27 (revolver şi papuci)

Descopăr uimită ce notă mică a primit Revolver pe IMDb. Nu ar fi singurul în această situaţie, sunt multe filme bune cu note de 6 acolo. Dar Revolver mi s-a părut mai special. Nu ştiu de ce, inconştient, eram convinsă că a fost apreciat la modul general de majoritatea oamenilor, că ar fi unul dintre acele filme care, deşi nu înţeles de toţi, e apreciat totuşi (chiar dacă nu înţeleg, oamenii simt intuitiv când e ceva puzzle de pus cap la cap, când e un mister care, deşi încă inaccesibil, i-ar putea uimi şi impresiona). Uimită deoarece filme precum The King’s Speech, Into the Wild, Life of Pi (mai recent vizionate, prin iulie adică) sunt extra-mega-super lăudate, apreciate şi premiate. Sunt filme bune, dar atât. Bune. Revolver, dintr-un anumit punct şi în anumite scene e… mai mult decât bun.
R. avea dreptate, e un film spiritual.

Azi mi-am nenorocit picioarele, ambele, în ghetele, sau cum s-or numi, pe care le-am cumpărat luni. Uneori mă întreb cum e să fii femeie şi să ai o pasiune pentru încălţăminte. Pe mine mă cuprinde o groază când trebuie (când trebuie, nu când mi se năzare) să îmi cumpăr chestii în picioare. O groază care nu trece decât după primele 4-5 purtări în plimbări lungi prin centrul oraşului. Apoi, fie se transformă în disperare şi deznădeje, fie încep să iubesc papucii ăia şi îi port până la dezmembrare. Îmi păreau simpatice ghetuţele astea, sunt şi de calitate, ador şi culoarea. Pe-aici, la câteva plimbări prin cartier, au părut potrivite. În seara asta m-au distrus. Fiecare pas, fieeeeecaaare pas!!!

Eliade, Jurnal, 1944: „Eroarea : a rezolva o problemǎ prin felul de a o pune.”