Poţi să te îndrăgosteşti de două persoane în acelaşi timp?

Standard

Nu ştiu ce aşteptări a creat titlul, dar eu vă scriu azi despre scriitori şi cărţile lor 😛 Despre doi scriitori mai exact, de care m-am îndrăgostit aproape iremediabil în ultimul an: unul este Arthur C. Clarke, celălalt Jean-Paul Sartre. Nu prea au nimic în comun ei, înafară de talent şi de vocaţie, eventual orientările politice şi religioase – pentru care au fost criticaţi parcă, dar e irelevant.
Arthur C. Clarke este un nume reprezentativ pentru literatura science fiction, asociat în general cu 2001: O odisee spaţială, iar J.P. Sartre este o figură proeminentă când vine vorba de filosofia existenţialistă şi, eu cel puţin, îl asociam cu Greaţa (mereu am fost curioasă să aflu de ce şi-a numit astfel romanul).

Povestea de iubire (hahah 😛 ) a început prin februarie 2012, când printr-o decizie pe care nu mi-o pot înţelege privind în urmă, am început să citesc Sfârşitul copilăriei, de A.C. Clarke. Era un document word în laptopul meu, nu ştiu cum a ajuns pe-aici. L-am deschis, mă plictiseam, mi s-a părut interesant titlul şi am început să citesc. În momentul respectiv nici nu am făcut legătura cu odiseea spaţială sau cu genul sf. Nu m-am putut opri din citit, am stat trează toată noaptea pentru a afla cum se sfârşeşte… copilăria.

A.C. Clarke a jonglat cu o trăsătură umană specifică, şi anume curiozitatea. Dacă mai întindea mult coarda, risca să îşi ducă cititorii la disperare. Pentru mine a fost ideal! A fost prima mea experienţă SF literară (filme şi seriale am tot văzut şi în anii trecuţi. Sau stai, Jules Verne se pune?), şi acum pot spune cu siguranţă că e un roman mai atipic pentru acest gen. Am scris mai pe larg despre el, aici. Au urmat, evident, şi cele patru odisee, dintre care 2010: A doua odisee spaţială mi-a plăcut la nebunie.
Romanele lui Clarke se întind pe perioade considerabile de timp, a fost o noutate pentru mine faptul că am urmărit mai multe personaje, din perioade de timp diferite. Nu avem un personaj principal (poate umanitatea, în sine), ci mai multe, de-a lungul timpului.

Comparând cu filmele SF, pot spune că literatura are un mare plus: ai descrieri şi explicaţii logice, argumentate ştiinţific şi tehnologic. Uneori pot fi obositoare, mai ales daca limbajul şi terminologia îţi sunt mai puţin familiare – de exemplu, eu nu prea am cunoştinţe de astronomie şi legi fizice în spaţiul cosmic, decât la un nivel foarte general, însă am reuşit să urmăresc explicaţiile lui Clarke şi, cel puţin la nivel de logică, le-am înţeles (desigur, nu îmi pot da cu părerea despre validitatea lor ştiinţifică, însă faptul că multe dintre viziunile lui literare s-au şi materializat în ştiinţă şi tehnologie, nu după mult timp de la publicarea lor de către autor, spune multe, zic eu)

Aşaaaa, cu Sartre am îndrăznit să fac cunoştinţă abia acum, pe final de an. M-am îndrăgostit de el de la primele rânduri şi vă spun şi de ce: mi-a amintit instant de Simone de Beauvoir, de stilul ei literar, mai exact. Parcă citeam, de data aceasta, varianta masculină a aceluiaşi suflet. Şi îmi place sufletul ăsta!! Însă e valabil doar pentru Cuvintele, o autobiografie a primilor zece ani din viaţa autorului – am scris şi despre ea, mai pe larg, aici. Mi se pare fascinant cum a reuşit să îşi privească lucid şi cu o claritate demnă de invidiat primii ani din viaţă, ani care în memoria celor mai mulţi oameni îşi pierd tocmai din claritate şi primesc o alură înceţoşată, vagă.
Greaţa, în schimb, pare a fi scris într-o cu totul altă manieră. Adultul Sartre, prin personajul său, îşi schimbă aici fascinaţia pentru cuvinte şi iluziile de copil, cu o reală repulsie existenţială şi o dorinţă de debarasare de cuvinte şi denumiri. Acum, lumea şi realitatea nu mai este interpretată prin limbaj, ci, dimpotrivă, Roquentin caută să observe şi să înţeleagă lucrurile dincolo de bagajul cognitiv pe care denumirile acestora le aduc cu ele. Într-o căutare acerbă a justificării existenţiale, personajul resimte această greaţă faţă de existenţă tot mai acut, lovindu-se de absurdul şi inutilitatea existenţei, inclusiv a vieţii sale.

