psi

Standard

Draga L., (😛 )

Cred ca de-asta, uneori, nu imi place ca oamenii stiu ca studiez psihologia. Apar tot felul de situatii inconfortabile.

Eu analizez situatiile si oamenii pentru ca asa sunt eu. De cand eram mica, imi placea sa ma uit la oameni, la ce fac si ce zic, si sa incerc sa inteleg DE CE, de ce se comporta intr-un anume fel si nu altul, de ce spun unele lucruri si nu altele, de ce suntem cum suntem etc. E in firea mea sa imi pun intrebari si sa caut posibile raspunsuri. Si aici, ,,posibile” e termen-cheie. Niciodata nu voi pretinde ca eu stiu cum e si de ce e, nu stiu daca ai observat… intotdeauna formulez cu ,,poate”, ,,e posibil ca din cauza”. Si nu zic intamplator asa…

Si nu sunt asa doar cu oamenii. Am ,,de ce”-ul acesta inradacinat in mine si in ceea ce priveste lumea in care traim, universul, daca vrei. Am ales sa studiez psihologia, si nu fizica, din simplul fapt ca nu am avut ocazia sa inteleg fizica. Dar am avut ocazia sa studiez un domeniu care m-ar ajuta sa inteleg cum anume au gandit toate mariile genii ale umanitatii. Nu i-am inteles teoria relativitatii a lui Einstein, decat recent, dar am reusit sa inteleg care sunt procesele, ce anume a stat la baza dezvoltarii unei astfel de gandirii. Nu stiu daca intelegi…

Pe mine ma enerveaza tot ce tine de psihologie ca si cariera, domeniu profesional. Mi se pare ca ii ia din farmec. Psihologia e singura care mi-a dat niste raspunsuri, prin simplul fapt ca au fost unii care au studiat riguros niste chestii legate de oameni, societate, gandire, memorie, imaginatie, creier🙂

Si da, normal ca daca intelegi „cum” si ,,de ce”, e mai usor poate sa ,,repari” – cand apar probleme emotionale sau alte tulburari. Dar nu e neaparat valabil. In cazul meu nu a fost, sigur.

Sunt oameni care stiu lucruri despre psihanaliza, teoria propusa de Freud acum un secol, mai bine decat mine, si nici nu au studiat psihologia. Pe mine nu ma intereseaza teoriile si care o fi mai buna. Nici una nu e mai buna, pur si simplu. Fiecare are aspecte relevante, si aspecte ce tin de preferinte (ale tale sau ale aluia de a propus-o), precum si aspecte total irelevante.
Ca psihoterapeut, cred ca ar trebui sa iti dai seama care ,,teorie” ar fi mai potrivita pentru omul din fata ta. E important in ce limbaj comunici cu el. Daca tu te-ai specializat in teoria cognitiv-comportamentala, dar omul vine si iti vorbeste despre idealuri, despre potentialul pe care crede ca il are, dar nu si-l poate valorifica etc, il indrumi inspre un coleg de-al tau specializat in teoria umanista. Simplu. Problema e ca toti sunt disperati dupa bani, si nu fac asta, nu isi trimit unii altora pacienti, in functie de nevoile acestora. Dar nici nu sunt dispusi sa lase o teorie si sa abordeze pacientul altfel, cu o alta teorie. (asta zis asa, la modul general, desigur sunt si cazuri exceptionale)

Pe mine ma seaca toata „lupta” asta intre teoreticieni, din orice domeniu de altfel. Sa nu crezi ca in medicina nu e asa (si acolo lucrurile ar trebui sa fie mai clare!). In momentul in care te pliezi pe o teorie sau o paradigma, „aderi” la ea, ti s-au inchis ferestrele, ca sa zic asa. Mergi numai intr-o directie, nu mai vezi in lateral.

Nu îmi place psihologia ca domeniu profesional. Imi place psihologia ca resursa informationala, ca mijloc de a intelege mai bine specia asta, ca mijloc de cunoastere si autocunoastere. Daca va fi sa lucrez in domeniu, o voi face in felul meu.
Desi pentru a ajunge acolo, tot esti oarecum nevoit sa urmezi niste pasi care se pliaza pe o teorie sau alta. Tu alegi care. Dar insasi alegerea te limiteaza ulterior, ca vrei, ca nu vrei.

Pentru mine, e cum ți-am zis… nu vreau clienți, vreau oameni. 

Cu drag, Luli!😛

16 responses »

  1. Nici mie nu mi-a plăcut fizica, dar am căzut în patima psihologiei de la prima carte de specialitate pe care am pus mâna din întâmplare (la 10 ani). Aderez la punctul tău de vedere, însă sunt atâtea alte perspective pe care le-am putea discuta într-o viaţă de om şi tot nu le-am epuiza. Precum filosofia. Oricum, îţi urez succes în această complicată şi palpitantă „pasiune”!

