Lecturi pe troleu: Idiotul și Dragostea nu moare

Standard
Lecturi pe troleu: Idiotul și Dragostea nu moare

Linişteee, liniştee, liniştee. Îmi tot rog creierul să tacă, nu să tacă – să se liniştească, să nu mai zburde într-o mie de direcţii, să îşi ia un fir de gând şi să-l descâlcească până la capăt. Parcă scrisul ajută. Mă obligă să urmăresc literă cu literă un gând. Pauză de închis geamul.

Am tot citit în ultima perioadă. Nu mult, ci des, chiar zilnic. Niciodată nu am fost prea organizată cu lecturile, citesc ca o apucată când… mă apucă, iar apoi pauză o vreme. Apoi, din nou. De ceva timp însă citesc în mod regulat, dimineaţa şi după-masa, pe troleu, pe drumul înspre birou / casă. E chiar productiv obiceiul, căci întotdeauna mă gândeam cu regret la toţi timpii aceia irosiţi pe mijloacele de transport în comun, când stai şi te uiţi în gol sau observi ciudăţenii.

Mihail Onaca - lecturi pe troleu

Fotograf: Mihail Onaca

Pe troleu, l-am cunoscut – în sfârşit – pe Dostoievski. I-am tot amânat pe marii ruşi, hehe. N-aş putea pune degetul pe vreun motiv anume. I-am amânat. Doar Cehov a ajuns la mine, din greşeală, pe vremea când făceam parte din vreo trupă de teatru. Acum, am citit Idiotul. Greoi şi încetişor ca melcul.
S-a întâmplat un fenomen interesant cu Idiotul ăsta. Deşi citeam cu interes şi îmi plăcea la momentul prezent, după ce lăsam cartea din mână, nu mai simţeam nici dorinţa, nici interesul de a relua lectura. Dar repet, în momentul în care făceam totuşi asta, îmi plăcea cartea. Şi uite-aşa am tot purtat Idiotul cu mine vreo două luni.
Ca primă impresie, Dostoievski îmi pare un pictor virtuoz al comportamentelor nu atât umane, cât sociale. Observator excelent. Îşi construieşte personajele într-un mod tulburător de verosimil – valabil şi în cazul personajelor aflate mai la ,,extreme” şi care pot să apară şi să fie percepute ca ireale, care nu reprezintă tocmai un tipar al oamenilor pe care îi întâlnim zi de zi. Impresionant cu câtă migală a construit imaginea şi caracterul fiecărui personaj din roman, fie că personajul era vreun principal, fie că era mai de umplutură. Dacă ar fi să citeşti un paragraf care să surprindă un anume personaj, dar fără ca numele acestuia să fie menţionat, l-ai recunoaşte. Personajele lui Dostoievski au … contur.
Despre prinţul Mîşkin? Interesantă coexistenţa în el a două trăsături care, cel puţin în aparenţă, se bat cap în cap: spiritul de observaţie, capacitatea de a înţelege esenţa oamenilor din jurul lui şi naivitatea şi încrederea oarbă, până la ridicol de câteva ori, pe care o are în oameni.
M-a fascinat mai degrabă ingeniozitatea cu care au fost construite personajele, talentul scriitorului deci, decât povestea în sine. Poate de-aici și dezinteresul meu față de carte și faptul că nu îi simțeam lipsa – nu a existat acea curiozitate de a urmări o evoluție… a ceva.

