>Cǎsǎtoria la exemplarele mele

Standard

>

sursa
Se ştie cǎ femeile, pe mǎsurǎ ce se apropie de vârsta de 30 de ani, se panicheazǎ la gândul cǎ vor rǎmâne singure restul vieţii. Motivele îmi sunt clare oarecum, deşi nu le pot înţelege pe deplin, cel puţin nu momentan. Evident, sunt excepţii, cazuri şi cazuri.
   Ce a devenit o curiozitate pentru mine, recent, sunt bǎrbaţii care, apropiindu-se de celebra vârstǎ, cautǎ sǎ se stabileascǎ, sǎ îşi gǎseascǎ o (viitoare) soţie. Mi se pare interesant, privind din perspectiva (generalǎ) care considerǎ cǎ bǎrbaţii fug de cǎsǎtorie sau orice astfel de responsabilitate. Ce anume îi influenţeazǎ, aşadar, pe unii, sǎ caute în mod special cǎsǎtoria ? Ei nu sunt mânaţi de celebrele instincte materne înnǎscute (iar cele paterne nu ştiu cât de dezvoltate sunt la masculii speciei umane), nici partea emoţionalǎ a propriului creier nu îi influenţeazǎ la fel de mult. Nevoia de afecţiune ? De siguranţǎ ? Mereu am considerat cǎ aceste lucruri le poţi avea într-o relaţie şi dacǎ nu semnezi un certificat de cǎsǎtorie.
   Inspectând exemplarele pe care le am la dispoziţie, puţine ce-i drept, dar suficiente, mi se pare cǎ educaţia şi-a pus amprenta cel mai mult, în cazul lor. Exemplarele mele sunt supuse mentalitǎţii conform cǎreia, în jurul vârstei de 30 de ani, ar trebui sǎ fie şi ei bǎrbaţi ,,aşezaţi” (mǎ amuzǎ expresia), serioşi, sǎ aibǎ o familie. Îmi dau seama cǎ s-ar putea deduce cǎ nu sunt de acord cu asta. Ba da, sunt. Aşa ar fi ideal sǎ fie, probabil. Aceastǎ vârstǎ reprezintǎ şi apogeul dezvoltǎrii sistemului nostru nervos! Pe bune! Apoi începem sǎ o luǎm în jos, încet şi sigur (unii mai încet decât alţii, hehe!), dar sǎ revin. Ce mǎ nemulţumeşte pe mine este cǎ exemplarele mele vor cu orice preţ asta, cǎsǎtoria adicǎ. Ce mai conteazǎ dacǎ actuala iubitǎ este sau nu ,,aleasa”, dacǎ este sau nu specialǎ pentru ei, mai specialǎ decât toate restu’, ei sunt mulţumiţi dacǎ se înţeleg cât de cât…
sursa
   Cel mai interesant e bǎrbatul de aproape 30 de ani, aflat într-o relaţie cu o tânǎrǎ de 20. El gândindu-se adesea la marele pas, fiind presat, mai scapǎ câte un apropo, mai în glumǎ, mai în serios, când vine vorba despre o posibilǎ cǎsǎtorie între ei, un ,,Pǎi nu?! Sǎ ştiu şi io, sǎ nu-mi pierd timpul degeaba”. E oarecum de înţeles afirmaţia lui, dar mie tot mi se pare oarecum ilogic. Dacǎ gândeşti aşa, desparte-te frate, acum ! Cǎci timp degeaba îl poţi pierde şi dacǎ vǎ cǎsǎtoriţi anul viitor, iar peste 5 ani divorţaţi, din motive de ,,nepotrivire de caracter”, la fel cum l-ai ,,pierde” şi dacǎ aţi rǎmâne doar la statutul de iubiţi. Cu menţiunea personalǎ cǎ mi se pare urât sǎ consideri timp pierdut o experienţǎ pe care acum o numeşti iubire
   Care o fi deznodǎmântul ?  

