Obiceiuri

Nopți matinale 1 minut

De câteva zile, m-am pus pe făcut exerciţii/sport, la modul serios. Iniţial, mă gândeam că-s femeie şi e posibil să mă trădeze corpul la un moment dat, toate proteinele şi vitaminele şi alte minuni biochimice pe care, sistemul meu, aparent, nu le asimilează cum trebuie, s-ar putea să se compenseze în grăsime nedorită. Şi poate e o idee bună să contrabalansez puţin toate prostiile pe care le mănânc în ultima perioadă (pizza, hamburgeri, piadine, colaaaaa). Burta acumulată pe timpul verii am mai dat-o jos, dar mă simt ca o gelatină. Moale vreau să zic.

Mă simţeam adică. Momentan mă simt ca o cărămidă. Poate am exagerat puţin, am reluat, aşa în mare cel puţin, rutina pe care o făceam când mergeam la taekwando. Prea dintr-o dată, mai ales că prin casă nu pot fugi înainte de toate exerciţiile alea. Nu a fost o idee prea strălucită. Nu ştiu care-i problema mea de am fixul ăsta – că ori fac ceva ca lumea, ori nu fac deloc. Acum ar fi drăguţ să continui, alternativa ar fi să nu mai fac nimic.

În fine, altceva am vrut să scriu, am obiceiul să evit/ignor lucrurile care îmi dau bătăi de cap, în ultima perioadă. Poate ajung şi la subiect, la un moment dat.

Publicat de Lulu

Culeg, scriu și spun povești de când mă știu. Sunt pasionată de explorări urbane, rurale, montane și intrinseci, mereu în căutare de noi experiențe... 🌲 În timpul liber, am grijă de (multe) plante, citesc și, de-o vreme, mâzgălesc.

Publicat

57 de gânduri despre „Obiceiuri”

  1. Neața! Știu, intr-un fel sentimentul: ori fac cum trebuie, ori deloc 🙂 Insa, poti sa iei lucrurile gradual. Si eu alternez diminetile cu alergat cu cele de exercitii in casa. Zilele trecute cum am fost plecat si am avut activitati fizice sau drumuri de la sase dimineata, am inlocuit alergatul cu manevratul de unelte si sapatul cu cazmaua 😀
    Saptamana frumoasa, Iulia!

    Apreciază

    Răspunde

    1. Problema e ca eu stiu prea bine sentimentul :)) Uneori am impresia ca doar asa pot functiona, ceea ce-i eronat evident.
      Nu mai pot sa alerg pe-afara, din pacate. E aerul prea rece pentru mine acum. Ultima data s-a lasat cu nevralgii 😛 Cred ca nu imi filtreaza nasul bine aerul :)) In schimb, merg mult pe jos (in locul mijloacelor de transport in comun) 😛

      E grozav ca te trezesti asa de dimineata. M-am trezit si eu la 6 azi!! 😀 La ce sapi, Marin ? 😛

      O saptamana frumoasa sa ai si tu!

      Apreciază

      Răspunde

      1. Mie imi place aerul de dimineata de la 6-7, nu stiu de ce, raceala inca nu m-a prins desi ma cauta cu disperare re de jumatate de an :))))
        Am fost la o actiune de impadurire la Breaza impreuna cu colegii mei de la Plantam fapte bune in Romania 🙂

        Apreciază

        Răspunde

  2. Sa stii ca nici eu nu ma apuc de un lucru daca nu sunt create toate premisele pentru a-l duce pana la capat, daca nu sunt ferm convisa ca il voi face ca la carte. Dar e putin probabil ca voi putea vreodata sa ma tin de sport mai multi ani la rand sa zicem. Adica sa merg la inot toata viata… Sau sa fac aerobic in casa dimineata si seara. Asa ca nu ma mai apuc deloc. :))
    Si poate nu e cel mai intelept lucru din lume. Cateodata sunt bune si jumatatile de masura. Decat deloc.
    E foarte dificil si suparator sa infruntam lucrurile care ne deranjeaza. Eu am adoptat demult metoda ignorarii. 😛
    Dar e mai simplu sa le asterni pe o foaie virtuala. Zic. 😀

