Şoşa, Isaac Bashevis-Singer

Standard

[Am vrut să îmi recunosc întârzierea, dar apoi m-am gândit că există un moment potrivit pentru fiecare lucru în parte. Societatea ne impune destul de multe termene limită şi poate, în măsura în care e posibil, ne-am face viaţa mai frumoasă dacă am renunţa la ideea de ,,trebuie” – cel puţin când vine vorba de lucrurile pe care vrem să le facem.]

În urmă cu ceva timp, participam la concursul organizat de Pato, scriam atunci despre cartea tipărită în anul 2020. Intre timp, am câştigat, iar Pato a fost foarte punctual, mi-a trimis premiul (cartea), într-o stare foarte bună, mi-a scris şi câteva rânduri la începutul cărţii, îi mulţumesc frumos şi oficial cu această ocazie.
A trecut poate o săptămână (sau mai mult?) de când am terminat de citit Şoşa. Primele pagini le-am citit pe stradă, părăsind oficiul poştal şi îndreptându-mă spre staţia de troleibuz. Următoarele, chiar circulând cu troleibuzul. Lectura m-a captivat şi am conştientizat starea de rău cauzată de concentrarea privirii într-un punct fix, în timp ce mă aflam în mişcare, abia când am părăsit mijlocul de transport în comun.
Trecând peste experienţa subiectivă a modului de lecturare, Şoşa m-a surprins într-un mod plăcut. Nu auzisem de carte, nici de autor.
Primele trei rânduri au deschis deja uşa maşinii timpului şi am pătruns într-o comunitate evreiască a străzii Krochmalna, din Varşovia interbelică.
,, Am fost crescut în trei limbi moarte – ebraica, aramaica şi idişul (pe ultima unii nu o socot câtuşi de puţin o limbă) – şi într-o cultură care a înflorit în Babilon: aceea a Talmudului.”

Întreaga lectură fost inedită pentru mine, căci opere despre al doilea război mondial şi contextul social premergător acestuia, despre anti-semitism, despre lupta ideologiilor politice în perioada interbelică, am mai citit, pe ici, pe colo. Însa niciodată din perspectiva unui evreu, mai mult, a unui evreu stabilit în Polonia.
Aaron Greidinger, poreclit Ţuţik de către prieteni, este un tânăr scriitor, aflat undeva la graniţa dintre tradiţionalismul evreiesc şi anturajul modern în care se învârte. După o incursiune în amintirile lui, unde o descoperim şi pe Şoşa, prietena lui din copilărie, suntem aruncaţi în vârtejul vieţii lui actuale şi al relaţiilor sociale pe care le dezvoltă.
Se resimte, pe parcursul întregii cărţi, o detaşare uşoară a naratorului faţă de tot ce i se întâmplă. Căci dincolo de iubirea stranie pe care i-o poartă Şoşei, o fată cu deficienţe psihice, cu care are de gând să se căsătorească, subiectul cărţii îmi pare a fi altul: acceptarea fatalităţii, conştientizarea morţii ca singură soluţie a… vieţii. Ţuţik nu se va opune destinului său nici o clipă, se lasă purtat de valurile agitate ale societăţii, de propriile-i decizii auto-distructive, spontane. Instinctul său de conservare pare să fi dispărut cu desăvârşire, căci nu îşi caută salvarea, iar când o primeşte, o refuză. Încă nu sunt convinsă dacă o face din iubire pentru Şoşa sau din cauza altor resorturi interioare ce îl ţintuiesc locului şi îi conferă seninătatea unui condamnat la moarte (paradox).

Conştient că ,,oricine va câştiga războiul ce se apropie ne va lichida”, el alege să îşi continue firul vieţii, acceptă totul (mai mult sau mai puţin) senin, trăieşte prezentul. Prietenia cu Morris Feitelzohn, pe care l-am simţit asemeni unui alter-ego mai excentric, mai matur şi mai copil în acelaşi timp al naratorului, devine un pretext pentru expunerea unor filosofii diverse. Exemplu:
,, Deoarece nu suntem siguri de nimic, nici măcar că soarele va răsări mâine-dimineaţă, jocul rămâne adevărata esenţă a strădaniei umane, poate chiar lucrul-în-sine. Dumnezeu este jucător, iar cosmosul, teren de joc. Ani la rând am căutat baza eticii, dar mi-am pierdut speranţa de a o găsi. Deodată, a devenit clar pentru mine că baza eticii constă în dreptul omului de a practica jocurile pe care şi le-a ales.” (Morris Feitelzohn)
Prietenia şi relaţia amoroasă cu Betty Slonim, actriţa din America disperată să joace teatru, m-a amuzat şi mi s-a părut penibilă în acelaşi timp. Superficialitatea ei, excesul de dramă inutilă nu m-au încântat deloc, iar faptul că, atât ea, cât şi ceilalţi presupuşi actori, au intervenit asupra piesei scrise de Aaron, a fost cireaşa de pe tort. Autorul a surprins extraordinar de subtil, dar direct, penibilul situaţiei.

