Cu si despre carti…

[sariti peste tot ce e cu italic, daca va intereseaza doar partea despre carti]

…si despre mine, caci egocentrismul infantil zace prin noi pana la adanci batraneti.

Mie, in principiu, imi sunt dragi oamenii, dar foarte rar am gasit refugiu si intelegere in ei. Exista vreo doua-trei persoane inspre care imi indrept gandurile atunci cand simt nevoia sa imi fie cineva alaturi. Uneori, desi stiu ca poate m-ar intelege sau m-ar ajuta, nu fac pasi inspre ei. Poate pentru ca am invatat, fara sa vreau, ca oamenii pleaca atunci cand nu le oferi ce au ei nevoie. Oamenii fug de o companie deprimanta – e oarecum si normal (si sanatos): auto-conservare + toate sfaturile specialistilor de a elimina persoanele negative din viata ta. Eu stiu foarte bine ca ei nu au chef de problemele mele (ei, cu exceptia celor doua-trei persoane de care ziceam). Sigur, poate sunt oameni buni la suflet si le pasa, sau ar vrea sa le pese, poate sunt amabili sau foarte curiosi din fire si te asculta – o data, de doua ori. Dar daca esti in depresie de aproape doi ani… cati ar ramane in preajma ta, daca ai incepe sa spui ce gandesti si ce simti in fiecare zi?

Am ajuns la concluzia ca, pe langa faptul ca daca tii la oamenii din jurul tau, iti vine greu sa imprastii venin si durere doar pentru a te elibera tu de povara (chestie care se intampla cam greu oricum), nu e foarte intelept nici sa te refugiezi intr-o singura persoana, caci se creeaza rapid un soi de dependenta. Iar asta se intoarce impotriva ta sub o forma sau alta. Refugiul emotional e reconfortant, mai ales cand simti ca persoana respectiva te accepta asa deprimat si defect cum esti. Insa riscul e sa nu mai poti sa iti revii singur, fara ajutor, din acea stare. Iar eu cred, si multi ma contrazic in asta, ca treci peste un obstacol cu adevarat doar atunci cand o faci singur. Nu sprijinit de un prieten sau de orice altceva. E bine sa stii ca e cineva acolo care ar sari in ajutorul tau daca l-ai ruga. Dar atat. Trebuie sa o faci singur. E doar parerea mea.

Mi-am cam deprimat si blogul in ultima perioada, dar pana la urma e o reflectie a starii mele de spirit. Am renuntat sa scriu de multe ori tocmai pentru a nu “infecta” mediul cu tristetea mea. Am renuntat sa vorbesc cu oameni din acelasi motiv. Inca nu m-am decis daca e ok sau nu. Daca ar trebui sa scriu si sa vorbesc ce imi vine, pentru ca ala e adevarul, sau ar trebui sa ii protejez in continuare pe cei dragi mie de toate gandurile astea negative. Poate ma decid la un moment dat.

Azi am avut vreo cateva momente in care m-am simtit fericita, insa. Poate de-asta m-a luat palavrageala.

Am inceput din nou sa cutreier pe bloguri in ordine alfabetica (inca nu am ajuns pe la toata lumea, dar abia astept!) si Cuvanta mi-a dat voie sa fur o leapsa despre carti. M-am gandit la carti ca la un refugiu si uite-asa, nu m-am dezis de la obiceiul de a face introduceri mai lungi decat continutul propriu-zis. Cartile au fost pentru mine un refugiu, inca din primii ani in care stiam sa citesc.

1. Prima mea amintire cu mine citind: Am citit subtitrarea unei replici dintr-un film cu Van Damme: “La naiba!” – au fost primele cuvinte citite legat si cursiv. Tata incepuse sa ma certe pentru limbajul inadecvat, pana si-a dat seama ca eu de fapt citisem…

2. Prima carte pe care am citit-o și recitit-o: Basmele lui Petre Ispirescu. Cred ca a fost si prima mea carte, mi-a cumparat-o mama la scurt timp dupa ce am invatat sa citesc mai binisor. Stiam povestile pe de rost, la un moment dat.

3. O carte pe care fiecare copil ar trebui s-o citească: …mmm, as zice Ciresarii, macar primele doua volume. Of, cat de mult i-am mai indragit!

4. Locul meu preferat de citit: in livada bunicilor – e genial! Auzi zumzetul naturii (insecte, cate o gaina sau curcani in departare), eventual voci de oameni, totul la volum redus. Atat cat sa te poti conecta la lumea pe care o citesti, fara a fi nevoit sa te deconectezi cu totul de la cea in care esti. Dar cum asta nu se poate prea des, in pat e cel mai confortabil.

 5. Accesorii obligatorii în timpul lecturii: nimic nu e obligatoriu, poate doar necesar ca starea mea de spirit sa aiba inclinatii inspre lectura in acel moment, dar nici macar asta nu e absolut obligatoriu. Imi place totusi ca la inceputul cartii sa pun o hartiuta colorata pe care imi notez unele pagini. La care revin la final.

6. Numărul cărților de pe lista mea de lecturi viitoare: sa vedem… aproximativ 300. Astea le-am notat, sigur mai sunt si altele. Cartile recent citite nu erau pe lista, dar au fost lecturate 😀

 7. Ultima carte pe care am primit-o sau am cumpărat-o: Arthur C. Clarke, “2001: O odisee spatiala”. Am citit-o mai demult, imprumutata de la biblioteca, dar asa fac eu… cumpar carti pe care le-am citit deja si imi plac.

8. O carte care mi-a schimbat viața într-un fel: “Jocul multumirii”, H.L. Smith, primul volum.

9. O carte care nu-mi place, dar pe care toată lumea pare s-o iubească: As zice doua. Una e “Enigma Otiliei” si o mentionez doar pentru ca e lectura obligatorie in liceu si foarte multi cunoscuti, chiar si cei care citesc foarte foarte rar, au citit-o si au fost incantati de ea. Eu nu am reusit sa o termin, desi am inceput sa o citesc de doua ori, in doi ani la rand. M-am oprit cam in acelasi loc de fiecare data. Asta e, nu ii contest deloc calitatea, dimpotriva, dar pentru mine nu a mers. Apoi, in mod clar e “Mandrie si prejudecata” si, de altfel, si alte carti scrise de Jane Austen. I just don’t get it!

10. Trei dintre scriitorii mei preferați: Avand in vedere faptul ca Eliade e singurul caruia i-am citit chiar toata opera literara (cea disponibila, nu stiu daca mai exista ceva manuscrise secrete 😛 ), pot spune ca el e clar un “preferat”. Imediat dupa el urmeaza mai muuuulti scriitori care mi-au placut, a caror opera integrala poate voi reusi sa o citesc intr-o mie de ani 🙂 Simt ca le fac celorlalti o nedreptate, pe oricare doi i-as mai numi acum.

Dau leapsa mai departe catre La Fee, Rontziki si Razvan + oricine mai doreste 😛