În paralel cu Idiotul, am citit și Dragostea nu moare, de Maitreyi Devi, romanul-replică al eroinei care l-a făcut celebru pe Eliade. Peste tot, am observat că cele două romane, celebrul Maitreyi al lui Eliade și  Dragostea nu moare, al Maitreyiei Devi, sunt prezentate ca ,,varianta lui vs varianta ei”. Pe când mie mi se pare puțin deraiată alăturarea și compararea lor la modul acesta. Romanul lui Eliade e literatură – pornește de la niște întâmplări reale, așa cum se întâmplă în cazul multor opere literare, însă autorul aduce o doză bună de imaginație și își pune în funcțiune niște procese creative și de creație. Așa că, deși am înțeles parțial motivul pentru care Maitreyi s-a simțit atât de ofensată de ce a scris Eliade, mi s-a părut și că exagerează și că ea, mai ales în calitate de scriitoare, la rândul ei, ar fi trebuit sau ar fi putut să înțeleagă. Dar nu a înțeles și nu l-a înțeles nici pe el. Așa cum, citind și gândurile ei, îți dai seama cât de puțin a înțeles și Eliade (sau să-i zicem Alan) ce era în mintea acelei fete de șaisprezece ani, dintr-o cultură atât de diferită și atât de instabilă la vremea respectivă. Deși, știindu-i creațiile literare, chiar dacă ar fi înțeles, ar fi preferat mereu misterul, semnificațiile ascunse și subînțelesurile neînțelese.
M-a amuzat puțin să îl descopăr pe Eliade, cel ajuns la bătrânețe, să îl văd prin ochii ei (a avut loc o reîntâlnire între cei doi). Și l-am descoperit așa cum îl ghicisem și din Jurnalele sale. Un bătrânel acru, rigid în ideile lui, ținându-se cu dinții de principiile lui și de modul în care a ales să vadă și să trăiască lumea. Iar asta îi dă o aură de mistic și de visător neînțeles, chestie ce compensează acea rigiditate și acel orgoliu pe care le afișa mai mult sau mai puțin voit.

Cred că sunt multe de spus despre cărțile astea două și, de altfel, au făcut-o deja alții mai bine decât mine. Concluzie: nu sunt cărțile mele de căpătâi și nici nu sunt printre preferatele mele, dar merită a fi citite – din motive mai ,,lăturalnice”.

Acum am luat la citit, tot pe troleibus, ,,Despre dragoste și alți demoni” (inspirat titlu!) de G.G. Marquez și ,,Eu, robotul” – Asimov. O combinație ciudată, nu știu cum să vă zic :))

4 responses »

  1. Neaţaaa!
    Iulia, eu sunt asemeni ţie, în privinţa lecturii: foarte greu citesc zilnic. Mai degrabă în hopuri, perioade scurte şi cărţi multe🙂 Mi-a plăcut Idiotul, n-am citit cartea lui Maitrey, nu mi-a plăcut nici romanul lui Eliade, de altfel😀 Am citit cam tot de Marquez, abia aştept să îmi spui cum ţi se pare.
    Să ai o săptămână minunată şi veselă!

    Apreciază

    • Eu pe Marquez l-am tot amanat, dupa ce am citit ,,Un veac de singuratate” pe motiv ca am simtit ca mi-a placut asa… cam bolnavicios🙂 Senzatia aia pe care o ai cand stai in pat 2 zile la rand si te uiti ca un drogat la vreun serial – iti place, dar stii ca nu-i prea sanatos. Cam asa a fost intalnirea mea cu Marquez. Lectura ca un drog. O placere dulce-amara.
      ,,Despre dragoste si alti demoni” mi s-a parut o varianta mai light a lui Marquez. Nu m-a rascolit emotional si psihic la fel de mult, dar e aceeasi lume in care elementele reale se amesteca impreuna cu cele ireale / fantastice intr-un mod tare subtil. Cred ca a venit numa’ bine acum, de urmatoarea lui carte nu imi va fi asa ,,teama” sa ma apropiu🙂

      Eliade e preferatul meu, insa Maitreyi nu cred ca intra nici in top 10 opere semnate de el🙂

      Apreciază

  2. Eu nu pot citi in mers, instant mi se face rau, si in plus ca sa inteleg textul totusi trebuie sa fiu atenta acolo, sa nu-mi fie distrasa atentia😛

    Apreciază

    • Hihi, totul tine de exercitiu, Lilly :)) La distragerea atentiei ma refer. Eu am ajuns sa le pot face pe amandoua. Pot sa urle oameni in jurul meu si sa ma pierd cu totul in lectura, fara sa-i mai aud deloc, la fel cum pot citi si pot ramane conectata la ce se intampla in jur fara nici o problema🙂

      In schimb, nici eu nu pot citi pe masina. La fel, mi se face rau. Poate e si din cauza vitezei ?
      De multe ori, pe mijloacele de transport in comun, cam batem pasul pe loc😛 Cert e ca ma asez langa geam, sa vad cu coltul ochiului ca sunt in miscare. De obicei de acolo vine acea senzatie de rau, cand creierul primeste semnale diferite sau opuse. Urechea ii zice ca te misti, ochii ii spun ca stai pe loc😛

      Apreciază

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s