m&m’s

Suntem veseli, diplomaţi, zâmbim sau nu, dar suntem normali, ne afişăm normalităţile frumoase şi uşor acceptabile. Privirile uimite, uşor şocate, sunt obositoare şi nu vrem să riscăm a le stârni – mai ales când suntem înconjuraţi de oameni cu suflet frumos. Nu am vrea ca ei să ştie cât de stricaţi suntem.
Stăm la aceeaşi masă, în aceeaşi încăpere, facem schimb de idei, râdem, ştim să fim şi serioşi, suntem eficienţi şi entuziasmaţi sau obosiţi, dar încă politicoşi.
Poate chiar ne simţim bine, cu adevărat.

Discuţii decente, pe subiecte controversate sau nu, păreri diverse exprimate echilibrat – reuşim să îmbrăţişăm diversitatea cu interes şi să ne folosim de dorinţa de a învăţa unii de la alţii pentru a ne apropia. Nevoia aceasta de apropiere, de a lăsa barierele jos, de a-ţi scoate şi demonii din dulap, nu doar normalitatea frumoasă şi decentă, pluteşte în aer.

Şi ne plimbăm din local în local, pentru ore de băut cafea şi ronţăit bomboane m&m’s, scris proiecte în word cu diacritice pe un laptop mult prea obosit, pentru a mai decora puţin un pliant, pentru a învăţa cu adevărat statistică acum, în ultimul an de facultate, pentru a derula o cercetare ale cărei ipoteze nu sunt confirmate, dar care ne-a adus pe toţi la aceeaşi masă. Localuri pe străduţe înguste şi întortocheate ale căror nume nu şi-l mai amintesc decât puţini dintre noi ne-au devenit poate prea familiare. Unul ne serveşte câte un sandviş, pe care îl mâncăm în patru ore, altul are canapele confortabile, altul ne serveşte atmosfera anilor ’30, altul ne e pur şi simplu la îndemână. Uneori, ne mutăm zâmbetele undeva dincolo de Cetăţuie, acasă la M. Confortabil, gătim, cuantificăm răspunsuri la chestionare, facem poze.

Iar nevoia… nevoia de apropiere, de renunţare chiar şi pentru o zi la acea stare de bine afişată, care, ce-i drept, pare reală printre oameni frumoşi, nevoia e satisfăcută în seri reci, când ne instalăm cu emoţii în localul nostru (devenit) de suflet. Cărţi pe un cântar vechi, un acvariu cu peşti, muzică prea bună, ireal de bună, popcorn şi bere şi caramel – vom sta aici o vreme, câteva ore, vom râde, vom zâmbi, vom vorbi, apoi vom fi sinceri, vom renunţa la bariera frumoasă şi decentă a normalităţii, vom împărtăşi şi descoperi unii la alţii anormalităţi atât de familiare.

Uimirea din priviri va licări atunci când târziu în noapte ne dăm seama că nu era nevoie să fim doar normali, să fim doar frumoşi şi perfecţi. Când ne dăm seama că ne cunoaştem deja unii pe alţii mai bine decât credeam, deşi e prima dată în trei ani când vorbim.