Regii blestemaţi – Regele de Fier, Maurice Druon

Standard

Când citesc astfel de cǎrţi, cu iz istoric, îmi dau seama cǎ îmi este dragǎ contemporaneitatea. Am gǎsit cu greu acest volum, primul dintr-un şir de (parcǎ) şapte cǎrţi.
Regele de Fier ne duce la originile blestemului, într-o societate francezǎ de secol XIV, o lume rece, a cruciadelor, a cavalerilor templieri şi a sfârşitului lor. La începutul sec. XIV, pe tronul Franţei este Filip cel Frumos, despre care, încǎ de la început ni se spune:

,, Ideea naţionalǎ sǎlǎşluia în capul regelui acestuia liniştit şi crud pentru care raţiunea de stat era mai presus de orice. Sub domnia lui, Franţa era mare şi francezii, nenorociţi.”

Pe mine m-a uimit rǎceala, sângele rece al acestui personaj, al acestui şef de stat. Modul în care arǎta empatie şi schiţa afecţiune doar pentru ogarii sǎi îmi sunǎ a psihopatologie. Oricum, era o lume bolnavǎ, bolnavǎ de tot (psihic vorbind). Incercam sǎ îmi explic de ce oamenii acelor timpuri tânjeau şi fǎceau din condamnǎrile la moarte un eveniment public, de amuzament. Maurice Druon a explicat frumos :

,, Cǎci, în vremurile acelea, când mulţi prunci mureau în leagǎn, iar dintre femei, o jumǎtate în durerile facerii, când molimele secerau oamenii în floarea vârstei, când Biserica te învǎţa sǎ fii mereu cu gândul la moarte, când operele de artǎ, crucificǎrile, martiriile, coborârile în groapǎ, judecǎţile de apoi ofereau constant imaginea sǎvârşirii din viaţǎ, mintea tuturor era obişnuitǎ cu ideea morţii şi numai un mod excepţional de a muri mai putea, pentru câteva clipe, tulbura conştiinţa oamenilor. “

Nu am vǎzut nimic înǎlţǎtor în acele timpuri, nu pot sǎ vǎd, evul mediu îl gǎsesc a fi o perioadǎ atât de tulbure, de mocirloasǎ în evoluţia noastrǎ, a oamenilor. Dacǎ nici mǎcar viaţa nobililor, viaţa regalǎ nu mǎ atrage câtuşi de puţin, nici nu vreau sǎ îmi imaginez cum m-aş fi simţit ca om de rând, neputincios, în acea lume.
Romanul se învârte în jurul procesului şi judecǎţii ultimilor patru cavaleri templieri, asta dupǎ ce, timp de şapte ani parcǎ, nu îmi amintesc exact, Filip cel Frumos i-a ,,vânat” pe toţi ceilalţi, i-a spânzurat, i-a închis şi alte minuni. Scopul? Scaunul/tronul avea datorii de plǎtit acestor cavaleri, aşadar, scǎpând de ei, scǎpau de datorii, logic.
Mi-au atras atenţia câteva aspecte, printre care şi modul în care s-a decis soarta cavalerilor:

,,La acest consiliu la care luaserǎ parte doi regi, un fost împǎrat, un vicerege şi mai mulţi dregǎtori, doi oameni, persoane importante atât în lumea armelor, cât şi în Bisericǎ, fuseserǎ osândiţi la moarte pe rug. Nici unul dintre cei de faţǎ nu avusese o clipǎ mǎcar sentimentul cǎ e vorba de douǎ vieţi omeneşti; nu era vorba decât de principii. “

Apoi, ultima fǎrâmǎ de demnitate a lui Jacques de Molay, demnitate aproape sfâşiatǎ în urma torturilor (trebuie sǎ mǎrturisesc faptul cǎ am sǎrit câteva rânduri, pe ici, pe colo, din cauza descrierii unor suferinţe trupeşti prea… prea):

