Nu prea reusesc sa inteleg in profunzime expresia, insa am observat ca, de obicei, lecturarea unui om ar trebui sa dureze putin, eventual sa fie instantanee si cat mai concisa – aspecte ce intra in contradictie cu ceea ce stiu eu despre ,,a citi”. Nu stiu, poate sunt eu sceptica sau grea de cap, nu am intuitie sau ce o fi necesar, insa chiar e posibil sa ,,citesti” un om in cateva secunde/minute? Observ ca unii se lauda cu asta, iar altii o considera o calitate. Iar eu ridic o spranceana (daca se poate, fara sa imi pocesc prea tare expresia fetei)
1. Citim un om in functie de modul lui de a scrie? (grafic, ma refer, nu dpdv al continutului)
Sigur, sunt studii care confirma, mai mult sau mai putin, o oarecare corelatie intre anumite trasaturi de personalitate si scrisul de mana al fiecaruia. Nu am citit nici un articol stiintific din domeniul grafologiei, doar povesti prin ziare – exemplu, deci nu imi dau cu parerea vizavi de adevarul stiintific din spatele grafologiei.
Ce imi ridica mie spranceana stanga e usurinta cu care se poate stabili cum este o persoana, dupa 15 secunde de privit intens o foaie scrisa de aceasta. Nu e superficial sa facem asta si sa consideram ca noi stim sa ,,citim oamenii” ?
Exemplu: Modul in care asez un text in pagina imi reflecta intr-adevar anumite inclinatii si trasaturi de personalitate. La facultate, scriu schematic, pun multe liniute, subordonez paragrafele, fac prescurtari – e nevoia mea de organizare a ideilor, iar asezarea in pagina trebuie sa reflecte structura logica din mintea mea. Insa faptul ca scriu mic si rotunjit a fost o decizie constienta. Prin clasele mici, in perioada in care inca ti se formeaza scrisul, mi-am dat seama ca un scris mititel si usor rotunjit mi se pare mai estetic si mai placut. Asa ca, mi l-am format astfel. In ce masura imi reflecta trasaturi de personalitate si in ce masura strict preferinte estetice ?
Exista multe variabile ce pot interveni. Dar chiar pornind de la premisa ca scrisul reflecta personalitatea, sa zicem chiar intr-o mare masura, nu e o dovada de aroganta sa privesti scrisul unui om si sa incepi sa ii lipesti etichete?
2. Citim un om de indata ce si-a deschis gura ?
Am auzit de multe ori, de-a lungul timpului, expresia ,,eu citesc oamenii de cum isi deschid gura” si alte variatiuni. Adica, pe bune, cum sa poti ,,citi” un om, sau ca sa folosesc un verb cu un impact mai mare, cum sa poti cunoaste un om dupa doar cateva cuvinte sau fraze? Sau putem largi sfera, nu e neaparat nevoie de cuvinte. Putem cunoaste, ,,citi” un om din primele cateva minute de interactiune?
Raspunsul ar fi DA, putem. E prima impresie – nici nu avem nevoie de minute, ci doar de fractiuni de secunda / secunde. Iar prima impresie poate fi in timp confirmata sau infirmata. Stiind faptul ca prima impresie – cea formata repejor, e muuult mai greu de infirmat decat de confirmat, chiar vrem sa punem etichete si sa o accentuam, sa o subliniem?
Da, mi se pare ciudat cand un om incepe sa imi spuna lucruri despre mine – ca si cum eu nu m-as cunoaste si as avea nevoie de lamuriri. Enumerarea unor trasaturi ce se presupune ca m-ar defini imi pare a fi un joc de noroc. Sau horoscopul zilnic. Chestii vagi care poate mi se aplica intr-o oarecare masura.
Mi s-a dat peste nas si mi s-a spus ca ar trebui sa posed calitatea asta, de a ,,citi” oamenii. Nu stiu in ce masura o posed, pentru ca mi-o inhib. Nu ma intereseaza primele impresii, as vrea sa imi acord sansa de a porni, in relatia cu un om, de pe un teritoriu netru – atat cat se poate. Iar prin asta inteleg sa nu ii dau primei impresii apa la moara, ci sa o las sa se confirme/infirme treptat, de la sine.
