Pato se întreba cum arătam noi când nu aveam internet şi când nici nu auzisem de aşa ceva. Eu cred ca eram toţi frumoşi, fiind copii, eram liberi şi fără griji.
Fiecare fotografie are la bază o poveste, o întâmplare, un moment. Anumite întâmplări ale propriei noastre vieţi ne sunt revelate tocmai datorită unei fotografii. Timpul era prea inexistent pentru a ne putea aminti, avem însă o poză şi un adult care ne spune povestea.
Luluţa era mică, blondină, cu strungăreaţă şi cârlionţi. Avea sania ei preferată, la care a renunţat atât de greu, îi plăceau rochiţele şi culoarea roşie. Luluţa avea o cutie goală de chibrituri şi era jucăria ei preferată, acolo la bunici. Pe Luluţa au tuns-o scurt de mai multe ori, dar ea nu îşi aminteşte traumatizantul eveniment, ştie doar că i s-a tot schimbat nuanţa părului.
Şi pe cei care citiţi, vreau să vă văd micuţi!! Pe toţi, aha!
Neata 🙂 Uraaa pt Luluta! Si eu eram blond si carliontat cand eram mic. Parol. 😀
O poza cu mine mic este cea de pe profilul din facebook…se ajunge de pe blog la el 😀 Dar nu e aia carliontata 😛
ApreciazăApreciază
Buna, Marin! Da, uraaa pentru ea :))
Hahah, ce simpatic stateai in poza, cu mana in sold! Aveai parul scurt acolo, de aici si absenta carliontilor. Eu i-am mai avut si mare fiind, in zona urechilor si tamplelor, dar i-am mai ,,educat” 😛 Mi-as fi dorit sa am parul cret si acum 😛
ApreciazăApreciază
Hey 😀 Daaa, ma ador in poza aia :))) 😛 Pe undeva pe la poze pe FB cred ca am si o poza cu carlionti 😀 Eii, nu e bine nici cu parul prea cret…e greu sa intri sau sa iesi pe usa:P :))
ApreciazăApreciază
Da, da, te-am vazut si carliontat! Pai Marin, nu l-as vrea nici prea cret, as vrea doar bucle asa frumoase :))
ApreciazăApreciază
Hehe…ma poti vedea in luna aprilie, la „Eu nu sunt zana! Sunt spiridus!”
ApreciazăApreciază
Irs, acum ti-e mai deschis parul la culoare, nu? Te-ai vopsit sau ti se deschide la soare ? 😛
Chiar pareai un mic spiridus in fotografia respectiva 😀
ApreciazăApreciază
Nu, parul meu s-a mai inchis la culoare de cand sunt in Grecia. Nu s-a deschis. Poza aceea cu mine mica, nu stiu de ce a iesit asa, poate pt ca era perioada in care-mi dadeam cu gel in cap ca sa scap de pieptanat, ca am parul ondulat si mi-e greu sa-l fac sa „stea”. Si da….spiridus par si acum, sa stii! Niciodata zana! Niciodata !!! 😀
ApreciazăApreciază
Hihi, si eu fugeam de pieptanat :)) 😀
Spiridusii sunt simpatici!! 🙂
ApreciazăApreciază
Ce fetita dulce! 🙂 Imi place mult sania ta, zambetul strengar din poza nr.2 si atitudinea ganditoare si buclele romantice din ultima fotografie. 😀
ApreciazăApreciază
Of, Nice, cat am iubit sania asta. Bunicul inca mai are scheletul metalic al ei, undeva, prin ceva sura/pod. Hahah, zambetul din poza 2 e la fel de strungar, pe cat e de strengar :))
ApreciazăApreciază
Dacă zic că eu n-am fost niciodată mic, mă crede cineva? :)))
ApreciazăApreciază
Nup, nu se poate. Presimt ca si tu ai fost mic, blond si cret :))
Negand un fapt real nu il faci sa dispara :)) Ai fost mic! (la o adica, suntem si acum toti mici si neimportanti) 😀
ApreciazăApreciază
Am fost mic, blond, cu păr lung, cârlionţat, si aveam ochii albaştri. Dar nu prea am poze de atunci, din păcate, eventual doar în format de poză, nescanate.