(Bun, acum sunt mulţumită. Nu puteam să las astfel de descoperiri în materie de literatură să treacă neobservate. Cu siguranţă îmi voi mai da întâlniri cu cei doi, pe viitor! 😀 )

Anunțuri

24 de răspunsuri »

  1. Da, de ce nu. 🙂 Eu m-am indragostit asta toamna de doua orase in acelasi timp. De Dubrovnik si de Trogir, in aceeasi masura, cu toate ca cele doua sunt destul de diferite ca aspect, ca arhitectura. Am ramas cu jumatate de suflet in unul si cu jumatate in celalalt, nici pana acum nu am reusit sa ma decid care din ele este mai frumos. 😀 😛

    Apreciază

    • Probabil ca iubim tocmai diferentele astea, le iubesti in moduri diferite, pe fiecare in felul lui. Si uneori nici nu trebuie sa decizi care o fi mai frumos, ci sa te bucuri de ceea ce iti ofera fiecare dintre ele 😛

      Apreciază

  2. Da, ne-ai indus în eroare cu titlul, dar e ok. 😛
    Păi eu sincer nu știu să-ți zic nimic de nici unul din ei – adică de Sartre știu prea puțin, iar de Clarke nu auzisem niciodată. (de Odiseea spațială da, dar nu și de ”cine” e în spatele ei)
    Însă mi-ai trezit rău curiozitatea asupra lui Sartre:) Hmmm 😀 O să-l încerc!

    Apreciază

    • Sunt curioasa daca iti va placea Sartre 🙂
      2001: A space odyssey este si film, realizat de Kubrick. Cartea a fost scrisa in paralel cu productia filmului, cele doua influentandu-se reciproc in procesul ,,creatiei”. Eu stiam de film, cand am citit Sfarsitul copilariei, nu cred ca am constientizat eu prea bine ca e vorba de Arhur C. Clarke – cel care a scris odiseele…

      Apreciază

  3. Daca au apucat sa gusti din pocalul SF, foarte greu il vei lasa 🙂
    Pana acum cativa ani nu reuseam deloc sa inteleg cititorii de SF, dar cand am prins prima data {.K. Dick in mana, am devorat aproape toata opera lui in cateva luni. De atunci si pana acum multe s-au schimbat, si asa cum mi-am promis ca am sa-l cumpar pe Clarke. Prea multe cuvinte de lauda am auzit despre el.

    Apreciază

    • Daaa, asa-i, greu de lasat 😀 SF, dar si fantasy – si acolo e un taram vast de experiente grozave 🙂
      De K. Dick nu am citit nimic, deci sunt inca pe taram nou cand vine vorba de literatura SF. As vrea sa reiau si sa continui Dunele, oricum, ca tot vorbeam de asta la tine pe blog. Apoi, voi mai vedea. Ma gandesc ca si Asimov ar fi o idee buna, am auzit si de el numai de bine 😀

      Eu pana acum cativa ani nu reuseam sa-i inteleg pe cei pasionati de SF, in general – nu doar cititorii. M-am vindecat :))

      Apreciază

  4. Neataaa! Măi, măi, da’ ce personalităţi distincte ai de te-ai putut îndrăgosti de doi indivizi aşa diferiţi :))))) No, dacă ar fi după mine, eu aş zice să mergi după ăla de te plimbă prin spaţiu, ăştia cu analize şi introspecţii şi filosofii sunt mulţi şi-s cam ciudaţi 😛

    Pe Sartre nu l-am citit pana acum, deloc. Cred ca nici pe Clarke, m-am oprit la A.E.Van Vogt şi dupa, lecturile m-au dus în alte direcţii; nu am apucat să mai mă întorc. Cred ca da, Iulia: Jules Verne se pune 😀

    Weekend superb!