Eu nu vreau sa citesc oamenii, nu vreau sa intalnesc un om si dupa 5 minute sa ii insir o lista de 50 de trasaturi care l-ar defini. Eu vreau sa inteleg oamenii.
p.s Poate nu apreciez la justa valoare aceasta abilitate a unor oameni si imi cer scuze daca lezez pe cineva prin ce am scris.
mmnemosyne 
Impresiile pe care mi le fac eu despre oameni sunt mereu în curs de desfășurare. Întotdeauna poți afla noutăți despre cineva pe care credeai că-l știi 🙂
ApreciazăApreciază
Buna Ana. Optez si eu pentru atitudinea ta, nu doar pentru ca mereu mai putem afla cate ceva despre o persoana cunoscuta, dar si pentru ca oamenii mai evolueaza, se mai schimba, acumuleaza experienta – deci si impresiile noastre ar trebui sa fie cat mai flexibile…
ApreciazăApreciază
Ce look frumu’ are blogul coloblissei! 🙂
După un timp, mai ales dacă ai avut un parcurs printre mulți oameni, începi să-i „simți” pe unii din prima aș zice. Nu pe de-a-ntregul, pot exista și surpirze mai apoi dar în general dacă ești atent, abilitatea asta de a simți se reliefează.
ApreciazăApreciază
Ma bucur ca iti place, am adus iarna pe blog 😛
Ok, Napocel, da, ne ,,simtim” unii pe altii, dar crezi ca e un start ,,corect” in relatia cu un om – sa ne ghidam comportamentul vizavi de persoana respectiva in functie de cum l-am ,,simtit” ?
Surprize, placute sau neplacute, poti avea si de la partenerul de viata, dupa ani si ani….
ApreciazăApreciază
A, nu, eu sunt de părere că nu trebuie să ne comportăm cu semenul în funcție de cum l-am simțit
ApreciazăApreciază
Exact cum a spus Napocel, simti omul. Poti spune cam ce hram poarta, daca iti place de el, daca exista o compatibilitate, daca ai vrea sa porti o discutie mai elaborata pe viitor. Iti poti face o oarecare imagine, atat din ce spune, cat si din felul cum spune si cum arata, cum e imbracat, din atitudine si gesturi. Dar este o imagine de ansamblu si niciodata completa sau definitiva. Surprizele ramane sa le aflam pe parcurs. Daca dam persoanei o sansa si ne apropiem suficient de ea.
Pana la urma esential este modul cum se prezinta acea persoana atunci cand interactioneaza cu tine. Pentru ca oamenii se comporta diferit in situatii diferite, cu persoane diferite. Sa-ti dau un exemplu. Anul trecut m-am apropiat foarte rapid de o colega noua in colectiv(ca si mine de altfel). Ne-am imprietenit din prima clipa in care ne-am vazut. Pe loc mi-am spus:iata ce tipa socialbila, calda, comunicativa si isteata. Aveam acelasi drum spre casa si aproape zilnic il strabateam impreuna. Initial radeam, glumeam si vorbeam despre orice. Ne intelegeam perfect. Dupa un an ajunsesem ca doua straine. Strabateam acelasi drum fara sa ne spunem un cuvant. Tipa respectiva nu se schimbase. Era la fel de comunicativa, vesela si energica. Dar nu cu mine, cu ceilalti. Descoperisem ca nu avem nimic in comun. Faptul ca aveam gusturi total diferite ma deranja. Nu ma puteam simti deloc apropiata de ea, nu puteam sa-i povestesc chestii mai intime. Era foarte centrata pe ea. Nu o interesa decat persoana ei. Nu stia sa asculte…sau nu dorea sa ma asculte pe mine. Dar, ce vreau sa subliniez, prima mea impresie, in fond, nu era cu nimic gresita.
