Evadări – Sucutard, I

Am fugit la țară câteva zile, cu ai mei. A venit Flo în Cluj și am mers și noi cu el. Cândva îmi petreceam toate verile și vacanțele aici, acum abia am venit patru zile. Cred că e unul dintre puținele lucruri pe care le regret, oarecum. Aș veni mai des – măcar mai des, dacă nu mai mult.

Când am intrat în curtea bunicilor, primul lucru care mi-a atras atenția a fost mireasma florilor de mușețel. Micuțe și multe, au răsărit simpatice în apropiere de poartă. Mi-am adus aminte instant de copilărie, nici nu am știut până azi că asociez mirosul acestor flori cu momente din copilărie.

… bunicul ne ia în primire cu o mână în șold și ceva glume spuse cu o voce puternică, parcă răstită. Pare un dur, dar știm toți ce plângăcios poate fi când îi pleacă musafirii. Bunica își face treburile, neobosită. Mereu m-am întrebat cum reușește, chiar și acum. E serioasă, dar se luminează la față treptat.
… căsuța de vară… fotoliu afară… mă așez și parcă încep să mă relaxez, îmi dispar grijile una câte una. Închid ochii, îi aud pe toți vorbind, râzând, iar de câteva ori: ,,Da’ tu fată, du-te și te hodinește în casă, că e bine și răcoare, nu sta sucită acolo pe fotoliu.” E atât de bun aerul, tot zumzetul naturii și, pe fundal, discuții care îmi amintesc de vacanțele de vară petrecute aici, vocea bunicii, o aud pe mama râzând (am uitat ce frumos râde!)… E atât de ușor să dormi aici… Ce sunt alea insomnii?!… ,,Da’ Iulia doarme? Luliiii, tu Luli, du-te și te întinde” – i-aș recunoaște vocea și intonația lui Flo dintr-o mie. „Da’ Iulia doarme?” întreba și când eram mică.
…am atacat zmeura. Am mâncat și la Cluj zilele trecute, din farfurie, gata culeasă, dar nu se compară. Zgârieturile, efortul depus pentru fiecare boabă de zmeură, fac tot deliciul, de fapt!