Dar, pentru a mă întoarce la Şoşa, ,,un copil dulce, o sfântă în felul ei”, mă întreb cât de sincer şi, mai ales, pentru cât timp am putea iubi un om ,,inferior’’ nouă din punct de vedere intelectual, cognitiv (mă refer la IQ) ? La o adică, ne iubim copiii, iar gândirea lor e una infantilă, fragilă…

p.s Da, recomand cartea, o poate citi oricine, oricând, indiferent de starea de spirit.

Alte citate:

*Când am cunoscut-o, Dora spunea despre căsătorie că e o rămăşiţă a fanatismului religios. Cum putea fi încheiat un contract de iubire pe toată viaţa? Numai capitaliştii şi clericii doreau să perpetueze o instituţie atât de făţarnică.

*Teatrul este prin definiţie o corcitură. Nu există piese cu o autentică valoare literară. Literatura constă din cuvinte, aşa cum muzica e făcută din sunete. Rostite pe scenă ori chiar recitate, cuvintele devin o marfă de mâna a doua. (Morris Feitelzohn)

* – Fata asta-i cretină. Trebuie internată într-o casă de retardaţi. Tu eşti, însă, îndrăgostit de dânsa. De îndată ce ai văzut-o, în ochii tăi a apărut o lumină stranie. Încep să cred că nici tu nu esti în toate minţile.
– S-ar putea să ai dreptate, Betty.

*Nu m-am putut niciodată elibera de concepţia moştenită de la generaţii de înaintaşi, potrivit căreia trupul este ceva ruşinos şi mizer, praf în timpul vieţii, iar după moarte ceva şi mai rău.

*De îndată ce intram pe poarta curţii de la nr. 7,o zăream pe Soşa aşteptându-mă la fereastră – o fata blondă, cu ochi albaştri, cu nasul mic, buze subţiri, gâtul delicat şi părul împletit în cozi. Slavă Domnului, dantura îi era încă neştirbită. Vorbea idişul de pe strada Krochmalna. În felul ei, Şoşa nega moartea. Deşi muriseră cu toţii, în mintea ei Eli şi Zeldele mai ţineau băcania, David şi Mirale mai vindeau unt, lapte proaspăt şi fiert, lapte acru şi brânză albă, Ester mai avea încă magazinul de dulciuri, unde puteai cumpăra ciocolată, plăcinte, sifon şi îngheţată. Şoşa mă uimea zilnic într-un fel sau altul.

*-Ce e cu tine? Faci asta din masochism?
-Nu, Betty, o iubesc cu adevărat.

*Dacă îi dau unui evreu o revoluţie, el cere o altă revoluţie – una permanentă. Dacă îi dai un Mesia, el mai vrea unul. În ce priveşte Palestina, lumea nu doreşte să avem un stat al nostru. Tristul adevăr este că mulţi evrei din ziua de azi nu mai vor să fie evrei. E, însă, prea târziu pentru o asimilare deplină. Oricine va câştiga războiul ce se apropie ne va lichida.

*ştiam că lumea a fost întotdeauna şi va rămâne întotdeauna aşa cum este astăzi. Ceea ce moraliştii numesc ,,răul” este, de fapt, în firea lucrurilor.

*Orice fiinţă vie este de fapt un cimitir unde sunt îngropate nenumărate cadaver vii (Betty)

* – Dora, tu vorbeşti de mase ca şi cum ar fi vorba de nişte mieluşei inocenţi şi numai câţiva ticăloşi s-ar face vinovaţi de tragedia umană. În realitate, masele sunt, în mare parte, gata să ucidă, să jefuiască, să violeze, să facă ceea ce Hitler, Stalin şi alţi tirani asemenea lor au făcut întotdeauna […] Tristul adevăr este că unui mare număr de oameni, mai ales tineri, le place să ucidă. Au nevoie doar de un pretext sau de o cauză. Uneori este religia, alteori fascismul sau apărarea democraţiei. Jindul de a ucide este atât de puternic că întrece teama de a fi ei ucişi.