,, Simţea însǎ nevoia de a-şi striga propriul sǎu nume, pentru a nu lǎsa mintea sǎ i se piardǎ în nebunie, pentru a-şi aminti cǎ pe vremuri comandase armate, cârmuise provincii, cǎ avusese o putere la fel de mare ca aceea a suveranilor şi cǎ, atât timp cât va mai pǎstra în el o pâlpâire de viaţǎ, va continua sǎ fie, chiar şi în aceastǎ temniţǎ, marele maestru al Ordinului cavalerilor templieri. “

E cunoscutǎ imaginea regelui/reginei care îşi sacrificǎ interesele, pasiunile, dorinţele personale pentru statul pe care îl conduc, renunţând practic la propria lor persoanǎ şi devenind una cu statul. Nu mi se pare în regulǎ, ci dimpotrivǎ, o greşealǎ. Ne putem da seama de asta doar privind la numǎrul de regi frustraţi care au luat decizii proaste. Frustrǎrile lor au influenţat istoria. Trecând peste asta:

,,- Eu nu te-am mǎritat cu un bǎrbat, Isabelle, ci cu un rege. Nu te-am jertfit din greşealǎ. Ţie trebuie oare sǎ-ţi aduc aminte ce datorǎm statelor noastre şi cǎ noi nu suntem nǎscuţi pentru a ne lǎsa în voia durerilor noastre ca persoane? Noi nu vieţile noastre le trǎim, ci pe acelea ale ţǎrilor noastre, şi numai într-aceasta putem sǎ ne aflǎm mulţumirea… dacǎ suntem vrednici de soarta ce ne este hǎrǎzitǎ.”

,,- Un rege de fier, repetǎ în şoaptǎ Filip cel Frumos. Stiut-am deci sǎ-mi ascund aşa de bine slǎbiciunile ? Ce puţin ne cunosc ceilalţi şi ce rǎu mǎ va judeca viitorimea! ”

Anunțuri

22 de răspunsuri »

  1. Cartea asta mi se potriveste perfect mie.In trecut se intamplau multe lucruri pe care noi acum le consideram oribile, si cu toate acestea lor li se pareau atat de normale.De exemplu, casatoria intre veri primari, sau in timpul imperiului Roman persoanele care erau gay era ceva la ordinea zilei.De ce acum, noua ni se pare ca s-a intors lumea cu susul in jos?Eu cred totusi, ca erau mai ‘open mind’ decat noi acum.

    Apreciază

    • Da, uite, nu m-am gandit din perspectiva asta cand am citit. Erau poate mai open-minded in unele privinte, dar erau mai rigizi in altele (vezi statutul femeii, cel mai la indemana exemplu, sau casatoriile aranjate). Probabil fiecare epoca are aspectele ei pozitive si negative (cu siguranta), in fiecare perioada istorica se accepta unele lucruri, iar altele sunt supuse oprobiului societatii. Bine, casatoria intre veri primari, de exemplu, nu e ok din punct de vedere genetic, creste foarte mult riscul manifestarii nedorite a anumitor gene, insa multi oameni condamna asta doar asa, social, fara a stii de fapt care o fi problema, si din acest punct de vedere, nu dau dovada de prea mult modernism, sa-i zicem…

      Apreciază

  2. Felicitari pentru alegere. „Regii blestemati” reprezinta o lectura, din punctul meu de vedere, obligatorie. In afara de faptul ca ne clarifica anumite puncte nevralgice ale istoriei (cartea respecta evenimentele reale, nu bate câmpii prea mult), aceste fapte trebuie cunoscute, pentru a nu mai repeta erorile trecutului. Este firesc sa fii terifiata, intrucât tu gândesti cu valorile de acum ceea ce s-a intâmplat intr-o alta perioada a timpului, când viata unui om era cât se poate de neimportanta. Singurele chestiuni care, pentru mine, au ramas nelamurite, sunt urmatoarele: cum de templierii au capatat o asemenea influenta si cum au reusit s-o piarda halucinant de repede? Bineinteles ca obiectivul romanului nu sunt templierii, ci regii, asa ca autorul nu e ‘vinovat’ pentru asta. Totusi, sunt intrigat. Cu atâtea ‘surse’ de Molay n-a fost in stare sa realizeze ce-i pregateste regele? Nu gasesc explicatie pentru o asemenea grava eroare de strategie.

