Dimineţi lucide

Standard

   E o leapşă despre dimineţile mele, de la Rontziki primită, cu ceva timp în urmă. Am amânat-o, căci au loc schimbări semnificative în această perioadă, tocmai în momentele mele matinale.
Am avut probleme cu somnul încă de la o vârstă fragedă, însă nu cred să fie ceva ieşit din comun: nu toţi copiii au perioade în care nu pot adormi seara decât foarte greu ? In timp, deşi încă dura cam vreo oră să adorm, depăşisem această problemă spunându-mi poveşti, imaginându-mi scenarii al căror final nu îl cream niciodată, prelungeam firul imaginaţiei până somnul mă fura. Dimineţile mele din copilărie erau vioaie şi pline de energie, mă trezeam uşor şi intram rapid în acţiune. Fie că eram la bunici, în vacanţe, fie că eram acasă şi mă pregăteam să merg la şcoală, dimineaţa era o bucurie, puteam să îmi reiau cursul activităţilor, altfel spus, puteam să reiau cursul micii mele vieţi.
Chiar şi în generală, obişnuiam să mă trezesc la ora 6, foarte uşor, mereu înainte să sune alarma, odihnită şi pregătită pentru o nouă zi. Doar în vacanţe, la bunici, dormeam mai mult, uneori până la 10, alteori până la 11 – niciodată mai mult de atât, fie că mă puneam la somn la o oră rezonabilă în seara precedentă, fie că mă puneam să dorm la ore matinale. E un fix biologic pe care îl am şi acum: nu pot dormi mai mult de ora unsprezece, dimineaţa. La bunici, dimineţile erau mult mai pline, treceau încet, acolo timpul e diferit parcă. Mă jucam, mă învârteam pe lângă bunica, o ajutam cu câte ceva, uneori mă uitam la desene animate. Până la prânz parcă trecea o întreagă zi, deşi ziua abia începuse.

   Nu ştiu ce s-a întâmplat şi când mai exact mi-a revenit iar problema cu somnul. Prin liceu. Adormeam târziu, mă trezeam devreme. Carenţe de somn. Dimineţile au devenit un chin, mă trezeam cu mintea înceţoşată şi obosită de visele matinale, poate norocul meu a fost mersul pe jos înspre şcoală, căci aveam răgazul de a inspira aer curat dimineaţa şi până la şcoală reuşeam să mă trezesc. În ciuda diferenţelor apărute în timp, obiceiul meu de a lua micul dejun nu a fost afectat.
Poate ultimul an de liceu a avut cele mai oribile dimineţi. Mă trezeam tremurând, slăbită, cu dureri de cap uneori, cu doar câteva ore de somn la bord şi cu multe de făcut în ziua respectivă. Nici în ultimul an dimineţile mele nu au fost prea diferite. Acelaşi tremur, aceeaşi oboseală cronică, aceleaşi vise deranjante. Ceai şi un mic sandviş, uneori câte un măr – căci mă ajută să mă trezesc. Şi culmea, aşa oribile cum au fost, dimineţile sunt momentele mele productive, e perioada din zi în care aş putea da cel mai bun randament, căci oricât de lacunar mi-ar fi somnul, mintea mi-e totuşi mai odihnită dimineaţa, iar corpul s-a alimentat cu puţină energie.

   Ce se schimbă…? De vreo lună, cam aşa, reuşesc să mă rup din visele matinale, care în ultimul an mă prindeau în vraja lor şi mă oboseau foarte mult. La primul semn de alternare a stării de conştiinţă, la primul gând raţional ivit pe care mi-l conştientizez, mintea mea se trezeşte în totalitate. Uşor, fără efort, fără să mă strădui, visul mi-l îndepărtez căci ştiu că nu e real şi încerc să îmi trezesc şi corpul. Deşi la fel de secată de energie, mintea mi-e lucidă, e trează, e gata să gândească şi parcă îmi cere acţiune.
Ce s-a mai schimbat ? De o săptămână-două, de când am început tratamentul, nu mă mai trezesc tremurând. Încă mă simt slăbită, dar nu mai simt acel tremur al corpului, iar asta mă bucură nespus. Întreaga zi primeşte o altă alură, dimineţile îmi sunt mai liniştite şi mai frumoase, pot privi liniştită lumina de afară, pot să mai stau în pat, aşa trează, fără să îmi fie teamă că poate adorm şi visez iar urât. Sunt mai calmă, îmi încep ziua frumos. Uneori citesc dimineaţa, alteori ascult muzică. E 10:30, am scris azi, mi-am făcut ordine prin lucruri, am citit, am ronţăit ceva şi mi-am mai clasat cronologic nişte muzică.

   Îmi plac serile, îmi place noaptea, mereu m-au fascinat. Tocmai de-asta vreau ca ea, noaptea, să redevină momentul prielnic pentru reverie, pentru relaxare; noaptea nu e momentul meu productiv, oricât am forţat eu lucrurile. Dimineaţa în schimb este.

