Plimbări în 2014: Maramureș

Standard

Îmi doream să ajung în inima Maramureșului de mult timp…
Cam de când Flo s-a îndrăgostit de fata aceea din Ieud, cu păr lung, frumos împletit, și mâini aspre, care rostea cuvintele într-un mod aparte. Eram curioasă dacă toți maramureșenii vorbesc așa. Apoi, aflasem că și căposul de Dan e tot de pe-acolo, din Târgu Lăpuș. El nu rostea cuvintele într-un mod aparte, dar folosea unele regionalisme care mi s-au înrădăcinat rapid în vocabular. Nu mi-a spus niciodată prea multe despre viața lui de-acolo, din Maramureș, poate de-asta și curiozitatea.
Începusem prin 2009 să scriu pe blog și l-am cunoscut pe Cosmin, care-i din Rohia ( <– click pentru imagini pitorești), sat aflat la câțiva km de Târgu Lăpuș. Cosmin nu a făcut decât să contribuie și el la dorința mea de a vedea locurile astea. 
După o vizită prin Moldova, într-o vară, am decis să ne abatem de la drumul cel mai scurt de întoarcere și am luat-o spre nord: de la Vatra Dornei înspre Cârlibaba și Munții Rodnei. Pe o bună bucată de drum, am admirat astfel Munții Maramureșului. Am rămas fermecată și mi-am promis atunci să descopăr Maramureșul, cu munții și pădurile sale, cu oamenii și tradițiile-i specifice… 

30 – 31 august 2014
Traseu: Cluj – Baia Mare – Baia Sprie – Budești – Sighetu Marmației – Săpânța – Bârsana – Poienile Izei – Vișeu de Sus
Notă: harta traseului la final + articol lung că Maramureșul e maaaare 🙂 

S-a întâmplat la sfârșitul verii. Când am aflat că următoarea destinație pe listă e Maramureș, oscilam între a țopăi dintr-un birou în altul și a împărți îmbrățișări în stânga și-n dreapta. Nici nu mai conta că îmi ratasem ocazia de a-mi petrece concediul prin Roma și împrejurimi.

Pe autocar, Baia Sprie a fost primul loc care m-a scos din visarea și contemplarea drumului. Mie îmi place drumul, îmi place să văd case, dealuri, văi, munți, copaci, oameni – cum treci pe lângă toate, te bucuri de ele pentru o secundă în timp ce îți urmezi vreun gând, le lași în urmă doar pentru a descoperi altele. Simt că empatizez cu domnia sa Timpul, în acele clipe. Totu-i efemer, dar minunat de efemer! În Baia Sprie am ieșit din starea de contemplare pasivă. Pe mici stâlpi, erau agățate câte trei ghivece cu flori. Pitoresc și cochet. De aici, altitudinea crește, serpentinele sunt tot mai dese, drumul devine încântător. În Baia Sprie am simțit că am ajuns în Maramureș 🙂

maramures cluj

Pe măsură ce te adâncești în județul ăsta minunat al României, începi să observi renumitele și tradiționalele porți maramureșene, imense, lucrate în lemn, multe impresionante prin atenția la detaliu și măiestria cu care au fost sculptate. Poate nu la fel de evident (dar te ,,lovește” și observația asta în cele din urmă), vezi câte-o băncuță lângă fiecare poartă. Nu știu cum e în sudul țării, însă în Moldova sau în celălalte zone ale Transilvaniei care îmi sunt familiare, băncile din fața porților sunt elemente rurale dispărute sau pe cale de dispariție. Îmi amintesc cu drag de serile de vară petrecute la bunici sau de zilele de sărbătoare, când se adunau mai mulți vecini de pe uliță în fața unei porți și povesteau: întâmplări de peste zi, anecdote, bancuri, întâmplări hazlii, bârfe, sfaturi în domeniul agriculturii, dezbateri pe diverse teme de interes. E un obicei care s-a pierdut în ultimii 20 de ani…

Un alt aspect, pe care l-am sesizat doar mai târziu pe traseu, e faptul că majoritatea căruțelor aveau înhămați doi cai (frumoși), spre deosebire, din nou, de locurile pe care le-am mai străbătut până în prezent.

