Bărbatul ideal

Îi spuneam lui Lotus că poate voi aborda serios și fără ironii acest subiect. Poate încerc și o dau în extrema cealaltă. Mă cam scoate din sărite ideea de ,,ideal”, în ultima perioadă. Mi se pare că deși pornește de la o latură a omului dezirabilă (a tinde spre mai mult, spre perfecțiune e ceva ok), ajunge să ne transforme în niște minți înguste. Pornim la drum cu acest ideal în cap și nu mai avem ochi să vedem alte idealuri, care poate se abat de la idealul nostru, dar pot fi la fel de ideale dacă am avea ochii și mintea deschisă.

Întreg conceptul de ,,bărbat ideal” presupune din start o serie de criterii în funcție de care stabilim cât de dezirabil este sau nu colegul, vecinul, prietenul, individul ăla de pe stradă ș.a.m.d. Îndeplineşti criteriile? Foarte bine. Nu? Jet. Ce omitem este faptul că acel ,,bărbat ideal” din capul nostru este, cel mai adesea, o sumă de caracteristici preluate, de fapt, de la mai mulți bărbați.

Tocmai mi-am amintit de prototipul clasic: frumos, deștept și cu bani. Dar să fim serioși, că nici asta nu e de ajuns :)) Luna trecută, încercând să ne facem un proiect și discutând puțin pe lângă, am ajuns la concluzia că bărbatul ideal ar trebui să fie un geniu analitic, să se descurce de minune cu tot ce ține de calculatoare, programe, tehnologii în general, să își susțină punctul de vedere fără a se autoimpune cu orice preț, să gătească bine pentru cel puțin zece persoane, să fie punctual, să aibă simțul umorului, să nu dețină vreun piercing de 3 lei, pus strâmb într-o ureche (dacă e de la 5 lei în sus, e mai acceptabil), să fie îngrijit fără a cădea în extreme, să nu se epileze pe picioare, dacă e înalt, brunet cu ochi albaștri, e bine, dacă nu, se acceptă și alte variante, etc.
Analizând chestiile astea, aș avea de comentat la fiecare dintre ele. Nu e bărbatul meu ideal, e un bărbat ideal, pentru cine… nu știu – pentru noi, în ziua respectivă, poate. De exemplu, faza cu cercelul din ureche de 3 lei mie una mi se pare extraordinar de irelevantă, dar aparent avem un coleg care întrunește multe calități, dar păcat de cercelul ăla care strică totul, iar colegul nu mai e chiar așa de ideal 🙂

Şi atunci… bărbatul ideal pentru mine, doar pentru mine? Ar trebui să înșiruiesc o serie de caracteristici acum, nu? Am voie orice? Fie. Le-am găsit pe toate în bărbați deosebiți din jurul meu. Mi-am învățat și lecția cu ,,ai grijă ce-ţi dorești că poate se împlinește”. Aș zice că nu întotdeauna ce îți dorești e și ce ai nevoie; și nici nu ar trebui întotdeauna să îți dorești ce ai nevoie. Dar acum fac abstracţie de toate astea şi îmi permit să îmi doresc ce am nevoie, așa că bărbatul ideal pentru mine…