*Evreii, spre deosebire de neevrei, spuse el, n-au vărsat niciodată în două mii de ani sângele altora. Evreii sunt, poate, singura seminţie care s-a jucat cu ideile şi cuvintele, în loc de săbii şi de tunuri. Potrivit legendei evreieşti, atunci când va veni Mesia, evreii se vor îndrepta spre ţara lui Israel pe un pod construit nu din metal, ci din hârtie. Oare numai întâmplător evreii domină Hollywoodul, lumea presei şi editurile? Evreul va izbăvi lumea prin joc şi Morris Feitelzohn va fi Mesia. (despre opiniile lui Haiml)

12 responses »

  1. Sosa e o carte remarcabila, in opinia mea este cea mai buna carte pe care am citit-o ca sa zicem dupa perioada de copilarie, cand apreciam stilul lui Jules Verne care reusea sa ma tranpuna in poveste fara prea mare efort… Ei bine acest autor cred ca desi abordand un stil mai complex si teme mult diferite ca ideologie a reusit acelasi lucru si sa fiu sincer imaginatia mea nu mai e la fel de zburdalnica ca la 12-16 ani… E un autor pe care-l recomand, chiar sunt curios daca am sa mai gasesc vreo carte scrisa de el!

    Apreciază

    • Ma bucur ca ti-a placut si tie, pe mine m-a incantat stilul, si mai ales faptul ca autorul s-a folosit de dialogul dintre personaje pentru a aduce in discutie diverse teorii, abordari, atitudini socio-politice, filosofice. A fost o lectura placuta.
      Sa stii ca a mai scris si altele, am cautat si eu pe internet cateva titluri. S-ar putea sa ii mai citesc vreo carte😛

      Apreciază

    • eu inca nu am o pasiune pentru subiect, desi m-ar interesa, pe viitor, sa mai citesc carti referitoare la acest popor. ,,Pianistul” am vazut doar filmul (din cate stiu, este carte, nu ?) si intr-adevar a fost impresionant…

      Hihi, si tu esti cu ,,lista de lecturi” ? A mea e interminabila😛

      Apreciază

  2. Uf, mare placere mi-a facut sa cirtesc acest articol. Ce-i drept, e si un subiect drag mie.
    fata de majoritatile unde locuiau, evreii erau …. diferiti. Prin imbracaminte, prin limba si prin religie. Si stii bine cum e: multimile analfabete vor avea mereu teama de necunoscut, de ceva care e diferit. daca esti diferit, se subintelege, esti musai rau. Si, in plus, cum sa nu te calce pe nervi cineva care stie sa se descurce?

    „Evreii, spre deosebire de neevrei, spuse el, n-au vărsat niciodată în două mii de ani sângele altora”. Asa e. De când au fost goniti din propria patrie (135) si risipiti in interiorul Imperiului, evreii au incercat sa rezolfe conflictele prin discutii si negocieri (asta e si motivul pentru care se spune despre evrei ca au negocierea in sânge – asta au facut timp de 2.000 de ani). Mai lasau de la ei, mai plateau un bir, mai stergeau niste datorii…mai venea un pogrom, mai incercau sa se adune….Au platit si pentru ”eroarea” de a nu avea un stat al lor. Când a cazut Granada si s-a sfârsit reconquista, lumea musulmana a amenintat – daca va atingeti de civilii musulmani si noi o sa executam crestinii de pe teritoriile noastre. Pâna in 1948 insa, evreii n-au avut un stat care sa-i apere. Asta e se pare si motivul real pentru care a plecat Columb in calatorie….

    Apreciază

    • Dragos, ma bucur ca ti-a facut placere sa citesti compunerea mea😛 Mi-a venit cheful sa scriu despre carte in urma discutiilor de pe summerday, cu tine.
      Eu nu as putea sa ma pronunt in ceea ce-i priveste pe evrei, insa stiu ca ai dreptate, teama de necunoscut starneste adesea reactii dintre cele mai urate. Din ce imi mai povestea tatal meu, am retinut ca ii admira deoarece sunt ,,descurcareti” si se comportau civilizat cu strainii (romani, rusi, chinezi).