17 responses »

  1. eu n-am avut probleme cu somnul decat cateva zile din toti 20 si ceva de ani… dimineata e partea mea favorita din zi :D, ma trezesc ma spal, mananc (astea sunt tabieturile mele) si apoi orice altceva 😀

    Apreciază

  2. Ce ma bucur sa aflu ca tratamentul isi face efectul, se pare ca cine l-a prescris chiar se pricepe… Eu mi-am cam pierdut increderea in medici… In timp probabil ca te vei simti din ce in ce mai bine, mai puternica si mai energica. 🙂
    Din pacate, pentru mine diminetile reprezinta un adevarat cosmar, cu greu reusesc sa ma trezesc…la realitate. 😦 Partea mea favorita din zi e prinzul, atunci ma simt plina de vitalitate si pusa pe fapte mari. 😛 Ups, tocmai mi-a venit o idee de articol. 😀 In ultimul timp insa,vrand-nevrand, din cauza jobului, diminetile imi sunt tot mai agitate si aglomerate. Trebuie sa ma repun instant pe picioare si sa fac fata provocarilor.

    Apreciază

    • Da, se pare ca e un medic foarte bun, toti pacientii pareau multumiti si aveau doar cuvinte de lauda.., ceea ce e destul de rar intr-adevar, in ziua de azi.

      Nice, diminetile pot fi un real cosmar tocmai din cauza somnului insuficient.. Si da, agitate si aglomerate din cauza responsabilitatilor. Nu ai putea sa te trezesti mai devreme, pentru a avea putin timp pentru tine, de relaxare matinala, inainte de a te agita pentru servici ?
      Astept articolul 😀

      Apreciază

  3. Eu nu stiu clar ce problema de sanatate ai tu, dar orice sa fie, ma bucur ca te simti mai bine si sper sa iti revii complet.
    In primul rand, recunosc ca nu ma trezesc nicicand la realitate. Am doar tresariri de luciditate, ca niste felinare ce-mi puncteaza drumul dar, in rest, cred ca-s in lumea mea tot timpul. Lucrul acesta nu e ceva bun.
    Diminetile…imi plac si imi displac in aceeasi masura. Pe de o parte, te infigi in viata din plin si, pe de alta parte, am obosit ca de atunci de cand ma stiu, sa nu pot lenevi. Lenevitul in pat, cu plimbatul picioarelor pe sub plapuma, huzurul caldurii saltelei, imi sunt tare dragi.
    Tot ce pot face este sa am nostalgia asta dar nu si luxul de a ma lamenta.
    Sanatate si iubire daca as avea in viata, m-as scula cu bucurie la orice ora ar fi necesar (acum ma scol la 5,30 si la 6 ies din casa). Oricum, e interesant acest elogiu diminetii facut de tine.

    Apreciază

    • Hihi, Irs, nici mie nu mi-e foarte clar (simt doar ,,simptomele”, evidentul, dar nu am un concept care sa inglobeze problemuta de sanatate), nu stiu medicii daca s-au lamurit pe deplin, dar da, orice ar fi, incep sa ma simt mai bine 😀
      Uneori e si sanatos sa iti vezi de lumea ta, atat timp cat tii cont de anumite coordonate ale lumii obiective, ale realitatii din jurul tau. Inca traiesti, ai un job, gandesti si te faci inteleasa pentru cei din jur – deci nu esti chiar rupta de realitate, e ok 😛

      Eu ma trezeam mereu din timp, tocmai pentru alea 5min de lenevit si inghesuit sub plapuma. Iarna mi-e cel mai greu sa imi parasesc patul dimineata… Momentan sunt in vacanta, deci nu am problema asta, dar va urma… De ce trebuie sa pleci asa devreme… ?? 5:30 e o ora preaaaa matinala (INTJ cred ca atunci se pune la somn, hihi :)) Desi, ideala pentru trezire, cica ar fi ora 6..

      Nici in weekend nu poti sa lenevesti ? 😀

      Apreciază

  4. si mie imi place sa ma trezesc devreme dimineata, daca lenevesc pana la 9-10 in weekenduri e superok, nu vreau mai mult pentru ca viata trebuie traita nu dormita 🙂
    cand eram micuta tata mergea pe ora 7 al servici iar eu am trezeam la 6 ca sa iau micul dejun cu el, ma tinea in brate si impartea mancarea din farfuria lui cu mine- evident din farfuria lui era mai buna decat din a mea 🙂
    cel mai mult imi plac diminetile de vara, aerul proaspat imi da viata si energie 🙂

    Apreciază

    • Exact, Lilly, viata trebuie traita, nu dormita (dar sa nu cadem in extrema cealalta 😛 )
      Cred ca tatal tau se bucura tare mult ca te trezeai special pentru el… nu pot decat sa imi imaginez ce mult inseamna asta pentru un parinte. Ii faceau diminetile mai frumoase, cu siguranta 🙂
      Mie imi plac cele de primavara, dar nici cele de vara nu sunt de lepadat! :D:D

      Apreciază

  5. de cand ma stiu am urat diminetile (mai exact trezitul dimineata) … si am facut multe alegeri ulterioare ca sa ajung unde sunt acum: traiesc defazat cu 8 ore (adica dorm dimineata). teoretic ar trebui dupamasa sa fiu productiv … da’ adevarul e ca noaptea lucrez cel mai bine si cu rezultate mult mai bune/rapide decat dupamasa. o fi linistea, o fi absenta altor stimuli … nush.

