Vlad

Standard

Mi-e camera iar haos – geamuri, pereti, mocheta, teancuri de haine pe masa, cutii peste tot, un dulap in mijloc. Pe maine se rezolva, cred. M-am angajat de ceva timp, si eu, ca tot omul normal, la o firma. Mi-e incredibil de greu sa ma adaptez din nou unui program fix, batut in cuie. Ajung tot tarziu acasa, spre seara. Sunt la limita dintre frustrari si o oarecare multumire. Jobul e de redactor/editor, lucrez tot in wordpress, scriu articole si ma tin la curent cu tot ce misca (sau sta de secole) interesant prin oras. Ce sa zic, e job ok. Nu mai reusesc sa scriu insa… sau nu mai scriu pentru ca nu reusesc sa si citesc. Mi-am zis totusi ca voi scrie cand imi vine – si imi cer scuze de pe acum daca raspund si reactionez cu intarziere la comentariile sau articolele voastre. Imi cer scuze pentru ca cineva, Radu anume, avea dreptate… sa nu raspunzi cand cineva ti se adreseaza, e o forma de lipsa de respect. Bine, ca am perioade cand obosesc sa ii tot respect pe toti, mai putin pe mine insami.

Trist cand constientizezi cum oameni buni in esenta lor, care iti erau dragi candva, s-au transformat de-a lungul anilor in… cu totul altceva. Incerci sa ii cauti prin amintiri, sa te convingi ca nu ti s-a parut, chiar erau frumosi si buni si te intrebi disperat ce s-a intamplat, puteai sa faci tu ceva ca sa nu se ajunga aici? Pentru o perioada buna de timp, ma rupsesem de anturajul respectiv, uitasem de acea realitate. Cat de usor ajungem sa traim in micro-universul nostru si ne scapa imaginea de ansamblu, percepem tot mai greu limitele superioare sau inferioare. E greu sa concepi la modul real, sa chiar constientizezi, ca dincolo de viata ta mediocra, de omulet intr-un oras care face o facultate, are un job, mai iubeste, mai rade, mai se loveste de cate o drama personala si sufera, dincolo de micro-universul tau, exista o altfel de realitate, exista oameni care duc o existenta mizerabila, care se rezuma la maxim doua optiuni, a treia fiind posibil catastrofica, oameni care sunt prinsi intr-un mediu nociv si, pentru mult timp, nici macar nu constientizeaza ca nu e normal sa fie asa. Simt ca nu e bine, dar nu constientizeaza ca intr-o lume si intr-o societate care se vrea a fi civilizata, un astfel de stil de viata nu ar trebui sa fie acceptat de tine, ca fiinta, si ca ai avea tot dreptul din lume sa te zbati, sa te impotrivesti, sa fugi cat mai departe de acel mediu si de oamenii care ti l-au creat! Si ca nici nu ar trebui sa iti pui problema de regrete, remuscari, sentimente de vinovatie pentru ca ai plecat de acolo.

Destul cu asta, insa.
Maine ai ocazia sa iti faci viata mai buna, daca mai vrei si daca mai poti.

Noapte buna.

7 responses »

  1. Felicitari pentru noul job, pare tare frumos si potrivit pentru tine. 🙂 Tu ai un dar de a lumina oamenii…de a-i face sa inteleaga lucruri. Sunt curioasa daca angajatorii ti-au frunzarit blogul, daca le-ai spus de existenta lui…

    Apreciază

    • Multumesc, Nice. Da, e un job chiar ok pentru mine, mi se potriveste, desi inca sunt unele lucruri care ma frustreaza, dar ma obisnuiesc eu cu ele. Angajatorilor le-am spus ca ma descurc usor cu wordpress-ul, ca am mai butonat pe el si mi-e familiar. Am obtinut postul in urma unor testari la fata locului, adica m-au pus sa scriu articole, printre altele. Nici nu ma gandesc sa le dau sa citeasca blogul 😛

      Apreciază

    • Hiii, mersi Lilly, din pacate nu am chiar asa multa libertate sa ii fericesc pe oameni cu ce vorbe vreau eu, nu in totalitate 😛 Adica nu prea am timp sa scriu ce as vrea, dar a fost o perioada mai agitata pe-acolo.

      Apreciază

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s