46 responses »

  1. >Tu iti decizi libertatea, ar fi frumos sa o mai ai si dupa casatorie🙂 Dar, preventiv, poti sa incepi sa cauti. Si vezi, axeaza-te pe femei apropiate la varste. Sa va panicati impreuna, nu de alta🙂

    Apreciază

  2. >Poti sa formezi o familie si sa fi ''asezat'' si neavand acel act de casatorie.Eu am intalnit foarte multe exemplare feminine de varsta mea care se casatoresc si mi se par de-a dreptul nebune.Daca vreau un viitor cu o persoana, nu ma poate impiedica nici un act sau nici o mentalitate.Din pacate, prea putini gandesc asa.Barbatul care spune '' sa stiu si eu ca sa nu imi pierd timpul'' mi se pare un nesimtit.Pai atunci daca nu vrei sa iti pierzi timpul, desparte-te si cauta-ti una care vrea sa se marite.Iar acest barbat se va insura, ea saraca va sta la cratita si facand de toate prin casa, iar el face o burta cat butoiul , se duce la bere cu baietii si fluiera la fetele de pe strada care cica sunt mai prospaturi decat nevasta-sa.Ca de, nevasta sa nu se mai ingrijeste si miroase a ceapa calita.Pai da, miroase a ceapa calita ca sa ii umfle lui burtoiul si uita ca odata era si ea o femeie cu aspiratii.

    Apreciază

  3. >Fete against casatorie si mai ales rapida. De-ar fi multe pro macar concubinaj ar fi ceva. Dar MULTE vor sa fie miresici!.. si sa-i puna "latul dragostei" madafacarului😀

    Apreciază

  4. >Asa e, Coeur, daca iti doresti cu adevarat sa fii cu o persoana, nu mai conteaza o bucata de hartie. Bine, mai sunt si cei care isi doresc sa fie uniti in fata lui Dumnezeu, dar aici e teritoriu alunecacios si nu ma bag. Cred ca e mai important sa fie uniti sufleteste. Nu inteleg de ce oamenii nu inteleg asta, e atat de simplu. Scenariul descris de tine e atat de tipic, incat ma sperie :)) Cam asa stau lucrurile in foarte multe casnicii, iar vina este a amandurora. Nu prea reusesc sa inteleg ce e cu schimbarea asta survenita in urma casatoriei. Stii care e partea tampita, chiar daca individul nostru isi gaseste alta care vrea sa se marite, situatia e la fel de spalacita. O astfel de casatorie, facuta doar pentru ca ,,asa e bine", asa ar fi indicat, asa o cere societatea sau asteptarile parintilor, prietenilor etc, nu prea are un viitor stralucit. Eventual unul asa, mediu, daca intre cei doi exista respect.

    Apreciază

  5. >@Lusiomadafacar :)) Da, sunt impotriva casatoriei rapide! Caci mi se pare imprudenta si prostie. Concubinaj, casatorie, mi se pare irelevant cum ii spune, important e ca cei doi sa se simta bine impreuna si sa isi doreasca cu adevarat sa fie impreuna. Adica, sa fie cu adevarat IMPREUNA, nu pe foaie, nu doar cu titlul. Lusio, si eu vreau sa fiu mireasa, ador rochiile alea albe vaporoase, si da, mi-as dori sa am si eu o zi ca pretext pentru a ma plimba asa printre oameni :)) Mi-e indiferent insa daca petrecerea aia se numeste ,,nunta" sau e doar o zi in care imi celebrez iubirea. Mi-e indiferent daca imi schimb numele si daca ma leg de el printr-un act (de fapt, mi se pare total irelevant), atata timp cat eu stiu ca vreau sa raman cu el restul vietii. E atat de simplu. A! Cred ca societatea inca e in tranzitie. Pe vremuri, tinerii intai se casatoreau si abia apoi se cunosteau, eventual se mai si iubeau. Se pare ca multi oameni nici acum nu au inteles ca ar trebui sa fie invers, iar casatoria ar trebui sa fie ceva care pur si simplu atesta un fapt care exista DEJA.

    Apreciază

  6. >:-)))))))))))) Ce tare e Lusio….Iulia, hmmmm…. daca nu ma insel si in cazul relatiei tale tu ai in jur de 20 de ani iar iubitul tau e ceva mai mare.Ca intotdeauna, depinde de la caz la caz. Personal n-am intâlnit barbati care sa se streseze ca au trecut de o anumita vârsta si inca nu s-au 'asezat'. Femei, da🙂 . Ai dreptate, nu e chiar genial sa numesti 'timp pierdut' o relatie care ar trebui sa fie teoretic de iubire. Dar probabil ca omu' a crezut ca a plecat la vânatoare si i-a fugit prada taman atunci când a crezut ca a incoltit-o…