….e capabil să se uite 2 ore cu mine la un film. La un anumit gen de filme. Nu, nu la comedii romantice (la alea mă uit doar singură, când am eu niște chef). Cum pot să număr pe.. un deget! persoanele cu care chiar pot să mă uit la un film serios, da, bărbatul ideal ar fi capabil să își concentreze atenția pe un film, dacă aia am decis să facem. (nu e neapărat să ne uităm la filme împreună, dar dacă ne uităm, ne uităăăăm)
…e sincer. Indiferent despre ce e vorba. Îmi spune ce gândește și ce simte, cum și când poate și cum știe, dar o face.
…mă strânge în brațe când sunt nervoasă sau pe punctul de a plânge și mă încurajează când sunt tristă, supărată, epuizată.
…știe când să tacă și să mă lase singură. și când să nu. Nu-i complicat în ceea ce mă privește, dar știu că nu-i nici ușor.
…nu fumează. Dacă o face, își trimite fumul în direcția opusă mie.
…are simțul umorului, iar asta nu presupune că ar trebui să îmi spună glume non-stop (ar fi și enervant în cele din urmă), ci că putem râde împreună, că ne putem amuza de comicul situațiilor, că poate să observe comicul ăsta al vieții, chiar și când e mult haos în jur. Nu că automat ar trebui să se simtă mai bine, dar să îl vadă.
…e capabil să ia în serios orice nimic și să fie chill în mijlocul dramelor, în funcție de cum o cere situația.
…își vede de credințele și religiile lui și nu încearcă să mă convertească pe mine (sau pe alții) în nici o direcție.
…iubeşte muzica. Indiferent care.
…își asumă ceea ce este el, ca om. Tinde spre mai mult, își știe neajunsurile, se cunoaște pe el însuși destul de bine și nu pretinde a fi altceva decât ceea ce este.
…e cel puțin la fel de inteligent ca mine (sunt unpic ipocrită la faza asta, îmi asum) și, implicit, nu mă plictisesc în preajma lui.
…în general, îl doare în cot de ce zice lumea sau de ce cred alții. Îl prefer mai rupt de societate și mai ciudat, decât un papă-lapte perfect integrat care nu ar ieși nici mort din rândul lumii și din ,,că așa se face” sau ,,cum să faci așa ceva?!”
…nu-mi impune nimic. Am făcut mereu ce-am vrut (și ce a trebuit – dar a fost ce am considerat eu că trebuie, nu ce au considerat alții). Dacă mă poate face să vreau ce vrea el, minunat.
…brunet cu ochii albaștri 😀 Am observat că la nivel strict estetic, îmi plac. Dar am iubit ochi căprui, așadar nu e cu adevărat relevant. Şi dacă tot suntem la aspect: constituție atletică (dar fără exagerări) și cioc 😛
…are răbdare cu mine. Dar nu infinită… căci mi-o iau în cap, ca orice copil.
…are suflet bun, dar știe să fie și rău atunci când trebuie.
…îmi acceptă copilăriile și, uneori, năzbâtiile.
…e pe aceeași lungime de undă cu mine, dpdv afectiv.

Hai că mă opresc :)) Ar mai fi două chestii, care par momentan destul de imposibile (chiar la nivel de ideal de neatins, hahah):
– mă face să mă simt acceptată pentru ceea ce sunt și așa cum sunt.
– găsește vreo metodă magică de a mă motiva extern.

Concluzia e că lista asta de calități ale bărbatului ideal e foarte flexibilă și pot să apară lucruri în contradictoriu. Aş putea să o dublez dacă e până acolo, nu mi-e greu. Dar e exact ce ziceam mai sus… Uneori avem nevoie de unele lucruri (cum ar fi să fiu lăsată naibii în pace când sunt nervoasă sau când sufăr) și poate ne dorim asta. Dar e posibil ca pe termen lung, să ne facă rău. Poate ar trebui să avem grijă ce ne dorim, da.
Alteori, îți dorești lucruri de care chiar nu ai nevoie, de fapt. Poate nu de răbdare am eu nevoie, ci de altceva. Sunt lucruri pe care le descoperi pe parcurs. Oricum o iei, e absurd să filtrezi bărbații din jurul tău prin prisma unor idei de ideal. Până la urmă, toate lucrurile pe care le-am menționat mai sus, le-am întâlnit deja la niște oameni speciali (pentru mine speciali, evident).
Da, ar fi interesant ca o singură persoană să se plieze perfect pe imaginea ta vizavi de cum ar trebui să fie bărbatul ideal. Dar ce-ar fi să descoperi lucruri noi, cu totul altele, care să devină noi aspecte pe care le îndrăgești și apreciezi la sexul opus în general, dar mai ales la persoana respectivă, în mod particular ? Cum să zic altfel… nu știam că îmi plac ciudații, până n-am cunoscut unul 🙂

[suficient de serios tratat subiectul? 😛 ]