Ultimul seminar, vineri, ora 8 dimineața. Încheiem trei ani de facultate cu o ultimă încercare de a ne depăși limitele, complexele, rușinea, fixurile. Azi, în jur de ora 7:30, pe străzile orașului, studenți îmbrăcați atipic încercau să facă față privirilor curioase, amuzate sau dezaprobatoare ale celorlalți oameni. Alții s-au lovit uimiți de indiferență, căci ceea ce îi făcea pe ei să resimtă rușine, pe alții îi lăsa indiferenți. Ne-am îmbrăcat în cocalari și pițipoance, în rockeri sau hipioți, în haine colorate, rupte, indecente, preaaa decente, în pijamale, colanți sau rochii provocatoare, în cămăși asortate cu trening sau în haine normale, dar care, din diferite motive, ne fac să ne simțim inconfortabil.
În ciuda aparențelor, nu a fost un carnaval. A fost un moment de dezvăluire…, un moment în care, pe scenă, în fața colegilor, am lăsat să iasă la iveală o mică parte din noi – acea pe care o evităm. Dincolo de emoția de a vorbi în fața unui public, emoțiile au venit din starea de disconfort, de jenă pe care am adus-o cu noi. Azi, am fost atipici, ne-am arătat unii altora niște vulnerabilități, am ieșit din zona noastră de confort și am pus pe noi hainele sau masca de care fugim, de obicei.
Și am văzut că putem să facem față unor astfel de sentimente. Că, de cele mai multe ori, motivele de stânjeneală sunt doar în mintea noastră. Și că, în rest, lăsăm ca expectanțele altora să ne limiteze modalitățile de exprimare. Am înțeles cum fiecare dintre noi are frici și temeri, cum într-un moment de sinceritate ni le putem atenua, putem să ne amuzăm de ele, putem să ni le vindecăm. Îți dai seama în astfel de momente că nimeni nu e perfect, mai ales, că nimeni nu se simte perfect. Dar că în imperfecțiunea noastră, ne-am putea înțelege atât de bine unii pe alții, dacă am fi mai sinceri, mai des.
Azi, am fost și eu atipică. A fost neplăcut să simt pe stradă toate privirile îndreptate spre mine, să simt dezaprobarea unora, să le ghicesc gândurile altora. Sau poate aceleași priviri mă urmăresc și în alte zile, doar că nu le dau atenție? Azi, ajunsă în sala de curs, alături de toți ceilalți colegi – care au trecut prin aceleași senzații ca mine,… nu m-am mai simțit singură.
mmnemosyne 
„who/what am i (now) … and who/what will i morph into (in future)?” … astea ar fi niste intrebari interesante daca n-ar fi avut E.A.V. dreptate cand au spus melodios: „Am Anfang lebte der Mensch am Baum doch verändert hat er sich seit damals kaum.” … ca sa nu mai spun ca „a ne intelege mai bine unul pe celalalt” se traduce in 90% din timp prin „a suferi impreuna cu celalalt” si nu prin „a jubila impreuna cu celalalt”.
ApreciazăApreciază
Câteodată mă cred fără limite/contur, am impresia că în fiecare zi am putea să fim altfel, că acel EU e o mare minciună, că alegem singuri să ne îngrădim personalitatea în niște caracteristici care ni se par nouă că ne definesc sau ar trebui să ne definească (,,eu sunt / nu sunt așa”). Prostii. Dacă vecinul de la 3 poate să vorbească mult și tare, și eu pot – tocmai că suntem aceeași specie, hihi.
În esență, și eu cred că am rămas la fel, funcționăm după aceleași principii. Aceleași personaje, ne-am creat alt decor. Oricum, circulă vorba prin târg că de când a apărut limbajul, mari schimbări/evoluții biologice nici nu prea au mai avut loc.
Da, la suferință se referă, în principal. Cred că acolo ne lipsește înțelegerea. Când jubilezi, parcă nici nu-ți pasă cât de bine te înțeleg alții, fericirea e suficientă.
ApreciazăApreciază
Frumos ai descris. Sfântul Francisc de Assisi parcă, își trimitea discipolii dezbrăcați în piața publică, ca să-i dezbare de prejudecăți și să-i învețe umilința. Și ți-aș spune că cunosc câteva persoane care acum câțiva ani, s-au îmbrăcat în cerșetori timp de o oră sau două și s-au așezat la câte un colț de stradă gen, cam din aceleași motive pe care le descrii. Experiența unuia a fost destul de interesantă când a trecut pe acolo un cunoscut (care i-a și dat bani, fără să zică nimic, și a plecat mai departe).
Da, ar fi frumos dacă am putea fi mai mult sinceri…
ApreciazăApreciază
Exemplele date de tine sunt și mai la extrem oarecum, cred că au capacitatea de a-ți provoca niște șocuri emoționale și nu numai…
Cei care s-au îmbrăcat în cerșetori probabil au resimțit exact ce ziceam, acea indiferență din partea oamenilor. Crezi că ai crăpa de rușine să te afișezi așa pe stradă, când, de fapt, oamenii, cei mai mulți, trec pe lângă tine fără să te vadă. Fiecare e preocupat de propriile lui chestii.