Ma opresc aici ca altfel risc sa scriu un roman pe subiectul asta. 😛
PS
Da, si eu mai folosesc celebra fraza:,,eu citesc oamenii de cum isi deschid gura”.
ApreciazăApreciază
„Poti spune cam ce hram poarta, daca iti place de el, daca exista o compatibilitate, daca ai vrea sa porti o discutie mai elaborata pe viitor. Iti poti face o oarecare imagine, atat din ce spune, cat si din felul cum spune si cum arata, cum e imbracat, din atitudine si gesturi”.
Zaaaaaaaaaau?!?!?!?!?!!?!?!
ApreciazăApreciază
Vad ca e o preferinta pentru verbul ,,a simti” 😛 Da, simtim omul. In cel mai bun caz, putem simti cam ce fel de legatura am putea avea cu el, acum sau pe viitor, una profunda, sau superficiala, agreabila sau neplacuta s.a
Insa pe mine ma deranjeaza cand oamenii, in functie de cum ,,simt” ei o persoana, incep sa ii atribuie acesteia etichete (si nu ma refer doar la etichete negative – am impresia ca e asociat termenul cu aspectele urate..). Adica stau de vorba cu un om de 2-3 ori, si el deja stie (pentru ca asa ma simte, sau asa m-a citit) ca sunt sociabila, fericita, responsabila, sau introvertita, ciudata, timida. Iar astea sunt cazurile simple, sa nu mai amintesc de cazurile in care oamenii incep sa ii intocmeasca persoanei o intreaga istorie a psihicului.
Ai zis un lucru foarte important: oamenii se comporta diferit in situatii diferite. Ba mai mult, se comporta diferit in situatii similare, sau chiar identice. Si atunci consider ca e in detrimetrul meu sa atribui trasaturi unui om a carui complexitate nu o cunosc. E riscant, chiar.
Nice, gandeste-te de cate ori ai considerat ca un om e de incredere, si cat de mult timp ti-a luat, poate, sa accepti (as sublinia verbul) ca de fapt te-a tradat, te-a lovit pe la spate, si-a batut joc de increderea ta. Sau de cate ori ai crezut ca un om este ingamfat, dezagreabil, ca dupa mult timp sa te convingi ca nu e tocmai asa (evident, aici, asa cum spuneai, depinde in ce masura suntem dispusi sa ne apropiem mai mult de un om).
Cum spuneam, prima impresie e mult mai greu de infirmat decat de confirmat (m-ati convins sa scriu curand un articol despre ea, am mai vrut dar am renuntat din diverse motive 😛 ). Oricum ne-o facem, dar eu, si e doar parerea mea, consider ca am avea relatii mai ,,reale”, mai sincere, daca nu am consolida prin afirmatii voluntare aceasta prima impresie, acest ,,simtim”/,,citim” oamenii – caci sunt niste procese supuse foarte multor erori si influentate de subiectivismul si experienta noastra de viata (prin experienta ma refer aici strict la experienta senzoriala, motorie). No bun, am scris si eu alt roman :))
Imi cer scuze inca o data, imi dau seama acum ca probabil foarte multi oameni tin cont de modul in care ii ,,citesc” ei pe ceilalti, poate am fost prea categorica in articol.
ApreciazăApreciază
Au zis bine mai sus. „Il simti”, ii simti ce hram poarta dar doar atat.
Cu toate acestea, stiu ca exista oameni ermetic inchisi pe care nimeni, niciodata nu i-a „citit” pentru ca ei niciodata nu au lasat pe nimeni sa ii „citeasca”. In fiecare om exista multe alte lucruri in afara de caracter, de hramul lor. Acele lucruri lasa urme.
Oarecum, e ca in linkul asta http://www.youtube.com/watch?v=l5FJmEedacI&feature=results_main&playnext=1&list=PLFDFD3E621B237A49
Omul e un complex, un meandru, nu e o linie dreapta si singura.