    Apreciază

    Răspunde

    1. Am citit recent intr-o carte ca toate aceste tendinte, pe care le-ai mentionat si tu despre tine mai sus, inclusiv ganduri precum ,,Asa ca nu ma mai apuc deloc” (era data fraza ca exemplu tipic 😛 ) sunt pur si simplu fatete ale perfectionismului. Si nu, chiar nu e intelept. Adica cel putin din experienta mea… Uneori, ajungi sa nu mai faci nimic, doar pentru ca te gandesti ca nu va iesi asa cum trebuie, cum vrei, adica perfect (sau cat mai aproape de).

      Daa… ai dreptate, e mai usor sa le scriu, decat sa le infrunt imediat. E o cale de mijloc oarecum. Sper sa pot face asta..

      Apreciază

      Răspunde

  3. Eu prin iunie alergam pe la ora 5.. 5.30, dar acum s-a răcit și e beznă la ora aia 😀
    Am zis și eu că mă reapuc de exercițiile matinale, dar așa de bun e somnul la ora aia, mai ales când te culci pe la 2 sau 3 :))

    Da, alergatul prin casă nu e o soluție, decât dacă-ți improvizezi care să înlocuiască o bandă rulantă. Mă gândesc acum la secvențe din desene animate.. adică să torni ulei pe jos și să alergi pe loc… 😀

    O soluție mai serioasă e alergatul pe scări.. câte etaje are clădirea în care te afli? Pui teniși în picioare și alergi de sus până jos prin bloc, călcând pe vârfuri (e mult mai solicitant pentru picioare). Nu e la fel de cald ca în casă, dar nici frig ca afară. Singura problemă ar fi dacă și la voi în clădire holul „miroase” a… tot felul de chestii. Aia ar fi o problemă destul de nașpa!

    Legat de *subiect* și ignorarea lui, așa cum spunea și Nice, ajută să scrii, dar din proprie experiență zic că ajută chiar mai mult să le spui…. Să le spui unei persoane sau chiar unei camere video. (chiar dacă la final decizi că nu arăți nimănui filmul.. ideea e că nu vorbești singură).

    No, zis-am și eu… 🙂

    Apreciază

    Răspunde

    1. Nu doar ca e bezna, Radu, dar e si foaaaarte frig 😛 Si daaa, stiu senzatia… e delicios somnul la ora 5-6, uneori imi place sa ma trezesc cate un minut si sa adorm la loc, doar pentru a simti senzatia aia 😛 Problema mea e ca in ultimele zile adormeam abia pe la ora aia matinala :))) Doar azi m-am trezit pe la 6, dupa 3 ore de somn…

      Hahah :))) Daaa, mi se pareau fascinante fazele astea din desene, cand eram mica. Acum mi-am amintit de un episod din Tom & Jerry, cand aveau propriul lor patinoar in casa :)) Inghetase ceva apa, nu mai retin exact. Stiu ca imi doream si eu sa fac asta :))

      4 etaje sunt, dar nu stiu ce sa zic… Eu si scarile avem o relatie complicata 😀 Nu stiu daca e o idee foarte buna pentru mine, desi in general e chiar foarte ok. Cred ca raman/ma limitez la plimbarile din centrul orasului pana acasa. Imi fac bine si ele…

      Da… Mi-e greu sa le spun celor apropiati, de multe ori. In primul rand, pentru ca mereu imi fac griji de impactul pe care gandurile mele l-ar avea asupra lor (ca oamenilor le e greu sa fie obiectivi). Iar unui strain nici atat nu imi vine sa ii zic. Insa, sa stii ca am facut asta, chiar ieri. Am vorbit cu cineva apropiat, i-am zis o mica parte din ce ma macina… Si a reusit sa fie in cele din urma obiectiv si sa ma sustina oarecum. Poate ar trebui sa le dau mai mult credit unor oameni si sa nu imi mai fac atatea griji.