    Apreciază

  7. >Ah, Iulia, am si eu cel putin un exemplu. Cam dupa un an de … coabitare Ioana mi-a zis scurt: ai vreun gând de viitor sau ma lasi in pace? Asa ca ne-am casatorit, cu multa vreme in urma. Suntem casatoriti si acum, asa ca 'merge' si varianta asta🙂

    Apreciază

  8. >@ Colorbliss: mda.. asa mai zic eu uneori.. Pai ori suntem romani ori nu mai suntem ?:)) ( deci sa nu se inteleaga ca nu stiu sa-l scriu in engleza, dar pare mai fain asa, rumenian :> )Dar ce ai pomenit sa se ia in casatorie fara sa se simta bine impreuna ? Pare absurd!…si "idiotic"# Dragos: Mersi (blush)

    Apreciază

  9. >"Ca intotdeauna, depinde de la caz la caz. Personal n-am intâlnit barbati care sa se streseze ca au trecut de o anumita vârsta si inca nu s-au 'asezat'. Femei, da🙂 ."Subscriu Dragos!.. dar pun doar un "nu prea" pe cand la femei, daaaa :DDeci latul is ON za targets:))

    Apreciază

  10. >Pato, dorinta de stabilitate am luat-o si eu in calcul ca fiind o posibila cauza. Insa, raman la ideea ca nu casatoria ar trebui sa iti garanteze asta, ci relatia in sine… Multi isi transfera aceasta dorinta de stabilitate asupra casatoriei, crezand ca odata cu ea vine si stabilitatea si siguranta si linistea. Uneori toate astea vin cu adevarat, alteori e doar o iluzie. Mie imi pare o iluzie, insa pentru unii functioneaza🙂

    Apreciază

  11. >Lusio, da, am pomenit si ciudati care se casatoresc desi nu se mai simt bine impreuna de ceva vreme multa. Doi oameni plictisiti unul de altul, care nici macar nu se prea respecta, dar sunt ,,impreuna" – desi comunicarea e o necunoscuta, iar pasul logic urmator este casatoria. Si o fac. Din pacate, stiu si absurzi din astia, si sunt tineri amandoi. p.s tocmai aici e hazul cuvantului, varianta romaneasca e tare simpatica :))

    Apreciază

  12. >@ Lusio & Dragos"Ca intotdeauna, depinde de la caz la caz. Personal n-am intâlnit barbati care sa se streseze ca au trecut de o anumita vârsta si inca nu s-au 'asezat'. Femei, da🙂 ." Si eu stiam ca e mai specific femeilor :)) Asadar, intalnind exemplarele masculine amintite, am ramas asa uimita, oarecum…

    Apreciază

  13. >Dragos, iubitul meu e doar cu 2 ani mai mare decat mine🙂 Iar exemplul tau e unul fericit si inspirat, bravo voua!! 😀🙂 Evident, stiu si eu casnicii facute ,,rapid" care functioneaza bine si dupa 20 de ani. Ma rog, una imi vine acum in minte, dar probabil ca mai sunt…,,Ai dreptate, nu e chiar genial sa numesti 'timp pierdut' o relatie care ar trebui sa fie teoretic de iubire. Dar probabil ca omu' a crezut ca a plecat la vânatoare si i-a fugit prada taman atunci când a crezut ca a incoltit-o…"Si tot nu mi se pare ok. Inseamna ca scopul final, incoltirea pradei, era mai important decat prada in sine😛 Deci e indiferent daca e prada X, sau Y, sau de ce nu, Z🙂

    Apreciază

  14. >Este presiunea sociala, pe mine ma bate lumea constant la cap de exemplu. Plus ca te trezesti pe langa cand toti au neveste si copii, dracu te mai invita la una-alta. Daca nu esti implicat in asa ceva fenomenul este amuzant rau, adica vezi oameni care se insoara dupa 2-3 luni de frica sa nu rateze sansa :)Eu il vad pana la urma ca un fenomen de plafonare si intrare in "normal" chiar daca aia nu e tocmai normal.

