Copilării de decembrie

Standard

Te-am sunat miercuri ca să îmi dovedesc cât de neserioasă sunt în deciziile mele. Nici nu le mai zic ,,decizii“ – dacă ar fi, m-aş şi ţine de ele. Dar nu de asta te-am sunat (acum încercam să fiu deşteaptă). Te-am sunat ca să mă bucur.
Tu ştii cât îmi detest eu telefonul şi cum mă cuprind nervii dacă trebuie să conversez mai mult de un minut, două. Cred că l-am asociat pe termen nedefinit cu veşti proaste şi suferinţă. Tu ai fost o excepţie în ultimele luni – din mai multe puncte de vedere, dar şi din acesta. Ştiu că nu crezi, nu-i nimic.

Te-am sunat ca să mă bucur. În urmă cu o lună, am visat ninsoare. M-am trezit aproape liniştită în acea dimineaţă. Miercuri a nins aici, ştii? Nu, nu ştii. Te-am sunat ca să mă bucur că ninge. Mi-am creat o dependenţă de discuţiile cu tine şi parcă am nevoie să îmi confirmi că e în regulă să mă bucur, că merit asta şi că mai pot fi copil – nu orice copil, ci copilu’. Situaţia e greşită din numeroase motive, dar voiam doar să mă bucur în voie. Am vrut chiar să rămân în parcul pustiu, atât de frumos ningea! Dar tu nu ştii. Nu m-ai auzit, conexiune întreruptă, aiureli de telefonie, reţea ocupată şi bruiaje. Şi cum prietenii ăştia ai tăi nu se sinchisesc să îţi spună ce lucruri importante se întâmplă, sunt convinsă că nu ştii că a nins frumos aici.
Şi acum, mă voi preface că nici nu te-am sunat sau, în cel mai bun caz, că nu mai ştiu ce am vrut să îţi spun. Vei bombăni puţin pe un ton glumeţ că nu recunosc niciodată nimic (ştim că nu-i adevărat, dar o lăsăm aşa), şi trecem mai departe. O vreme limităm discuţiile, că m-am deschis faţă de tine şi acum urmează etapa în care dau bir cu fugiţii. Nu te superi (prea tare sau iremediabil), pentru că şi tu faci la fel – aşadar, înţelegi.

p.s Ţi-am zis ieri să ai griji de tine şi cred că te-ai supărat. Ai intuit repejor la ce m-am referit, fără să vreau, când am zis asta. Dincolo de asta, aş vrea totuşi să ai grijă şi de tine, nu doar de alţii.

Cu drag,
Luli

13 responses »

  1. Neata! Ninsoarea apare intotdeauna, cel putin pentru mine, ca o exprimare faptica a iertarii si mantuirii prin iubire: ea pare ca asterne albul peste orice, reusind astfel sa creeze in noi prin natura sansa unui nou inceput. Ador iarna cu zapada ei🙂 Sa ai un sfarsit de saptamana minunat, Iulia!

    P.S.: poti sa iti faci public numarul de telefon, asa primesti mai multe vesti bune si sigur vorbesti mai mult de 1-2 minute😛

    Apreciază

    • Daaa, Marin, chiar ii ziceam zilele astea lui La Fee ca mi-e dor de alb, mi-e dor sa ma doara ochii de alb! Pare totul mai curat si mai simplu. E o simplitate binevenita. Pe mine ma bucura ninsoarea, mai mult decat zapada🙂

      p.s nu stiu cand imi voi ierta telefonul, parca l-am facut tap ispasitor. O duminica frumoasa sa ai!🙂

      Apreciază

  2. …hehe, iar vad altceva decat pare a fi, aici.

    Initial m-am intrebat de ce ai postat asta. In final m-am intrebat acelasi lucru.
    Pe tine insa, nu te voi intreba de ce ai postat asta, de ce a-i expus-o ochilor nostri.

    Nu te intreb pentru ca sunt convinsa ca la ce ai postat tu, se aplica ceea ce spunea Oscar Wilde „omul este cel mai putin el insusi atunci cand vorbeste in propria-i persoana. Da-i o masca si iti va spune tot adevarul”. Tu iti faci si putin avant, esti in siguranta in public. Teatrul , replicile, scena…indulcesc adevarurile crude. Adevarurile alea pe care din pudoare nu le poti spune. Sau din inutilitate.

    Mnemo, da-o naiba. Orice durere ascunzi acolo, adanc si statornic, da-o dracu’. Fa-o cat mai poti.
    Cu prima ocazie, fa-o. Caci oricat de dulce, frumoasa, sensibila si etica pare….te va da problema dracu’ pe tine.
    In perioada asta citesc Thomas Hardy. Nu e tocmai usor. Ma plictiseste si il admir deopotriva, in aceeasi masura si din aceleasi motive. Spune el: „unde nu exista lege, nu exista nici pacat si unde nu exista ochi, nu exista nici necuviinta”
    Te-ai gandit vreodata ca daca vei deveni mai nesimtitoare nu va fi o pierdere dar un castig si o draptate facuta proprie-ti persoane?

    E tare frumos ce ai scris. Doare.
    Merita?

    Apreciază

    • Din mai multe motive am ales sa scriu (in primul rand sa scriu, apoi sa postez) asta. Unul l-ai intuit bine, chiar foarte bine. Am vazut recent un film, Griff The Invisibile, care avea in introducere chiar aceste cuvinte ale lui Oscar Wilde. Le-am rumegat atunci, caci e un adevar interesant in ele. Te face sa te intrebi pana la urma care e masca si care e persoana. Caci, de multe ori, ,,masca” e mai mult ,,eu”, decat propria persoana. Probabil pentru ca anuleaza sentimentul de vulnerabilitate pe care il ai cand vorbesti despre tine. Si da, spui adevarul… dar atunci nu mai e o masca, nu?