      No, zis-ai bine si tu :))))

      Apreciază

      Răspunde

    1. Sa vedem cat ma tine 😛
      Nici sa nu servesti, e otrava curata. Si provoaca dependente si intri si mai mult intr-un cerc al unui stil de viata stupid. Acum eu m-am legat asa, de corp. Dar nu-i ok sa nu ai timp sa stai jos 10min sa mananci o mancare sanatoasa si buna pentru tine…

      Apreciază

      Răspunde

      1. Slava cerului ca am o fata care-mi gateste de senzatie. Eu nu mananc de foame, de cativa ani. Mananc numai de pofta 🙂
        Dar sanatos.
        Si fara miscare, am cred aceeasi greutate de acum cativa ani buni. Ma mentin 🙂

        Apreciază

        Răspunde

  5. Mmmm…un prim pas destept ar fi sa reduci junk food ul. Si fa plimbari, abdomene…din astea mai usoare (zic usoare pt ca din astea fac eu) … ocazie cu care ma mandresc !!!

    Apreciază

    Răspunde

    1. Hihi, bine, comparativ cu multi cunoscuti, eu nici nu mananc prea mult junk food, totusi mai mult decat obisnuiam si parca resimt efectele nedorite.
      Da, da, te poti mandri 😛 Am luat-o si eu mai usor totusi cu exercitiile, nu fortez mai mult decat e cazul 😛 Si plimbarile au devenit deja obicei, le-am integrat frumos in rutina zilnica 🙂

      Apreciază

      Răspunde

            2. Aha, deci numai astea mai razboinice reusesc sa se apropie de tine? Si eu care credeam ca mimozele… :))) Acum ca stim care e secretul succesului tau, putem lasa armele jos, cu totii. Incet si calm, ok?

              Apreciază

            2. deși .. corecție.. cred că și singură ar face față. Tu ești cel cu arma, deci te doboară înainte să o prindă cel neînarmat. Simplu, nu? Sau scapă de el și de dezarmează în același timp.. apoi urmează lovitura aia la 1.80.. Deja am scenarii în minte, facem un film?

              Apreciază

            18. așteptăm doar ceva sponsorizări, și putem începe. Eu sunt pregătit, am acumulatorii încărcați, cardurile golite, și tocmai am scris pe spătarul de la scaun „Regizor”. Sper că știți că nu veți fi plătiți, scrie în contract. De asemenea, toate cascadoriile vor fi făcute de voi și nu vă pot asigura medical, ca să fie ca în viața reală.

              Apreciază

            19. hahah :)) Vad ca esti pregatit! Eu n-am pretentii financiare, daca il invat pe Dex o lectie, sunt tare multumita 😛 Si nici de asigurarea medicala nu imi bat capul. Nu stiu colegul de platou cum se simte in legatura cu asta 😀

              Apreciază

            20. Păi nah la cât e de pornit, nu cred că are nevoie de asigurare. Pare sigur pe el! 😀

              A! Și nici să nu-mi cereți rulote dintr-alea ca la Hollywood.

              Apreciază

            23. Deja stabilisem că vă faceți singuri cascadoriile, adică voi, actorii… Nu aducem pe altcineva să joace rolurile, păstrăm lucrurile între noi, că dup-aia trebuie să împărțim cu ei câștigurile.

              Apreciază

  8. Zeito, am si eu o curiozitate. Nu ti se pare ca „… ori fac ceva ca lumea, ori nu fac deloc” se cam bate cap in cap cu „În fine, altceva am vrut să scriu, am obiceiul să evit/ignor…”?

    Pe de alta parte e foarte bine sa faci miscare. Cercetatorii britanici au descoperit ca miscarea face bine!