    Apreciază

    • Mi se pare foarte interesant/ciudat (nu in sensul negativ neaparat). In mod normal, ar trebui ca hormonul somnului sa iti puna tot felu’ de piedici si obstacole. Stai cu becul aprins noaptea? (desi lumina naturala e cea care declanseaza reactiile chimice din corp, bla bla).
      Si cum reusesti sa dormi dimineata, faci bezna in camera ?
      Eu nu pot sa dorm, lumina ma trezeste. In Italia, ferestrele blocurilor (cam toate, cel putin in oraselele respective) sunt dotate cu obloane de lemn, care, odata inchise fac intuneric (relativ deplin) in camera. Acolo puteam sa dorm si peste zi, si depaseam si ora 11, daca ma lasam dusa de val/somn

      Dar cum spuneai, probabil pe tine absenta stimulilor si linistea noptii te ajuta, te fac sa fii mai productiv, mai eficient in ceea ce ti-ai propus sa faci. E chiar interesant fenomenul 😛

      Apreciază

      • lucrez la calculator si cu retele de calculatoare … deci „lumina” in timpul lucrului vine deobicei de la wallpaper (cat de multe culori deschise are) si de la tab-ul curent din browser … ca restu’ multiplelor ferestre in care lucrez sunt sesiuni ssh cu fond negru. tastele le stiu pe de rost si deci foarte rar am becul aprins. as aproxima ca-n jur de 80% din ce lucrez, lucrez in semiintuneric (ceea ce-mi „scuteste” si ochii, dioptriile ramanad asa cum erau cu zeci de ani inainte). ei si asa, in acel semiintuneric esti singur cu tine si cu gandurile tale … gasind mult mai usor solutii la diversele probleme care apar … mai ales ca, intr-un fel, eu vizualizez totul … si chiar daca nu dau din maini, imaginile alea din filme cand aia interactioneaza cu computer-ul in 3D imi sunt intr-un fel familiare (si-n vise, de multe ori „mut”/”rearanjez” in spatiu frame-uri care contin informatii … rezolvand cate o chestie sau descoperind astfel ceva nou).

        pe la ora 7 incepe sa ma ia cu somn si sa-mi piara orice chef … daca nu cumva fac ceva ce m-a prins si atunci clar ca nu mai dorm deloc. deobicei pe la 8:30, cand afara deja e lumina, ma culc. n-am nici cea mai mica problema sa dorm daca-i lumina … si nici zgomotele zilei nu ma deranjeaza (poti sa spargi beton in fata geamului meu ca n-am eu bai, dorm dus si ma poti fura cu pat cu tot :P).

        pe la 11-12-13 cand ma trezesc … soarele (pe langa cafea) ma ajuta sa-mi revin mult mai repede/usor … si asa reusesc sa incep zilele relativ bine-dispus. daca nu dorm dimineata … atunci cel mai probabil nu dorm deloc pana dimineata urmatoare … si desi sunt „functional” in timpul ala, n-as spune ca-s chiar in toanele cele mai bune.

        exceptii sunt duminicile … in care fac tot posibilul sa fiu/traiesc „normal” (ca ceilalti) din alte motive … adica sa fiu treaz de dimineata, chiar daca asta se lasa cu de somn si mai multa oboseala …

        Apreciază

        • esti imun la lumina, hihi :)) 😀 Ma bucur ca ai reusit sa iti ajustezi programul de somn in functie de propriile preferinte. Eu inca lucrez la asta. Ieri am adormit la ora 23, de exemplu, dar asta doar pentru ca vineri-spre-sambata noaptea am dormit doar 3 ore (m-am trezit la 4 dimineata) si am alergat (si la propriu si la figurat) ca o zapacita ieri toata ziua.
          Nu stiu cum rezisti, cum de poti fi functional fara somn 😛

          Apreciază

  6. Şi eu am avut probleme cu somnul cam prin liceu, la modul că nu adormeam cu orele deşi eram obosită şi aş fi vrut să dorm…în rest, cum am şi scris, am adorat nopţile şi am urât dimineţile multă vreme :))
    Oricum, întotdeauna am fost genul de persoană care adoarme mai greu şi, la fel ca şi tine, am regizat şi regizez în continuare la filme în imaginaţie până adorm :))
    Mulţam pentru preluare 🙂

    Apreciază

    • Da, bun verbul: a regiza :))
      Rontziki, uneori oboseala acumulata iti anuleaza si posibilitatea de a dormi, probabil sistemul nervos devine atat de ,,uzat”, solicitat, incat nu se mai poate destinde, relaxa apoi…
      Stiu ca, la un moment dat, nu dormisem 2 zile si 2 nopti la rand (peste 48 de ore), eram atat de obosita, abia asteptam sa ajung acasa si sa ma pun in pat… si asta am facut. Dar somnul nu a venit. Au mai trecut inca vreo 12 ore pana sa reusesc sa dorm… :))

      Apreciază

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s