    Apreciază

  15. >Pe undeva e normal sa-si doreasca sa ramana cu actuala iubita, cu fata aceea pe care o stie de ani de zile, cu care se intelege cat de cat, pentru n motive: pentru ca obisnuinta e a doua natura, pentru ca rau cu rau, dar mai rau fara rau, pentru ca…unii barbati sunt lasi.:D Si pentru ca, vorba ta, nu-si permite nimeni sa plece dintr-o relatie care a functionat oarecum, in care a investit timp si sentimente(poate si bani), pentru ce? Pentru incertitudine? Cine-i garanteaza lui ca alta il va iubi mai mult, il va intelege mai bine? Ca sa nu mai vorbim de faimoasele conventii sociale. Oricum iubirea e un sentiment ridicol, perimat, nu?

    Apreciază

  16. >@Doxatul DexPresiunea sociala, da, am observat-o si eu, din plin chiar. E interesant cum ne doare pe toti capu' de starea civila a celorlalti🙂 La mine vin pe tava doua intrebari: ,,Tot cu X esti?" si, in functie de raspunsul meu, invariabil, urmeaza: ,,Oooo, si nunta, pe cand?" :)) Bine, eu nu o simt ca pe o presiune, ma amuza doar. Si apoi, ce mai e si cu asta: casatoritii cu casatoritii, necasatoritii… treaba lor ? Eu nu pot sa uit o intamplare care a avut loc la tara, ce-i drept. S-au casatorit doi tinerei, un el si o ea, amandoi sufletul petrecerii, el DJ, ea vesela mereu. La o luna dupa asta, nu mai faceau parte din grupul ,,tinerilor". Ea mereu statea la masa cu femeile maritate, alea de 35-40+ ani, el… el nu a mai fost DJ :)) Mi s-a parut tare suspecta treaba, chestia e ca parea ceva aproape normal..Hihi, sa nu rateze ,,sansa"🙂 Cat despre plafonare, sa stii ca nu pentru toti e plafonare. Unii abia dupa casatorie, probabil datorita sentimentului de stabilitate, incep sa faca una-alta, sa ,,creeze". Insa pentru multi e intr-adevar plafonare. Probabil e o arta si asta, sa nu stagnezi odata facut acest pas.

    Apreciază

  17. >Toata situatia e ridicola. Acum ceva ani chiar am intrebat un coleg de servici care voia sa se insoare daca isi iubeste viitoarea nevasta. Mi-a zis ca nu, dar ca e super ok tipa si ca se intelege bine cu ea. El 29, ea 24, eu aveam probabil pe la 27-28, si eram mult mai sentimental ca acum.E greu de inteles dar chestia asta chiar devine un fel de contract ca sa-i zic asa, plus ca incepi sa te gandesti la chestii gen: "trebuie sa duc informatia genetica mai departe". Poate ca e si ceva normal care vine cu o anumita varsta, dar cand ai avut o relatie de 3 ani care a picat, mi se pare stupid sa nu astepti inca 3 ani inainte de a te lega pe viata cu altcineva.

    Apreciază

  18. >Nice, nu stiu daca iubirea a ajuns sa fie privita drept un sentiment ridicol, insa am impresia ca e tot mai des lasata undeva pe un loc secundar (asta intr-un caz relativ bun). Imi dau seama ca incertitudinea ne sperie pe cei mai multi dintre noi. Insa ok, nu vrea nici unul nici altul sa riste, atunci de ce nu depun nitel efort pentru a imbunatati relatia dintre ei? Problema noastra, a oamenilor in general, e tocmai obisnuinta de care aminteai si faptul ca ne complacem mult prea usor intr-o situatie care in mod normal ne-ar intrista. p.s Exemplarul din articol e intr-o relatie cu fata respectiva abia de 6-7 luni…🙂

    Apreciază

  19. >Pai nu iubirea in sine e ridicola, doar ca ajungi ca mine la o varsta inaintata si vezi ca iubirea nu sare pe tine si te gandesti ca poate nu e nevoie de iubire ca sa iti imprastii samanta mai departe :PTeoria mea e ca e si o varsta la care se spulbera cam toate visele marete si ca scapare faci un copil caruia sa-i pui in carca visele pe care tu n-ai fost in stare sa le realizezi.

    Apreciază

  20. >Oh, Dex, ce urata e teoria ta. Din pacate la ceva nivel total inconstient, s-ar putea sa fie si valida, evident, pentru unii. Sa nu generalizam ca nu e frumos😀 Si la fel de evident e faptul ca nu e nevoie de iubire pentru a transmite informatia genetica mai departe. Insa ar trebui sa fim undeva mai presus de asta, de nivelul strict biologic, caci nici animalele nu se iubesc si totusi se inmultesc cu succes. Noi, astia evoluatii, ar trebui sa constientizam de ce ne vine sa facem anumite lucruri si sa decidem daca vrem cu adevarat sa le facem.