Acum sunt mare, fără păr şi cu ochi verzi – cenuşii 😀
ApreciazăApreciază
Yeeei, am stiut! :)) doar parul lung nu mi-a trecut prin cap. E interesant cum se schimba nuanta ochilor… cand eram mica imi erau si mie un albastru mai… albastru, acum imi oscileaza inspre verde, cand-cum. Asta ce inseamna, acumulam melanina pe masura ce crestem? :))
Hmm, nici unul dintre noi nu cred ca avem poze digitale de atunci. Eu le-am fotografiat in urma cu 2-3 ani, caci trebuia sa realizez un portofoliu ce imi viza trecutul glorios…
ApreciazăApreciază
Ooo era scumpa tare 😀 mai ales blondina :D, un ingeras!
😛 te invidiez, aia nu era sanie ci snowmobil pentru varsta aia … eu n-am avut parte de asa ceva :((
ApreciazăApreciază
Sania respectiva era un ,,bob”, cred ca asa i se spunea, dar in timp a devenit numele ei: Bob :)) Habar n-am cum de am fost in posesia ei, nici eu nu stiam pe nimeni altcineva cu o astfel de sanie. Mi se pare foarte buna, mai ales pentru copii mici, sansele sa cazi de pe ea, sa iti rupi o mana sau un picior sunt mult mai slabe. Directia i-o dadeai prin ghidon, picioarele le tineai pe sinele respective (ca la schi) si aveai si doua pedale de frana 😀
A rezistat multe ierni.
Ingerasul nu era tocmai ingeras, Pato. Facea multe boacane :))
ApreciazăApreciază
probabil… copii sunt ca sa se joace, asa zicea Creanga
Ma refeream ca aveai un chip angelic 😀
ApreciazăApreciază
deosebit de draguta 🙂 eu am facut leapsa 😉 si urmeaza completari
ApreciazăApreciază
multumesc, Lilly, te-am vazut ieri 😀 si asteptam completarile 😛
ApreciazăApreciază
Oioioiii ce scumpică! *
Io am pus pe facebook câteva cu mine când eram pitic. Aicé eram cu buna din partea mamei:
ApreciazăApreciază
Wa, ce ochisori mari si exprisivi avea micul Napoceeeel!!!! 😀 😀
ApreciazăApreciază
Turi îmi spunea bunica 😆 Din Aiud era bunica.
ApreciazăApreciază
2 anișori și jumáte avém în poză. 😆
ApreciazăApreciază
‘N 1968 prin iulie o fost stat Napocelu la poză. 😆 😆 Ai de mine cum o trecut anii…
ApreciazăApreciază
Mi-a luat putin pana mi-am dat seama de la ce vine ,,Turi” 😛
Da… trec anii foarte repede, e important sa ramana ceva frumos in urma!
ApreciazăApreciază
Iară aicé cu draga de mama tot în 68:
ApreciazăApreciază
La mama era ursulețul meu MOȚI! Pentru ăla, că l-am uitat în Cluj o trăbuit să se-ntoarcă mama din Aiud și să-mi aducă ursu! Noá! 😆 😆 Și baie făceam cu el și dormeam cu el, până pe la 4 ani. 😆
ApreciazăApreciază
Napocel, mama ta era foarte frumoasa. O frumusete ce vine din armonia trasaturilor si starea de spirit…
Dragut si ursuletul. Hihi, era personaj important deci, daca faceau parintii traseul Aiud – Cluj special pentru el :)) Eu aveam un pinguin, il mai am inca, intr-o cutie cu jucarii dragi… 😀
ApreciazăApreciază
offtopic : ti-am lansat o invitatie, vezi la mine pe blog
ApreciazăApreciază
Ajung cam prima oară pe aici, dar îți urmez leapșa :)) I like it.
ApreciazăApreciază
Buna! Ma bucur, e o leapsa simpatica si o ocazie perfecta pentru a-ti rascoli prin fotografii si amintiri 😀
ApreciazăApreciază