Am mai fost pe dealul ăsta…

Standard

[8 iunie 2014]

…în urmă cu vreo zece ani. Era o zi senină, moleșeală – cum e și azi. Era atunci, cum e și acum, perioada cireșelor. Dar atunci nu voiam să fiu pe deal, căci în ciuda priveliștii generoase, simțeam că mă sufoc. Compania oamenilor poate fi sufocantă sau eliberatoare. Mai rar varianta din urmă, pentru mine.

Marius e ok, lasă lucrurile și conversațiile să curgă natural. La fel ca mine, mi se pare că n-are chef să vorbească dacă n-are chef. Vorbim din când în când. În rest, probabil se amuză de mine. Și-a dat seama că sunt încăpățânată, cu siguranță. Mă întreabă periodic dacă nu vreau să mai facem câte o pauză. Ce-i drept, aș fi putut să îmi iau ceva pe cap, o șapcă, o pălărie, un tricou. Dar am apă! E cald și sunt obosită, m-am îndopat cu vreo câteva pastile înainte să pornesc la drum (just in case..), picioarele îmi sunt zgâriate, teribil. Dar tot efortul ăsta, privirile lui amuzate și Ema (!) mă fac să simt că pot respira. Pe măsură ce urcăm, mă binedispun.

Am luat-o prin livezi. Am găsit și primul cireș. Ne simțim împliniți, era oarecum unul dintre obiectivele plimbării. Surprizele sunt întodeauna însă mai savuroase: găsim frăguțe! Doi oameni fericiți. Niște fructe atât de mici să aducă atâta bucurie!

Sus în deal, Ema se tăvălește într-o baltă, iar noi prăjim fructe de mare. Caracatiță pe băț! Parcă ar fi cauciuc. Creveții sunt foarte buni, în schimb. Coborâm apoi înspre oraș, simțindu-ne mai… oameni.

[20 iunie 2014] 

E întuneric la birou, afară fulgere și tunete. Furtuna ideală aș zice. Peste o oră vom fi în pădure. Cea mai ,,bântuită” pădure din țară, hehe, un triunghi al bermudelor – varianta ardelenească.

Să mergem, să nu mergem…? Mergem, cine știe când vom mai avea cheful și ocazia să vizităm pădurea Hoia-Baciu pe ploaie… și să avem și ghizi! Pădurea nu e bântuită, dar de-a lungul timpului s-au înregistrat aici tot felul de fenomene din sfera paranormalului. Le-aș zice simplu: mai greu de explicat. În ultimii ani, au poposit în Poiana Rotundă numeroase echipe de cercetare sau jurnaliști aflați în căutare de senzațional.

Pentru noi, azi e ploaie, zâmbete, copaci contorsionați (bizar ce-i drept), o lumină crepusculară minunată, broscuțe și frăguțe (și aici!). Dacă ajungeți prin Cluj și vreți să dați o fugă până în pădure, apelați la băieții de la Hoia-Baciu Project. Fără intenția de a fabrica experiențe false în pădure, am descoperit cu ei locul într-un mod autentic. Povești, legende, întâmplări. Aaaa, copacul bubos, l-am văzut și pe el!

 Uzi până la piele, cu o baltă în papuci, am scăpat totuși de răceală.🙂 Pe-aici, am scris și un articol mai serios.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s