ApreciazăApreciază
ha! ce simpatice sunt desenele 😀 Interpretam ce vedem in functie de ceea ce cunoastem deja..
Cand spui ca exista oameni pe care nu i-a citit nimeni vreodata, aici ,,a citi” are semnificatia aia pe care mi-as dori-o in expresia de care aminteam. Caci si pe oamenii astia inchisi i-au ,,citit” multi si au spus despre ei ca sunt asa, si asa, si asa. Doar ca etichetele puse erau in functie de ceea ce NU se vedea, in acest caz..
ApreciazăApreciază
..pai aia inseamna nu ca i-au „citit”, dar ca au crezut ca „ii citesc”. Au deslusit literele dar nu sensul. Adica asa vad eu, in mod metaforic vorbind. Cat despre chestia cu grafologia, nu stiu ce sa zic. Stiu ce se spune…nu stiu insa daca e chiar asa batuta-n cuie faza. (vezi urarea! pls)
ApreciazăApreciază
E foarte buna ideea ta („nu vreau sa citesc oamenii, vreau sa-i inteleg”), ramâne de vazut insa cum iti vei mentine aceasta calitate. Nu acum, cât inveti si esti, sa zic asa, la inceput, ci dupa câtiva ani de practica, atunci când va interveni rutina. Zic treaba asta pentru ca am avut si eu o cunostinta psiholog, care mi-a zis ca, in afara orelor ei de lucru, incearca sa se abtina din rasputeri sa nu ‘disece’ oamenii, dar ii e aproape imposibil sa nu o faca. ‘Caracteristica’ face parte din schimbarea, la modul general, a persoanelor care urmeaza medicina. Eu cred ca multi dintre ei se fac medici nu neaparat pentru bani, ci dintr-o chemare launtrica, fiind convinsi ca invata din greu pentru a-si ajuta intr-un mod nobil semenii. Numai ca, dupa câtiva ani, devin medici adevarati: complet imuni la durerile altora, total opaci la ideile noi, rânjind vadit superior atunci când aud de medicina … ‘alternativa’, convinsi ca detin adevarul absolut si ca ei, numai ei, aplica tratamentul corect, pentru boala locala, ignorând faptul ca omul e un tot, nu o suma de parti distincte (repet, e vorba la modul general, nu de fiecare medic in parte – exista si exceptii).
Revenind… 🙂 Nietzsche spunea ca prima impresie e cea adevarata, in restul timpului ne luptam cu imaginea pe care ne-am construit-o noi despre persoana respectiva. Si Margaret Thatcher, „Doamna de Fier” a politicii britanice, zicea cam asa: „in primele zece secunde de la intâlnire stiu totul despre un om, extrem de rar imi schimb opinia”. Si tatal meu, profesor de biologie, avea aceeasi calitate: ‘citea’ o persoana extrem de rapid. Calitate pe care, din nefericire, n-am mostenit-o. Of!, de câte ori m-am inselat….
Cu scrisul…analiza unui text se poate face, din câte stiu eu, in anumite conditii (e ca la masina de exemplu, când verifici uleiul: verificarea trebuie sa fie facuta la rece si cu masina asezata orizontal): textul trebuie sa fie unul scris in conditii, sa zic asa, ‘normale’, adica nu scris atunci când te preseaza timpul, ci atunci când scrii o scrisoare de exemplu, sau ceva de genul asta (apropo, am observat pe propria piele in ce hal mi s-a deformat scrisul de când utilizez din ce in ce mai mult calculatorul….). Stiu si eu ce-o fi adevarat din treaba asta? Habar n-am, personal nu am intâlnit nicio discutie serioasa pe tema asta.
