Iași, vin!!

Standard

Mi-era dor de senzația asta. Duminică noaptea plec înspre Iași!!! M-am înscris, pe ultima sută de metri (a doua sută de metri chiar – se prelungise termenul limită) într-un program din cadrul facultății care ne va permite să experimentăm viața de student într-un alt centru universitar, din alt oraș. Schimb de experiență, cum s-ar zice. Iași-ul era printre prioritățile mele în acest an (alături de Sighișoara și Maramureș), mi-am propus să ajung acolo și se pare că s-a ivit și ocazia! Tocmai am fost informată că mă regăsesc printre cei 15 studenți călători selectați :P 

L-am sunat pe Sebi, să mă asigur că e în oraș săptămâna viitoare, căci pe lângă faptul că vreau să văd Iași-ul, el e motivul pentru care vreau Iași-ul în mod special, anul acesta (mai sunt și alte orașe din țară în care vreau să ajung) :D 

M-a luat un val de entuziasm, energie, țopăială! Sunt curioasă cum va fi, facultatea din Iași are o abordare/orientare diferită de cea din Cluj, din câte mi-am dat seama aruncând o privire pe site-ul lor. La noi, orientarea e cognitiv-comportamentală, la ei bănuiesc că se merge pe social. Sunt curioasă dacă am dreptate. 

Așadar, săptămâna viitoare, 15 – 19 aprilie, voi fi prin Iași :) 

23 responses »

    • Hihi, cel mai devreme pe 14 seara aș putea ajunge, dar din motive bine întemeiate, voi fi în Iași doar pe 15 dimineața. Dar o plantare de-asta tot trebuie să prind și eu în vreun oraș, în cele din urmă😛
      Da, da, vor veni și poveștile😀

      Apreciază

  1. Sunt din Suceava dar am fost in iasi o singura data cand aveam 10 ani.Am fost de mai multe ori in Timisoara, Budapesta sau in Viena sau Bratislava…totusi din cate imi amintesc si din cate am vazut pe net e un oras fain.Asteptam povesti de acolo

    Apreciază

    • Mi se pare interesant fenomenul. Și eu am fost mai mult prin Moldova, decât prin vestul țării… Munții Apuseni mi-s mai străini decât Carpații Orientali🙂 Fiecare cu drumurile noastre prin viață și lume, probabil, hihi😀 Despre Iași și eu am auzit numai de bine, abia aștept să ajung pe-acolo!

      Apreciază

  2. Nu-i corect! E în timpul săptămânii😛 Că veneam și eu o fugă pe acolo🙂

    Felicitări pentru ocazia faină ce ți s-a ivit să vizitezi Iașiul. Sunt sigur că va fi foarte fain schimbul de experiență! Așa dor mi-e de Iași😦 și de timpul petrecut acolo😀

    Să înțeleg că datorită acestui schimb de experiență vei tăia orașul de pe lista celor pe care le vizitezi anul ăsta? Adică nu mai vii prin părțile astea ale Moldovei? Știu că planificai o drumeție pe aici, de aia întreb.

    Apreciază

    • Daaa, așa s-a nimerit și am luat și decizia destul de brusc și pe moment, poate nu era momentul că iar dau faliment :)) Viață de student, ce să zic. Poate în Iași o fi mai ieftină?😀

      Mă bucur că s-a ivit ocazia și că pot sta și mai multe zile🙂 Aș fi vrut să ne sincronizăm, știu că am zis asta de mai demult, dar poate ne nimerim prin alt oraș în aceeași perioadă. Radu, văd că Iași e un oraș tare special pentru tine, sper să ajungi pe-acolo și tu, cât mai curând!

      Da, îl voi tăia de pe listă, anul acesta. Cred că Moldova e cea mai vizitată zonă a țării de către mine, și acum că voi vedea și Iașiul, care a rămas mereu pe dinafară în toți acești ani, îmi voi îndrepta privirile înspre alte zone😛 Sigur, dacă se ivește ocazia, normal că voi mai circula și într-acolo😛
      Radu, tu ești cu trenurile (n-am mai fost de mult timp cu unul). Care-s șansele să prind o priză pentru laptop pe interregio?

      Apreciază

      • Având în vedere că mergi spre Iași, și e IR, șansele sunt mari. Pentru că vii de la Cluj, nu pot să garantez decât 60% – 70%. dacă veneai din București aș fi fost mult mai sigur🙂

        Oricum, fii atentă la toate colțurile, pe pereții de la geam, după perdea și (dacă există așa ceva) sub măsuța dintre pasageri.

        Apreciază

  3. Ce super, stiu cat de mult iti doreai sa ajungi in Iasi.🙂 Dar poate nu am inteles eu bine, experimentezi viata de student intr-un alt centru univerisitar timp de o saptamana? Nu e prea putin? Sa ne aduci poze din Iasi, Iulia, asta daca vei avea timp de ele.😀
    Petrecere frumoasa iti doresc!🙂

    Apreciază

    • Daaa, chiar mi-am dorit mult, și chiar prin aprilie voiam :))
      Cam asta ar fi ideea, vom merge la cursuri, seminarii și probabil alte activități academice și/sau recreative organizate pentru studenți acolo. O săptămână e într-adevăr puțin. Cele organizate în străinătate sunt semestriale. Aceasta e mai mult sub formă de experiment și oportunitate de a ne face o mică idee de cum stau lucrurile în altă parte. Luna aceasta a fost una mai specială pentru facultatea noastră (zilele facultății și am impresia că e și ceva lună dedicată studentului… nu știu dacă doar din cadrul facultății noastre, dar sunt multe evenimente organizate pentru noi, iar acesta e unul dintre ele)😀
      Da, vreau să îmi fac timp și pentru poze, clar😀
      Mulțumesc, Nice!

      Apreciază

  4. asta e dezavantajul ca fac o facultate unica in tara, n-as mai putea sa fac ce fac in alt colt al tarii😦 asa ca n-am sa plec nicaieri… dar am auzit si eu de program, a venit o tipa de la Targu Mures la noi in Campus, la medicina😀

    Apreciază

  5. Pingback: Tema de blogging

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s