Adormisem după păţania de la graniţa cu Ungaria. Informativ, o sticlă de pălincă a cărei provenienţă nu poate fi dovedită atrage după ea o amendă de 83 €. Când m-am trezit, mai aveam puţin până la graniţa cu Austria, era frig. După multe ore de condus, tata decide să doarmă şi el vreo 15 minute, dar nu are noroc. Cineva ne bate în geam, vorbeşte în italiană, nu înţeleg ce vrea. Tata îl întreabă dacă vorbeşte româneşte, şi da, vorbeşte. Mulţi români pe autostrăzile Europei. Căuta graniţa cu Slovenia.
E ciudat să fiu atât de aproape de Dunăre, într-o ţară străină. Ape verzi, repezi, ce zâmbesc la soare. Un vaporaş. Un mic popas. În Viena, am găsit Canalul Dunării sau ,,Mica Dunăre” cum mai e numit, un braţ natural al marelui fluviu ce străbate centrul vechi al oraşului. Am o senzaţie stranie, e prima dată când văd Dunărea dincolo de fereastra unui tren…
Viena, deşi nu foarte diferită de centrul Clujului din punct de vedere…mmm… vizual (stilul architectural al clădirilor şi al străzilor) e însă unul dintre cele mai curate oraşe pe care le-am văzut – poate Luxembourg-ul o egalează. Praful pare că nu se aşterne peste oraş. Magazinele, la exterior cu pereţi din sticlă, construite în stil modern, abstract, se armonizează totuşi cu stilul architectural vechi al clădirilor. Vechi, dar îngrijit, curat, menţinut.
Viena, văzută prin geamul maşinii, într-un mod nedrept, deci:
Nu ştiu cât timp să fi adormit iar.
Văd munţi în depărtare. Devin curioasă. Imi dau seama că acolo e graniţa dintre Austria şi Italia. Acolo sunt Alpii. Poate sunt o copilă naivă, dar mereu o primă dată când vezi, auzi sau faci ceva este palpitant. M-am simţit asemănător şi prima dată când mă apropiam de Carpaţi. Alpii sunt masivi, anticipez stâncile şi măreţia lor şi mă cuprinde entuziasmul. Abia aştept să fim acolo, printre ei. Acum par atât de aproape şi totuşi durează ore bune până ne apropiem cu adevărat de ei. Afară, cer de-un albastru minunat […]
Odată trecuţi de Alpi, ne aşteaptă Italia. Soarele apune într-un spectacol de culori, iar nouă nu ne rămâne decât să aşteptăm apropierea Romei.
mmnemosyne 
Color, in sfarsit ne dai niste vesti.Eram curioasa.Vacanta placuta
ApreciazăApreciază
Da… am ajuns azi acasa. Va voi povesti mai multe zilele ce vin, sa imi revin unpicut din oboseala. A fost lung drumul :p Sper sa ai si tu o vacanta superba. Intre timp, ne mai citim/scriem pe-aici 😛
ApreciazăApreciază
Bine ai revenit, draga Iulia. >:D< O surpriza frumoasa…imi imaginam ca te avem iar printre noi prin septembrie. Mi-ai indeplinit si dorinta, mi-ai adus o multime de poze. Si sunt superbe! Nu-mi mai iau ochii de la ele.
Draguta foc si noua tema… 😀
ApreciazăApreciază
Hehe, ce-i prea mult, strica. Sau isi pierde din farmec. A fost atat cat trebuia sa fie 🙂 Da, da, multeeee poze, vor mai veni. Cred ca in nici o alta excursie/vacanta nu am facut atat de multe poze, am peste o mie :)) Ma bucur ca iti plac!
ApreciazăApreciază
Cred si eu, cu noul aparat tot sa faci poze. 😀
ApreciazăApreciază
Ca sa scape de gura mea.. Colorbliss a pus o poza :))) Hurey 😆 Acum am pus si-o fatza, spatelui :)))
ApreciazăApreciază
Da, o fata obosita si somnoroasa :)) Voi mai pune poze, nu ai o gura chiar atat de tensionabila, dar recunosc ca am vrut sa evit un deja-vu legat de spatele meu :))
ApreciazăApreciază
Stai, stai asa!!! Sticla de palinca goala tot atat costa? Chiar daca esti colectionar? :))
Bine te-ai intors pe taramurile mioritice! Te intampin cu traditionalul: Beheheeee!!
ApreciazăApreciază
Nu stiu, Dex. Nu m-am incumetat sa dau palinca pe gat (pana ajunge sticla goala) pentru a testa reactia individului de la vama.
Mersi de intampinare. Mi-era dor de turma. Oarecum :))
ApreciazăApreciază
ce poze dragute, ai avut ce vedea 😀 ma bucur pentru tine!
ApreciazăApreciază