    Ce centura ai la tae ala al tau (scuze eventualele greseli din ultima parte a postarii, dar scrisul de la postare se incaleca peste partea cu numele si adresa de e-mail si nu am cum sa verific daca am facut sau nu vreo boacana)?

    Apreciază

    Răspunde

    1. Ba da, ba da, se bate cap in cap, Dragos! Ideea e ca eu incerc sa ma desprind putin de tipul ala de gandire. Alternativa era sa nu scriu deloc 😛 Nu am scris ,,ca lumea” (adica despre ce era cu adevarat important si in mintea mea atunci), dar macar am scris.

      hahah :)) Acum ca cercetatorii britanici au descoperit evidentul, sunt mai linistita si pot continua cu perseverenta!

      Nu am nici o centura, Dragos 😛 Ma aflam la antrenamente in conditii mai speciale :)) Era o sala proaspat deschisa, instructorul era ruda cu o prietena buna si avea nevoie de cativa oameni cu care sa inceapa, pana s-a adunat lume (sa nu fie sala goala, ceva de genu’). Deci initial am mers asa, cu gandul ca fac niste miscare vreo luna. Dar mi-a placut si am ramas. Sala era sponsorizata, antrenamentele gratuite deci, si in scurt timp au aparut multi copilasi pe-acolo 🙂 Cei care am fost initial am continuat sa mergem, dar am ramas inafara sistemului de centuri, competitii si altele. Ramaneam de multe ori dupa antrenamentele propriu-zise si ne mai invata Mihai – instructorul, una-alta 😛

      Apreciază

      Răspunde

      1. 🙂

        Intrebam de curiozitate. Din punctul meu de vedere artele martiale ar trebui practicate strict in interesul cresterii spirituale si fizice a propriei persoane. Nu pentru a demonstra ca esti mai bun ca altul, ci pentru a fi tu, cel de azi, mai bun ca cel de ieri. Initial, la aikido am avut un instructor care, pâna sa vin eu, avusese un singur elev timp de un an. Mi-a placut indaratnicia acelui instructor. Sa nu vina nimeni la tine si sa nu renunti….

        :-))) Imi place faza asta: „…in scurt timp au aparut multi copilasi pe-acolo” :-)))) Da, ca tu mare mai esti 🙂 🙂

        Apreciază

        Răspunde

        1. Intr-adevar impresionanta perseverenta instructorului tau, Dragos…
          Sunt de aceeasi parere in ceea ce priveste artele martiale. Pe de alta parte nu condamn transformarea lor in sport competitiv – probabil asa au ajuns mai usor la omul de rand si au dat impresia ca au si un rol imediat, concret, altul decat o viitoare posibila crestere spirituala si fizica, nu stiu. Putini oameni pot astepta recompense indepartate…

          Hihi, nu sunt om mare, ce-i drept. Insa copilasii la care faceam referire erau micuti tare, de gradinita, erau vreo 20… multi nici nu stiau care-i stanga, care-i dreapta :)) Mi-a placut mult sa observ evolutia lor. Cat de aiuriti si dezorganizati erau la inceput si ce frumos a reusit sa ii disciplineze instructorul. Se descurca foarte bine cu ei, fara sa fie prea dur, dar era clar o autoritate. La inceput, veneau si unii parinti – iar in prezenta parintilor, copiii nu prea asculta de alta persoana si ieseau din rand, se opreau in mijlocul exercitiului si fugeau pana la mama, faceau mofturi si de-astea. Na, multi erau foarte rasfatati si nu aveau nici o disciplina sau autocontrol. S-au cizelat pe parcurs 😛
          Partea mai dificila la antrenamente era sa nu izbucnesc in ras. Erau foarte comici uneori, sa vezi o mogaldeata de om cum loveste cu piciorul, si cum se straduie sa isi coordoneze miscarile, uneori mai cadeau… :)))) Era greu sa nu iti scape cate un zambet, ne straduiam sa nu observe ei 😛

          Apreciază

          Răspunde

Lasă un comentariu