    Apreciază

  21. >Da, interesant.🙂 Eu o să zic ceva ce sper că n-a mai zis nimeni până acum :)))), că n-am citit decât așa pe fugă comentariile de mai sus. Cred că după o anumită vârstă intervine și teama de singurătate, știi. Eu nu-s de-acord cu obligația și, naivă, biata de mine, cred încă în iubire și n-am de gând să mă căsătoresc altfel, DAR dacă e un caz în care cei doi se înțeleg bine și sunt prieteni între ei, fiind în stare să ofere copilului / copiilor un cămin decent și civilizat, de ce să nu-și ”unească” destinele ?Cât despre femei, totul ține de genetică. Aș intra și eu în panică după 30 de ani, pt că riscul de a naște copii cu malformații genetice e tot mai mare cu înaintarea în vârstă și mna … Bine, acum nici să-i faci la 19 ani nu e în regulă. Deci, depinde …

    Apreciază

  22. >@ColorblissCa sa il citez pe pustiul care face pe antrenorul de fitness la noi la sala: "Bai femeile astea parca s-au vorbit intre ele, cand le intrebi ce vor sa faca zic numai: abdomen si fund!"

    Apreciază

  23. >eu nu ma complic si zic (mai) simplu: cine se trezeste ca vrea brusc sa se casatoreasca … e persoana careia ii e de fapt frica de faptul ca a imbatranit si nu mai are valoare mare pe piata. tot asa se si explica "la 30 de ani" sau aiurea.cat despre casatorie, mirese/miri, etc. in context cu "nu conteaza hartia" … asa zic multi "eroi" si "eroine", iar apoi repede-repede fug sa cumpere verighete … care, nu-i asa, sunt cel mai vizibil semn ca "exista hartie". ca sa nu mai spun ca acea verigheta e si un reminder "la purtator" … ca deh: "nu conteaza hartia".

    Apreciază

  24. >Nu, Misce, uite ca nu a mentionat nimeni teama de singuratate, desi e intr-adevar un motiv mai mult decat suficient pentru a te casatori ,,doar asa" sau chiar cu o persoana total nepotrivita. Poate sunt eu naiva sau am idei fixe, insa nu stiu, daca ne casatorim cu o persoana pe care nu o iubim, nu suntem cumva tot singuri?… Sa stii ca exemplul dat de tine, cu cei doi prieteni care se inteleg bine si decid sa isi ,,uneasca" destinele, poate din dorinta de a avea copii, sau de a nu ramane singuri, mi se pare un caz muuuuult mai fericit decat casatoriile de care aminteam. Poate pentru ca e o decizie, deci oamenii aia sunt constienti de ce fac, nu pretind ca se iubesc, dar au luat decizia asta: foarte bine! In cazul femeilor, da, genetica bat-o vina🙂

    Apreciază

  25. >@INTJDa, da, da! Am observat atitudinea asta, tocmai la barbatul despre care scriam in articol. Reiese din vorbele lui, mai mult sau mai putin subtile, faptul ca simte ca ,,i-a trecut vremea", sau cum ai spus tu, ca ii scade valoarea pe piata… Uite ca de aspectul verighetelor am si uitat. Nu stiu ce ma voi face, caci nu suport inele pe degete :)) Mi se pare ca si verighetele isi pierd din semnificatia aia frumoasa, a unirii destinelor, si sunt mai degraba un semn al posesivitatii, al faptului ca apartii altcuiva. De ce trebuie sa stie toata lumea asta ? Ma rog, nu sunt si anti-verighete, nu am nimic cu ele dragutele🙂 Mi se pare doar interesant si fascinant modul in care ne-am format social, ca specie🙂

