Iași, experiențe

Standard

La Iași am ajuns datorită unui schimb de experiență organizat între facultatea de la Cluj și cea de acolo. Ideea a fost să experimentăm viața de student într-un alt centru universitar din țară. Deși timpul (o săptămână) mi s-a părut destul de scurt pentru a putea surprinde cu adevărat anumite lucruri, mi s-a părut totuși o idee bună. Acum, după experiență, mi se pare că doar stadiul de „idee” e bun, căci, normal, când vine vorba de organizare concretă și pus în practică suntem, ca de obicei, varză.

Au fost lucruri care m-au deranjat cât am stat în Iași, dar acestea nu țin de oraș în sine, cât de oameni – atât de cei de acolo, cât și de ceilalți colegi de facultate de aici, cu care am mers acolo. Și îmi voi spune oful pe blog pentru că acolo le-am ascultat nemulțumirile altora. E rândul meu, ca să zic așa.

În primul rând, destul de jenant a fost faptul că a trebuit să ne plătim cazarea (era singurul lucru care ne era teoretic asigurat) în cele din urmă, și asta din cauza unei erori de comunicare între cele două asociații. Evident, comunicarea. Apoi, ne-au plasat prin cămine diferite, ceea ce ne-a îngreunat pe alocuri organizarea – pentru că nu știam zona prea bine, trebuia să ne tot sunăm unii pe alții și să încercăm să ne dăm indicații. Personal, nu cred că era greu să se găsească o cameră liberă în atâtea cămine. Apoi, ar fi fost drăguț ca în camerele în care am fost plasați să fie persoane care să își fi dat acordul într-un mod mai… sincer. Am avut impresia că le-am fost „băgați pe gât”, că le-a convenit, că nu. Deși fetele din camera unde am stat eu au fost ok, s-au comportat frumos, tot am simțit disconfortul creat. Alte colege nu au fost la fel de norocoase, în ideea că una dintre fete a fost scoasă afară din cameră… Apoi s-au lămurit lucrurile, dar oricum după un astfel de start, atmosfera generală a avut de suferit.
O fază simpatică a fost când, după doar 3 ore de somn, ne-am adunat toate energiile să ne facem prezența în centru, căci aveam programat turul orașului, cu un ghid. Numai că… după o oră de așteptat, nu a venit nimeni, ghidul uitase de noi (deși a fost anunțată, era o ea, cu o zi înainte…), și bineînțeles revoltată era tot individa :)) În faza asta, deja nu mai puteam decât să zâmbim și „asta e”.
Tot la capitolul nemulțumiri legate de organizare, m-a dezamăgit faptul că cei de-acolo chiar nu și-au dat interesul în ceea ce ne privește. Eu chiar nu sunt genul de om care să vrea să fie în centrul atenției, nici vorbă. Dar compar cu modul în care au fost tratați studenții de schimb când au fost la noi în facultate – mereu erau cel puțin 3 persoane din asociație cu ei, au fost duși la toate evenimentele posibile care s-au organizat, la party-uri, au fost plimbați prin oraș în mod organizat. De noi s-au ocupat două persoane toată săptămâna, dar nu în fiecare zi (e de înțeles, a fost obositor și pentru ei), așadar, am descoperit orașul la întâmplare, sălile de curs la întâmplare, locuri din Iași care merită văzute – tot la întâmplare. De fapt, Sebi a fost ghidul nostru mai mult decât au fost cei din asociație, el ne-a spus despre ce rol are cutare clădire, unde găsim ceva bun de mâncare, în ce localuri e muzică și atmosferă bună, la ce ore și în ce zile are rost să vizităm anumite locuri, ne-a povestit și puțină istorie și a pus câte un nume locurilor pe lângă care treceam.
Am obiceiul, înainte de a merge într-un loc, să mă informez în prealabil despre tot ce merită văzut acolo. De data aceasta nu am făcut-o, în ideea că s-a ocupat cineva deja de lucrurile astea și nu are rost să caut și eu, din moment ce cei de acolo au un program pentru noi. Nu știu de ce am avut impresia că îi pot lăsa pe alții să facă ce pot face eu singură, o consider și greșeala mea, dintr-un oarecare punct de vedere.

