Maybe love…

Standard

Maybe love is to be locked with somebody in the same room…and to lose the key…

Era statusul unei colege, pe facebook, cuvinte despre iubire, aparent frumoase, romantice… Aş fi vrut să spun că nu, iubirea nu înseamnă să fii închis cu cineva în aceeaşi cameră şi să pierzi cheia, iubirea nu presupune nici un fel de îngrădire, oricât de frumoasă ar fi înşiruirea de cuvinte de mai sus. Iubirea e libertate, sau aşa ar fi frumos să fie. Desigur, e uşor să iubeşti singurul om care se află cu tine în ,,cameră”, e uşor să iubeşti singurul om pe care decizi să îl priveşti, singurul căruia îi acorzi atenţie – întâi în mod natural, apoi pentru că te simţi dator şi nu e frumos să priveşti în altă parte.
Dar e de o mie de ori mai frumos să fie milioane de oameni în viaţa ta, să îi priveşti pe toţi, să te apropii de unii, să îi placi pe alţii, să le acorzi atenţie, timp din viaţa ta, chiar şi pentru un minut, o oră, o lună sau mai mult, şi totuşi, să simţi că iubeşti acelaşi om. Să ştii că oricine va apărea în cameră, nu îţi va înlătura iubirea din suflet.

Vroiam de mult timp să îmi fac ordine printre gânduri, să îmi stabilesc anumite lucruri.
Cândva credeam că dacă într-o relaţie unul dintre cei doi îl înşală pe celălalt, soluţia evidentă este ruperea relaţiei, conform logicii că deja ceva esenţial nu funcţionează, deja ceva i-a îndepărtat pe cei doi.
Nu mai sunt atât de radicală acum. În primul rând, am învăţat că într-o relaţie adevărată, termenul ,,a înşela” nici nu îşi are locul, căci să înşeli presupune în primul rând să minţi, să îl amăgeşti pe omul iubit – iar asta intră în contradicţie cu sinceritatea ce ar trebui să îi lege pe doi oameni care se iubesc. Poate termenul de ,,infidelitate” îşi găseşte mai uşor locul.
De ce ne deranjează când omul iubit nu ne este fidel ? Si, mai ales, despre ce soi de fidelitate vorbim ? Am înţeles, în ultimii ani, că deşi societatea ne învaţă subtil şi indirect că aflându-ne într-o relaţie avem tot felul de drepturi asupra celuilalt, iubirea nu ar trebui să fie posesivă. Oricât de mult l-am iubi pe cel de lângă noi, oricât de mult ne-ar iubi şi el, asta nu ne face proprietarul său.
E greu să renunţăm la canoane şi prejudecăţi. E greu când conştientizezi că afirmând ,,suntem împreună” (noi doi, un cuplu) nu înseamnă şi că sunteţi cu adevărat împreună. Pe N. îl ştiu de 4 ani. În unele zile am fost împreună, în alte zile nu, pur şi simplu. Nu pentru că ne-am fi certat, nu pentru că ceva nu funcţiona, ci pentru că aşa e firea umană. Pur şi simplu nu poţi simţi ceva la aceeaşi intensitate, mereu, pe o perioadă nedeterminată. Îl iubesc în fiecare zi, mereu, dar asta nu înseamnă şi că suntem împreună mereu.
Ce vreau să spun e că ne-am uşura existenţa dacă am observa realitatea şi apoi i-am ataşa conceptul, în loc să punem eticheta şi să ne prefacem că aşa e realitatea.
Şi atunci, ştiind că nu poţi simţi, ca om, mereu la aceeaşi intensitate, de ce l-aş forţa pe cel pe care îl iubesc să stea lipit de mine, închişi în aceeaşi cameră ? De ce ? De ce să nu îi ofer toată libertatea de care are sau nu are nevoie ?
Ce ne deranjează cel mai mult când omul iubit ne înşală (blah!), ne este infidel ? Fac pariu că teama de a pierde o persoană atât de specială e undeva pe fundul cratiţei. Ne loveşte în orgoliu, ne simţim insuficienţi, ne răscoleşte toate complexele adunate de-a lungul anilor, ne simţim singuri, batjocoriţi, urâţi, fraieri, slabi, neputincioşi. Şi îl respingem, îi dăm cu o oală în cap, nu mai vrem să îl vedem, etc. De ce nu ne bucurăm că s-a întors la noi ? Nu asta era ideea… ? Dacă nu îl vrem lângă noi, de ce ne deranjează atât de mult că a preferat, chiar şi pentru o zi, o altă persoană ? Din orgoliu sau din iubire ?
Acum mă simt obligată să menţionez…. mă refer la acele cazuri de infidelitate spontană, nicidecum la relaţii paralele – pe care le consider a fi înşelăciuni, unde minciuna poate dura luni sau chiar ani de zile.

Nu propovăduiesc infidelitatea. Nu. Susţin libertatea în iubire, sinceritatea şi lăsarea orgoliilor la o parte. Dacă cel pe care îl iubesc de ani de zile, şi care ştiu că mă iubeşte la rându-i, îşi doreşte să petreacă timp cu o altă persoană (pentru că asta simte nevoia, pentru că asta simte că şi-ar dori în acel moment, nu pentru că ar decide aşa), de ce i-aş sta în cale ? Până la urmă, nu ne dorim ca omul iubit să fie fericit, chiar dacă fericirea de azi ar însemna să fie cu o altă persoană ?

46 responses »

  1. Si eu m-am gandit indelung la asta. Desigur, se intoarce, dar de ce o face? Poate pentru ca are prea bine dezvoltat simtul datoriei, al responsabilitatii pentru casa, familie, copil, din obisnuinta, din respect si devotament pentru fiinta cu care a impartit rele si bune atata amar de timp. Pentru ca in asta se transforma iubirea peste ani, nu? Poate il ierti, dupa un timp, cand iti trece mahnirea, dar sa fim seriosi, cum sa tolerezi faptul ca partenerul tau a sarutat o alta femeie, a dorit-o nespus, i-a spus cuvinte frumoase, poate chiar ca o iubeste, s-a simtit extraordinar cu ea, a plimbat-o, a scos-o la o cina romantica, s-a simtit fericit si apoi, dupa un timp de iubire nebuna cu respectiva, se intoarce acasa de parca nimic nu s-ar fi intamplat.
    Adica eu sa stiu toate astea, in timp ce stau ca proasta acasa, il astept si ma intreb, mai vine sau nu mai vine? Si? Il primesc cu bratele deschise? Buna, barbate, hai la masa ca ti-am pregatit ciorba ta preferata? Dar ce, eu nu am suflet? Sunt de piatra? Sa fim seriosi, aici nu e vorba doar de orgoliu…
    A, daca nu afli niciodata, e ok, ce nu stii, nu te doare, dar nu cred ca la acest caz te-ai referit tu in articol. Desigur, in teorie ideea ta de libertate totala e sublima, insa in practica…
    Chiar si ideea de aventura de o noapte e greu de tolerat. Si nu stiu de ce dar imi lasa impresia ca acest articol se adreseaza mai degraba femeilor. Nu stiu ce barbat si-ar lasa sotia/partenera in bratele altuia o perioada de timp(parca ar inchiria-o) si apoi ar primi-o fericit inapoi. Sa fie nebun sau disperat…
    Delicat subiect.

    Apreciază

    • Da, e delicat, tocmai pentru ca sunt multe de luat in calcul, tocmai pentru ca asa cum ai zis si tu, in practica e mai greu, mai dureros…
      Initial am incercat sa fie adresat oricui, dar adevarul este ca nu am cum, sunt femeie si implicit vorbesc din perspectiva asta, caci ne place sau nu, exista diferente destul de majore intre barbati si femei si nu le putem acoperi in mod obiectiv pe toate…

      Ai pus niste intrebari tare bune. De ce se intoarce ? Eu am plecat de la premisa sinceritatii depline, deci daca iti spune ca s-a intors pentru tine, caci te iubeste si isi vede viata doar alaturi de tine, ar insemna ca e asa. Iubirea nu cred ca se transforma in cele enumerate de tine, cred ca ele fac parte din iubire, e un mod al ei de a se manifesta, dar vreau sa cred ca e mai mult de atat. Bineinteles, eu vorbesc acum de o situatie ideala (nu imposibila), dar dezirabila. Si din nou, daca el o iubeste pe cealalta, nu are de ce sa se intoarca inapoi.
      Noi ne complicam existenta. Asa cum nu as vrea sa tin legat de mine un om care iubeste o alta persoana, asa nu as vrea nici sa il tin legat de mine cand isi doreste diversitate.
      Nu spun ca nu e dureros, spun doar ca e dureros pentru ca noi o facem sa fie asa. Inclusiv faptul ca ai zis ,,parca ar inchiria-o” e o dovada a modului de raportare la persoana iubita (nu al tau, al nostru, al tuturora, caci si eu tind sa gandesc la fel, doar ca mi se pare stupid…). Nu e vorba de vreo inchiriere, tocmai pentru ca nu ne apartine. Eu nu sunt in posesia nimanui si nu posed nici un om.