In legatura cu categorisirea oamenilor…si gata, te las, ca m-am intins cam mult (dar ce mare dreptate ai cu concluzia ta!!). O sa scriu si eu un articol in legatura cu o carte a scriitorului Irvin Yalom si voiam sa mentin concluzia pentru acel eveniment, dar na…..daca tot ai deschis subiectul…as dori sa dau un citat din povestirea „Doua zâmbete”:
„Pâna si cel mai liberal sistem de nomenclatura psihiatrica comite (hmmmmmm….poate in engleza n-o fi cacofonie!) un act de violenta la adresa fiintei altcuiva. Daca ne raportam la ceilalti cu convingerea ca putem sa-i categorisim, atunci nu vom putea niciodata sa identificam, nici sa protejam, partile celuilalt care transcend categoria. Relatia capacitanta porneste intotdeauna de la premisa ca celalalt nu poate fi niciodata cunoscut pe deplin”.
Yalom e psihoterapeut. Daca minte el, mint si eu!
ApreciazăApreciază
Dragos, sper din tot sufletul sa nu devin imuna… la oameni. E un aspect pe care l-am tot luat in calcul, tocmai pentru ca am vazut si eu atatea cazuri de medici (si psihologi, psihiatri, psihoterapeuti) care s-au detasat complet de omul in cauza. Si ajungi sa tratezi boala, nu omul, ceea ce e trist.
Apropo de asta, mi-a ramas intiparit in minte un film cu Robin Williams, inspirat din realitate, film pe care sper sa nu-l uit vreodata (s-a lipit oarecum de constiinta mea): Patch Adams . Uite aici trailer:
Si da, exista si exceptii. Am avut norocul sa dau tocmai peste o astfel de exceptie, recent, o doamna doctor care a preferat… alternativa, in locul chimicalelor. Si functioneaza.
Pe Nietzche nu l-am citit (inca), dar citatele mi-au placut (cele intalnite pana acum). Da, asa o vad si eu, ca pe o lupta interioara dintre imaginea pe care ne-am construit-o noi despre om si realitatea (ceea ce ni ofera sa vedem, simtim). Doar ca prima impresie sta la baza construirii acestei imagini. De-asta sunt eu de parere ca nu ar trebui sa atribuim prea usor trasaturi de personalitate unui om, caci dezvoltam ,,prima impresie” – care, cred eu, poate fi adevarata, dar poate fi si foarte eronata.
Of, chiar trebuie sa scriu un articol despre prima impresie :)) Evident ca ,,extrem de rar” isi schimba opinia, Thatcher si multi altii. Psihicul nostru cauta mereu sa asigure o congruenta, o echivalenta intre structurile noastre mentale si realitatea obiectiva (ma rog), mediul. De aceea, vom interpreta intotdeauna actiunile altora in functie, in primul rand, de constructele psihice, interne, pe care DEJA le avem. Daca noi credem despre un om ca e foarte generos, vom interpreta donatiile colosale pe care le face in cadrul vreunei campanii ca fiind un act de generozitate, o dovada (in plus) a marinimiei sale, si nicidecum ca pe o dorinta ascunsa de promovare – caci asta ar contrazice constructele noastre psihice, deci implicit, ne-ar contrazice pe noi, si dintr-o dorinta de auto-menajare, auto-conservare si etc, psihicul va cauta sa asigure congruenta intern-extern, psihic-mediu. Iar astea sunt procese automate, se intampla, ca vrem, ca nu vrem.
Ar fi atat de multe exemple in acelasi stil 🙂
Eh, in legatura cu scrisul… studiile, hehe, arata ca intr-adevar ar fi o corelatie. Insa probabil asa cum spui si tu, intr-o stare ,,normala” de scris, fara presiuni sau situatii speciale. Da… mai stiu cateva persoane carora li s-a deformat scrisul in urma utilizarii preponderente a calculatorului. Ar trebui sa ne scriem scrisori 😛 Am amintit de grafologie, in contextul ,,citirii” oamenilor, deoarece un verisor, care a studiat cred cate ceva in domeniu (a terminat istoria si filosofia, nu stiu… poate se face vreun curs in cadrul… in fine), imi rasfoia albumul de clasa a XII-a si imi ,,eticheta” colegele in functie de cum au scris (nici macar in functie de CE au scris) :)) Mi s-a parut ciudat si interesant in acelasi timp, iar apoi am cautat una-alta pe internet, dar m-a nemultumit ,,aruncarea” asta, atat de rapida, cu trasaturi si categorisiri.