      Un alt motiv ar fi faptul ca imi dau seama ca nu pot refula sau ignora la infinit lucruri. Si ar trebui sa le las sa se exteriorizeze, ar trebui sa invat sa impartasesc cu altii ce e in capul meu. Chiar daca mi se par adevaruri inutile (iar ai intuit bine, din inutilitate, da…). Un altul e faptul ca ma elibereaza. Am facut putin spatiu in mintea mea in momentul in care am publicat asta. E mai liniste acum. Un om drag mie ma tot intreaba mirat, din cand in cand, daca eu chiar nu am o problema cu toate lucrurile ramase nespuse. Si eu, ii raspund, la fel de mirata, de fiecare data, ca nu, nu am o problema cu ele. Dar parca ma ajung din urma, la un moment dat. Si se aduna presiune.

      As promite ca incerc sa o dau naibii. Dar incercarea asta presupune din start un soi de opozitie, imi focalizeaza si mai mult atentia pe ea. Vreau sa invat sa nu ma mai agat de evenimente si de.. nimic, in general. Poate, in alte cuvinte, sa fiu mai nesimtitoare, cum ai zis tu. O detasare naturala (nu fortata, nici macar intentionata – si aici din start ma contrazic, hihi).

      Si uite ca acum nu mai doare chiar asa tare. Sa stii ca nu imi pare durerea asta nici dulce, nici frumoasa, nici etica – tocmai pentru ca e ineficienta si m-a blocat si ma blocheaza in continuare de la a face ceea ce ar trebui, pentru ca ii ranesc si pe altii cu ea si pentru ca nu e sanatoasa, in cele din urma.

      Nu l-am citit pe Thomas Hardy, dar cred ca imi vor ramane intiparite in minte vorbele acestea😛

      Apreciază

  3. Nu ma pot abtine sa nu replic la..replica ta.
    Interpretarea mea la spusele lui OW, ar fi: oamenii sunt atat de dresati sa reactioneze si sa traiasca in roluri, incat au nevoie tot de un rol pentru a fi ei insisi.
    Exista tati, exista mame, exista profesionisti, exista dl X cu acel statut social, exista dna P cu acel statut care o obliga la acea conduita morala…exista, in virtutea acestora mai sus amintite, OBLIGATIILE de a face aia, de a nu face ailalta…
    Oamenii astia, noi….suntem mereu obligati sa fim asa…si asa…si altfel. Si pretindem ca suntem ! Fie indeplinind , fie neindeplinind corvoadele de forma.
    Ca sa ne dam pe fatza adevarul, fondul nostru (sinele, propria noastra persoana si personalitate, propria noastra vrere si tragere de inima si de convingere) avem nevoie de o forma , adica de o masca (sau de un rol…zi-i cum vrei) Fara rol, suntem demni de a fi condamnati la conditia de paria -in cel mai bun caz-.

    Mnemo, detasare …tu? Greu de crezut.
    Tu esti toata, un suflet, o traire. Nu te poti detasa de ceea ce te implica.
    Poate ca vei putea insa sa eviti sa te mai implici in situatii complicate. Zic asta nu pt ca as fi eu vreo desteapta diferita de tine. Zic asta…pt ca si eu credeam in cai verzi pe pereti, in idei marete, in sentimente nobile, in noblete, in dragoste si alte prostii din astea, superbe.

    Adevarul stii cum este? Te pocneste in fata doar: trebuie, e nevoie, sunt nevoit/a sa…, sa ne purtam ca oamenii cu capul pe umeri.

    Oamenii cu capul pe umeri, dupa parerea mea, au mintea in buzunar, inima in chiloti si mainile murdare. Dar au picioarele curate.

    Te pup!

    Apreciază

    • Imi place interpretarea ta. Avem nevoie tot de un rol pentru a fi noi insine. Da…
      Ma gandesc ca toate rolurile astea pe care ni le asumam sau ne sunt impuse sub o forma sau alta, ne limiteaza de multe ori. Dar cred ca in acelasi timp contribuie la expansiunea personalitatii noastre. Si cu siguranta fiecare rol spune ceva despre noi si, mai mult, e tot un Eu al nostru. Cred ca problema apare cand simti ca nu (mai) vrei sa fii intr-un anume rol. Atunci simti nevoia de o masca, de un nou rol care sa iti permita sa te manifesti asa cum ai vrea. Avem prea multi ,,trebuie” in viata noastra, tare mi-e teama ca nu voi putea fi om cu capul pe umeri.

      Dar ne putem comporta ca si cum am fi, nu?😛
      Te pup si eu!

      Apreciază

  4. Acum inteleg mai bine un comment de-al tau, de pe blogul mu, in care spuneai ca in ultima vreme ai purtat discutii interminabile cu o persoana (nu mai tin insa minte daca erau telefonice sau virtuale). Te invidiez putin ca iti place iarna, ca te bucura venirea ei. Eu am inceput sa visez deja la primavara…🙂

    Apreciază

    • Daa, discutiile interminabile au fost online si, din cand in cand, la telefon. In ziua respectiva, n-a fost sa fie😛
      Hii, Nice, cam devreme sa visezi la primavara :)) Pe mine prin februarie de obicei ma apuca, ma ajunge dorul de lumina soarelui din urma, pe-atunci. Momentan, ma bucur de iarna. Sper sa ninga si de sarbatori!😀

      Apreciază

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s