      Sunt multe de spus vizavi de cui ii e adresat articolul😛 In primul rand, genetic, fizic, biologic, barbatii speciei noastre nu prea sunt construiti pentru monogamie. Noi suntem mai inclinate spre stabilitate, suntem mai emotionale. La o simpla analiza a celulelor reproductive poti sa iti dai seama de asta. In timp ce ei produc miliarde de spermatozoizi la o … ocazie :)) , noi avem cu ratia, lunar. Tine de evolutie. Evident, nu e o scuza pentru ei asta, e doar o explicatie a unor instincte mai excesive la ei. Ei sunt cei ce cuceresc noi ,,teritorii” – orice ar insemna in ziua de azi asta, si simt nevoia sa faca asta, noi suntem cele care echilibram, aducem stabilitate.
      Nu trebuie sa fii luata de ,,fraiera”, sa stai ca proasta acasa, sa ii faci mancare si sa il rasplatesti pentru gafele lui… Si clar, nu toti merita asta.
      Eu visez la un echilibru. O iubire in care chiar sa nu conteze daca el se distreaza pentru o ora cu altcineva, tocmai pentru ca ar compensa in toate celalalte aspecte.
      Nu stiu, eu chiar nu vreau un om frustrat langa mine, care sa adune regrete. Ii aud vorbind si pe amicii mei, barbati, din cand in cand spunand ,,ce buna era aia aseara, da’ ce sa fac, am nevasta/iubita”. E regret. Si in timp se aduna.
      E putin diferit, intr-adevar cand situatie e inversa. Doar ca noi, femeile, nu suntem asa ahtiate dupa cuceriri. Noi vrem apreciere. Eu simt nevoia sa socializez de exemplu, de multe ori, sa cunosc oameni noi, uneori barbati (de multe ori, caci ma inteleg mai bine cu ei). Multe persoane se mira si sunt foarte ,,socate” cum de prietenul meu ,,ma lasa”. Nu e vorba de lasat aici, e vorba de sinceritate.
      Of, m-am intins :))

      Pe scurt, stiu ca e delicat, dar ma bucur ca am discutia asta cu tine… Caci in general oamenii se crispeaza cand aud de asta..

      Apreciază

      • Aici cred ca mai e vorba si de cum le simte cineva si cum se analizeaza si pe sine.

        Adica ce-ai mai zis tu pe aici, mi se pare ca are baza si-n ce faci tu la randul tau, anume:”Eu simt nevoia sa socializez de exemplu, de multe ori, sa cunosc oameni noi, uneori barbati (de multe ori, caci ma inteleg mai bine cu ei).”

        Caci de exemplu, daca tu n-ai face deloc asta si el ar face-o, ar fi posibil sa te enerveze. Dar atata timp cat se practica un Same – Same, privesti ok situatia.

        Apreciază

        • Cu siguranta ma influenteaza si acest lucru cand aleg cum sa ma raportez la situatie. Nu stiu cum as gandi daca lucrurile ar fi diferite😛
          Dar asa e ideal, sa existe o reciprocitate, sa nu fie acea situatie de care Nice amintea, unde doar barbatul ar avea libertatea dorita, nu si femeia. Evident, e de dorit sa fie ,,same-same”… Atat timp cat fiecare dispune de (tipul de) libertate dorita, iar asta ii face fericiti, mi se pare in regula…

          Apreciază

      • Vad ca nu s-a crispat nimeni, ai starnit o ditamai discutia.🙂 Te rog sa ma scuzi ca nu am dat un raspuns mai generalist si am intrat in tot soiul de detalii…tehnice.
        Si continui pe aceasta linie, cu o curiozitate: esti o fata extrem de tanara, frumoasa si inteligenta, este normal ca prietenul tau sa te lase sa socializezi, ce sa faca acum, sa iti interzica sa vorbesti cu oamenii, dar ce ar spune daca ai veni intr-o zi la el si i-ai marturisi ca l-ai inselat? Te-ar ierta? Ar fi zen?
        Si mai important, cum te-ai simti tu sa stii ca l-ai inselat? Ce ar spune constiinta ta? Nicio mustrare, nimic? Ati continua relatia(inclusiv cea sexuala) ca si cand nimic nu s-ar fi intamplat?
        Intreb asta pentru ca imi cam place sa despic firul in patru, pentru ca in teorie multe suna bine…

        Apreciază

        • Da,… e prima data cand abordez mai serios o parte din acest subiect imens (iubirea), inca am probleme sa ma acomodez cu discutia :)) Nu ai de ce sa te scuzi, intrebarile tale sunt foarte bune si (ma) ajuta in a-mi face o idee si mai concreta, mai exacta despre ceea ce cred la nivel teoretic.
          Eu consideram ,,a insela” si un sarut (pana mi-au ,,sarit” in cap niste cunostinte si mi-au spus ca inselat inseamna raport sexual sau intr-acolo). Eu eram mai radicala, si in aceeasi oala bagam si gandurile, trairile interioare. Astea mi se par cu adevarat esentiale, nu actul sexual in sine. Eu nu vreau sa fiu inselata la nivel emotional, afectiv. Ajungea doar sa imi stea gandul la un alt el, si rupeam legatura cu ,,actualul”.
          Ca sa iti raspund concret la intrebari. Nu cred ca ar fi zen, dar nici isteric. Libertatea de care dispun eu, dispune si el. Iar relatia nu ar continua ca si cum nimic nu s-ar fi intamplat. Asta e ignoranta, nu asta imi doresc eu. Cred ca ar fi o ,,proba”, se spune ca iubirea invinge totul, ar trebui sa invinga si asta, atat timp cat eu l-as iubi in continuare tot pe el, iar el m-ar iubi tot pe mine.

          Si mai concret, caci aminteam de sarut si de cat de catastrofic il vedeam eu.. In primele luni de relatie (primul an chiar), am sarutat un alt barbat (bine, am decis asta, si a fost mai mult simbolic, dar a fost). Prietenul meu nu a fost zen, dar m-a iubit suficient incat sa isi lase orgoliul deoparte. Din prea multa constiinta, am vrut sa ne despartim. Ar fi fost cea mai mare greseala pe care as fi facut-o, caci il iubeam. El a gafat si el in felul lui, cam in aceeasi perioada (nu ma refer la un act sexual aici), am trecut si peste asta, ne iubim mult mai mult, suntem sinceri unul cu celalalt, avem incredere deplina unul in celalalt si stim ca ramanem impreuna indiferent de ce se intampla.

          Cand vine vorba de a fi fizic cu o alta persoana, probabil, de fapt sigur, lucrurile sunt mai ,,serioase”, e un alt nivel. Dar eu nu vreau sa traim amandoi cu frica asta, ca in caz ca se intampla, vai de mine, ne despartim. Nu. Vreau sa ajung(em) la starea aia frumoasa in care bucuria de moment a celuilalt nu intra in contradictie cu ceea ce simt eu si imi dau seama ca durerea provocata de infidelitate are la baza o gramada de prejudecati si ,,reguli”, norme impuse de societate (nu cu forta, subtil, usor), de ele vreau sa scap.