Dragos, deja imi place de Yalom 😀 Cu mentiunea ca e greu sa nu categorisim oamenii (la urma urmei aceasta abilitate ne face sa fim eficienti in relatia cu mediul), dar e de dorit sa incercam, macar sa incercam, sa nu o facem, nu in mod voit… Astept cu interes articolul!! 😀 😀
ApreciazăApreciază
Offff…”sa disece oamenii”, nu „sa nu disece”. Scrisul asta….
ApreciazăApreciază
atunci cand interactionezi cu o persoana noua, necunoscuta se creeaza sau nu o legatura, deasta spune lumea ca in primele secunde citesc un om. atunci cand chimia functioneaza rapid iti dai seama ce si cum, bine e nevoie de putina practica si experienta pentru asta dar in timp reusesti sa-ti dai seama
eu in viata m-am bazat mult pe acest feeling, dc nu am simtit acea legatura, chimie rapid am pus punct fara sa dau sanse, nu-s foarte sigura daca am procedat corect dar daca asa am simtit asa am procedat
ApreciazăApreciază
A, bun, bun. Incep sa imi fac o idee mai rotunjoara, hihi, despre ,,fenomen”, in general, mai exact la ce se refera oamenii, din perspectiva lor proprie, cand spun asta. Multumesc pentru explicatii, Lilly. Inseamna ca intr-adevar e si cum ii ziceam mai sus, lui Nice, simti mai degraba daca si ce fel de legatura poti avea cu omul respectiv. Doar mi se pare nedrept sa spunem despre un om ca e in cutare mod, doar in functie de acest feeling, de ce simtim noi vizavi de el – la asta faceam referire.
Spre deosebire de tine, am incercat si incerc sa nu ma las influentata de acest ,,feeling”, dar imi dau seama ca e o chestiune de preferinta. Eu am o curiozitate aparte pentru oameni si diferentele interindividuale, si daca m-as ghida dupa feeling nu as fi cunoscut mai indeaproape o multime de oameni foarte interesanti 🙂
Nu ti s-a intamplat chiar deloc ca o persoana careia nu i-ai dat sanse initial, din acest punct de vedere, pe parcursul anilor/lunilor sa iti devina apropiata? (iar chimia sa apara treptat, mai… ardeleneste :))
ApreciazăApreciază
Iulia, eu nu m-am referit la aspectul enuntat de Lilly. Nici pe departe. Sunt unele lucruri despre care nu pot vorbi public, de aceea poate nici nu m-am facut bine inteleasa. Problema e prea complexa… Este exact cum spui tu.
ApreciazăApreciază
Cum spui tu in articol, nu vorbesc de nicio chimie. Eu nu ma ( mai ) iau dupa asemenea feelinguri. Viata mi-a aratat ca e gresit.
Am scris si eu un articol pe aceasta tema:
http://www.summerday.ro/2010/06/04/dincolo-de-aparente/
ApreciazăApreciază
Asadar, pentru tine a citi oamenii nu are legatura cu acel ,,feeling”. E ok, nu trebuie sa intri in detalii daca nu poti, stiu ca e oarecum frustrant cand nu poti vorbi (concret) despre anumite lucruri in public, deci nici nu poti pune punctul pe i, mai exact..
Insa articolul scris de tine a adus putin lumina asupra ,,pozitiei” pe care te situezi 😛 (si ma bucur ca l-am citit, pe-atunci nu iti rasfoiam blogul zilnic :P)
E un comentariu scris de tine acolo care ilustreaza frumos cam ce doream sa subliniez pe-aici:
,,Cred ca aici este greseala cea mai mare, cand in ciuda evidentelor ne incapatanam sa vedem o persoana cum am vrea noi sa fie. Proiectam asupra ei o iluzie care nu are nicio legatura cu realitatea, mai mult, daca e barbat(ma rog asta e o alta tema) ne indragostim de acea iluzie, iar cand ne trezim e deja prea tarziu.”
