Călători I

Standard

Poate era nevoie de toate dezamăgirile astea pentru a mă scoate din letargie. Nu ştiu, uneori e tare bine să nu mai conteze aproape nimic. Aşa îţi dai seama care sunt acele puţine lucruri din viaţa ta care au o semnificaţie pentru tine.
Se pare că îmi place cu adevărat să văd lumea. Oricât de necăjită aş fi, mă bucur ca un copil când văd cum se schimbă relieful pe măsură ce maşina înaintează, când văd câte un copac cu o formă mai deosebită, când văd ape şi munţi şi văi cum se armonizează în peisaje , unele minunate, altele monotone.
Aş putea să organizez excursii. Doar timpul nu l-am estimat bine. Trei zile, în loc de două, ar fi fost mai bine.

18 august 2012

M-am trezit la 5:00. Aş mai fi putut dormi măcar o jumătate de oră, dar parcă mi-a ajuns. Am mai verificat o dată bagajele, totul era pregătit. L-am pus pe Veveritzu în geantă, căci avea să ne însoţească. La ora 5 dimineaţa, oraşul încă doarme. E linişte, parcă nu l-aş trezi. La ora 7 părăseam Clujul.
Răsăritul e frumos, l-am văzut de multe ori exact de pe această şosea. Răsăritul e frumos când te îndrepţi spre soare. Avem muzică de vacanţă. Apahida, Corpadea, Mociu, Cămăraşu… mergem spre Reghin.

O străduţă abruptă aici, nişte bănci cu decoraţiuni din lemn pe trotuare, o vioară ca monument. Ne oprim la Biserica Evanghelică. Poarta e închisă, suntem în dubii, căci nu ştim dacă avem voie să intrăm. Tragem zăvorul, ne strecurăm în curte, iar paznicul se oferă să ne deschidă biserica. Îmi place arhitectura – poate singurul motiv pentru care lăcaşurile de cult îmi mai trezesc interesul. Scări înguste, misterioase, rafturi pline de cărţi ascunse dincolo de gratiile ferestrelor, inscripţii în latină, o orgă impresionantă, toate poartă cu ele, parcă, amprenta unei lumi vechi.


Facem poze, pornim spre Topliţa, cu o oprire la castelul Brâncoveneşti – la ora actuală azil pentru copii cu diverse deficienţe. De aici, înspre Gheorgheni. Apoi, Lacul Roşu.
Pe măsură ce ne apropiem, natura devine tot mai impresionantă. ,,Lacul ucigaş”, cum mai e numit, e înconjurat de munţi, stânci şi păduri, din toate părţile. E oarecum ciudat să găsim aglomeraţie aici, în munţi, dar probabil e un semn bun. Oamenii îşi mai fac timp să admire şi astfel de lucruri. Mulţi turişti aici, aşadar. Însă e linişte, calm, nici urmă de agitaţia specifică oraşelor. Parcă avem tot timpul din lume. Vrem să ne dăm cu barca!


Suntem patru într-o barcă, Veveritzu a rămas în maşină. E liniştitor, dar palpitant, avem de ocolit cioturile de lemn ce răsar din apele lacului. Ne mai ciocnim de alte bărci, dar toţi zâmbim şi admirăm priveliştea.
A venit şi rândul meu să vâslesc!🙂 Nicu mă învaţă şi îmi explică logica mişcărilor. Nu sunt vreun talent înnăscut, dar am mişcat/plimbat barca frumuşel. Ne-am simţit bine, aici, la lac.

Au urmat Cheile Bicazului. Prin chei, multe maşini. O scurtă oprire şi ne continuăm călătoria înspre Piatra-Neamţ. La Piatra, două chestii ne interesau: lacul Bâtca Doamnei şi cetatea antică Petrodava. Am trecut lacul pentru a ajunge la cetate, traseul a fost ca de poveste – drum îngust de munte, păzit de ambele părţi de copaci umbroşi, printre care, pe partea dreaptă, mai zăream lacul.
Drumul poate fi făcut cu maşina doar până la un punct. De acolo, pe jos. Entuziasmaţi, am pornit în căutarea cetăţii. Anca ne-a luat-o înainte, mai nerăbdătoare.

Fără să ne informăm prea mult, ne aşteptam ca ruinele cetăţii să fie un strop mai evidente şi, speram, mai multe. Petrodava a lăsat în urmă însă doar treptele subtile ce duc la ea, o poartă din lemn şi un mic zid. Acolo, în vârf de lume, am găsit doar urmele trecerii timpului.
Îmi pare bine că nu ne-am informat în prealabil. Poate am fi considerat că un zid de trei metri lungime sau cât o fi având nu merită osteneala. Dar priveliştea merită. Cred că îi poţi înţelege mai uşor pe oamenii ce apărau zidurile unor astfel de cetăţi, cu două mii de ani în urmă. Într-o lume în care ce vedeai, aia era, e de înţeles să ţii şi cu dinţii de văile, munţii şi apele ce îţi sunt casă. Petrodava, mai mult decât nişte ruine (puţine ruine!) pare a fi muntele în sine.

Cum nu aveam nici o şansă să mai ajungem la Humuleştii lui Creangă până la orele de vizită, nici la zimbri, nici la cetate, Târgul-Neamţ l-am trecut în grabă, bucurându-ne în treacăt de mânăstirile Văratec şi Agapia (de la poartă, am căscat ochii şi la casa memorială a lui Vlahuţă).
Era deja seară, am trecut de Broşteni (tot ai lui Creangă), ne-am cazat în Holda.

p.s Vă amintiţi versurile lui Eminescu, din ,,Călin (file din poveste)” ?
,, De treci codri de aramã, de departe vezi albind
S-auzi mândra glãsuire a pãdurii de argint.
Acolo, lângã isvoarã, iarba pare de omãt,
Flori albastre tremur ude în vãzduhul tãmâiet ;”

Am trecut pe lângă Codrii de Aramă şi Pădurea de Argint!!

