Octombrie rustic

Ştiam eu că timpul trece mai încet la ţară. M-am deconectat nu doar de la internet şi telefon, ci şi de la agitaţie şi griji inutile. Câteva zile, am uitat de tot şi am trăit diferit.

…Iarba din curte a prins o nuanţă portocalie, caldă. Dealurile din jurul satului nu mai sunt nici ele verzi; două seri la rând au reflectat o lumină roz, ciudată, caldă. Puţinii nori aflaţi pe cer la apus erau de-un roz fascinant, dar ochii părăseau cerul şi priveau în jur, căci lumina în sine părea ruptă dintr-un paradis imaginat. Linişte deplină. Doar lătratul câinilor devine o punte de legătură cu realitatea. Aş fi stat aşa, pe trepte, mirându-mă de lumină, ore întregi. Dar se întunecă rapid.

…După două zile, mi-am amintit că am aparatul de fotografiat cu mine. Am terminat de citit ,,La răscruce de vânturi” şi am regretat că nu am luat cu mine încă o carte. Lectura în aer liber şi curat e minunată.

…Am strâns şi gustat struguri. Nu sunt fructele mele preferate, nu în cantităţi prea mari, dar am adus mulţi la Cluj, pentru mama. M-am amuzat prin vie… Bunica e o devoratoare de struguri, iar bunicul, după ce l-am fotografiat din profil în timp ce discuta cu strugurii , s-a convins că burta lui depăşeşte anumite limite… 🙂
Dacă struguri nu am mâncat prea mulţi, nucile m-au cucerit. Sunt tare bune aşa verzi, proaspete, curăţate de stratul fin de coajă.

…Apoi, pentru că, moţăind în vârful treptelor, ceva roşu, din grădină îmi atrăgea constant privirea, mi-am luat aparatul foto şi am făcut ,,poze la buruieni”, după cum a concluzionat veselă bunica. Pata roşie de culoare aparţinea unor frunze de viţă-de-vie sălbatică. Nimic nou sau interesant pentru bunici, uimitor pentru mine, însă. Am încercat să prind o broscuţă, dar nu am reuşit.

…Le-am sărbătorit şi pe fete. Sâmbătă seara pe Cela, duminică pe Larisa. Sâmbătă am mers la un restaurant, într-un sat vecin, am mâncat pizza şi gustat vin. Am revăzut oameni vechi şi noi, ne-am ţopăit pe-acolo, am râs mult (Cela se face vinovată de asta).
Pe Lari am sărbătorit-o în familie, a împlinit 11 ani, e blonduţă, frumuşică şi veselă. A avut parte şi de musafiri nepoftiţi – pentru mine o sursă de amuzament, pentru Flo, unchiul meu, o sursă de nervi. Poate e un mic dezavantaj acesta, la ţară: când faci mâncare, ai invitaţi, e posibil ca nişte însetaţi şi fomişti să devieze de la traseul lor şi să îţi treacă poarta.

M-am relaxat, am inspirat aer curat, mi-am oxigenat mintea şi sufletul. De mâine, cursuri şi seminarii. Sunt oarecum mulţumită, am păşit cu dreptul în noul an universitar.