frumosi. Prin ceea ce mancam si prin gesturile pe care le facem, inca de mici, ne modelam fizionomia. Unii devin si mai frumosi, luminosi, pentru ca rad sau zambesc foarte des si combina asta cu o alimentatie sanatoasa. Altii se uratesc pentru ca se inraiesc, stau incruntati sau se stramba.

    Nu spun ca asa este, insa o gasesc plauzibila. Pentru ca daca de la 3-4 ani vei fi incruntat, e cert faptul ca muschii fetei tale se vor dezbolta intr-un anumit sens.

    Ai scris frumos si adevarat.

    Apreciază

    • Da, așa-i. Într-o anumită măsură, semnificativă aș zice, personalitatea și modul nostru de a reacționa la mediu, ne modelează și fizionomia. Pe măsură ce înaintăm în vârstă, devine tot mai vizibil acest lucru🙂

      Hihi, Obuz nu-i urât, mie îmi place de el. Imaginea aceea de bulldog de care ziceam o simți din cauza atitudinii pe care o emană, cel puțin de la o distanță oarecare. Are trăsături frumoase, dar transmite acea duritate și agresivitate pasivă.
      El e un om foarte cald dacă ajungi să îl cunoști. Dar da, viața l-a înrăit cumva și oricum noi oamenii suntem tot mai rar dispuși să investim timp în a cunoaște un om.

      Apreciază

  2. Hm, da, cu siguranta ceva diferit. Cred ca am intalnit si eu asemenea personaje(putine, le numar pe degetele de la o mana) de-a lungul vietii.
    Sinceritatea dusa la extrem ne face sa ne simtim destul de inconfortabil pe cei mai multi dintre noi. Poate pentru ca nu suntem obisnuiti, poate pentru ca suntem prea sensibili. Tie iti pare ca o gura de aer proaspat si se pare ca ai mare nevoie de ea.
    De cate ori te intalnesti la o cafea cu acest „bulldog” pe luna?

    Apreciază

    • Sunt cam rari oamenii ca el. Și cred că ai dreptate, e vorba de obișnuință. Oricum, în adâncul ființei noastre, noi cunoaștem toate adevărurile frumoase sau supărătoare în ceea ce ne privește pe noi sau pe alții.
      Dar nu suntem obișnuiți să le auzim rostite de altcineva, când nici măcar noi nu avem curajul să le susținem cu voce tare.

      Cât de des ne vedem… nu știu, variază. De la o dată pe lună, la de trei-patru ori pe săptămână. În funcție de timp, dispoziție, întâmplare, sincronizări🙂

      Apreciază

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s