Și acum trec la colegii – colegele de fapt, de „suferință”. Eu am ajuns luni dumineața, ele erau deja acolo de duminică seara. Luni îmi era deja capul calendar de lista de nemulțumiri pe care le auzeam tot la 5 minute. După cum s-a observat mai sus, nici mie nu mi-au convenit unele lucruri. Dar cel puțin cât am fost acolo, am încercat să nu las asta să îmi fure din plăcerea reală de a mă plimba pe străzile Iași-ului, care e într-adevăr un oraș frumos, cu mult potențial. Dar nu, la tot pasul, nemulțumiri. Unele justificate, dar tot nu mi se păreau suficient de tragice (nici astea ce le-am scris eu mai sus) încât să vorbesc despre ele de mai multe ori pe zi. Altele, pur și simplu exagerate.
Apoi, dragele de ele, erau deja divizate în două grupuri. Abia ce s-au cunoscut de o zi și deja s-au activat stereotipurile la maxim. Era grupul fițos, cu „piți” și grupul „mutoaselor”. Priviri în scârbă, dezacorduri mai mult sau mai puțin pe față și imposibilitatea de a organiza o ieșire undeva, de comun acord. Eu, care am tot migrat dintr-o parte în alta, în funcție de ce loc voiam să vizitez, am fost nevoită să le ascult remarcile (bârfele) despre celălalte fete. Chiar nu eram curioasă de prostii de-astea. Alea piți nu erau chiar atât de piți, și nici mutoasele nu erau chiar mutoase odată ce începeai să vorbești deschis cu ele. Nu înțeleg care le-a fost problema până la urmă.
Și m-a deranjat pasul grăbit. E motivul pentru care nici de poze nu am mai avut chef, pe lângă faptul că dacă scoteam aparatul se înțelegea că ne facem poze nouă. Cu porumbeii, stând pe bancă, cu juma de picior dintr-o statuie (cui îi pasă ce statuie), în mall lângă o vitrină. Adică, ce naiba, astea le poți face și în Cluj. Mă enerva faptul că dacă mă opream să fac poze la ceva de prin oraș, trebuia apoi să alerg la propriu după grup.

Faptul că l-am văzut pe Sebi după aproape un an și că Iași-ul e un oraș frumos a compensat însă toate lucrurile astea. Nopțile de marți (când am făcut clătite și ne-am relaxat cu un episod din GoT) și miercuri (la karaoke, cu două dintre colege) au fost și ele în mod real frumoase, ne-am simțit bine.

Aaa, deja am scris foarte mult. Mai voiam să zic una-alta despre facultate. Pe scurt, deși profesorii mi s-au părut simpatici și ok, abordarea mi s-a părut nefundamentată teoretic (sau poate e, dar nu s-a pus accentul pe asta), parcă erau povești, bla-bla-uri. Și parcă acum înțeleg de ce psihologia nu e privită ca ceva serios și de ce oamenii au rețineri în a merge la psiholog. Abordarea de acolo mi se părut a fi ceea ce profesorii de la noi numesc „psihologie de simț comun” – chestie pe care poți să o faci cu vecina de la trei, care e trecută prin viață, sau cu cel mai bun prieten care te înțelege, cunoaște și empatizează cu tine. Clienții par a fi tratați ca niște copii, ale căror probleme nu sunt chiar serioase – asta e impresia pe care unele cursuri de acolo mi-au lăsat-o. Nu zic nu, uneori e ok să îi privești pe oameni ca pe niște copii, e mai ușor să le înțelegi nevoile, instinctele, apucăturile, dar nu e ok să îi și tratezi așa. Dacă eu m-aș duce la un psiholog care mi-ar sugera tehnicile acelea de terapie, și asta și într-un mod trivial, ar fi prima și ultima dată când m-ar vedea.
Totuși, mi-a plăcut mult un profesor, a predat niște lucruri care nouă nu ne-au fost predate în anul II (sau poate am ratat eu cursul, deși nu cred) – dar nu știu dacă se pune, căci el preda tocmai materia care e specifică orientării facultății de la Cluj (psihologie cognitivă). Era bucuros să ne aibă acolo, cred că se simțea și el mai apreciat și înțeles, hihi😀

Pe tren, la întoarcere, am mai citit o carte: O mică glumă, de Cehov😛

Concluzie: contează atât oamenii dintr-un loc, cât și cei cu care mergi acolo. Pe viitor, nu îmi fac speranțe de a vizita așa cum îmi place mie un loc, atunci când scopul vizitei e altul pentru fiecare, iar oamenii nu sunt pe aceeași lungime de undă cu mine. Fiecare are interesele sau dezinteresele lui, înțeleg și respect asta, dar eu una aș vrea să evit a depinde de alții, pe viitor, atâta tot. Voi mai merge prin Iași, poate pe când se termină lucrările, cred că va fi superb!😀

12 responses »

  1. Nu e de mirare ca te-au deranjat aceste intamplari. Capitolul organizare a lasat mult de dorit. Pentru ca de fiecare data cand am plecat undeva au fost si lucruri de genul celor citite la tine in articol, m-am simtit tare nefericita si asta m-a facut ca sa ma gandesc mai bine daca mai vreau sa mai merg si altadata pe undeva. In toamna, in Croatia, doar peisajul a fost frumos, in rest am trait un cosmar. Certuri, nervi, reprosuri, atmosfera tensionata, suferinta fizica si psihica. De obicei acestea se uita insa si ramai cu partea buna, cu locurile vizitate. Sau se mai estompeaza.
    Uneori am impresia ca sunt facuta sa traiesc singura. Cu oamenii e mereu greu de comunicat. Ma inteleg din ce in ce mai greu cu ei.