      Columb era evreu? Sau… ?

      p.s Apropo de abilitatea lor de a negocia si datoriile pe care pana si regii le aveau la ei, mi-am amintit de ,,Regii blestemati”, sa stii ca am gasit in sfarsit si volumul II.😀

      Apreciază

      • Multumesc frumos Printeso🙂

        Imi pare bine ca ai gasit volumul pe care il cautai, cartea trebuie neaparat citita. Cartea prezinta, ma rog, si ‘realizarile’ unor dezaxati (nu oricine poate suporta, in ziua de azi, sa citeasca descrierea, cu lux de amanunte, a modului in care se facea castrarea in public in sec. al XIII-lea), dar, in opinia mea, este extrem de bine scrisa dpdv logic – ce cauze au determinat care efecte.

        Exista o teorie….bine, in afara de faptul ca se spune ca si Columb ar fi fost evreu (parerea mea este ca teoria exagereaza, desi se aduc numeroase argumente)….care se bazeaza pe niste insemnari secrete si pe o coincidenta stranie. Ziua de 2 august 1492, când a plecat Columb in prima lui calatorie catre America, reprezinta si ziua in care evreii au fost izgoniti din Spania. In acea perioada se stia vag de existenta unui stat ‘evreiesc’ (este vorba de Imperiul Khazar in principal), iar lui Columb i s-a dat misiunea sa gaseasca acest stat. Socoteala era simpla: daca musulmanii pot fi tratati cu relativ calm de catre crestini având in vedere ca exista un imperiu musulman care le poate garanta o siguranta aproximativa, poate ca si un stat evreiesc ii va face pe europeni sa aiba mai multa consideratie pentru evrei, pentru ca nu va mai fi vorba de un popor fara tara, aflat in vesnica pribegie. Teoria are legatura si cu cele 10 „triburi pierdute” ale Israelului (triburile deportate la cucerirea Israelului de catre Asiria; celelalte doua triburi ramase, Beniamin si Iuda, care formau Iudeea, vor fi si ele deportate in 585 ien de catre Nabuco, dar ele s-au reintors in tara Sfânta), care se presupunea ca au organizat state in Asia.

        Teoria e descrisa in „Calea Sperantei” – Simon Wiesenthal

        Apreciază

        • Hihi, Dragos, de data asta nu voi mai citi pe diagonala pasajele referitoare la metode de tortura si alte astfel de atrocitati😛 Sunt mai puternica, sa stii. Uite ce am patit pe la inceputul verii: http://milogul.blogspot.com/2011/06/sa-privim.html (articolul e scris de mine, da). Am invatat sa nu mai evit sa privesc realitatea in fata, desi am invatat asta pe o cale mai brutala.

          Interesanta teoria cu plecarea lui Columb… Si tu vad ca esti destul de informat pe subiect😛

          Apreciază

          • Da, sunt interesat de subiect pentru ca nu-mi explic cum de niste catolici habotnici asa cum se pretindeau stapânii Spaniei (când teoria ‘stiintifica’ despre lume era ca oceanul e marginea Pamântului si ca, dincolo de el, traiesc dragoni si balauri) au fost induplecati sa finanteze o calatorie…spre ce anume? Si de ce? Da, drumul spre Indii. Dar asta doar in cazul in care Pamântul era rotund, ori ei stiau ca e plat. In plus, cum de a reusit Columb sa-si recruteze echipajul, din moment ce stiau cu totii ca se indreapta spre balauri? Mai ales ca pe vremea aia toti aveau ‘convingeri’ de acest gen. Ori e foarte greu sa scoti asemenea fixatii din mintea cuiva. Si acum , in plin secol al XXI-lea, unii oameni de la noi de la tara inca vorbesc la modul cel mai serios de stafii si ca nu e bine sa iesi din casa dupa douaspe noaptea ca te slutesc strigoii….

            Apreciază

            • Hmm… e interesanta abordarea ta. Explicatii ar fi, uneori teama e invinsa de o dorinta mare, de perspectiva unui mare castig. Iar indiile ,,promiteau”. Se putea ca, desi crezand ca pamantul e plat, oamenii de atunci sa se raporteze la ape si la navigarea pe ele ca la o plimbare pe strazile unui mare oras. O iei la dreapta, la stanga, in fata (nu constientizezi ca pamantul nu e plat).
              Adevarul e ca si mie mi se pare greu sa aduni un echipaj dispus sa infrunte riscuri evidente (chiar daca isi faceau ei griji din motive aberante). Sa fi fost oamenii de atunci mai dispusi la a-si asuma riscuri? Mai… curajosi? Nu stiu.
              Da, convingerile oamenilor sunt foarte greu de dezradacinat…

              Apreciază

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s