Culmea e ca uneori iluzia poate sa coincida cu realitatea, dar nu vom putea fi niciodata siguri de asta, decat daca ne luam timp din viata (uneori zeci de ani) pentru a cunoaste persoana respectiva, eliminand premisele si doar primind ceea ce ofera ea..
ApreciazăApreciază
Modul de scriere al cuiva nu imi spune nimic despre cel sau cea care scrie (eventual doar daca deseneaza inimioare in locul punctului lui ” i „). Cel mult scrisul poate trada 1)viteza de scriere a textului respectiv (o felicitare o scrii mult mai frumos) 2)sau interesul pentru ceea ce este scris (este scris -prezent continuu) cum e in cazul notitelor unui curs dictat: (a)pe scris, am observat cazuri in care „scriitorul” isi concentreaza intreaga sa atentie pe exercitiul scrierii (caz in care scrisul este mult mai frumos, mai ordonat) sau (b)pe analiza informatiilor.
Intrebarea 2
Hi,hi, depinde cat de mult isi deschide gura. Vorba aceea, „daca taceai filozof ramaneai.” Sunt persoane care nu spun nimic, doar zambesc. Si-atunci nu poti spune c-ai aflat mare lucru.
Acum.. depinde de factorul principal conjunctura in care intalnesti persoana intaia oara
-daca e in „toane bune” sau in „toane rele”. Daca este in toane rele s-ar putea sa nu fie prea sociabil sau dornic sa te cunoasca. Sau sa nu se deschida.
-imprejurarile intalnirii sau mai precis mediul in care intalnesti acea persoana: mai jovial si mai obisnuit ti pare omul cand il vezi in mijlocul familiei, ori grav sau mai serios atunci cand e in cadrul „functiei” (la serviciu)
si de interesele aflate la mijloc. Personal detest trei lucruri la o persoana pe care de-abia o intalnesc: modestia excesiva, amabilitatea excesiva si linguseala excesiva. Primul mi se pare un defect de caracter. Ultimile doua mi se pare ca ascund interese meschine si de cele mai multe ori ma vad nevoita sa ma opresc din dialog. Dar cazul cel mai grav mi se pare atunci cand o persoana da impresia ca vorbeste gura inaintea ei. Imi lasa impresia ca nu judeca prea mult ceea ce zice.
Intr’alta ordine de idei… In prima faza cuvintele(ideile) sunt cele spre care imi capteaza atentia corticala; apoi, imediat, timbrul vocii si privirea interlocutorului. Cred ca ultimile doua sunt mult mai importante in stabilirea empatiei fata de acea persoana.
Prima impresie conteaza. -conditia esentiala este ca omul sa fie starea lui fireasca si cat mai sincer posibil [desigur accept si genul acela de sinceritate pe care unii (oameni) o ofera altora in limita in care acestia -cei din urma- o pot duce]. De ce spun asta(?), pentru ca am tendinta sa cred ca daca acea persoana se comporta asa cu mine asa va face si-n cazul altor persoane.
Legat de scrii tu la sfarsit… Citisem in urma cu cateva zile ca se poate intampla uneori sa intelegi pe cineva abia in momentul in care realizezi defapt nu il(nu o) intelegi. … Cand voi gasi cuvintele exacte ti le voi transmite. dar cred ca ideea era aceasta.
ApreciazăApreciază
Otilia, se pare ca scrisul ar ,,spune” mai multe despre noi, cel putin considera unii, eu insa ma multumesc (si) cu interpretarile date de tine. Mi se par mai relevante 😛
Tu ai identificat o serie de factori ce pot influenta intr-adevar o prima interactiune cu o persoana. Conteaza foarte mult starea de spirit a persoanei in momentul respectiv, poate trece printr-o perioada mai dificila sau dimpotriva, poate ceva extraordinar i s-a intamplat – factori ce pot schimba temporar atitudinea sa fata de ceilalti (deci ce ,,citim” noi nu e tocmai acurat – oricum nu e, cred eu..)