    Apreciază

    • De obicei, în astfel de ieșiri organizate, mai ales dacă sunt și multe persoane, se adună oboseală, frustrare, se iscă cu ușurință neînțelegeri. Eu am ajuns clar la concluzia că dacă vreau să mă bucur de o călătorie, o fac singură sau alături de prieteni apropiați sau oameni cu care știu sigur că sunt pe aceeași lungime de undă. Așa nu ne stricăm unul altuia bucuria de a fi acolo. Și da, când vine vorba de organizare, aș vrea să nu mai depind de alții. Ideea e că nu a fost nici foarte tragic, dar mi-e ciudă că mi-am dat seama cum și că se puteau evita multe dintre neplăceri dacă erau mai atenți puțin.

      Apreciază

  2. Da, da! Să mai vii prin Iași.

    Era cumva primul an când se organizează așa ceva? Dacă da, atunci se explică lipsa de organizare. Pentru că așa e la noi, peste tot! Nu ne gândim dinainte la toate variabilele ci trebuie să „greșim ca să învățăm din greșeli”. Problema e că nu organizatorii suferă din cauza greșelilor ci studenții care vin. Mi se pare trist, foarte trist!

    E drept, la partea cu statul la cămin, dacă nu se știa de la începutul anului că va fi asemenea eveniment, nu au locuri libere, pentru că e nebunie la cazări în Iași. Sunt mulți care nu mai prind loc. Cu toate acestea, se putea face totuși astfel încât să se găsească o soluție.

    Legat de plata cazării, și mie mi se pare o prostie. Am fost la un concurs la Brașov, și la fel am pățit! Adică ce fel de treabă e asta? N-aveți cămine? Nu țin tot de facultate? Chiar contau o noapte sau două de cazare (la voi a fost mai mult, dar tot aia e). E drept, universitatea mea a decontat la întoarcere cheltuielile mele, dar nu trebuia să fie așa! În fine, mai avem mult de învățat!.

    Am fost la un concurs organizat de o firmă și nu am plătit nici un ban pentru înscriere dar am primit totul gratis, inclusiv cazare la hotel Europa care are 4 stele. Așa se poate, nu?

    Da, data viitoare să vii ca turist, nu ca student în schimb de experiență🙂

    Și eu trebuie să merg la Iași cât de curând, în interes de serviciu🙂

    Apreciază

    • Voi mai merge prin Iași, da, căci orașul chiar mi-a plăcut și am rămas așa cu o dorință de a mă putea bucura de el așa cum aș fi vrut.

      Da, cred că e primul an în care s-au organizat astfel de schimburi. Doar că cel puțin la nivel de implicare și participare la evenimente, știu că cei de aici s-au organizat mult mai ok, am colegi în asociația respectivă și cât au fost studenții în vizită pe-aici mereu erau cu ei. Ce-i drept, cred că sunt și mai multe persoane în asociație aici, decât acolo. E posibil să conteze și asta.

      Plata cazării mi s-a părut o prostie pentru că inițial era vorba că nu va fi cazul. S-au răzgândit pe ultima sută de metri..

      Ai dreptate, mai avem mult de învățat. Poate la anul se va organiza totul mai eficient și se vor lua în calcul mai multe aspecte. Căci ideea e chiar una drăguță, rămâne să fie și pusă în practică așa cum trebuie😀

      Apreciază

  3. No, draga, Iulia! Data viitoare vino in Pitesti. Nu suntem noi ca Iasii, insa stim a ne organiza bine😀
    Imi pare rau pentru partile negative, in special racelile, imi par mie ca sunt cam la cub😀
    Oricum, presimt ca a fost o experienta de neuitat prin pricina micilor intamplari…cum sa uite ghidul de voi?

    Apreciază

    • Sper să ajung și prin Pitești, Marin😀 Da… răcelile… chestia e că de la gât mi-au pornit toate necazurile. Imaginează-ți că am tușit atât de mult, încât m-au luat dureri de apendicită. Și nu mai treceeee odatăăă :)))

      Da, și eu am rămas așa uimită că a uitat de noi. Chiar m-ar fi amuzat serios faza dacă nu mi-ar fi fost foarte foame la momentul respectiv :))

      Apreciază

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s