          Apreciază

  2. hm…. nu știu ce să zic…. nu am iertat niciodată trădările de acest gen, nu mai pot fi alături de un bărbat o dată ce m-a schimbat….îmi e destul de dificil să trec peste și să mă gândesc că a fost fericit cu altcineva, e un subiect delicat

    Apreciază

    • poate nu ai intalnit barbatul care sa merite sa il ierti… Dar asta, evident, tine de tine, de cum te raportezi la omul pe care il iubesti si bineinteles, de cum se raporteaza si el la tine.

      Eu nu inteleg de ce ne e asa greu sa acceptam ca omul iubit poate fi fericit, pentru cateva clipe, nu stiu, o zi, doua, trei din viata lui, alaturi de altcineva. Nu mi se pare o tragedie, daca e sa trag linie si sa numar zilele in care ar fi fericit alaturi de mine.

      Apreciază

    • of, Pato, sunt complicate uneori, caci si noi suntem complexi, suntem diferiti, fiecare cu fixurile, calitatile sau defectele lui, fiecare cu bagajul lui emotional. Pe langa asta, inca nu reusim sa ne intelegem propriile sentimente si emotii, de multe ori suntem in plina prabusire emotionala dar habar n-avem ce simtim si de ce. Nu prea ne descurcam nici cu noi insine…

      Apreciază

  3. Dump his ass/ Dump her ass!
    Fidelitatea e o chestie de incredere. Daca nu-ti poti tine pantalonii pe tine e greu sa zici ca e iubire. Adica, ma rog, nu e greu, fiecare defineste fiecare cuvant cum vrea.

    De ce ranesti persoana la care tii? Pentru ca te-ai excitat? Nu e cam simplist si incontinent?
    Nu e bun la pat? Ai nevoie de altii sa fii satisfacuta? Paraseste-l pe papagal!
    Aaaa! E greu, ca trebuie sa dormi cu lumina aprinsa si sa-ti duci singura gunoiul! Aaa, e nasol sa fii singura si sa vezi ca nu te doreste toata lumea asa cum credeai? Naspa! Lucrurile de valoare nu se fac batand din pleoape.

    Inselatul e pentru oameni slabi prin definitie. Oamenii puternici isi ingroapa consortii in gradina😀 Glumesc! Oamenii puternici isi iau catrafusele cand vad ca treaba nu e asa cum trebuie, chiar daca raman singuri si deprimati pentru ca nu-i vrea nimeni.

    P.S. Am scris la feminin, e valabil si la masculin. Am inceput sa scriu la ambele moduri dar m-am plictisit de paranteze. Ideea era ca nu ma refer la tine, vorbesc in general.

    Apreciază

    • De ce atat de impulsiv ? Mai mult de atat… de ce atat de categoric si strict intr-un subiect care are mult prea multe scenarii posibile. Ma faci sa cred ca nu ai ajuns inca acolo ca sa intelegi cum e. Calci in picioare conditia de barbat si vorbesti cu usurinta cand vine vorba de a „tine pantalonii pe tine”. Am ochi si vad, toti avem ochi si vedem… avem prieteni sau chiar unii din voi sunteti cei care cu prima ocazie fug dupa una si alta. Acesta e instinctul masculin cu care ne nastem. Il negi… nu il ai ? Daca il ai il suprimi cu usurinta ? Pentru orice senzatie suprimata vei plati odata, sau va plati ea odata. Probabil ca inca nu ai avut inca ocazia.

      Apreciază

    • Ce ma intrebam eu e de ce ar trebui sa ne tinem pantalonii pe noi, ca sa imprumut expresia de la tine. De ce ar trebui sa bagam in aceeasi oala iubirea si senzatiile de moment. Iubirea nu ar trebui sa te faca sa te abtii de la ceva ce iti vine sa faci in mod natural, ca om. Caci asa ar deveni precum religia.

      Evident ca foarte multi, majoritatea, putem sa fim fideli, dar sa fim seriosi, se aduna o tona de frustrari si regrete, inconstient (iar acum vorbesc de majoritatea oamenilor, generalizez deci). Sa nu mai amintesc de celebrele reprosuri cand se cearta cate un cuplu: ,,L-am refuzat pe X-ulescu pentru tine”, ,,Nu am mers cu aia din cauza ta, si puteam” etc. Pe mine ma amuza sincer, acum.
      Sunt idealista si cred intr-o iubire pura, care nici macar nu are nevoie de o manifestare fizica, ci exista si se hraneste din ea insasi. In acelasi timp sunt realista, imi dau seama cum functioneaza corpul si ce efecte are asupra psihicului. Avem nevoie de diversitate. Iar dupa 10 ani cu aceeasi persoana, cu toata iubirea din lume pe care i-o porti in suflet, corpul nu iti mai ofera aceleasi senzatii. Pentru ca s-a obisnuit, ne place sau nu.

      Si eu credeam la fel, ca a insela e o dovada de slabiciune. Dar am vazut ca daca te raportezi altfel nu e asa, poti sa o vezi ca pe un ,,Carpe Diem”😛 Atat timp cat nu il ranesti pe celalalt, vorbesc aici de reciprocitate.

      Imi dau seama ca poate ti se pare (vi se pare) revoltator ce zic, e un punct sensibil pentru multi dintre noi, dar mi se pare o alternativa. Si pentru mine are sens. Chiar daca inselatul ala e o fericire de moment, eu nu vreau ca prin iubirea mea sa stau in calea fericirii celui pe care il iubesc. E egoism.

      Si chiar incepe sa ma sacaie raportarea asta posesiva (pe care si eu o am evident) a oamenilor asupra persoanei iubite. Si repet, exclud minciunile din partea asta de ,,a insela”, care nu au nici o scuza. Mie asta mi-ar fi mai greu sa iert, o minciuna frumoasa.

      p.s Esti idolul meu, reusesti sa scrii la ambele moduri :)) Am inteles.

      Apreciază

      • Eu nu am vazut in viata mea un om inselat care sa nu se simta ranit de acest lucru. Am vazut oameni care nu fac caz de asta, care ignora situatia, dar nici unul care sa nu sufere. Daca tu ai gasit unul: Super!

        P.S. Am fost, si probabil o sa mai fiu, in relatii in care nu-mi pasa de persoana cealalta si ma durea undeva cu cine umbla, dar aia nu e o relatie de iubire. Aia era o relatie de convenineta: scratch my back, and I’ll scratch yours!

        Apreciază

    • Femeile nu stiu sau nu vor sa accepte ca barbatul nu s-a nascut special pentru a fi atras de o anume „ea”. Barbatul e predefinit biologic pentru a se simti atras de „femeie”, nu de o anume femeie… indata ce suprimi acest instict primar vor aparea consecinte… prima dintre ele fiind… oare care ?
      „Iubitu… de ce nu mai esti atras de mine ca alta data ?”
      ps: incearca sa mananci mancarea ta preferata o luna de zile, in fiecare zi isi va pierde inca putin din gust…

      Apreciază

      • Iar femeile sunt printr-un noroc chior programate sa stea cu un singur barbat, si eventual la cratita si sa creasca copilul. Crezi ca ele nu s-ar baga la o partida de sex cu unul mai bun?

        Apreciază

      • @Nemesis
        Hello😛
        Exemplul cu mancarea e unul bun, la asta ma refeream cand tot aminteam de obisnuinta. Si ca sa nu ramana totul la un nivel perceptiv/instinctiv – caci suntem totusi mai presus decat animalele, tin sa mentionez ca neuronii nostri functioneaza pe acelasi sistem, au nevoie de un nou tip de stimulare pentru a obtine un oarecare efect. Deci nu doar fizic (genital, hehe :)) ), ci si intelectual/psihic/cerebral, cum vreti, avem nevoie de diversitate.
        Discutia s-a axat acum pe contactul fizic, libertatea ce presupune ,,a insela”, adica a fi cu o alta persoana, dar e la fel de valida si strict din punct de vedere social.

        Fiecare are propriul mod de a-si intelege libertatea. Unii au nevoie sa cucereasca femei, unii sa iasa seara de seara la o bere cu prietenii, unii sa petreaca timp cu cel/cea mai bun(a) prieten(a) – persoana de sex opus sau cu ceva fosta iubire, altii sa plece in lume.
        Iubirea nu ar trebui sa ingradeasca nimic din toate astea, poate exagerez cu idealismul, dar stiu ca se poate, sunt aproape acolo.
        Si mai mentionez evidentul, ce pare ideal pentru mine, nu e si pentru altii… oamenii sunt diferiti, iar asta e o dovada clara🙂

        Apreciază

    • Este un subiect evident foarte personal si opiniile vor fi din start foarte diferite. Toata situatia depinde de o gramada intreaga de lucruri cum ar fi tipul de persoana care esti, nivelul de hormoni, etc.