    Apreciază

    • Neataaa! Oscilez asa de la diverse extreme la alte extreme. In toate directiile :))) Marin, mie imi plac ciudatii, sunt interesanti prin definitie :))) Nu ma pot abtine. Prima mea iubire a fost Eliade, deci clar nu ma pot desprinde de directia asta 😛 El era un intreg frumos, imi satisfacea si nevoia de fantastic, si pe cea de analiza si introspectie, in acelasi timp!! :)))

      A.E. Van Vogt nu stiu cu ce sa il asociez, dar il trec pe lista :))

      O saptamana frumoasa sa ai in continuare 😛

      Apreciază

  5. evident da…
    sa nu uitam insa ca… dragostea nu se imparte exact la doi… deci mereu vor fi diferente…
    oricum… din diferente, dragostea devine si mai frumoasa… chiar si ce a de carte…

    Apreciază

    • Buna Ovi! Da, cred ca diferentele respective nu sunt neaparat cantitative/calitative, ci tin mai degraba de modul in care simti si manifesti sentimentul respectiv. Si atunci, da… dragostea devine mai frumoasa..

      Apreciază

  6. Ca sa incep cu unde mi-a zburat mintea, desi tu nu asta intrebi dar vad ca toti asta am inteles: nu ma pot indragosti de 2 barbati concomitent. Pana acum…m-am indragostit doar de 2 in total si sigur nu concomitent. Ba mai mult, de al doilea m-am indragostit crezand ca e f diferit de primul. In final am descoperit ca, de fapt, erau la fel in ceea ce ma priveste pe mine.
    Femeile nu imi plac defel, nici macar ca variatiune in viata amoroasa sau sexuala. Asa ca nici 2 sexuri deodata nu gust.
    In ceea ce priveste creatorii stilurile sau creatiile, da, DA. Imi plac mai multe concomitent. Prefer mai multe si chiar mi se pare normal. Este vorba de varietate si nu de indecizie sau lipsa de personalitate. Cat priveste pe Beauvoir si Sartre, erau pereche. Si nu ma refer acum la intimitatea lor, eu vorbesc despre afinitatile si existenta lor drept cuplu literar, mental, stilistic. Asadar ar fi fost ciudat sa nu vezi similitudinile, nu ?
    Cand ma gandesc la ei imi aduc aminte de George Sand si Chopin. Dar ei proveneau din 2 lumi diferite, e drept. Totusi, tot ca la cei doi anterior amintiti, nu se poate sa nu-ti fuga gandul si la celalalt.
    La SF iti zic si eu o sugestie pentru ca din tot ceea ce am incercat, a depasit de fiecare data, pe oricine: Asimov. Mai precis, „I , robot”
    Cam asta !

    Apreciază

    • Ma gandeam ca asta se va intelege, eu am retineri in a raspunde la propria mea intrebare 😛 Referitor la faptul ca ai descoperit ca si al doilea era la fel in ceea ce te priveste… ma trimite cu gandul la faptul ca, de multe ori, noi suntem cei care le influentam celor din jurul nostru comportamentul fata de noi.
      Mie imi plac femeile, cateodata, si de la distanta :)))

      Total de acord cu tine in ceea ce priveste creatiile, e vorba de varietate aici, pe care o consider absolut normala si cred ca favorizeaza o dezvoltare mai complexa si mai completa, a ta, ca om. Simone l-a mentionat pe Sartre in ,,Amintirile unei fete cuminti”, insa nu suficient cat sa imi dau seama cat de apropiati urmau sa fie din numeroase puncte de vedere. Abia cand am inceput sa il citesc pe Sartre si m-au izbit asemanarile, am cautat lamuriri referitoare la cei doi 🙂 Mi se pare frumos.

      Daaa, Asimov mi-a mai fost recomandat, asadar cu siguranta ii va veni si lui randul 😛

      Apreciază

  7. Răspunsul este: Da!
    Dar câți au privilegiul ăsta??
    Plus că întră într-o ecuație:matematică, chimică, psihologică samd.
    Iar în acest caz, al NOSTRU, primul dintre comentarii este sugestiv. Din păcate.
    Însă, noi ne-am învățat să ne apropiem suprafețele. Ne salvează.
    Uite te la faceboock 🙂

    Apreciază

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s