>Ochi

>

   Ochii reprezintǎ unele dintre cele mai fascinante organe ale corpului uman, şi nu numai. Vederea în sine este un proces fascinant şi complex. Având rolul de a detecta lumina, de a o transforma în impuls nervos, ochii oferǎ oamenilor cea mai mare cantitate de informaţie din mediul înconjurǎtor.

   Ne bazǎm pe ei pentru a ne descurca în aproape toate situaţiile, însǎ nu ştim sǎ îi apreciem cu adevǎrat. Sunt ai noştri, stau acolo înfipţi în cap şi îşi fac ,,treaba”. Însǎ atât de multe micro-elemente contribuie şi se sincronizeazǎ perfect pentru ca noi sǎ ducem o existenţǎ normalǎ. Ne apreciem cu adevǎrat ochii şi capacitatea de a vedea, atunci când ne confruntǎm cu probleme la nivelul lor. Ne întrebǎm oare cum ar fi sǎ nu mai putem vedea lumina soarelui dimineaţa, sǎ nu mai putem vedea zâmbetul oamenilor dragi din viaţa noastrǎ, sǎ nu putem aprecia vastitatea de culori şi peisaje ale acestei lumi ?

   Suntem obişnuiţi sǎ primim totul de-a gata, fǎrǎ sǎ observǎm cǎ unele lucruri sunt un miracol în sine, prin simpla lor existenţǎ.

   Înainte ca miopia sǎ mǎ deranjeze în mod activ, obişnuiam sǎ privesc cu atenţie ochii oamenilor, pe stradǎ, în autobuz, într-o încǎpere. Nu ştiu dacǎ aş putea afirma cu tǎrie cǎ aceştia, ochii, ar fi ,,oglinda sufletului”. Dar ştiu sigur cǎ ei spun atât de multe, atunci când omul tace. Poate exprimarea este prea brutalǎ, dar dincolo de ,,oglinda sufletului”, ei par a fi oglinda activitǎţii cerebrale. Sunt legaţi de creier prin nervul optic, unul dintre cei 12 nervi cranieni, şi spre deosebire de alte organe controlate de aceşti nervi, ochii au partea lor ,,de suprafaţǎ”, o parte activǎ… care poate furniza numeroase informaţii referitoare la posesorul lor.

   Îi gǎsesc fascinanţi, cǎci putem citi în ei atât starea de spirit a unei persoane, cât şi starea ei de sǎnǎtate, uneori atitudinea, alteori vorbele nerostite. Ochii par a exprima lucruri pe care gestica, mimica sau cuvintele nu reuşesc sau nu vor sǎ le exprime. Nu ştiu care o fi explicaţia. Probabil, în calitatea lor de analizatori vizuali, ei trǎdeazǎ şi reacţia la stimul pe care mediul ne-o declanşeazǎ.

   Cert este cǎ mǎ fascineazǎ de câţiva ani.. mulţi. Pentru a-i face şi mai interesanţi şi mai diversificaţi, natura a intervenit şi le-a dat diverse forme, mǎrimi, culori. Cele trei aspecte contribuie la unicitatea ochilor fiecǎrei persoane în parte. Dintre toate, culoarea ochilor mi s-a pǎrut mereu interesantǎ. Am aflat între timp cǎ responsabilǎ pentru culoarea ochilor noştri este melanina, pigment regǎsit de altfel şi la nivelul pielii şi pǎrului. Astfel, în absenţa acestui pigment, straturile de profunzime ale irisului pot fi observate, ele fiind albastre, de felul lor. Melanina în abundenţǎ determinǎ o culoare închisǎ a ochilor (cǎprui, negri). Orice cantitate ,,între” cele douǎ extreme determinǎ diversele nuanţe (ochi verzi, cenuşii, verzi-cǎprui, cǎprui deschis etc). Ei bine, cantitatea de melaninǎ este reglatǎ genetic, culoarea ochilor fiind moştenitǎ ereditar, aşadar.

   Ochii fiecǎrui om în parte mi se par o operǎ de artǎ. Pot transmite atât de multe, într-un timp atât de scurt. Doar sǎ avem ochi sǎ vedem… Nu cred cǎ am vreo preferinţǎ în ceea ce priveşte culoarea ochilor, îmi plac în aceeaşi mǎsurǎ şi cei verzi şi cei cǎprui, şi cei albaştri şi cei cenuşii. Dincolo de culoarea ochilor, este privirea. Unii ochi sunt, pe cât de ,,comuni’’, pe atât de speciali, de vii !! Alţii sunt, pe cât de interesanţi ca aspect, pe atât de goi.
   Voi aveţi vreo preferinţǎ ? 🙂