      Eu n-am nimic impotriva sa iti inseli prietena sau nevasta, atata timp cat aceasta este de acord. Si nu, acordul implicit dupa savarsirea faptei pornit din diverse frustrari si dependenta de persoana ta, nu e un acord.

      Spune-i de la inceput ca o sa o inseli si ca e libera sa faca la fel. Dupa ce o inseli si ii spui ca ai inselat-o povesteste-i cu lux de amanunte cum s-a intamplat, ca sani misto avea respectiva, si in ce pozitii v-ati tras-o. Evident ea nu o sa sufere, pentru ca toata treaba asta e normala. O sa zica: Bravo barbate adevarat ce esti tu barbat!

      Pentru cei carora le scapa subtilitatea mesajului meu: e Ok sa iti urmezi impulsurile/dorintele/fanteziile atat timp cat nu ranesti pe nimeni! Cand ai ranit pe cineva te expui riscului de a suporta consecintele, si ar trebui sa accepti asta cu zambetul pe buze: Pleci cu altu? Super! Ma bucur pentru tine!

      Apreciază

      • Ai punctat un lucru important. ,,Acordul” e (mai) real cand e discutat din timp, de-asta comunicarea intre doi oameni care pretind ca se iubesc este esentiala, e important sa stii ,,unde” se afla cel de langa tine, cum gandeste, cum se raporteaza la diverse aspecte ale vietii.

        Dex, acum sa nu exageram, chiar si pozitiile adoptate ? :))
        Normalitatea e data de societate, stii asta. E important sa simti tu, in primul rand, ca asa e normal, natural. Daca intra in contradictie cu ce simti si ce crezi, evident, relatarea detaliilor nu e o varianta dezirabila :))

        Mai sus ziceai ca nu ai intalnit oameni inselati care sa nu se simta raniti. De ce se simteau raniti ? In articol am enumerat o serie de chestii, le cunosc, unele le-am simtit. Dar mi se par a fi cauzate de modul in care ne raportam noi la asta, de reguli autoimpuse, unele chiar stupide.
        Nici eu nu am intalnit, sincer, om inselat (intr-o relatie de iubire) care sa nu sufere. Dar eu cred ca daca am vrea sa iubim cu adevarat, din plin, cu toata fiinta noastra, am lasa la o parte complexele si am vrea ca omul iubit sa fie bine, fericit, indiferent cu cine.

        Apreciază

        • Ai si tu un punct de vedere interesant. Te poti antrena sa nu suferi cand esti „inselat”. Probabil primul pas e sa gasesti alt cuvant pentru acest lucru, ca inselat are o semnificatie negativa din start.
          Apoi dupa ce reusesti asta, poti sa te antrenezi si sa ignori alte lucruri. Sa zicem de exemplu mirosul corporal, sforaitul si insultele. In definitiv toate sunt constructii sociale si te deranjeaza din cauza asta. Deci poti trece peste ele.
          Dupa ce treci si peste aceste inconveniente si ajungi sa nu mai ai absolut nici o pretentie de la persoana iubita s-ar putea sa-ti dai seama ca e foarte usor de inlocuit si ca, pana si dragostea, este doar o constructie sociala, cu ceva influente bio-chimice.

          Exagerez evident, dar nu am reusit sa gasesc un argument logic in teza ta. In afara de o justificare destul de dubioasa care pare rasarita mai mult ca o scuza, dupa indeplinirea faptei, chiar nu vad ceva logic care sa justifice inselatul cuiva.
          Adica ok, e un fapt normal, esti atras de altcineva, faci sex, nici o problema, nu e nimic de justificat de fapt. Asta e normal. Anormal e sa-i dai inainte cu iubirea si cat tii la el si sa ajungi la anomalii de genul: il insel ca sa mearga relatia si sa nu intre in plictiseala!

          Ce a mai ramas din relatia aia? Daca nu mai exista nici o pretentie intre cei doi, nici un standard de comportament, restul ce mai e?
          Sunt niste sentimente? Intreb, ca nu mi-e clar. Mie unul sentimentele mi se par mult mai greu de inteles. Eu trebuie sa mi le testez. Eu nu pot sa zic: Da! O iubesc pe femeia asta!, fara sa vad daca pot renunta la alta pentru ea. Sentimentele sunt dubioase.
          …just saying

          Apreciază

  4. Da, foarte intersant articol si te felicit pentru el. Ai o gândire matura (raportat la vârsta ta) si (cu toate ca n-as vrea sa fiu acuzat de misoginism nascând) ma minuneaza ca un asemenea articol vine din partea unei femei….care de obicei sunt extrem de radicale si posesive când vine vorba de relatii (ele, femeile adica).

    Glumind un pic, inceputul articolului imi aduce aminte de o poanta. El: as vrea sa mergem pe o insula pustie si sa ne iubim toata viata. Ea (oftând): pâna acum mi s-au promis 20 de insule pustii si niciun Cadillac….

    Fiecare relatie are drumul ei si, oricâte standarde sunt infipte undeva in subconstientul nostru de sistemul din care facem parte, fiinta umana este in esenta libera. Intelegerea si posibilitatea de a respira intr-o relatie sunt de fapt pietrele de temelie. Din nefericire cunosc relatii in care erau implicati parteneri care, luati fiecare separat, erau OK, dar impreuna nu reuseau sa formeze un cuplu trainic. O fata care dorea sa fie lasata sa colinde lumea o data pe an, timp de o luna….sa mearga prin Asia, Africa….iar el, masculul alfa, se simtea ranit in amorul propriu de asemenea dorinta. Adica ce?, el nu ii era suficient? (si nu era vorba de o dorinta frivola, fata chiar voia sa viziteze locuri deosebite, nu sa se imperecheze precum o iepuroaica). O alta fata care nu reuseste sa-si uite prima iubire. Stie ca o inseala (fiind un obicei, nu o apucatura de moment), dar pulsul ii creste ori de câte ori se apropie intâlnirea cu el….Ma rog, tu esti cu psihologia si ai putea sa faci mai usor (probabil) deosebirea intre sentimentul de iubire si fixurile despre care credem ca inseamna iubire.

    Apreciază

    • Multumesc, Dragos… Mi-a fost greu sa abordez subiectul, hihi. Dar ma bucur ca am facut-o. Cum spuneam, si eu eram radicala, in urma cu ceva ani (posesiva nu stiu, caci am o fire mai pasiva cand vine vorba de relatii sociale). Nu cred sa te acuze nimeni de misoginism, sper ca nu ma suspecteaza nimeni pe mine de asta :))

      Intelegerea si posibilitatea de a respira intr-o relatie sunt de fapt pietrele de temelie Si chiar asa e, nu sunt doar vorbe goale. Noi oamenii suntem atat de prinsi in norme si reguli invatate, nici macar nu ne dam seama ca nu putem respira. Si ne miram ca se spune ca iubirea dureaza doar 3 ani. Normal ca pentru foarte multi pare sa dureze doar atat, caci la un moment dat ti se aduna. Sa fim sinceri cu noi insine si sa analizam cate lucruri nu facem (desi ni le dorim, oricat de marunte ar fi ele), pentru ca l-am rani pe celalalt. E un gest nobil sa ne abtinem si sa nu il ranim, dar eu ma intreb, totusi, de ce ar fi cel care ma iubeste ranit de fericirea mea (fie ea cat de nesemnificativa).
      ,,Nu merg la film cu vecinul ala cu care sunt pe aceeasi lungime de unda, ca se supara prietenul”
      ,,Nu dansez cu domnisoara aia ce zambeste frumos, ca am iubita acasa si nu se face asa ceva”
      etc etc

      Acum am adus in discutie infidelitatea mai mult, caci asta mi-a stat pe limba de ceva timp si nu m-am simtit niciodata in stare sa spun ce cred. Dar e vorba de modul in care isi intelege fiecare libertatea si nevoile si cum cel care ne iubeste nu ar trebui sa ne ingradeasca in nici un mod. La fel cum noi nu ar trebui sa il ingradim, reciproca e valabila.