19 responses »

  1. Foarte foarte foarte frumos rezumatul de călătorie… Felicitări! Aștept și restul zilelor…

    Apropo, chiar ai avea nevoie de un plugin de lightbox pentru imagini…

    Plăcut impresionat de povestire, și nu pot să nu observ o schimbare.. să-i zicem evoluție a blogului sau a ta. Cred că știi și despre ce vorbesc, nu am să zic mai multe, ca fiecare să fie liber la interpretare. Îmi place aproape integral…schimbarea.

    Apreciază

    • Multumesc Radu, va urma si 19 august si apoi inca un buchet de zile frumoase, caci ai avut dreptate tu, nu a fost doar un weekend🙂
      Ma bucur ca ti-a placut ce ai citit si ca observi o oarecare evolutie. Ma simt schimbata, da…

      Nu ma prea pricep la plugin-uri pe wordpress, am observat si eu acum ca imaginile se deschid aiurea.
      (p.s da, imi intra comentariile la spam, dar nu inteleg de ce, sper sa isi revina…)

      Apreciază

  2. Imaginile sunt fabuloase, nu ma mai satur de citit si privit asemenea articole. Acum inteleg mai bine de ce tineai tu sa accentuezi ca omul este un element al Naturii. Imi este suficient sa te vad zambitoare in imagini, ca sa stiu ca ti-a priit plimbarea prin codrii de arama… Aveam ceva dreptate scriitorii nostri cand bateau moneda pe comuniunea om-natura.😀
    Nu-mi ramane decat sa sper ca vei continua povestirea…

    Apreciază

    • Nice, stiu ca tu adori articolele care contin si imagini si impresii din calatorii. Ma bucur ca iti plac fotografiile, nu sunt tocmai pe gustul meu deoarece le-am facut in graba, am probleme cu bateriile la aparat, se descarca in 5min.. asadar, faceam cateva poze, apoi trebuia sa inchidem aparatul, si tot asa. Insa am ramas cu amintiri frumoase🙂

      Mi-a prins extraordinar de bine plimbarea asta. Parca pentru doua zile, m-am rupt total de tot ce m-a suparat in ultima jumatate de an. Imi mai aminteam asa, din cand in cand, dar apoi vedeam iar ceva frumos si mi se duceau si gandurile rele😛 Aerul e mult mai tare in aceste zone, am simtit ca imi respira tot corpul (si creierul).
      O voi continua, da🙂

      Apreciază

      • Iulia, ce a patit aparatul tau? De ce se descarca asa repede? Nu e normal… Nici al meu nu tine prea mult, in jur de doua ore, dar 5 minute? E un aparat bun, face poze excelente, cum e posibil asa ceva?😯

        Apreciază

  3. Neața, vajnic călător!😀 Fără doar și poate, călătoriile pe care le pregătești știind cât mai puține din ce va urma sunt cele mai interesante. Există o boală mare a omenirii: aceea de a controla totul. Uneori, trebuie să o combatem. Nu am prea ajuns pe unde ne descrii tu, dar îmi încarc imaginația cu povestirile și imaginile tale😀
    Să ai o zi frumoasă și cât mai multe călătorii în viitor🙂

    Apreciază

    • Hihi, si eu sufar de o particularitate a bolii respective. Mie nu imi trebuie sa controlez totul, ci sa detin controlul asupra a tot ce tine de mine. Adica asupra a mea si asupra a ceea ce fac. Dar incerc sa o las si eu mai moale, ca nu e sanatos.

      Noi am facut o chestie, insa. Ne-am scos la imprimanta informatii despre fiecare loc pe care urma sa il vizitam, insa ne-am decis sa citim doar la fata locului😛 Despre Petrodava am citit, in varf de munte, stand pe acel zid micut ce a ramas in urma🙂

      Sper sa ajungi candva, sunt locuri frumoase..
      O zi frumoasa sa ai si tu, Marin!

      Apreciază

  4. Traseul acesta imi e foarte drag. Lam facut de multe ori si eu cu ai mei. Cheile Bicazului sunt preferatele mele. La Piatra Neamt imi place casa memoriala a lui Hogas. E nostima, fiindca are ceva din ciudatenia lui. Casa e circulara!
    Tot acolo e singura ctitorie a lui Stefan cel Mare ramasa nepictata din ordinul domnitorului, fiindca purta doliu dupa fiul sau prea iubit Bogdan cel Chior!

    Apreciază

    • Aaaa, ne-am gandit si la Hogas, insa depasisem orele de vizita😛 Atat de putin cat am reusit sa il vad, Piatra Neamt mi s-a parut un oras frumos. Privindu-l de la Petrodava, chiar superb🙂 E posibil sa mai ajung pe-acolo, candva🙂

      Apreciază

  5. interesant, pitoresc, vreau și eu să descopăr România, am deschisă viză până la sfârșitul lui septembrie, cine știe, poate ajung și prin Cluj🙂
    te prinde noua coafura 😉

    Apreciază

    • Patooo, ai planuri de plecare?😛
      Sincer, acesta e si motivul pentru care am vrut neaparat sa ma plimb prin tara in acel weekend. Ma gandeam ca e pacat sa nu imi vad nici macar propria tara (bine ca am vizitat Roma pana in cel mai mic detaliu, dar habar n-am de orasele din Romania😛 ). Sper sa mai vina astfel de ocazii si sa am motivatia necesara sa ma pornesc la drum🙂

      Apreciază

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s