Să vezi!

Standard

Știam că mi s-a deteriorat vederea. În ultimul an am simțit efectele din plin. Nu doar că îmi obosesc ochii mult mai repede și, din acest motiv, simt o oboseală și la nivel psihic, dar am simțit efectele la nivel de interacțiune cu oamenii.

Dacă înainte singurul inconvenient era că nu vedeam obiectele aflate la o oarecare distanță – cum ar fi subtitrările la filme, reclamele sau diversele texte de pe panourile publicitare de prin oraș, ce scriau profii pe tablă la facultate sau slide-urile afișate cu video-proiectorul, etc etc, în ultimul an și ceva s-au supărat prieteni și cunoștințe pe mine că cică sunt arogantă și mă prefac a nu-i vedea sau trec pe lângă ei, privesc în direcția lor și nici măcar nu îi salut. La rândul meu, eu m-am enervat pe ei pentru că sunt incapabili să proceseze o informație simplă de tipul ,,Iulia nu vede bine, de-aia nu salută – că nu te vede”. Mai ales că le-am zis fix persoanelor în cauză că nu văd bine, că data viitoare să mă tragă de mânecă la propriu, să se posteze în fața mea și să mă salute. Nu sunt arogantă, nici cu nasul pe sus, doar mioapă. Sunt puțin ignorantă în ale socializării, dar am bunăvoință.

Am adunat multe frustrări, se vede?

Poate cel mai frustrant lucru e faptul că nu am mai putut privi oamenii în ochi. Îmi plăcea să fac asta. Să privesc în ochii oamenilor atunci când vorbeam cu ei, sau atunci când tăceam. Să înțelegi din priviri mai multe decât ai putea să înțelegi din cuvinte. Dar ce sens are să privesc înspre ochii lor când tot ce văd e un strat de ceață? Iar în momentul în care nu mai privești oamenii în ochi, s-a pus o barieră de comunicare, în primul rând, între tine și ei. De latura afectivă nici nu mai zic nimic.

După multe eforturi financiare, am reușit să mă ocup de problemele astea. Control la ochi la un medic foarte bun, rame faine și cele mai utile lentile de pe stoc! Cum ziceam, știam că mi s-a deteriorat vederea. De vreo patru ori mai rău. Nici lentilele actuale nu au dioptriile care mi-ar fi necesare, căci mi-ar fi mult prea greu să mă acomodez cu ele. Dar e un început.

Mi-a fost foarte greu să accept ochelarii vechi, nu reușeam să mă acomodez cu ei, simțeam un disconfort psihic și vizual continuu. Psihic în sensul că mă simțeam ca într-o cutie și aveam impresia că văd lumea… din exterior, cumva. Cred că de data asta i-am nimerit. Îi port de 3 zile și nu am problema respectivă, nici un disconfort (doar nasul e deranjat, dar să suporte!).

În fine, ce voiam să zic este că, nici nu mai știu după câți ani, i-am văzut chipul mamei de la distanță (= 3 metri). Cu trăsăturile specifice, zâmbind, cu bucurie în ochi. Ce minunat e să vezi, să vezi expresiile oamenilor dragi fără să îți chinui ochii în zadar, să vezi expresiile și ochii oamenilor străini ție, să vezi conturul lumii în care mișuni zilnic.

Nu îmi pot imagina ce ar însemna pentru un orb să își recapete vederea. Eu încep să îmi recuperez o parte din mine. Aceea care privește oamenii în ochi, cu încredere.

17 responses »

    • La cat de fericita sunt ca vad, lumea e mai roz, barbatii sunt… ok – se compenseaza deocamdata😛 Plus ca barbatii frumosi nici nu mi se par prea interesanti, asa la o prima vedere. Ca stii ca frumusetea consta cica in cele mai comune si des intalnite trasaturi…🙂 Dar incerc sa nu fiu fitzoasa acum ca am inceput sa vad, sa nu mi se urce la cap😀

      Apreciază

            • Iuoi, dar nu mi-am imbunatatit vederea, Dex. Am doar ochelari mai buni :)) Vederea mi s-a inrautatit in ultimul hal, de fapt. Doar ca vechii ochelari erau inutili. I-am schimbat acum si ma bucur ca ii suport pe actualii si nu am probleme cu ei (pe ailalti refuzam psihic sa ii port). Si cu ochelarii astia chiar vad.
              Da, vezi tot felul. Inainte aveam un oarecare paravan.
              Oricum, prefer sa vad de la distanta ca un cretin se apropie de mine cu intentii nu tocmai ortodoxe, decat sa observ in ultimul moment. Asta asa ca idee, ca realitatea e intotdeauna preferabila.

              Apreciază

  1. Iti inteleg perfect entuziasmul, Iulia, caci sunt si eu cam in aceeasi situatie. Doar ca eu am ales de mult timp sa nu port ochelarii in exterior(decat cand merg sa fotografiez). Cu ei realitatea e prea dura si eu nu o suport. Prefer sa vad lucrurile in ceata, caci parca sunt mai agreabile sau cel putin mai suportabile. Fara ochelari pana si oamenii sunt mai frumosi. Cu ei le vad toate imperfectiunile chipului si uneori sunt socata. :))
    Dar parca am mai purtat noi discutia asta…sau confund? Da, prefer realitatea macar putin fardata. :))

    Apreciază

    • Daaaa, inteleg perfect si atitudinea ta, Nice. Adica, fara ochelari, eu efectiv nu imi dau seama daca o persoana e in varsta sau tanara, si ma refer la diferente de la 18 – 50+ ani :)) Nimeni nu are riduri, decat daca e chiar in fata mea😀 Sigur, stilul vestimentar ar mai fi un indiciu, dar e suprinzator cat de des te poate duce in eroare!
      Si eu cred ca am mai discutat in trecere aspectele astea. In anii trecuti nu ma deranja putin machiaj la realitate, dar a devenit tot mai intolerabil…

      Apreciază

    • Am luat acum in consideratie si optiunea lentilelor, insa nu stiu cum mi s-ar adapta ochii la ele si pana la urma mi-am zis ca am nevoie de ochelari buni, in primul rand. Pe viitor, mai experimentam, deocamdata sunt multumita🙂

      Apreciază

  2. eu nu-mi imaginez cum ar fi, eu vad multumesc lui Dumnezeu bine si aproape si la distanta si texte mici si mari…daca ma concentrez pot citi si „contracte bancare”
    E drept ca pierzi ceva atunci cand ai un deficit in simturi, este posibil ca prin ingnoranta noastra e etichetam…si cel mai simplu e ca omul „e sau a devenit arogant”, acum inteleg de ce nu ma mai saluti si tu pe facebook =)) macar din cand in cand😀

    Apreciază

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s