      Ok, exemplul cu fata ce isi doreste sa calatoreasca iar asta intra in contradictie cu… asteptarile lui, e trist, trist. Suntem egoisti si posesivi, iar cazul ilustreaza foarte bine ceea ce vad in jurul meu (intr-o forma mai moderata sau excesiva, in alte contexte) si nu imi place..
      Dragos, la nivel teoretic multi pot sa faca diferenta intre sentimentul de iubire si acele fixuri pe care le echitam noi a fi iubire. Insa cei mai multi avem probleme majore in a ne autoanaliza si a stii ce simtim si de ce. Inteligenta emotionala se numeste😛 Unii o au nativ, unii trebuie sa ne-o educam😛

      Apreciază

  5. O, Doamne, ce mi-ai facut cu articolul asta.
    Mai intai de toate, un cuplu, asa cum il vad eu, inseamna o echipa. Prima smecherie este sa isi stabileasca insusi cuplul regulile dupa care se va ghida, astfel incat sa se simta bine impreuna.
    Nu stiu daca ti-ai dat seama dar sunt impotriva casatoriei. Si asta, nu pentru ca devalorizez iubirea, ci tocmai pentru ca o idealizez. Pentru ca doi oameni sa fie impreuna, trebuie sa doreasca sa fie impreuna. Acest lucru nu poate fi stabilit prin hartii si acte. E frivol asa. Si nu este onest.
    In momentul de fata, sunt indragostita de unul…si am o relatie cu altcineva. Culmea culmilor, relatia merge foarte bine. Nu ne certam, nu avem nimic de impartit, nu ne „calarim” unul pe altul. Desigur, tipul cu care sunt acum, cunoaste foarte bine cum sta situatia. Am tinut in mod specific sa fiu cinstita si sa stie, altfel puteam avea amandoi niste relatii ocazionale, nu era nevoie sa ne declaram „impreuna”.Adica el stie ca eram si -posibil- inca sa fiu indragostita de un altul (fiindca, drept este ca nu dezbatem tema). M-am temut foarte mult ca initial nu intelege pe deplin ce ii zic, de aceea am mereu grija, chiar si acum, sa pastrez o anumita distanta in faza unei intimitati absolute -care exista insa in cuplul de indragostiti-, pe care nu i-o permit lui si pe care nu mi-o doresc si nici nu mi-o permit eu. Suntem 2 camarazi care traiesc impreuna, cred. El e flegmatic, cel mai flegmatic om ce am cunoscut vreodata. Eu am o personalitate cat …cuprinde si acolo unde am tras linie, acolo se opreste. Amandoi stim asta.
    Dar ma intreb: E OK asa?
    Pe de alta parte, asa cum spui si tu, chiar intr-un cuplu de indragostiti, trebuie sa existe si momente pe care sa le traiasca fiecare in parte. Sunt absolut de acord cu petrecerea timpului si cu alti oameni. Are si el prieteni si interese, am si eu prieteni si interese. Mi se pare normal.
    In ceea ce priveste infidelitatea, nu stiu ce sa spun. Nu am fost niciodata infidela nici macar cu gandul. In momentul cand i-am zis cuiva ca il iubesc, a insemnat ca il iubesc pe el si pe nimeni altul. Si atata timp cat stiam ca e reciproc, era OK.
    Pentru ca unele chestii sa inceapa, trebuie ca alte chestii sa se termine. Oricum sa o faci si oricum sa o intorci, e vorba de suflete. Si pe suflete le doare dincolo de logica, etica, morala sau orice fel de norme.
    De asemenea, atunci cand stii ca partenerul tau, iubitul tau, nu te mai iubeste sau nu te mai doreste, e bine sa il lasi liber, fara nici un repros, fara nici o revendicare, fara nici o pretentie. E bine sa nu il urmaresti in vreun fel. Adica eu asa am facut. Este si motivul pentru care sunt impotriva casatoriei. Nu cred ca exista ceva mai umilitor decat sa te „agati” de un om care nu te mai iubeste. Tot asa cum nu exista ceva mai agasant decat sa se agate de tine unul pe care nu il mai iubesti.
    Totusi, fidelitatea in cuplul de indragostiti este esentiala. Din moment ce iubesti un om si esti impreuna cu el, de ce ai vrea un altul? Cum ai putea dori un altul? Nu zic ca nu e posibil, zic insa ca eu nu vad cum.
    Vezi? Poate ca alta tipa ar privi altfel problema. Poate ca barbatii sunt de alta parere, de alta „simtire”.
    Daca unul dintre cei 2 doreste pe altcineva, se pot desparti. Cred ca este un fel de preaviz pentru ca celalalt sa nu fie inselat (deci mintit, pacalit, batjocorit in calitatea sa de iubit/a). Poate ca sufera, da, dar nu va fi umilit. Oricum, fidelitatea presupune iubire. Fara iubire, nu simti ca esti infidel cuiva. Moral, poate. Sentimental insa, nu! Iar pe normele sicietatii, fac ceva! Normele ingrijesc sistemul doar. Nu te invata decat sa te prefaci! E mai bine sa te prefaci, asta zic normele.
    Una stiu: cand iubesc, vreau sa fiu iubita. Daca nu sunt, mai bine imi tai o mana dar iubire cu de-a sila, la ce bun sa dau?