Legat de cele trei lucruri care iti displac la o persoana abia cunoscuta… Sa stii ca mi s-a intamplat sa intalnesc vreo doi-trei oameni excesiv de amabili, si sa descopar ca asa se comporta ei de obicei (fara vreun interes ascuns). Pe mine ma stanjeneste amabilitatea asta in exces 😛 ma simt prost, hihi.
Ai dreptate, comunicarea para si nonverbala sunt clar o punte de legatura empatica intre doua persoane 😛
Citisem in urma cu cateva zile ca se poate intampla uneori sa intelegi pe cineva abia in momentul in care realizezi defapt nu il(nu o) intelegi.
Probabil e vorba tocmai de eliberarea de preconceptii si de ceea ce credem ca stim despre un om. E frumos sa poti ,,lua” un om asa cum ti se dezvaluie el, fara sa interpretezi neaparat fiecare gest si vorba prin prisma a ceea ce crezi ca stii sau ai inteles. E ca si cum o iei de la zero – uneori e frumos.
ApreciazăApreciază
*abia in momentul in care realizezi ca, de fapt, nu il(nu o) intelegi..
ApreciazăApreciază
Eu nu cred că poți citi un om doar după o anumită caracteristică a sa, cum ar fi modul în care scrie. Nici măcar după ce deschide gura nu poți să-l descoperi mai mult, de multe ori ne amăgim cu aparențe.
Dau mai multă importanță intuiției, vocii interioare, legăturii care se creează în primele secunde după contactul cu o persoană necunoscută.
ApreciazăApreciază
Probabil acea legatura pe care o simtim sau nu in primele momente de interactiune e destul de importanta pentru multi dintre noi. Eu am aceeasi curiozitate pe care i-am zis-o si lui Lilly mai sus… Nu ti s-a intamplat ca acea ,,legatura” sa apara treptat, poate dupa cateva luni de interactiune, poate chiar in cazul unei persoane cu care nu te asteptai initial sa ai vreo legatura?
ApreciazăApreciază
raman la parerea ca doar avem impresia ca citim omul…mi s-a intamplat sa cred ca l-am citit, ca n-are cum sa ma surprinda si ce a urmat, numai eu stiu.
Va inselati cand considerati ca puteti sa va dati seama de ce-i poate capul cuiva.
ApreciazăApreciază
O sa iti urez aici pentru ca ma simt ca si cum te-am intalnit intamplator in mijlocul drumului si e exact cum imi place ! Iti doresc deci aici -ca altundeva nu am unde- Sarbatori fericite, lumina in suflet, putere in gand, noroc in cale si bucurie in fiecare fibra a trupului! Te pup cu drag si Dumnezeu sa ajute pe toti oamenii pentru mai frumos!
ApreciazăApreciază
Bai, tu ai dreptate. Si da, stiintific vorbind, se poate face foarte usor portretul personalitatii unui om analizandu-i scrisul „de mana”.
Nu asta ar fi elementul care ne impinge sa citim un om, modul sau de a scrie efectiv, dar asta este ca ambalajul. Un ambalaj bun, atrage. Un scris „pe placul tau” atrage. Continutul conteaza doar dupa.
ApreciazăApreciază
Ai zis bine… ,,ambalajul”. Si mi se pare natural sa fie asa, ma intristeaza doar cand oamenii iau ambalajul ca ,,litera de lege” si nu se mai deranjeaza sa descopere continutul. Sau cand resping ceva doar pe baza ambalajului.
Dar ce sa zic… fiecare are dreptul sa decida singur daca il intereseaza sau nu si continutul. Si adevarul e ca e greu sa ajungi la esenta tuturor oamenilor cu care interactionezi…
ApreciazăApreciază
Nu este greu, este imposibil 🙂
ApreciazăApreciază