    Apreciază

    • Eu am avut mereu sentimentul că mi-ar plăcea fizica foarte mult, dacă aș reuși să o înțeleg. Cum la școală s-a predat ba superficial, ba pe grabă și nu mi-a trecut prin cap atunci să o studiez de una singură… a rămas pentru timpul liber de acum. Psihologia mi-a atras și mie atenția pe la 12-13 ani, îmi amintesc că era o carte despre cele patru temperamente umane! Mi s-a părut interesant și am vrut să aflu mai multe, ca orice copil curios, hehe.
      Îți mulțumesc mult!

      Apreciază

  2. Si mie imi place psihologia. Exact asa cum iti place tie. Nu ca materie sau ca job pe care l-as putea presta, dar ca sursa informationala mi se pare unul dintre cele mai bogate domenii.
    Daca nu vei reusi sa faci diferenta intre oameni si clienti, economic, vei falimenta. Sper sa nu fie asa.

    Nu m-am gandit niciodata la perspectiva asta din punct de vedere al unui psiholog si este posibil ca economicul sa nu se poata aplica aici.
    Anunta-ma cand este totul gata si promit ca-ti devin client. Om deja sunt🙂

    Apreciază

    • Da, am niște carențe când vine vorba de a vedea lucrurile din perspectivă economică. Am tot felul de idei utopice prin cap, poate de-asta🙂 Nu-i problemă, o scot la capăt, doar e nevoie să delimitez clar niște lucruri.
      Poate e cum zice Adrian mai jos…

      Apreciază

  3. Pingback: Doza online

  4. Pai de unde pana unde ca un om cu studiii de psihologie trebuie sa lucreze in domeniul clinic. Poti lucra in cercetare fundamentala economica, (de ex castigatorul Premiului Nobel pt Economie din 2002 arere studii formale de psihologie si de matematica, si exista n-spe nu stiu cati economisti behavioristi care au diplome in psihologiee si economie si fac cercetare si consultanta pana cad jos), sau poti lucra in psihologie organizationala si sa devii consultant pt diverse intreprinderi disfunctionale, chiar si unele bugetare la un moment dat, sau poti lucra in asociere cu ingineri IT, ca sa testezi modele de nu stiu ce chestii neurale, sau dac avrei neaprata sa fii utla omenirii suferinde in vreun fel cu adevarat eficient, fa neuropsihologie ca e nevoie pt atatia copii cu dfcultati scolare s atatia batrani dementi sa aiba acolo descrise si confirmate anumite defciite pe care anumite functii, astfel ingriijitorii lor de zi cu zi sa nu se mai chinuie caorbecaind as improvizat incercand ba cu un ba cu alta, ca daca nu merge receptia atunci vor incerca sa comunici chestii in alt fel, de exemplu, zic si eu asa la nivel total ignorant amator.

    Apreciază

    • Înspre zona cercetării am ceva „uși” deschise momentan (pe partea de psihologie a dezvoltării) și da, momentan mi se pare mai ok decât domeniul clinic. Poate e doar o perioadă de „răzvrătire” așa, voi vedea.
      Psihologie organizațională… Nu, zic pas🙂

      Ai nimerit-o însă la neuropsihologie. Din păcate, la noi în țară încă e slab dezvoltat domeniul, deși la facultatea noastră avem noroc de un profesor excelent, care are și rezultate remarcabile în domeniu – neuroștiințe și genetica comportamentului. Uite, el e, dacă ești interesat:

      Cele două materii le-am studiat în primul an de facultate, în primul semestru. Sincer, mie mi s-a părut prea puțin. La vremea respectivă, totuși, mulți colegi erau ,,revoltați” căci nu înțelegeau ce treabă are genetica și chestiile alea despre creier cu psihologia… Iar asta mie îmi sugerează cam care e opinia la nivel social în ceea ce privește legătura creier-psihic (deci ar fi nevoie ca și la noi în țară să se dezvolte domeniile astea).
      Zic că mi s-a părut puțin doar un semestru, deoarece oricum eram cam pierduți în spațiu, nu eram familiarizați nici cu limbajul… În anul 2, am mers din nou la unele cursuri și le-am înțeles mult mai bine.
      Din păcate, program de master există în direcția consilierii genetice, dar nimic pe partea de neuro, care m-ar fi interesat la modul real. Un an fac pauză oricum. Voi merge cu studiile fie în direcția domeniului clinic, fie mă interesez ce oferte au și prin alte țări😛
      Sigur, tu ai dreptate, nu e absolut deloc necesar să lucrez în domeniu. Însă cei mai mulți dintre cunoscuții mei se gândesc că o voi face, așa că am avut timp să „rumeg” ideile astea și să îmi dau seama cum mă raportez la domeniul acesta profesional – cel clinic, pornind de la ipoteza că îmi voi desfășura activitatea prin el.

      Apreciază

  5. Bine ma, tu esti pisicoloaga si nu imi vindeci si mie frica de avion!
    Si mie imi place sa ma uit la oameni si sa-i analizez. Pana acum am urmatoarele categorii: imbecili, plictisitori, inutili si aia care ma suporta la bere. Asta ce scoala de psihologie e?

    Apreciază

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s