    Apreciază

    • „Din moment ce iubesti un om si esti impreuna cu el, de ce ai vrea un altul? Cum ai putea dori un altul? Nu zic ca nu e posibil, zic insa ca eu nu vad cum.”
      Exact…
      Eram obosit aseara si nu am avut energia necesara sa scriu mai amanuntit. Ideea e ca nu ma refer la individualitatea unei persoane, difera mult prea mult de la om la om, ma refer la acel lucru de care poti sa fii sigur mereu. Natura umana, apoi particularitatile genului.
      Voi incerca sa fac un rezumat… nu vreau sa scriu o carte acum la amiaz🙂
      Nu mi-a venit mie in cap intr-o zi sa creez specia aceasta in felul asta, am doar mintea destul de constienta incat sa pot citi realitatea pe deplin, si sa inteleg de ce e asa, si mai mult… de ce nu poate sa fie invers.
      Dupa multi ani am ajuns la concluzia ca femeia nu cauta, nu e obligata biologic si mai mult nu sufera din lipsa diversitatii sexuale. Femeia nu este orientata sexual, vizual, tangibil. Femeia porneste pe drumul celalalt, dinspre sentimental inspre sexual, tangibil… De aici se justifica formarea, in timp, a preludiului inaintea actului sexual, preludiu necesar in pregatirea femeii. Natura s-a asigurat ca aceste norme se vor respecta.
      Indata ce complexitatea omului a crescut peste cea a animalului de rand, libertatea lui s-a extins… asadar noi oamenii nu avem „anotimpul” imperecherii, si nu o facem doar pentru a propaga specia mai departe. Libertatea aceea, complexitatea aceea a adus cu sine si un anume concept numit „iubirea”.
      Din nou, natura s-a asigurat ca noi nu vom avea actul sexual doar pentru a propaga specia, si l-a facut in asa fel incat sa fie placut. E placut… dar… cum il initiezi ? De ce l-ai initia ? Unul dintre membrii trebuie sa fie in permanenta in cautare… Femeia ?
      Femeia e construita sa fie mai emotiva, emotionala, ilogica in situatii tensionate tocmai pentru a avea acea sensibilitate necesara unei mame… Femeia nu poate sa fie cea care fuge dupa barbat, cel construit pentru a fi puternic, logic. Refuzul barbatului fata de femeie o poate devasta, refuzul femeii fata de barbat este… cum sa spun, prin constructia lui, barbatul este facut sa reziste refuzului mult mai usor.
      Incepe sa aiba sens ?…
      Natura a asigurat un bonus in acest… festival al creatiei, este atat de superb cat de mult sens are totul, si cum toate sunt asa cum sunt pentru ca altfel daca ar fi s-ar distruge intreg sistemul. Bonus… femeia niciodata nu fuge dupa actul sexual, dar il simte la o intensitate mult mai mare decat barbatul deoarece limita superioara a sensibilitatii e mai ridicata decat la barbat. (Cat de des geme un barbat si se zvarcoleste pe spate… si cat de des face asta o femeie ?)
      Un ultim argument aici… Ce s-ar intampla daca femeia ar fi cea orientata sexual (mai mult), mai ales ca simte mult mai in profunzime actul sexual… intelegeti unde bat ? Sa presupunem pentru o clipa ca barbatul ar ramane si el la fel de orientat sexual… cate generatii ar fi fost necesare inainte ca suprapopulatia, mizeria, foametea, haosul s-ar fi instaurat ?
      Posesivitatea la barbat vs posesivitatea la femeie…
      Posesivitatea masculina e mai agresiva, mai puternica… Noi barbatii ne gandim adeseori ca nu am atinge o femeie daca a atins-o un altul, ca ne-a desecrat templul nostru. Acest lucru este tot o conditie stabilita de natura. Neimpartirea femeii cu un alt mascul face ca aceasta sa aiba copiii unui singur mascul (acest lucru este usurat si mai mult de faptul ca femeia nu cauta diversitate sexuala, asadar sansele ca acest lucru sa se intample scad si mai mult) asadar aceasta isi poate dedica eforturile, neconditionata de circumstante sau de sentimentele pe care il are fata de unul dintre acestia (pe care il doreste mai mult, de copiii acestuia va avea grija mai mult). In plus… mai multi masculi presupune mai multe locatii, circustante… lipsa de statornicie e daunatoare celor mici, uneori chiar fatala.
      Posesivitatea feminina e si ea agresiva, dar la un nivel sentimental. Femeia doreste sa ne aiba aproape, sa petreaca o viata alaturi de noi… Acest lucru, tradus intr-un alt limbaj ar fi… femeia doreste ca masculul alfa sa ramana sa protejeze cuibul, sa asigure hrana ei si copiilor atunci cand ea e prea slabita sa o faca, cand atentia si eforturile ei trebuie dedicate in totalitate noilor veniti in lume.
      Am stabilit anterior cine alearga dupa cine, si de ce trebuie sa ramana astfel…
      Din acest fenomen deriva un altul… posibilitatea femeii de a alege intre mai multi barbati, ceea ce e din nou esentiala inca de la inceputuri cand erau doar 30 in 4 pesteri pana in ziua de azi, in aceasta jungla urbana.
      Femeia va alege mereu „masculul alfa” fie ca acest lucru inseamna putere fizica, frumusete fizica, talent sau bani… Unul dintre aceste lucruri care il fac alfa in raport cu ceilalti masculi va asigura nu doar bunastarea ei ci bunastarea copilului care va urma. Asadar specia a rezistat pana acum…
      Natura s-a asigurat ca specia va continua… cum altfel ? La animale e mult prea usor… sunt in urma cu cateva milioane de ani de evolutie, libertatea lor e rudimentara, cel mai mult trebuie sa aleaga aleatoriu intre doua instincte primare, au sezonul de imperechere… specia lor continua…
      La noi… noua ne trebuie un intreg proces.
      Face parte din fiinta noastra si nu se poate schimba, nu se va putea schimba inca cateva zeci de mii de ani poate, pana cand ne va veni randul sa trecem la urmatorul pas evolutiv… hmmm… nu mi-l pot imagina, ce frustrant…
      Barbatii condamna femeile ca sunt dupa bani, sau dupa „ala” ca e un sac de muschi, femeile condamna barbatii ca sunt mereu dupa femei, vor mereu ceva nou. Nici unul dintre aceste doua exemplare a speciei nu inteleg de ce lucrurile sunt asa si mai mult… de ce daca lucrurile ar fi altfel intreg sistemul s-ar distruge.
      Mi se pare amuzant… cand el e dupa ea „esti disperat !”, cand el nu e dupa ea „ce nu e inregula cu mine ? nu am sanii destui de mari, of…”.
      Asadar… natura a asigurat ca cei doi membri a speciei sa ajunga impreuna, si… aceleasi cauze prin care au ajuns impreuna vor fi cele care va vor desparti. Despartirea… asigura… stiti ?… Despartirea asigura variatia genelor, raspandirea complexitatii ADN-ului uman.
      Intr-o relatie perfecta, in care el e tot ce si-a dorit ea, si ea e tot ce si-a dorit el… mereu va ramane pentru el nevoia eterna de a raspandi genele cat mai mult, cat mai departe, refuzul se pedepseste…
      Ma amuza atat de tare cei care neaga sistemul… nu poti sa iesi din sistem, si de ce ai face-o ? Sistemul iti aduce si fericire, si satisfactie… fara de el pierzi si partea buna, fara de el e doar haos… si in definitiv moarte.

      Apreciază

  6. @Irs
    Iti multumesc pentru sinceritatea cu care ai abordat problema… Intrebai daca e ok asa. Nu stiu, prima reactie ar fi sa te intreb de ce nu esti, totusi, alaturi de omul de care ai fost si inca esti indragostita. Dar imi dau seama ca pot fi multe cauze, si, probabil, e evident ca ,,nu se poate’’.
    E ok asa ? Cred ca da, atat timp cat sunteti sinceri unul cu celalalt, atat timp cat va simtiti bine impreuna, sunteti fericiti si va intelegeti. Intr-o relatie e nevoie si de armonie, iar daca tu ai gasit-o alaturi de acest camarad al tau, iar el a gasit-o alaturi de tine, nu vad ce ar fi gresit. Inafara faptului ca ar fi frumos sa fii alaturi de cel pe care il iubesti, insa lucrurile nu stau mereu cum ne dorim, din pacate…

    Pentru ca unele chestii sa inceapa, trebuie ca alte chestii sa se termine Ei vezi, de asta nu sunt eu foarte sigura. Noi simtim multe lucruri in paralel, poti sa iubesti si sa suferi in acelasi timp, din cauze diferite, si nu se anuleaza una pe alta.. Nu imi iese ce vreau sa spun.. Ca si cum mergi pe un drum alaturi de cineva, iar pe parcurs mai apar intersectii, intalnesti alti oameni, apoi alegi daca mergi in continuare alaturi de aceeasi persoana. Uneori, nici nu mai e vorba de o ,,alegere”, ti-e clar ca vei merge o eternitate alaturi de acel suflet.

    Daca unul dintre cei 2 doreste pe altcineva, se pot desparti. Cred ca este un fel de preaviz pentru ca celalalt sa nu fie inselat (deci mintit, pacalit, batjocorit in calitatea sa de iubit/a). Poate ca sufera, da, dar nu va fi umilit. Exaaact asa gandeam inainte (si inca mi se pare rezonabil), doar ca am adaugat unele lucruri. Si exact pe principiul acesta functionam, m-am bucurat sa regasesc randurile astea la tine. Doar ca, vezi tu, daca prietenul meu ar dori o alta femeie si m-ar insela, conform standardelor (of, ar avea un act sexual cu o alta femeie), eu nu m-as simti inselata. Aici e diferenta. Nu mi se pare ca mi-ar insela increderea, nu m-ar minti si nici nu m-ar lua de fraiera, plus ca el e cel care m-a ajutat sa ma eliberez de complexe, deci nu as avea impresia ca a fost cu o alta femeie deoarece eu sunt urata, chioara, indezirabila.
    Pe langa asta, eu nu vreau sa fiu motivul pentru care el si-ar nega dorintele, oricare ar fie le, ca e ,,un meci cu baietii”, sau ca e prezenta unei alte femei (caci infidelitatea e doar exemplul extrem a ceea ce vroiam sa evidentiez, ideea de libertate, lucrul asupra caruia cei mai multi se poticnesc).
    Toate astea sunt ipotetice, nu sugerez un mod de viata, ma uimeste doar ca unora li se pare ,,normal”, adica neiesit din comun, ca iubitul lu’ X-uleasca sa ii vorbeasca urat, dar total scandalos ca iubitul lu’ Z-uleasca sa o insele – cel din urma fiind motiv de despartire clar. Asta arata clar ca oamenii au standarde diferite, pana si in iubire.
    Ce ramane important e sa fie reciproc, sa fie ,,corect” pentru amandoi, nu doar pentru unul, caci atunci se ajunge la o inclinare a balantei excesiv.

