Lars and the real girl

Standard

Analizând comportamentele și gândurile mele sau ale oamenilor din jur, nu e greu de observat că uneori o putem lua pe o pantă auto-distructivă. Oamenii sunt sau pot fi autodistructivi. Asta intră puțin în contradicție cu instinctul de autoconservare. Aparent, doar aparent – tind să cred. Depresiile, anxietățile, gândurile automate și iraționale sau alte tulburări psihice, mai mult sau mai puțin grave, toate sunt, dacă nu distructive, cel puțin disfuncționale, au un impact negativ în viața noastră. Și, cum ziceam, par să intre în contradicție cu instinctul de autoconservare, de supraviețuire. Însă, privind dintr-un alt unghi, ele sunt doar modalitățile corpului, psihicului, sufletului de a se descurca într-un mediu, situație nedorită, sufocantă, distructivă.
Reacționăm autodistructiv la ceva ce ne distruge? Poate, așa gravă și indezirabilă cum pare, dezvoltarea unei, așa cum e ea numită, tulburări psihice, este, de fapt, o modalitate de supraviețuire într-un context specific – este nu autodistructivă, ci un factor de protecție. Este, poate, singura alternativă a organismului, în acel moment. Probabil, devine cu adevărat o problemă când, deși ar avea și alte alternative viabile de a face față realității, omul rămâne blocat acolo, pe același pattern de gândire și reacție la mediu. Când mediul nu te mai distruge, dar tu continui să ai aceleași reacții defensive (sau ofensive), e posibil ca ele să devină autodistructive.
Nu încurajez pe nimeni să intre în depresii sau să-și dezvolte anxietăți, spun doar că poate mintea și corpul nostru știu uneori în mod automat de ce avem nevoie pentru a putea continua lupta pentru supraviețuire. Rolul nostru e să știm când e nevoie să ne dăm două palme, când să ne încurajăm, când să oprim sau să continuăm un comportament, când e nevoie să intervenim în cursul firesc de desfășurare a propriilor noastre procese mentale.
Uneori avem nevoie să suferim, pentru a fi mai bine. Și fiecare o face în felul său…

Nu toți suntem atât de norocoși precum Lars, însă. A avut în jurul său o familie care l-a înțeles și iubit și o comunitate caldă, care i-a acceptat cu ușurință mica escapadă amoroasă. Bianca a fost pentru Lars o oportunitate de a se înțelege el pe el, de a retrăi unele emoții și de a le accepta, ca fiind parte din el. Iluzia lui a fost calea spre vindecare.

p.s Am ajuns în Pomezia, Italia. Azi dau o fugă până la mare! 😀

Anunțuri

10 răspunsuri »

  1. Pingback: Eu ma gandeam, Tu te gandeai? » Doza online V

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s