    Apreciază

  26. >@Colorbliss – ca specie trebuia (si incercam) sa supravietuim … si de unul singur asta e "nitel mai greu" decat in grup. apartenenta la un grup presupune acceptarea, asumarea si respectarea unor anumite reguli care sunt la baza acelui grup.partea si mai interesanta e insa dizolvarea grupurilor … care incepe cu "exceptii de la regula" … exceptii care, cumulate, ajung sa invalideze toate regulile. unii ar argumenta ca asa se naste un nou tip de grup … eu insa cred ca nu mai poti inrobi un om care a inteles valoarea libertatii si deci tind sa cred ca ce urmeaza are un singur nume: haos.ca exemplu "dur": oamenii au format societati/grupuri pentru a avea garantia (relativa a) supravietuirii … adica unu' statea de paza si restu' dormeau. daca cineva incalca acea regula … era exclus din grup (judecat, ucis sau exilat … oricum "dead forever", ca sa nu fie un risc suplimentar pentru grup nici pe viitor). in timp a aparut conceptul de "drept la viata" … alta regula buna. da' au aparut si exceptiile: dreptul la viata al victimei versus dreptul la viata al ucigasului. ca sa fie galusca mai usor de inghitit, ucigasul a fost deseori declarat "bolnav" … ca si cand ar exista sansa revenirii la viata a victimei. asa ajungem unde suntem azi: ucizi lejer o intreaga familie cu 5 copii si faci puscarie pe viata … iar daca o faci in mod cat mai sadic, atunci ajungi la sanatoriu. si acum intrebarea de baraj: de ce m-as alatura eu (acceptand o multime de reguli care de fapt imi limiteaza libertatea) de bunavoie unui grup in care tre' sa dorm iepureste daca vreau o posibilitate cat mai mare de a ma trezi maine? nu mai bine liber, traind fiecare zi la potential maxim (doar poate fi ultima)?

    Apreciază

  27. >Omul care a inteles valoarea libertatii poate cadea usor in mreaja altui grup, format din alti oameni care au inteles valoarea libertatii. Suntem fiinte sociale pana la urma, iar asocierea cu alti oameni pare a fi ceva normal… Noul grup, oricat de liberi ar fi membrii acestuia, va veni cu un nou set de reguli (chiar daca regula e ,,Nu te supune…., fii liber, etc", e tot ,,regula"). Mmm, evident ca mai bine liber🙂 Dar ipotetic, caci societatea e in asa fel construita, incat de mici suntem iremediabil dependenti de ea. Nu poti sa nu faci parte din marele grup si sa ai totusi o viata traita la potential maxim, conform a ceea ce stii deja despre viata. Sau poate poti, nu stiu, ar trebui intrebati sihastrii. Poate tu nu te-ai gandit la izolare de societate, cand spuneai ,,liber". Insa, mi se pare ca atat timp cat traim in mijlocul altor oameni, nu avem cum sa nu facem parte, sub o forma sau alta, mai mult sau mai putin, din marele grup social.

    Apreciază

  28. >Foarte bun postul, Iulia! Extrem de interesante si comentariile. Subscriu multora din argumentele oferite mai sus si imi place foarte mult ca daca le citesti pe toate vezi cum se pune problema la diferite varste si de fapt cum evolueaza conceptul asta de "a te casatori". Nu stiu daca pot sa aduc vreo contributie originala, dar vreau totusi sa spun ca teama de singuratate si acel sentiment de implinire (pe care il cauti pe toate planurile nu doar emotional) cantaresc cel mai greu. Presiunea din partea familiei si a societatii parca nu se mai resimte asa de mult (sau cel putin nu pentru mine) Si poate nici faptul ca s-ar segrega cumva grupurile de prieteni in functie de asta.Cert e ca, pe masura ce inaintezi in varsta, evoluezi, nevoile tale evolueaza si ai nevoie de ceva palpabil, ceva sigur, ceva stabil care sa te linisteasca(pe toate planurile) pentru ca incepi sa nu mai poti tine pasul. Si multi considera ca e suficient sa treaca pe la starea civila si s-au asigurat ca bifeaza confort emotional, social, poate chiar si financiar.

    Apreciază

  29. >@Colorbliss"Sau poate poti, nu stiu, ar trebui intrebati sihastrii." … nu-s tocmai ei dovada ca se poate? bineinteles: presupunem ca ceilalti te lasa in pace … si nu se grabesc sa-ti faca "un bine" (materializat deobicei printr-o camasa cu maneci luuungi).asta-mi aminteste ca ma uitam pe discovery si ma intrebam eu asa in mine: oare cum le-ar conveni oamenilor daca niste fiinte "mai tari" decat ei le-ar lua sange ca sa-i studieze, i-ar eutanazia "mai tare" (din "uman") si le-ar limita tot mai sever habitatul.da' revenind la "liber" … nici in acest caz nu exista perfectiune (adica e si asta tot un concept inventat de om, cu un anumit scop).