Biserica de lemn din Budești este inclusă în patrimoniul UNESCO. Preoteasa care ne-a deschis biserica și ne-a întâmpinat nu era extraordinar de prietenoasă, cât aprigă și irascibilă, aspect care poate să-ți taie cheful și bună dispoziția, dacă îi permiți, bineînțeles. Este, de fapt, o problemă generală în turismul românesc: deși sunt oameni și locuri care te vor uimi cu ospitalitatea lor, există și astfel de atitudini care descurajează turiștii din start. Ignorând toanele ,,ghidului” nostru temporar, bisericuța e chiar simpatică. Construită prin 1643 din lemn masiv de stejar, are picturi interioare care datează de prin anul 1762, icoane pe sticlă vechi și icoane pe lemn din secolul al XVI-lea. Tot aici, am văzut și o parte din zalele legendarului haiduc Pintea Viteazul (l-am tot ,,întâlnit” vara aceasta în diverse locuri, cu diverse legende).

biserica de lemn budesti maramures

Fotograf: Lucian Nuță

De aici, direcția: Sighetu Marmației. Prea multe străzi și locuri din oraș nu am văzut, dar…  Memorialul Durerii, mai exact Memorialul Victimelor Comunismului şi al Rezistenţei, a fost suficient… Mi-am amintit de experiența de la Sighet, mai activ, în urma știrilor apărute în ziarele clujene despre punerea în scenă (în stradă, mai exact) a unui nefericit moment din decembrie 1989. E vorba de un proiect artistic de reconstituire a momentelor critice din 21 decembrie 1989, care s-a desfășurat la intersecția străzilor Napoca și Universității cu Piața Unirii din Cluj.

memorialul durerii sighet

Fiind născută după Revoluție, sunt destul de habarnistă în legătură cu tot ce ține de regimul comunist din țara noastră. Sigur, nu mai habarnistă decât alții, însă vizitând muzeul din Sighet, m-am simțit vinovată, cred… Eram un grup compact de turiști până în acel moment, însă aici a fost o experiență individuală. Am vizitat muzeul unul câte unul, s-a așternut liniștea – doar în exterior, căci gândurile și emoțiile o iau razna. Auzindu-i pe unii nostalgici cum laudă perioada respectivă, mai că-ți vine să crezi că era ok. Toate dramele, viețile distruse, absurditățile pe care acest regim le pretindea de la oameni simpli, tortura fizică, psihică și emoțională la care erau supuși cei care nu se supuneau regimului…

memorialul durerii sighet

Sigur, nu toate sălile sunt la fel de interesante și nu vei sta, poate, să lecturezi toate informațiile, dar sunt unele care te vor zdruncina puțin. Atât cât să ți se umple ochii de lacrimi și să ieși nervos dintr-o sală. Atât cât, fără să vrei și fără să conștientizezi imediat, să arunci o privire înspre ,,Neagra” – celula de pedeapsă și izolare, și în loc să intri, așa cum făceai cu toate încăperile, să întorci instant privirea și să pășești rapid înspre următoarea sală. După ce respiri, îți conștientizezi reacția și te întorci…

memorialul durerii sighet

A fost o întâlnire cu istoria, cu trecutul, cu umanitatea. E posibil să fiu și ușor impresionabilă, dar un efect similar am observat la toți ceilalți 50 de oameni care mă însoțeau. S-a lăsat liniștea în autocar.

memorialul durerii sighet

Cu o tulburare în suflet (care s-a instalat, se vede, pe termen lung), am pornit spre Cimitirul Vesel din Săpânța. În mod cert, aici dai de originalitate. Contrar opiniilor unei anumite persoane, nu-s fan cimitire, dar mi-am dorit să ajung aici, în Cimitirul Vesel. Pare a fi un oximoron, însă descoperi că e doar o viziune naturală, relaxată asupra vieții și asupra morții. Ioan Pătraș e renumitul sculptor, pictor și poet popular care a făcut dintr-un cimitir, o operă de artă. Experiența e inedită în momentul în care conștientizezi că te afli în plină explorare a unor povești de viață, că te plimbi entuziasmat de la un mormânt la altul pentru a afla puțin despre oamenii care au fost cândva, dar nu mai sunt printre noi.