    Apreciază

  7. @Dex
    Iti scriu aici.
    Ignor tonul ironic, si tin sa mentionez ca ,,a insela” mi se pare un termen ce chiar nu isi are locul intr-o relatie in care minciuna, ipocrizia, amagirea celuilalt sunt excluse din start. Cred ca tocmai imi apreciez relatia foarte mult, caci observ ca eu pornesc de la niste premise (cum ar fi sinceritatea totala) care mi se pare ca ,,e clar” ca sunt acolo. Evident ca pentru mine ,,a insela” nu are nici o valoare ca termen, caci nu m-as simti umilita sau ,,injughiata pe la spate”, tradata, daca prietenul meu ,,si-ar face de cap” cu o alta femeie. As simti altele probabil, dar nu astea. Si atunci, de ce sa folosesc un termen care nu are nici o valoare pentru mine ?😛

    Ce spui tu e perfect justificat, insa. Caci in cazul celor mai multi oameni, asa ar evolua lucrurile, cel mai probabil. Eu am pornit din nou de la premisa ca intre doi oameni care se iubesc (amandoi) nu trebuie sa se impuna de catre vreunul dintre noi (prin sensibilismele noastre) niste standarde comportamentale, ci ele vin in mod natural. In mod natural vorbesti frumos cu omul iubit, in mod natural iti vine sa te ingrijesti pentru omul iubit. Despre sforait nu pot afirma acelasi lucru, dar sa zicem ca in mod natural incerci sa iti rezolvi probleme care crezi (si ti s-a confirmat…) ca provoaca un deranj. Si nu inteleg prin ce logica, faptul ca el mi-ar oferi libertatea de care am nevoie (oricare ar fi ea, sexuala, sociala, politica), m-ar face pe mine sa ma gandesc sa il rasplatesc cu insulte, cu miros corporal urat si alte aspecte negative. Nu zic ca nu se intampla asa, am vazut prea multe cazuri ca sa neg asta, spun doar ca in iubire, nu ar trebui sa fie asa.

    Si mai spun, nu am zis nimic de infidelitate ca un stil de viata. Ce mai ramane din relatia aia ? Aici nu sunt convinsa daca te referi doar dupa un gest infidel al unuia dintre ei, sau dupa ce toate standardele au disparut.

    Si ai zis o chestie cu care sunt absolut de acord. Sa iti testezi sentimentele. Tu consideri ca a renunta la alta, pentru iubita ta e un test (si chiar e, unul major poate, pentru barbati – nu stiu eu). Insa, un test poate fi si sa vezi ca poti cuceri multi alti potentiali iubiti (iubite), si cu toate ca noutatea faptului te incanta, te stimuleaza (psihic si fizic), tu vrei sa iti petreci restul vietii alaturi de aceeasi persoana. Of, imi exprim greu ideile.
    Adica, ce siguranta ai tu ca o iubesti pe Ea, daca poate ai simti aceleasi lucruri alaturi de o (relativa) straina ? Dar nu ai de unde sa stii asta, nu ? Doar atunci cand ,,inseli” (aici dus la extreme, cu unii oameni poti sa iti dai seama din prima ca nu ai tangente, cu altii e mai greu).

    Dex, eu le vad ca pe niste chestii ideale, caci oamenii nici macar sa fie sinceri cu ei insisi, ce sa mai ofere sinceritate deplina omului iubit, nu sunt in stare. Adica nici macar nu putem scoate din ecuatie cuvantul asta ,,a insela”, caci oamenii ii insala pe cei dragi in cele mai mici si nesemnificative lucruri.

    Apreciază

  8. @Nemesis
    Voi incerca sa raman in aceeasi sfera ,,evolutionista” sa ii zicem. Ai atins cateva aspecte la care nu m-am gandit, de fapt, ale caror cauze nu le-am cautat cu mintea, caci nu prea m-au interesat. Insa ai dreptate, in natura, lucrurile se aseaza frumos, natural, toate au rolul lor si se imbina armonios, mai mult sau mai putin.
    De natura umana nu ne putem indoi, dar oamenii stiu atat de putine despre ei insisi. Intreaba o suta de oameni random care e natura umana, nu stiu cate raspunsuri vor fi asemanatoare sau macar din aceeasi sfera. Primul pas ar fi sa ne cunoastem mai bine propria specie, hehe.

    Ai explicat foarte bine posesivitatea masculina vs feminina. Si intamplarea face ca nu e doar o teorie, ci exista argumente stiintifice pentru tot ce ai spus.

    am ajuns la concluzia ca femeia nu cauta Femeia nu cauta, nu pana la o anumita varsta cel putin, cand instinctele primare incep sa tipe, iar genele sa isi ceara dreptul la existenta (daca asta nu s-a intamplat deja)😛

    Femeia va alege mereu “masculul alfa” fie ca acest lucru inseamna putere fizica, frumusete fizica, talent sau bani… Ai uitat inteligenta!!!! E prea mult sa cred ca si calitatea asta e una ,,alfa” ?

    Intr-o relatie perfecta, in care el e tot ce si-a dorit ea, si ea e tot ce si-a dorit el… mereu va ramane pentru el nevoia eterna de a raspandi genele cat mai mult, cat mai departe. Studiind Genetica, ajungi sa te intrebi cat din viata noastra e ceea ce alegem noi, ca indivizi, cu adevarat, si cat actionam in favoarea speciei. Omul pare un mecanism prestabilit, iar asta poate fi infricosator pentru unii. Insa, la fel de adevarat e faptul ca suntem complexi, si in ciuda la toate astea, destul de diferiti.

    Si acum, intrebarea ar fi:
    Nu asta presupune totusi evolutia ? Sa ne depasim/ignoram instinctele ? (evident nu avem cum sa facem asta, daca nu ni le cunoastem in primul rand, daca nu ne cunoastem pe noi insine sufiecient de bine incat sa constientizam ca actionam asa deoarece… )

    p.s Mi-ar fi placut sa dezvolti partea cu iubirea… Mai exact, care e locul ei intre toate instinctele, nevoile, mecanismele care ne tin in viata si in functie de care actionam… Oamenii de stiinta ar zice ca e doar un alt sentiment, ca ura, tristetea, mania. Si totusi, ea ocupa un loc mai important in viata noastra, a devenit mai mult decat un sentiment, e aproape o valoare umana.

    Apreciază

    • „Nu asta presupune totusi evolutia ? Sa ne depasim/ignoram instinctele…”
      Depasirea instinctelor se face automat cu ajutorul „timpului”. Timpul sterge totul, toate trec in cele din urma, e mai important cu ce amintire ramai. Amintirea e tot ce ramane… Te uiti inapoi inspre trecut si tot ce vezi sunt imagini, sunete… uneori reusesti sa empatizezi cu cel de atunci, tu… cel de atunci.
      Ignorarea instinctelor dupa cum am explicat pe scurt se pedepseste… oricat de mult ignori, oricat de mult treci peste, nimic nu se sterge cu buretele, totul va trece in memorie, se va forma intr-o amintire. Natura nu oboseste niciodata, nu e conditionata de timp si te va obliga sa o respecti pana la infinit… e doar o chestie de timp pana cand amintirile inclina balanta prea mult si incepi sa te uiti inapoi inspre trecut si sa spui „nu s-a meritat”.
      Evident ca nu te trezesti intr-o zi si brusc iti dai seama si de atunci incolo te schimbi… schimbarea se face treptat. Frustrare, tristete… neimplinire… depresie… cea mai rea dintre toate fiind anhedonia care pentru mine e mai rea decat moartea, de mii de ori mai rea.
      Se pedepseste totul…
      … si atunci care ar fi solutia ?
      Sistemul s-a format si stabilizat in mii, poate milioane de ani, este aici pentru a ne ajuta, pentru a ne ghida… pentru ca sa nu fim aruncati in existenta fara absolut nimic. Avem mult mai multe nevoi decat foame si sete. Nevoia de comuniune, nevoia de libertate, nevoia de siguranta, nevoia de evolutie… Toate acestea sunt aici pentru ca noi sa avem o directie si un sens. Un sablon vag ca sa spunem asa.
      Fara aceste nevoi… furati omului instinctele, nevoile… ma cutremur cand ma gandesc cum s-ar distruge intreaga specie in mai putin de 48 de ore…
      Nu incerca sa lupti impotriva sistemului, daca reusesti sa il invingi (si nu vei reusi) vei avea o soarta mai cumplita decat moartea, daca nu… vei avea doar o viata intreaga in suferinta si depresie. Nu exista fericire impotriva sistemului… nu exista placere in foamete, sete, abstinenta, sclavie, singuratate.
      Poti sa lupti cu natura umana, sa sa poti sa lupti alaturi de natura umana. Universul te-a lasat mai mult sau mai putin gol, ceea ce simti e harta ta in viata… lupta alaturi de natura umana, foloseste ce iti convine tie ca si particularitate a speciei, ca si persoana, compenseaza ceea ce nu… mereu sa ajungi la scopul tau final.
      Nu totul trebuie schimbat, iar ceea ce nu poti schimba compenseaza.
      Asta imi aduce aminte de un vechi proverb de origine engleza…
      „You can fight fire with fire, or with water.”