    Parerea mea sincera este ca n-ar trebui sa sari peste rânduri. Oricât de oripilante ar parea, evenimentele trebuie cunoscute, inclusiv detaliile prezentate in carte. Sunt convins ca iti vor folosi in cariera ta de psiholog. La urma urmei….calaii din acele vremuri cred ca aveau o structura sufleteasca asemanatoare multor medici din ziua de azi.

    Da, sunt 7 volume. Al saptelea („Când un rege pierde tara”) nu prea are legatura cu restul si e scris destul de prost. Daca il gasesti, il poti citi relativ independent de celelalte volume. Dar daca nu-l citesti nu pierzi mare lucru.

    Daca nu le gasesti la biblioteca, poate gasim totusi o solutie sa ajunga la tine. Volumele pe care le detin sunt cam jerpelite, dar te asigur ca merita citite pâna la ultimul rând.

    Apreciază

    • Chiar ma bucur ca am gasit cartea. De Regii blestemati am auzit cand eram prin generala si m-a atras atunci titlul (evident, si faptul ca intuiam subiectul general). Insa dupa cateva cautari atunci, am renuntat la ideea ca voi citi volumele, pana acum cand am fost la biblioteca si, plimbandu-ma printre rafturi, i-am descoperit 😀
      Intr-adevar, am observat si eu ca nu se abate de la firul istoric real iar asta e un plus, ai ocazia sa citesti istorie intr-un mod… recreativ, relaxant, facil. Cartea nu explica de ce templierii au pierdut puterea, ci doar faptele in sine, nu si cauzele, caci da… accentul cade pe regi. Pe mine m-a ros curiozitatea si am gasit pe internet (pe descopera.ro am citit mai complet) cateva informatii suplimentare, atat despre templieri cat si despre modul in care Filip i-a eliminat. Cat despre de Molay, el abia se reintorsese din Orient, la inceputul secolului, banuiesc deci ca era cam rupt de societatea franceza si poate, prea plin de el pentru a da atentie ,,zvonurilor”. Templierii in sine reprezinta un subiect despre care sper sa am timp sa aflu mai multe, mi-au starnit curiozitatea 😀

      Apoi, ,,a sari” peste randuri la mine inseamna ,,a citi pe diagonala”. Nu am pierdut nimic, insa am trecut mai repede peste cateva pasaje. Stiu ca nu e indicat, dar am vrut sa imi scutesc, atunci, pe moment, sufletul de cateva orori. Nu fac asta mereu, doar atunci cand stiu ca sunt prea receptiva/sensibila.
      Referitor la calai, chiar era un pasaj care m-a emotionat oarecum, intr-un sens pozitiv si negativ in aceeasi masura. Dupa ce au torturat doi tineri (amantii printeselor, daca mai tii minte), unul dintre calai il purta in brate pe unul dintre ei, il ducea ca pe un copil, intr-un mod protectiv oarecum, cu grija… M-a intrigat si uimit scena respectiva…

      Le voi citi pe toate 7, imi place sa termin ce incep, hihi 🙂 Problemuta este ca al doilea volum lipsea de la biblioteca… celalalte erau acolo, pe raft. Am nimerit la bibliotecara noua, care e cam pierduta in spatiu momentan pe-acolo si nu a reusit sa ma lamureasca daca au volumul ori ba. Am luat alte carti si cand le returnez, mai incerc, poate isi face aparitia…

      p.s Am citit ieri Batranul si marea 😛 Voi scrie despre ea, curand, am ramas in urma putin cu compunerile, hihi 😀

      Apreciază

  3. „Când citesc astfel de cǎrţi, cu iz istoric, îmi dau seama cǎ îmi este dragǎ contemporaneitatea.”
    Corect, abia atunci apreciem cu adevarat epoca in care ne-am nascut. Si eu sunt oripilata de atrocitatile si monstruozitatile petrecute in acele timpuri. Sunt un om al prezentului, sub nicio forma nu as fi vrut sa traiesc in alta perioada istorica.