cimitirul vesel sapanta maramures

Fotograf: Taoutaou A.Moumen

În apropiere, dacă aveți timp, merită să vizitați și Mănăstirea Săpânța-Peri – este a treia din țară, ca înălțime, după catedrala din Timișoara și biserica Sf. Mihail din Cluj. Personal, am admirat mai degrabă drumul până acolo, îmi venea să cobor din autocar. Poate pentru că m-a deranjat și aici atitudinea măicuțelor (am înțeles mai târziu că a fost un pattern în plimbarea asta din august, s-or fi înțeles toate preotesele și călugărițele să fie acre și arogante)…

manastirea sapanta peri maramures

Foto: Cluj.com

A, dacă aveți drum pe-aici, să nu uitați să mai aruncați câte-un ochi în ograda vecină, la ucraineni. Le vezi casele și dealurile, dincolo de o graniță invizibilă. Și poate faceți rost de niște țigări ieftine 🙂

maramures

Fotograf: Lucian Nuță

Ultima oprire avea să fie Mănăstirea Bârsana. Trecând peste faptul că și aici am iritat cu prezența noastră ritualurile cotidiene, am regretat că a fost ultima oprire, că se însera și nu puteam să admirăm mai mult locul. Arhitectura și amenajarea spațiului monahal sunt impresionante! Am reținut și cine se face ,,vinovat” de asta, este vorba de arhitectul Cordoș Dorel. Biserica de lemn a mănăstirii era până nu de mult cea mai înaltă biserică de lemn din lume. Cu tot regretul că nu puteam poposi mai mult aici, am prins un apus de soare minunat..

maramures

Fotograf: Lucian Nuță

Pentru a compensa parcă atitudinile neprimitoare amintite mai sus, am fost așteptați în Poienile Izei, la pensiunea ,,La Domnița”, în stil ceremonios și tradițional! 😀 În costume populare, ne-au cântat și încântat cu ,,rândunici” (un fel de pâinici-colaci), cu nelipsita horincă și cu o cină absolut delicioasă. Ne-am cazat de altfel prin tot satul, prin casele oamenilor (agroturismul e în floare și aici, nota 10!). A fost palpitant când târziu în noapte, după o șezătoare + horincă, unii nu-și mai aminteau în ce casă trebuie să doarmă și bâjbâiau de la o poartă la alta :))

maramures la domnita poienile izei

Foto: Cluj.com

A doua zi, dis-de-dimineață, pornim înspre Vișeu de Sus, cu un singur gând în minte: Mocănița pe Valea Vaserului. Micul tren cu aburi e ocazia perfectă să te refaci după o zi plină și lungă, în timp ce admiri un peisaj absolut minunat. După un popas făcut la Paltin, cam de o oră și jumătate, unde personalul ne-a încântat și cu un dans maramureșean autentic, ne întoarcem înapoi – obosiți, nostalgici, cu zâmbete pe față.

mocanita valea vaserului maramures

Fotograf: Lucian Nuță

Așa a fost Maramureșul meu, în vara 2014. Nu am ajuns în Târgu Lăpuș, nici în Rohia – dar e doar un motiv în plus pentru a-l revedea, cât de curând.

A, și harta, în caz că cineva vrea să facă traseul 🙂

cluj maramures traseu excursie

3 responses »

  1. Am vazut Maramurestul cu ochii copilului si adolescentei si cu greu mi-l pot scoate din suflet. O calatorie cu Mocanita mi-ar placea tare mult. Dar nu stiu daca se va intampla vreodata ca nu mi-am propus sa ma intorc pe acele meleaguri.

    Apreciază

    • Nu se știe niciodată, partea bună e că în viață nu ni se întâmplă doar ce ne propunem :))
      Dacă vei avea ocazia, îți recomand cu drag, mai ales dacă simți nevoia de relaxare și odihnă. Mocănița e perfectă pentru asta 🙂

      Apreciază

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s