Tentative

Dragă C.,

Îţi scriu, deşi nu îţi voi trimite vreo scrisoare prea curând. Sau cine ştie. Sunt atât de instabilă şi nesigură, încât… nu ştiu. Cu ce să încep? Vreau să fiu liberă. Vreau să simt că respir, mi-e dor de acea senzaţie, să îmi umplu plămânii cu aer tare şi să îl simt cum îmi invadează fiecare celulă din corp.
Nu mai pot vorbi cu oamenii, nu mai ştiu vorbi cu ei. Nu am ştiut niciodată, cred eu, doar că acum m-a prins din urmă. Nici cu tine nu ştiu vorbi, de-asta îţi scriu. E o epuizare psihică şi emoţională care mi-a paralizat fiecare muşchi al feţei. Capul îmi vâjâie de gânduri, idei, emoţii, dureri, renunţări, fărâme de speranţe, intenţii… dar nimic, nimic nu pare a reuşi să spargă bariera şi să se manifeste în exterior. M-am blocat, eu singură mi-am turnat ciment peste fiinţă şi acum nu pot ieşi la suprafaţă.

Să ştii că sunt deprimată, întrunesc toate criteriile enumerate în DSM. M-am autoanalizat şi mă supun terapiei. Îmi par în zadar toate, dar şi gândul acesta e unul specific depresiei şi poate e bine să nu îi dau atenţie.

E un haos extraordinar în mine. Dacă haosul psihic s-ar transpune fizic, m-aş deforma şi împrăştia. Ar rămâne din mine doar particule amestecate, colorate, blocate într-un ţipăt veşnic mut, dar fără vreun sens anume. Doar o masă de particule.

Îţi mai scriu, poate. Mă mint că vorbesc cu tine, poate în cele din urmă va avea sens, poate devin şi mai coerentă.

p.s Am făcut doar boacăne în ultimele luni. E ca un bulgăre de zăpadă, se face tot mai mare. Nu ştiu cum să-i pun frână, cum să îmi pun mie frână, nu am nici un strop de voinţă. Şi le fac rău altora. Nu multora, doar celor care contează.
Tu, să ai grijă de tine.

Cu drag,
Luli