Poveştile copilăriei mele

(Recent, am instaurat o nouă categorie pentru linkuri. Din lipsă de inspiraţie, le-am numit ,,utile”, dar sunt mai mult decât atât. Am descoperit ieri o serie de site-uri foarte interesante, le voi adăuga pe parcurs şi voi scrie şi câteva idei despre ele. Unul dintre linkurile Utile, sunt Poveştile)

Eroii fictivi ai copilăriei i-am adus deja în prim plan aici, pe Mnemosyne, şi credeam că am acoperit subiectul, ei fiind cei care şi-au pus cel mai tare amprenta asupra mea, asupra jocurilor mele de copil, asupra aspiraţiilor mele de atunci.
Dar cum am putut uita de poveşti ?? Nu desene, nu filme. Ci poveşti. Poveşti spuse la gura sobei, poveşti spuse înainte de a merge la culcare, poveşti pe care le ascultam în toiul iernii, cuibărită sub plapumă, sau vara, la bunici, când trebuia să dorm de-amiaz’. Poveşti pe care mi le-au spus cei mari, pe care le ascultam la nesfârşit pe casete audio sau pe care, mai apoi, le-am citit pe nerăsuflate.
Mi le-am reamintit când, în urmă cu câteva zile, am accesat site-ul de care aminteam. Le-am găsit pe toate acolo, acele poveşti speciale pentru mine, şi multe altele înafara lor. Şi fac un top 10 (+1), las şi linkuri pentru nostalgicii care îşi vor poveştile înapoi… Eu una am fost tare încântată să răsfoiesc paginile poveştilor de acolo… fie ele şi virtuale.

10. Crăiasa Zăpezii, H.C. Andersen
Era povestea iernii, o crăiasă de gheaţă, o frumuseţe rece pe care nu o puteam percepe ca fiind un personaj negativ. Peripeţii, frig, jocul fulgilor de nea. Nu îmi amintesc călătoria fetei, pas cu pas, însă.

9. Răţuşca cea urâtă, H.C Andersen
Stiu că mă încerca un fel de compasiune când venea vorba de răţuşcă, mai ştiu şi uimirea şi bucuria pe care le simţeam (de fiecare dată) când povestea îţi dezvăluia frumuseţea lebedei. Nu înţelegeam de ce restul bobocilor, personajelor o respingeau pe răţuşcă doar din cauza aspectului fizic, exterior. E o dovadă că poveştile nu sunt tocmai rupte de realitate, nu toate. Modul în care oamenii, societatea respinge automat tot ce e diferit e unul dintre primele lucruri de care te loveşti, copil fiind, odată ieşit de sub aripa ocrotitoare a părinţilor.

8. Cenuşăreasa, Fraţii Grimm
Cred că nu e copil să nu ştie povestea Cenuşăresei. Mie mi-a fost spusă în diverse variante. Deşi varianta Disney este mai ,,glamour”, pare mai…magică, ca şi copil m-a sensibilizat varianta cu alunaşul aflat pe mormântul mamei ei…

7. Povestea Porcului, Ion Creangă – hahah :))
Cred că aveam un fix într-o perioadă cu povestea asta. Fiind mai mereu la bunici, deci ,,porcul” nu era deloc un animal exotic, ci unul banal, obişnuit, mi se părea tare interesantă povestea porcului fermecat. Nu mai ţin minte detalii, ştiu că a construit un pod imens peste noapte, de la el la castelul împăratului, a primit jumătate de împărăţie şi pe fiica împăratului, evident. Şi era un prinţ el, evident… şi…
Dacă stau bine şi mă gândesc, povestea încurajează indirect un soi de comportament dăunător multor femei, căci oferă speranţe false (=în realitate, nu prea se întâmplă). Mă refer la speranţa multor femei că sub pielea şi obrazul gros de porc al vreunui bărbat se ascunde vreun prinţ de vis.

6. Prâslea cel voinic şi merele de aur, Petre Ispirescu
Nu cred că îmi plăcea în mod special, dar e una dintre poveştile pe care am auzit-o de multe ori, mă tot întrebam cum aş putea eu mânca mere de aur (bijuteriile nu sunt comestibile, nu de alta), mă necăjeam teribil când fraţii lui Prâslea îl lăsau de izbelişte… – un alt aspect des întâlnit şi în viaţa de zi cu zi.