    Apreciază

    • Asa e, Nice. Eu ma simt atrasa de acele vremuri, insa din pura curiozitate, caci vreau sa stiu cum era atunci, ce obiceiuri aveau si mai ales de ce se intamplau unele lucruri. E important sa stim de unde venim, cum am evoluat, insa nu as vrea nici eu sa traiesc intr-o alta perioada istorica. Poate doar pentru o saptamana, din motivele amintite mai sus si…. daca am garantia ca raman in viata :))

      Apreciază

  4. Sunt fascinat de vremurile cu regi, implicit si serialele cu ei.

    Si totusi, parca pe mine ma reprezinta mai mult o fraza gen asta:”In the days of Kings and Queens I was a Jester!” :mrgreen:

    Apreciază

    • Momentan, stiu doar de The Tudors, nu am vazut insa nici un episod inca. Ce alte astfel de seriale mai sunt ? Mai stii ?
      Un bufon, Lusio ? :)) Sinceeer, nu stiu foarte multe despre viata si stilul lor de viata. Dar nu stiu cat de amuzant o fi sa incerci sa amuzi niste oameni atat de reci si distanti oarecum 😛

      Apreciază

      • Am vazut The Tudors si-am savurat aproape toate episoadele cu mare placere (exceptand vreo 2,3 din sez 3 si 3, 4 din sezonul 4). Ti-l recomand cu mare drag!

        Alte seriale ? Alte seriale nu prea-mi mai vin in minte acum, doar filme.. dar am un serial care face furori acum si imdbul deja i-a dat o nota MARE 😯 :

        http://www.imdb.com/title/tt0944947/

        Game of Thrones 😎

        Apreciază

        • In istorie au existat si ceva jesteri inteligenti, care nu aveau doar rolul de a distra si atat. Unii erau chiar malefici.

          Exista si acum un tip/fel de Jester modern.. si acela e un tip dintr-o formatie anume Atmosphere

          Si ca tot am zis de el, uite si aici un clip minunat pe care te invit sa-l asculti, macar juma din el :)))

          Tipul e chiar smart 😎 Un fel de nebun destept 😎

          Apreciază

        • Probabil cand imi revine pofta de filme ma voi uita, caci pana acum toti care l-au vazut, au multe cuvinte de lauda la adresa lui 🙂
          Vaaai, alaltaieri am vazut inceputul de la Game of Thrones si.. m-am speriat :)) Insa, mai mult ca sigur, in cele din urma il voi urmari, caci mi l-a recomandat o persoana care stie cam ce imi place si ce nu. Oricum, din scurta secventa pe care am vazut-o, mi s-a parut ca actorii joaca bine si e realizat bine… ca atmosfera, imagine. Pare credibil.

          Apreciază

            • Pe primul il stiu din August Rush, oare ? El era? Da, da. Si nah, are ochi frumosi dar nu prea m-a cucerit atunci 😛 Insa din fotografii nu pot sa imi fac asa o impresie, te voi anunta la momentul oportun daca am lesinat ori ba :))
              Dar esti figura :)) ,,Ele” nici nu au un chip, o fatza, o mutrisoara ceva in fotografia respectiva :)) Am inteles ideea, deci 😀

              Arlechino… de cand eram noi micuti ? hiiiii…. daaaaa!!!

              Apreciază

            • Dupa corp par sa fie faine 😆

              Da, de cand eram noi tzanci 😎

              Parca mi-e dor de vremurile alea 😦 Si sa mai vad filmul ala cu privighetoarea..

              Ce vremuri frumoase 😦

              Apreciază

            • Daaaa, imi amintesc de privighetoare. Ce imi mai placea… Stateam cocotata pe masina de cusut a bunicii (era mai aproape de tv) si ma uitam… Da, vremuri frumoase.. 🙂

              Apreciază

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s