>Printre degete…

>

E a doua oarǎ în viaţǎ când am febrǎ muscularǎ la degete. De data aceasta, cu siguranţǎ sunt conştientǎ de apǎsarea fiecǎrei taste în parte. Ce poate fi mai frumos ? Cu unele mici excepţii, îmi place febra muscularǎ. Te face sǎ îţi simţi şi sǎ îţi conştientizezi corpul şi limitele acestuia. Te simţi mai ,,dintr-o bucatǎ’’. Evident, e şi dureros, însǎ e o durere acceptabilǎ, uneori necesarǎ şi revigorantǎ. Excepţiile de care spuneam au legǎturǎ cu febra muscularǎ din jurul tibiei, mici muşchi care au un rol atât de important în mersul nostru biped. Categoric cea mai deranjantǎ durere dintre cele provocate de febra muscularǎ.
   Nu ştiu de ce m-am întins pe subiect. Am început sǎ fac iar sport, de câteva zile (o sǎptǎmânǎ ? îmi pierd zilele !). E cam singurul lucru pe care l-am fǎcut activ… Aceasta e perioada mea de imunitate la stimuli, cel puţin la nivel conştient. Aş putea profita, cǎci e posibil sǎ fie şi perioada în care sunt cel mai puţin impulsivǎ. Şi, doar probabil, mai obiectivǎ.
   Am fost fericitǎ azi, o fericire pe care nu o pot analiza şi pe care nu pot sǎ o descriu. Ieşind din casǎ înfofolitǎ, m-am vǎzut nevoitǎ sǎ îmi dau, rând pe rând, cojoacele jos. Precum Baba Dochia. M-am plimbat prin soare, în tricou. Aerul e încǎ rece, dar soarele cald. Aş fi vrut ca, odatǎ cu haina de iarnǎ, sǎ las în urma mea şi grijile, stǎrile de somnolenţǎ şi agitaţia permanentǎ.
   Tastând leneş, un micuţ eveniment mǎ încântǎ. Instinctul de a-mi face apariţia pe messenger a fost unul bun.
   Nu reuşesc sǎ îmi focalizez atenţia doar pe un gând anume, îmi simt mintea clocotind, încerc sǎ mǎ prind de ceva, dar toate gândurile îmi scapǎ… printre degete (e clar ! fizicul influenţeazǎ psihicul !)… Iţi spun noapte bunǎ, Mnemosyne. Voi rǎtǎci pe alte bloguri, poate… poate îmi trece somnul. 

 

15 gânduri despre „>Printre degete…

  1. >ai grija… cu vremea asta fiindca te poate pacali, poti capata o raceala serioasa, sau o gripa. Nu trebuie sa renunti usor la haine, trebuie sa fie treptat, nu in salturi azi cojoc maine tricou. E logic, nu?

    Apreciază

  2. >De mine face cineva mișto la 2 noaptea la telefon. Cu număr necunoscut și tot tacâmul. Așa că … te poți considera norocoasă 😛

    Apreciază

  3. >Pato, logic, da, insa imi permit din cand in cand sa fac abstractie de la logica. Sunt femeie, ar trebui sa fie ceva implicit :)) Glumesc, sau nu (depinde de caz)Ideea e ca a fost chiar cald la un moment dat. Am scapat toata iarna de raceala, sper sa nu ma prinda acum. Perioada aceasta e cea mai vicleana, ne pacaleste usor 🙂

    Apreciază

  4. >Oooo, Misce, ce sublim!! :)) Sentimentul e inconfundabil :)) Eu tind sa cred ca ai admiratori. Din pacate, sunt fie ceva pusti de 15 ani, fie (si mai grav!) ceva oameni imaturi! 🙂 Spune drept, muzica ti-a pus ? 😀

    Apreciază

  5. >O astfel de fericire ca a ta imi doresc sa simt si eu. Macar o data pe saptamana…Dar sa nu aiba legatura cu vremea sau cu mess-ul. :)) :PAm vazut pe ce bloguri ai ales tu ratacesti in miez de noapte…si iti multumesc. 🙂 Se cunoaste ca studiezi psihologia… 😉

    Apreciază

  6. >Nice, sper din suflet sa simti in fiecare zi (sau macar o data la doua zile!) o asa fericire.. Cat despre fericirea mea, nu fost cauzata de mess sau vreme, insa au contribuit. Sau poate le-am lasat eu sa contribuie :)Ma bucur si eu ca am hoinarit pe la voi…. 🙂 >:D<

    Apreciază

  7. >Salut Iuli, am mai aparut si eu putin prin peisaj sa vad ce se mai intampla. Nasol cu febra musculara dai cu un paracetamol si iti revi. Eu asa am facut saptamana trecuta, cand nu ma mai puteam ridica din pat (picioare, abdomen, spate) si au dat rezultate imediat. Saptamana asta iar am mers de miau sarit capacele cu greutati in spate si nu am avut nici o problema. Chiar sunt super bine.Abia astept sa mai stam la un taifas pe mess ca nu am mai vb demult.Apropo unghiile din poza sunta ale tale? Ca imi plac foarte mult.

    Apreciază

  8. >zefira, despre articol… jos palaria. Nu stiu cum sa zic dar nu simt nevoia sa spun ca articolul don'soarei este frumos pentru ca m-am obisnuit.Un om cand este special vorbeste special, scrie special, si pe amandoua le simte special.

    Apreciază

  9. >Zefira, ma bucur ca ti-au placut si unghiile si articolul (unghiile nu sunt ale mele, fotografia este gasita pe deviantart.com, un site drag mie). Vine primavara, da, da! In forta chiar! 😀

    Apreciază

  10. >Cata, ma bucur ca iti mai faci aparitia, chiar daca mai rar. Stii ca esti cel mai vechi prieten al blogului si mereu esti binevenit! 😀 Sper si eu sa ne sincronizam mai des si sa stam la taifas, cum spuneai tu 🙂 Mm… eu m-am indopat cu nitel zahar pentru febra musculara, paracetamolul nu mi-e prea drag. E si amar pe deasupra! :)Iti multumesc mult pentru cuvintele frumoase >:D< Sper sa povestim mai pe indelete curand! 🙂

    Apreciază

Lasă un comentariu