Un coleg venise în pijama și ne povestea cum se tot fâțâia el pe autobuz, dar degeaba, nu se uita nimeni ciudat la el, nici nu îl observarseră că e în pijama, cu șlapi în picioare, pe vreme de ploaie :)) Și el, care pornise de acasă cu gândul că se va simți oribil de jenat tot drumul până la facultate :))
ApreciazăApreciază
Poze de la ora de curs de după, cu voi îmbrăcați așa, nu pui pe blog? 😆
ApreciazăApreciază
ahm, inițial am vrut să pun și ceva poze. Dar nu știu, cred că nu-i ok… După expunerea de pe stradă, ajunși în sală, împreună, s-a creat o atmosferă de intimitate cumva. Și parcă pozele și încă o tură de expunere nu își au rostul 🙂 Dincolo de faptul că ne-am amuzat așa unii de alții, fiecare a împărtășit cu ceilalți o scurtă poveste și explicație a propriilor alegeri. Iar pozele nu surprind deloc latura aceasta a momentului..
ApreciazăApreciază
Ia sa vedem ce nota iei la licenta. Succese!
ApreciazăApreciază
Mersi mersi 🙂
Notă mare, că altfel ne supărăm.
ApreciazăApreciază
„în imperfecțiunea noastră, ne-am putea înțelege atât de bine unii pe alții, dacă am fi mai sinceri, mai des.”
As putea sa scriu o carte pornind de la ideea asta. Defineste nu numai omul, defineste aproape totul.
ApreciazăApreciază
Încep să mă simt bine, așa imperfectă 😛 Oricum, ar fi genial dacă am reuși să fim mai sinceri unii cu alții. Știu că mulți au rețineri, le e teamă de sinceritatea aia brutală, dar se poate și altfel, doar că necesită și o atitudine deschisă, de acceptare a lucrurilor așa cum sunt ele, fără alte drame suplimentare.
ApreciazăApreciază
In ce v-ati imbracat maica de se uita lumea la voi? In Klu Klux Klan?
ApreciazăApreciază
No, ce idee bună ar fi fost 😛
S-a îmbrăcat fiecare așa cum a știut că îi va fi foarte rușine cu propria persoană, că se va simți inconfortabil – fizic sau psihic (preferabil, ambele).
Ne-am transformat în tot felul de personaje dubioase 😛
Eu mi-am luat o rochie foarte strâmtă, foarte scurtă, foarte decoltată și ceva ciorapi penali negri, așa, cât să se uite chiar toată lumea la mine pe stradă, că tot îmi place să fiu în centrul atenției. Parcă eram venită de pe Calea Turzii – dacă știi expresia (e de-aici, din Cluj 😛 ). Au fost care au venit cu prosopul sau halatul de baie pe ei, alții în pijamale, alții semi-dezbrăcați (băieți la bustul gol, în pantaloni scurți și cu fular), alții îmbrăcați ca la mânăstire, alții cu haine de blană (o colegă care e pentru protejarea animalelor), au fost băieți în pantaloni strâmți, gen colanți, fete în haine rupte sau nespălate,… și.. nu mai știu, am fost mulți, fiecare cu tâmpeniile lui 🙂
Au fost unii care păreau îmbrăcați normal sau pe-acolo (bine, oricum inadecvat contextului, dar relativ ok), dar asta doar dacă nu îi cunoșteai.
ApreciazăApreciază
Foarte tare. 🙂
ApreciazăApreciază
O experienta inedita pe care, presupun, n-o veti uita niciodata. O amintire frumoasa din anii studentiei. Eu nu prea am asa ceva. :))
Uneori ma uit dupa absolut toti trecatorii, dar de cele mai multe ori sunt in lumea mea, complet absenta la spectacolul strazii. Ne-am obisnuit sa nu ne mai mire nimic in Ro. Chiar daca ne uitam, nu vedem, nu mai judecam, nu mai criticam. Ne e indiferent totul.
ApreciazăApreciază
aș vrea ca lipsa aceea a judecățiilor și criticilor să vină dintr-o acceptare a libertății de exprimare a celorlalți, nu din acea indiferență, oboseală sau apatie psihică care ne-a cuprins pe toți parcă..
Da, ziua aceasta de vineri va rămâne o zi specială pentru toți cei care am luat parte la acel seminar. A fost un mod frumos de a termina facultatea 🙂
ApreciazăApreciază
Foarte frumoasa ideea, Iulia! Atâta timp cat ceea ce faci tu este in regula cu tine, cu sufletul tau, nu trebuie sa te deranjeze privirile şi ideilor celorlalti. La naiba cu toti! Fă ceea ce simti, indiferent daca are sens pentru restul lumii.
ApreciazăApreciază
Dubios e când unele lucruri ajung să nu fie în acord cu sufletul tău, tocmai din cauza ideilor celorlalți. E greu să descâlcești firele și să ajungi la esența ta. Dar cred că, dacă suntem atenți, ne dăm singuri indicii subtile despre ceea ce este în regulă pentru noi, și ceea ce nu 🙂
ApreciazăApreciază