Pescăruşul Jonathan Livingston

Standard

Dat fiind faptul că după-masa în care am zburat alături de pescăruş s-a îndepărtat în timp, nu pot spune cu precizie ce trăiri am încercat parcurgând micuţa cărticică. Pescăruşul Jonathan Livingston este o mare metaforă. A vieţii, a societăţii, a turmei (stolului) din care facem parte şi de la care, dacă deviem, suntem exilaţi. O metaforă a condiţiei umane şi a dorinţei de a o depăşi. O metaforă a zborului, într-o manieră optimistă şi încrezătoare (ce nu ne spune Jonathan este faptul că nu toţi pescăruşii care vor să zboare, pot face asta). M-am simţit bine citind, relaxată.
Să ajungi în paradis şi să vrei să te întorci pentru ceilalţi, pentru a le arăta şi lor drumul, e ideal. Însă câţi pescăruşi ar face asta ?
Spre final, cartea m-a făcut să revin la unele gânduri mai bune vizavi de oameni, în general.

Citate:

Pentru cei mai mulţi pescǎruşi, nu zborul conteazǎ, ci hrana. Dar pentru acest pescǎruş, zborul era totul, nu hrana. Mai mult decât orice pe lume, Pescǎruşului Jonathan Livingston îi plǎcea sǎ zboare.

Oare un pescǎruş care descoperǎ şi urmeazǎ un sens în viaţǎ, un ţel mai înalt este nesǎbuit? Mii de ani ne-am zbǎtut sǎ obţinem peşte; acum, raţiunea vieţii noastre e alta – sǎ ne desǎvârşim, sǎ explorǎm, sǎ fim liberi! Mai daţi-mi o şansǎ, lǎsaţi-mǎ sǎ vǎ arǎt ce am descoperit…

– Nu, Jonathan, nu existǎ. Paradisul nu este un loc sau un timp. A fi desǎvârşit – iatǎ paradisul.

– Intregul vostru trup, de la o aripǎ la alta, le spunea altǎ datǎ Jonathan, nu este altceva decât gândul vostru, într-o formǎ vizibilǎ. Dacǎ spargeţi lanţurile în care vǎ este ferecat trupul…

– Nu înţeleg cum poţi iubi un cârd de pǎsǎri care tocmai au încercat sǎ te ucidǎ.
– Dar, Fletcher, nu asta iubeşti la ei ! Nu iubeşti ura şi rǎutatea. Trebuie sǎ te strǎduieşti sǎ vezi adevǎratul pescǎruş, partea bunǎ din fiecare. Trebuie sǎ-i ajuţi şi pe ei s-o vadǎ în ei înşişi. Asta înţeleg eu prin dragoste. E grozav când înţelegi asta
.

4 responses »

  1. „Spre final, cartea m-a făcut să revin la unele gânduri mai bune vizavi de oameni, în general.”
    Trebuie neaparat sa citesc cartea, citatatele selectate nu au fost suficiente, nu m-au convins.😀
    Prea multi oameni in esenta rai, care atunci cand au interesul se prefac amabili si generosi. Asta inseamna ca au si parti bune?

    Apreciază

    • Da, ai putea sa o citesti😛 E mititica, se parcurge usor si rapid. Mie mi-a creat o stare de bine, parca am preluat putin din atitudinea lui Jonathan fata de pescarusi (oameni)…
      Cred ca toti avem parti bune, cu siguranta. Chiar si cei mai diabolici oameni pot fi apreciati, daca nu pentru calitatile morale, pentru inteligenta, poate.

      E mai greu sa descoperi partea buna din fiecare cand vine vorba tocmai despre morala, sau despre ,,suflet”. Unii doar se comporta urat si par a fi rai, dar nu sunt cu adevarat… Cunosc mult prea multe exemple pentru a nu tine cont de asta.
      Prefacutii sunt cel mai greu de ,,depistat”, probabil. Dar poate daca le-ai atinge acel punct sensibil, s-ar ,,inmuia”, si-ar arata adevaratele intentii si motivele pentru care se comporta asa.

      Candva credeam ca toti oamenii au o farama de bine in ei, toti, toti. Acum, desi sunt convinsa ca e asa, am acceptat ca, totusi, foarte multi isi ingroapa farama aia de bine in invidii, frici, complexe, frustrari si e posibil ca o viata intreaga sa nu iasa la suprafata binele din ei. Dar continui sa sper😛

      Apreciază

  2. Buna dimineata!
    Nu am auzit de carte, multam pentru recomandare. Indraznesc sa suprapun citatelor oferite de tine, un altul auzit acum 35 de minute intr-un episod din serialul Andromeda. Replica apartine personajului Rev Bem, un om in cautarea implinirii de sine, un mesager al pacii nascut intr-o specie creata pentru a ucide:

    „Nu trebuie sa uiti. Nu trebuie nici macar sa ierti. Trebuie insa sa cauti binele in fiecare persoana pe care o intalnesti”.

    O duminica placuta!

    Apreciază

    • A fost o duminica minunata! Multumesc🙂
      Frumos citatul… si m-a facut curioasa in ceea ce priveste personajul cu pricina, implicit si serialul (am si citit cate ceva pe wiki despre asta😛 )

      In cazul unor oameni, e o adevarata provocare sa cauti binele din ei…

      Sper ca ai avut si tu o duminica frumoasa😀

      Apreciază

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s