    Apreciază

  30. >@AlbertDa, îmi plac şi mie comentariile, tocmai pentru cǎ oferǎ diverse perspective asupra aceluiaşi aspect. Poţi sǎ îţi formezi astfel o imagine mai completǎ, mai de ansamblu asupra aceleiaşi probleme. Perspectivele diferǎ bineînţeles în funcţie de vârstǎ, sex, educaţie, viziune asupra vieţii, iar mie mi se pare tare interesant sǎ le poţi observa pe toate, ca întreg. Îmi place cǎ ai menţionat douǎ motive oarecum… opuse, ca direcţie şi mod de impulsionare., cel puţin aşa le vǎd eu. Teama şi dorinţa. Teama ne împinge adeseori la gesturi necugetate, însǎ dorinţa de împlinire o putem avea doar dacǎ facem totuşi o alegere bunǎ, cred eu. Se armonizeazǎ oarecum. E bine cǎ nu resimţi presiunea socialǎ, probabil ai un anturaj/mediu mai favorabil din acest punct de vedere, mai… lipsit de prejudecǎţi? Sau poate eşti tu mai imun la asta. Nu ştiu, dar e un lucru bun🙂 Adevǎrul este cǎ sunt curioasǎ în ce mǎsurǎ mi se va schimba şi mie perspectiva peste zece ani. Dacǎ radical, sau doar o idee. Pe mine mǎ deranjeazǎ faptul amintit de tine, cǎ mulţi considerǎ suficientǎ vizita la starea civilǎ pentru a-şi asigura confortul. Însǎ, adevǎrul este cǎ şi funcţioneazǎ pentru foarte mulţi, în ciuda faptului cǎ mie mi se pare o pǎcǎlealǎ, o autopǎcǎlealǎ, o iluzie. Sunt la fel de mulţi pentru care nu funcţioneazǎ, care nu reuşesc sǎ simtǎ acea siguranţǎ şi linişte nici dupǎ cǎsǎtorie. Acolo e mai frustrant oarecum…

    Apreciază

  31. >@INTJNu ştiu în ce mǎsurǎ sunt dovada cǎ se poate, cǎci nu ştiu în ce mǎsurǎ ei chiar simt cǎ şi-au trǎit viaţa la potenţial ridicat/maxim (asta e relativ). Oh, mi-am amintit din nou de un documentar vǎzut cu ceva timp în urmǎ, nu reuşesc nicicum sǎ îl gǎsesc. Nişte bǎştinaşi duşi la Londra, li s-a oferit o ,,experienţǎ” cum nu au mai avut. I-au îmbrǎcat, da, la costum, cravatǎ, i-au încǎlţat!! S-au întors înapoi la tribul lor şi erau tare fericiţi sǎ poatǎ umbla desculţi şi mai puţin îmbrǎcaţi🙂 Probabil, pentru noi, ca oameni, un asemenea ,,studiu” axat pe noi, ar fi şi mai tragic decât pentru unele animale. Ele reacţioneazǎ instinctiv, însǎ noi, pe lânga asta, am resimţi şi la nivel de raţiune. Ar fi teribil de frustrant. E discutabil aici, probabil fiinţele alea mai tari ne-ar considera şi pe noi lipsiţi de raţiune, aşa cum noi le considerǎm pe celǎlalte animale…

    Apreciază

  32. >@Colorbliss – defineste (candva, daca ai timp si chef) "a trai viata la potential ridicat/maxim" … ca imho asta-i just another gimmick: viata o traiesti sau ba, nimic in plus si nimic in minus.

    Apreciază

  33. >@INTJProbabil o sa dezvolt candva ideea, insa ,,viata la potential ridicat" din perspectiva mea. De asta am si spus ca e relativ, caci fiecare percepe viata intr-un mod diferit, propriu. Si atunci intrebandu-i pe sihastrii respectivi, poti afla doar daca ei considera ca si-au trait viata lor din plin. Eu subscriu la ideea ta ca ,,viata o traiesti sau ba", insa din nou… ar trebui sa definim ,,a trai"🙂

    Apreciază

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s