5. Sarea în bucate, Petre Ispirescu
Alte lucruri de neînţeles: de ce fata era alungată de acasă, de către propriul ei tată, doar pentru că nu a ales cuvintele pe care el se aştepta să le audă ?! Trecând peste, îmi plăcea povestea, mă bucuram căci fata mi se părea inteligentă oarecum, iar momentul final, ospăţul, când îi dă tatălui să mănânce zahăr în loc de sare, era un deliciu 😀

4. Albă ca Zăpada şi cei şapte pitici, Fraţii Grimm
Of, am iubit din tot sufletul povestea piticuţilor şi a fetei rătăcite în pădure, urmărită de o mamă vitregă rea şi înfricoşătoare. Era una din cele două casete audio cu poveşti pe care le aveam la vremea respectivă. Să îi audă pe pitici cântând ,,Ai-ho, Ai-ho…” e o reală sursă de entuziasm pentru un copil. Vocea suavă a fetei cu păr negru ca abanosul, sunetele pădurii, glasul naratorului, toate m-au captivat. Şi ascultam din nou şi din nou…

 

3. Făt-Frumos din Lacrimă, M. Eminescu
Nu am citit niciodată povestea, şi nici nu am avut intenţia, căci nu aş vrea să distrug farmecul. Făt-Frumos din Lacrimă era cealaltă casetă audio. Ce voce plăcută şi liniştitoare avea naratorul, ce voce dulce avea Ileana Cosânzeana, ce real părea şi Făt-Frumos. Dincolo de lupta cu muma-pădurii, dincolo de calul cu cele şapte inimi pe care îl dobândeşte pentru a o răpi pe fata Genarului, eu eram fermecată de pasajele narative, cuvinte dulci, frumoase, de vis.

 

2. Înşir-te mărgăritari, Petre Ispirescu
Cartea lui Ispirescu, cu basme şi poveşti culese, a fost, cred, prima mea carte, imediat după ce am învăţat să citesc (sau în timp ce învăţam). Am citit-o cap-coadă de nenumărate ori, aveam poveştile mele preferate şi unele pe care mai mereu le săream, de la un moment dat. Înşir-te mărgăritari e acea poveste pe care am citit-o probabil şi de o sută de ori. Îmi plăcea foarte mult, ştiu sigur, sunt convinsă. Cu toate astea, acum nu am nici o idee despre ce e vorba în poveste. Nici una. Şi totuşi, doar titlul îmi creează o stare plăcută, de nostalgie, de bucurie şi are puterea de a mă reîntoarce într-o lume fără griji, minunată. Mâine o voi reciti, cartea e încă în bibliotecă..

1. Povestea lui Harap-Alb, Ion Creangă
Mama se face vinovată de asta, mi-a spus-o de nenumărate ori. O rugam adesea să îmi povestească doar anumite fragmente din ea, anumite scene (cum Harap-Alb se întâlnea cu Spânul, cum şi-a întâlnit prietenii, de ce aceştia se numeau cum se numeau, anumite probe la care au fost supuşi împreună etc). Imi plăcea mult, probabil numele haioase ale celor cinci contribuiau şi ele la asta… Abia peste ani am citit-o. Mi s-a părut savuroasă, ca limbaj şi întâmplări, deşi acum o vedeam cu alţi ochi. Harap-Alb îmi aminteşte de cum stăteam lângă mama, de cum mă jucam cu părul ei în timp ce îmi povestea din nou şi din nou.

   sursa foto 

Cam atât. Ziceam +1 căci a mai fost o poveste ce mi-a rămas întipărită în minte. Eu trebuia să dorm de-amiaz’, ca orice copil mic şi energic, însă de la o vreme aveam pretenţia să mi se spună poveşti, ca să adorm. Bunica nu avea mereu timp (când avea, o puneam să îmi spună Povestea Sarpelui şi Povestea Fetei Harnice, doar ea le ştia şi le spunea tare frumos), aşa că uneori sarcina era transferată unchiului meu, Flo. Nu ştiu ce alte poveşti mi-a mai spus, doar una am reţinut-o, căci iniţial mi-a scos peri albi cu ea, dar treptat a început să îmi placă intonaţia vocii lui, , în timp ce spunea:
,,A fost odată un om. Şi omul avea un cal alb. Dar calul a murit, şi pe cruce scria: A fost odată un om. Şi omul avea un cal alb. Dar calul a murit, şi pe cruce scria: A fost odată un om. Şi omul avea un cal alb. Dar calul a murit, şi pe cruce scria: A fost odată un om. Şi omul avea un cal alb. Dar calul a murit, şi pe cruce scria:….”
Până adormeam.