Am început de cinci ori să scriu şi am şters totul de fiecare dată. Încă îmi fuge mintea într-o mie de direcţii.
Am o curiozitate: când vă aflaţi în preajma unui stimul potenţial periculos, care e reacţia imediată, spontană? Dacă se apropie o maşină, în viteză, de voi, staţi şi vă uitaţi la ea, sau reacţionaţi imediat (faceţi paşi suplimentari, în faţă/spate) ? Dacă ceva vă sperie, staţi pe loc, ca blocaţi, sau urlaţi, vă daţi la o parte, tresăriţi?
Pe mine teama mă inhibă. Puternic. Dacă aş fi trăit în lumea arhaică, e clar că legile evoluţiei nu ar fi fost de partea mea pentru prea mult timp. Dacă inhibiţia în faţa pericolelor fizice nu mă afectează prea des (atât doar cât să îmi facă inima să bată mai tare, din când în când), în ultima perioadă, am conştientizat ceea ce era evident de atât de mult timp. Când ceva de natură psihic-emoţională mă sperie şi îmi trezeşte diverse griji, temeri, frici, anxietăăăţi, mă blochez. Nu fug, dar nici nu lupt. Mă închid în mine. Parcă un zid creşte automat în jurul meu şi nu mai văd dincolo de el, ca un blocaj psihic.
E un paradox stupid. Nu am zis şi nu am făcut multe lucruri din cauză că mi-era teamă de consecinţe. Şi tocmai faptul că nu am zis şi făcut multe lucruri a dus la apariţia a tocmai acelor consecinţe de care mă temeam iniţial.
Acum exersez eliberarea de griji şi temeri. Am ajutor, dar nu ştiu dacă înţelege când îi mulţumesc pentru asta.
mmnemosyne 
Temerile si noastre pot deveni sursa celor mai mari neinspirate alegeri! Elibereaza-te! Bucura-te in tihna de ajutorul primit…
Cred ca intelege…
:))
ApreciazăApreciază
Daaa… am pierdut sirul deciziilor proaste pe care le-am luat in ultima perioada. Si toate au la baza tot felul de frici, mai mult sau mai putin justificate.
Sper sa inteleaga, poate nu ar trebui sa imi mai fac griji si pentru asta 🙂
ApreciazăApreciază
O, sunt alaturi de tine in privinta asta! Pupici!:))
ApreciazăApreciază
Salutare, Iulia! Cred ca inteleg ceea ce spui tu si ma bucura faptul ca incerci sa te descoperi si sa remedieze unele reactii cu care nu esti multumita. Nu as putea spune cu siguranta unde sunt in rapot cu tine. Stiu sigur ca nu fug si nici nu tip. Nici nu reactionez foarte rapid. Si, da, si eu mai ma inchid in mine uneori. Am ajuns insa in ultima vreme sa reactionez bine la pericolele din afara. Le cam simt si le cam evit. 🙂 Sa ai o saptamana minunata!
ApreciazăApreciază
E foarte bine daca ai reusit sa iti ajustezi reactiile in functie de pericolele externe. Eu nu am acordat prea mare atentie acestui aspect, pana recent. Cu alte cuvinte, privesc moartea in ochi, dar nu m-as clinti de-acolo sub nici o forma. Nu e tocmai ok, cred eu :))
Sper sa te descurci cat mai bine si cu pericolele din interior… 😛
ApreciazăApreciază
poate ca si frica are avantajele ei, eu sunt sperioasa, la cel mai mic zgomot tresar, apoi siulesc urechea sa vad ce fel de pericol este sapoi reactionez 😀
multe lucuri nu le-am facut din cauza fricii
ApreciazăApreciază
cu siguranta ca si frica are rolul ei, chiar foarte bine determinat. In foarte multe cazuri, contribuie semnificativ la adaptare. Cum ar fi sa nu ne fie teama de un animal de prada, clar periculos? Sau de orice alta situatie care atenteaza la siguranta si viata noastra, pana la urma.
Problema e cand o lasam sa ne paralizeze, in loc sa ne determine sa facem ceva…
Deci tu tresari si te bazezi pe simtul auditiv 😛
ApreciazăApreciază
de la o vreme mi-e frica de moarte… 😦 inainte nu aveam tresariri asa ca acum.
ApreciazăApreciază
cred ca tuturor ne e frica de moarte, sub o forma sau alta. Dar la tine ce a declansat accentuarea fricii asteia? S-a intamplat ceva anume…?
ApreciazăApreciază
In cazul asta, (la frlca asta) inseamna ca’s o exceptie
Pt Iulia : )):
ApreciazăApreciază
dragostea… gandul pentru celalti. Inainte nu ma gandeam la altii.
ApreciazăApreciază
Esti o exceptie tu, in mai multe cazuri :))
Jericho? :)) Te simti in forta? 😛
ApreciazăApreciază
Vrei sa-ti sparg vreun zid, dom’soara ? :))))
Le cam am cu C4-urile (aka bombitele) :))) 😉
ApreciazăApreciază
Ca tot era faza cu fricuta…
Trebuia sa ma fac draq soldat: Se pIateste fain… si as fi printre cei mai neinfricati de prin Irak! Probabil ca mi-as lua si ceva medalii pt ce fac p-acolo cand dezamorsez bombe, salvez ostateci, etc, Erou bai! 😀
Auzi gluma la C. Norris. (din The Expendables za muvi):
,,- Am auzit că te-a muscat o cobră regală ?
Chuck: – Da… dar după cateva ziIe de durere agonizanta……………… COBRA A MURlT!”
:)))))
ApreciazăApreciază
Lasa, ca il daram eu asa, pe rand, tacticos si cu rabdare :)))
ApreciazăApreciază
Da, s-ar putea sa ti se potriveasca un job din asta, te-ar tine in priza 😛 Dar sunt si multe riscuri…
Hahah :)) Trebuie sa vad filmul ala, e prea de tot 😀
ApreciazăApreciază
eu sau Lusio :D? suntem expceptie?
ApreciazăApreciază
Hm, e un pas inainte, ai identificat cauza problemelor si acum incerci sa schimbi cate ceva. Pare foarte complex si complicat ce vrei sa reusesti tu, Iulia, sa te eliberezi de temeri. Totul e prea confuz(caci nu am datele necesare) ca sa inteleg prin ce treci. Dar da, si eu reactionz la fel ca tine, ma blochez, nu pot reactiona in niciun fel cand ceva ma sperie sau mai bine zis, cand ceva ma ia prins surprindere.
Ma bucur mult ca ai revenit pe blog cu niste ganduri noi. 🙂
ApreciazăApreciază
Daaa, asa il simt si eu, ca pe un pas inainte. Sper sa o tin pe drumul asta si sa nu dau iar inapoi. M-am convins doar ca uneori nu trebuie sa le fac toate singura si e in regula sa ii las pe altii sa ma ajute…
Blocajul acesta in astfel de momente nu e tocmai in regula…
ApreciazăApreciază