      Apreciază

  9. Colorbliss, doar nu se poate. Si desi pentru orice, pot merge pana in panzele albe, nu merg pana in panzele albe in orice fel de circumstante. Este exact cazul cu „daca-l iubesti, lasa-l liber”. Te poti baza pe cineva in momentul in care te-a ales…dar te-a ales liber, pt ca te-a vrut, nu pt ca l-ai haituit, presat, fortat. Gandeste-te, e valabil si pentru o alegere pe care o faci tu insati.

    Pana la urma, am invocat fiecare, pe rand, criterii privite din prisma personala. Singurul insa care, undeva am inteles clar ce zice si sunt 100% de acord, a fost Dex. Adica ce a zis el, e valabil in toate relatiile. El a mentionat un cuvant: „cinste”. Oamenii nu sunt animale, nu sunt NUMAI animale. Sunt animale care gandesc si-si constientizeaza sentimentele. Nu cred ca exista cuplu „perfect” daca nu e si cinsitit, daca partenerii nu sunt cinstiti unul cu celalalt.
    Tu, Colorbliss, ai dreptate. Si stii de ce? Pentru ca ai stat de vorba cu partenerul tau, ati discutat cinstit asadar, si ati cazut la invoiala cu privire la ceva. Amandoi sunteti de acord. V-ati stabilit regulile. Voi sunteti un cuplu care incepe in cinste.
    Eu vad altfel situatia: atata timp cat iubesti un om, esti cu omul acela, trup si suflet. Si daca asa ati stabilit ca vreti sa inaintati, asa o veti si face. In momentul in care intervine ceva, anunti. Te desparti si reusesti macar, sa nu se produca decat un minim de durere.
    Nemesis vorbeste de gene, instincte, este modul sau de a privi lucrurile. Si din punctul sau de vedere, are dreptate si el, normal. Asa isi imagineaza cuplul (desi n-am prea inteles cum si-l imagineaza si care e opinia sa). N-are importanta ca n-am priceput eu, important e ca stie el ce doreste.
    Ii voi atrage insa atentia ca ceea ce spune, spune din propria-i prisma. Modul in care vede lucrurile nu inseamna decat realitatea SA si atat. Spune la un moment dat ” Sistemul iti aduce si fericire, si satisfactie… fara de el pierzi si partea buna, fara de el e doar haos… si in definitiv moarte.”
    Nemesis, sa stii ca pentru alti oameni, sistemul inseamna obligatia de a nu fi ei insisi. Si tot pentru acei oameni, a nu fi ei insisi, aia DA, inseamna moarte. Ca sa nu mai zic ca sistemul poate fi spart usor. Este intretinut doar de fricosi dresati, incapabili sa zica: „eu asta sunt, eu asta vreau, eu asta voi face.”
    Aia cu masculul alfa, cu cuibul de ingrijit e deja scenariu de sistem. Este, deja, exemplul clar in care cei doi nu stau unul de dragul altuia…dar de dragul de a se preface. Stau de dragul cuibului pe care l-au facut intamplator? Nu s-au iubit ca sa ajunga sa il faca? Aia e groaza mea cea mai mare. Sa am un mascul alfa care nu ma iubeste, nu sta cu mine ca ma vrea dar…vrea sa ma protejeze. Umilinta mai mare ca asta nu imi pot imagina.
    Bine a zis Dex: cinstea! Daca se porneste pe baza sa, orice sa fie, oricum sa fie si orice sa zica oricine, e OK. Cinste si iubire, astea formeaza un cuplu. De acord ramane sa pice doar cei doi. Restul sa taca si sa isi vada de cuplul lor, cu regulile lor.

    Apreciază

    • E important sa stii unde sa te opresti, da… Sa stii cand e necesar sa renunti, mai ales cand vine vorba de relatiile cu alte persoane.

      Si asa e, fiecare privim lucrurile din propria experienta, cat se poate de subiectiv, caci, mai ales cand vine vorba de iubire si relatii, nu putem fi altfel, si poate, nici nu trebuie. Ca sa raman in acelasi registru al libertatii, in iubire e important sa fii tu insuti, in primul rand. Fiind tu insuti, esti liber. Oamenii sunt diferiti, iar daca doua persoane diferite, ce se iubesc, reusesc sa fie pe aceeasi lungime de unda, e cat se poate de frumos… Cred ca aici suntem toti de acord: atat timp cat suntem cinstiti, sinceri cu omul de langa noi, ii oferim iubirii o sansa.

      Imi cer scuze ca nu ti-am raspuns mai repejor, dar recunosc ca m-a epuizat subiectul in ziua respectiva😛

      Apreciază

  10. Hmm, noa, gre’ temă, complexă tare. Părerea mea că nu e bună nici iubirea liberă total așa cum o vuvuzește din ținurile indiene Osho și nici cea de tip medieval. Trebuie găsit un echilibru ceea ce e foarte, foarte greu-ntradevăr.

    Apreciază

    • wow, iti multumesc pentru recomandare😀 Pe langa articol in sine, care este, din punctul meu de vedere, foarte bine inchegat, logic si frumos argumentat, intreg site-ul pare a fi interesant, probabil il voi rasfoi curand, curand (incepand din seara asta, hehe)

      p.s Tie ti-am intuit perspectiva cu ceva timp in urma😛

      Apreciază

      • pai nah, eu n-am talent la scris si degeaba-i totul clar in mintea mea daca nu pot (ca ei) comunica altora ce-am inteles eu pentru mine (ca deh, ce-i valabil pentru mine nu-i musai sa fie valabil si pentru altii). si chiar daca unele chestii eu le vad mai nuantate … tot cred ca merita citite si analizate articolele de acolo.

        ps: ceea ce-ti demonstreaza din nou, daca mai era nevoie, ca femeile sunt mai intuitive decat barbatii si ca intuitia ta functioneaza foarte bine 😉

        Apreciază

        • Asaaaaaa! In sfarsit, mi-am amintit articolul:
          https://mmnemosyne.wordpress.com/2011/06/15/dorinte-ilogice/
          Hehe, mai mult decat intuitie, tineam eu minte ceva din discutia de atunci😀

          Ma confrunt adesea cu problema asta, caci uneori desi mie mi-e clar ce gandesc, cum si de ce, imi vine foarte greu sa le explic/comunic si altora. Deci te inteleg, nu cred ca are legatura cu talentul la scris neaparat, mi se pare mai mult legat de ,,exercitiu”. N-ai exercitiu la asta, sa le comunici altora ce e in mintea ta. Daca il consideri un minus, poti sa exersezi, daca nu, nu🙂

          Apreciază

          • da, e si chestie de exercitiu … da’ as spune ca d.p.m.d.v. e mai mult faptul ca eu consider cuvintele ineficiente (dupa ce treci de un anumit nivel de intelegere). adica da, rational te satisface/multumeste/linisteste sa auzi „te iubesc” … da’ daca tu nu te simti iubita, tot degeaba ai auzit cuvintele alea. cuvintele sunt instrumentele ratiunii … si nu ratiunea „a facut” natura ci natura „a facut” ratiunea.🙂

            Apreciază

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s